RIGA CRYPTO ŞI LAPONA ENIGEL

de Ion Barbu
– comentariu literar –

Ion Barbu s-a născut la 19 19 martie 1895 la Câmpulung – Muscel, pe numele său adevărat Dan
Barbilian.
Lirica lui ilustrează, după propria mărturisire, relaţia dintre matematică şi poezie: ,, Ca în
geometrie înteleg prin poezie o anumită simbolistică pentru reprezentarea formelor posibile de
existenţă”
Deşi contemporan cu Blaga şi Arghezi, poezia lui este mai aproape de concepţia unor poeţi
moderni ca Mallarmé, Valéry, Baudelaire, sar şi de cântecele de lume ale lui Antin Pann.
Creaţia lui Barbu exprimă dorinţa lui de comunicare cu Universul, de contemparea lumii în
totalitatea ei, este o stare de intelectualitate, izvorâtă din cincepţia că „ pentru mine poezia este o
prelungire a geometriei”. După părerea lui Tudor Vianu, Ion Barbu a avut trei etape esenţiale ca etapa
parnasiană, care cuprinde creaţia publicată între 1919 – 1920 în revista ,, Sburătorul” a lui Eugen
Lovinescu, din care fac parte poezii ca:,, Lava”, ,, Munţii”, ,, Copacul”, ,, Banchizele”, Pytagora”.
A doua etapă a lui a fost cea balcanică şi orietală (1921 – 1925) se caracterizează printr-o poezie
epică ce evocă o lume pitorească, de inspiraţie balcanică sau autohtonă. Un exemplu este ,, Nastratin
Hogea la Isarlâk”.
A treia etapă a fost cea ermetică (1925 – 1926) este marcată de un limbaj criptic, încifrat, o
exprimare abreviară, uneori în cuvinte inventate.
În poezia ,, Riga Crypto şi lapona Enigel ” face parte din ciclul ,, Uvedenrode” din volumul ,, Joc
secund ” şi este subintitulată de Ion Barbu ca baladă deoarece este o poveste stranie de dragoste cu
aspect de cântec medieval, spus de un menestrel (trubadur, poet şi muziciant ambulant din Evul Mediu,
căntăreţ popular) ,, la spartul nunţii, în cămară”.
Tema baladei este ilustrarea unei iubiri imposibile , deoarece fiinţele care lumi diferite,
incompatibile, Enigel aparţinând regnului animal, iar ciupearca – rege Crypto regnul vegetal.
Poemul ,, Riga Crypto şi lapona Enigel ” este alcătuit din douăzeci şi şapte de strfe, cele mai
multe catrene, dar există şi altele de cinci sau şapte versuri.
Formula literară este aceea de ,, poveste în poveste” sau ,, poveste în ramă”, narată de un căntăreţ
popular la rugămintea unui nuntaş, acesta constituind „ rama” sau prologul poeziei: ,, Mult – îndătnic
menestrel/ un cântec larg tot mai încearcă,/ Zi-mi de lapona Enigel/ Şi Crzpto, regele ciupearcă!”
Povestea propriu-zisă o începe menestrelul prin prezentarea rgelui ciupercă ,, Împărăţea peste
bureţi/ Crai Crypto, inimă ascunsă”, înfăţişat ca un inadaptat, cu o fire ciudată, închisă, pe care supuşii
îl ,, bârfeau” cu dispreţ: ,, Şi răi ghiocei şi topotraşi/ Din gropiu ieşeau să-l ocărască,/ Strep îl făceau şi
nărăvaş/ Că nu vroia să înflorească.”
În antiteză cu regele ciupercă, lapona (locuitoare de la pol) este prezentată cu tandreţe, sugerând
gingăşie şi fragilitate: ,, În tări de gheaţăurgisită,/ Pe – aceelaşi timp trăia cu el,/ Lapona mică,
liniştită,/ Cu piei: prenume – Enigel.” Tănăra Enigel plecase din ţinuturile arctice, geroase, spre sud, în
cutare de soare şi lumină şi poposeşte, în drumul său, ca să se odihnească şi să – şi adape renii, la ,,
Crypto, mirele poienii”. Ca şi în ,, Luceafăru” lui Eminescu, cei doi, regele – ciupercă şi lapona, se
întălnesc în vis, iar0 Crypto rosteşte o chemare ademenitoare, încărcată de dorinţe, ca aceea a fetei
din poemul eminescian: Lin adormi, torcând verdeaţă,/ Când lână sân, un rigă spân,/ Cu eunucul lui
bătrân,/ Venis-o-mbie cu dulceaţă.”
Fiecare strofă a discursului rostit de Crypto începe patetic, fiind încadrat în pasiune, prin repetarea
numelui fetei: ,, Enigel, Enigel”, sentimete calde şi emoţionale contrare firii reci a regelui - ciupearcă.
Lapona îi explică faptul că el trebuie să raămână în lumea lui, întrucât orice încercare de a ieşi la soare
l-ar distruge: ,, Şi eşti umed şi plăpând/ Teamă mi-e, te frângi curând,/ Lasă . Aşteaptă de te coace.”
Crypto o roagă pe Enigel să rămână în lumea lui rece şi întunecoasă, îndemnând-o să uite de idealul
spre care ea se îndreptă, de soare şi lumină. Este prezent aici motivul soare – lumină, sugerând cele
două lumi incompatibile, cărora le aparţin cele două fiinţe care nu pot comunica ideatic şi
sentimental. Soarele este simbol al vieţii spirituale, al luminii sufleteşti, ce sugerează capacitatea fiinţei
superioare de a aspira către absolut. Umbra, întunericul şi umezeala simbolizează condişia omului
obişnuit, neputinţa lui de a se înălţa catre aspiraţii spirituale superioare.
Enigel îi mărturiseşte teama de întuneric - ,, Eu de umbră mult mă tem” – şi aspiraţia spre idealul
absolut - ,, Mă-nchin la soare-nţelept”. Ca orice muritor de rând, Crypto nu poate ântelege lumea
omului superior, care trăieşte cu întreaga fiinţă pentru âmplinirea idealului, sugerat aici de lumina
solară, pe care nu oricine o poate suporta, sufletul fiind, asemănat sugestiv cu o fântână, simbol al
aspiraţiei spre cunoştere: ,, Mă-nchin la soare-nţelept,/ Că sufeltu-i fântână-n piept, Şi roata albă mi-e
stăpână/ Ce zace-n sufeltul fântână.”
Omul obişnuit, muritor, neputicios de a avea aspiraţii superioare, nu poate înălţa spre absolutul
cunoaşterii: ,, Că-i greu mult la soare să ândure/ Ciupearcă crudă de pădure/ Că sufletul nu e fântână/
Decât la om, fiară bătrână,/ Iar la făptură mai firavă/ Pahar e gândul, cu otravă.”
Regele Crypto este victima propriei neputinţe şi cutezanţei, de a-şi depăşi limitele, de a âncerca să
intre într-o lume pe care n-o întelege şi cu care nu se potriveşte: ,, Şi sucul dulce, înăcreşte/ Ascunsa-i
inimă plesneşte/ Spre zece vii peceţi de semn/ Venin şi roşou untdelemn/ Mustesc din funduri de
blestem.”
Riga Crypto devine o ciupearcă otavitoare, însoţindu-se cu ,, măselariţa mireasă”, o fiinţă din
lumea lui, o plantă medicinală toxică, ce se potriveşte cu el, ce face parte din acelaşi regn. Referirea
la ,, Laurul – Balaurul” sugerează ideea ,, nuntirii” posibile numai între două fiinţe aparţinând
aceleaiaşi lumi, deoarece ,, laurul” este o plantă veninoasă, cu miros neplăcut, cu fructul ţepos: ,, Cu
Laurul – Balaurul/ Să toarne-n lume aurul, Să-l toace, gol la drum să iasă/ Cu maselariţa-mireasă/ Să-i
ţie de împărăteasă.”
Aşadar, condiţia omului obişnuit, comun este tragică prin neputinţa acestuia de a aspira către
valori spirituale superioare – „ Că- greu mult soare să îndure/ Ciupearcă crudă de pădure” precum şi
setea de absolut de care este stăpănit omul superiror, ce aspiră către cunoaştere, lumină spirituală a
făcut ca balada ,, Riga Crzpto şi lapona Enigel ” de Ion Barbu să fie numită un luceafăr întors.
Incompatibilitatea celor două fiinţe ce aparţin a două lumi diferite din ,, Luceafărul ” eminescian
este şi ideea acestei balade, numai că omul superior este faţa (lapona Enigel), iar fiinţa inferioară este
regele – ciupearcă (Riga Crypto).
Simbol al fiinţei superioare, al omului de geniu, Enigel deplânge fiinţa umană duală, ce oscilează
în permanenţă între ideal şi material, între raţional şi instinctul, între viaţă şi moarte, conştientizând
drama geniului care ar putea fi tentat de o iubire efermă ce stingeşte aspiraţia spre cunoaştere absolută.
Stilul este dominant de elemente – simbol, expriamte într-un limbaj oral, familiar, narativ, ce face
din poem o creaţie alegorică şi filozofică, trmitând, la filonul popular prin utilizarea unor cuvinte ce:
iacă, puică, adăsata, poposi. Modurile de expunere în baladă sunt naraţiunea şi dialogul, alegoria
idealistă fiind transpusă într-o „poveste în ramă”.
Prozodia. Versurile au măsură variabilă, de 5 la 9 silabe, iar rima este îmbinare svată între rimă
încrucişată, îmbrăţişată şi monorimă, după cum şi strofele sunt inegale, având între patru şi şapte
versuri.
Creaţia lirică a lui Ion Barbu apare, aşa cum afirma Al. Rosetii, ,, ca o plantă cu rădăcinile adânc
înfinte în solul nostru.