INSUFICIENŢA RESPIRATORIE (ACUTĂ SAU CRONICĂ, PERMANENTĂ

SAU INTERMITENTĂ)

Definiţie:
Insuficienţa respiratorie acută reprezintă incapacitatea plămânilor de a face faţă
schimburilor gazoase, în condiţii fiziologice, de repaus şi de efort, însoţită de hipoxemie
(scăderea oxigenului din sânge) asociată sau nu de hipercapnie (creşterea concentraţiei C02 în
sânge).

Etiologie
Cauze bronhopulmonare: stenoze funcţionale şi organice ale căilor aeriene superioare
(laringe, trahee) prin prezenţa de corpi străini, edem Quincke, laringite acute, crup difteric,
neoplasme, traumatisme mecanice, traumatisme chimice (intoxicaţii corozive), traumatisme
chimice, afecţiuni neuro-musculare; bronhoalveolite de deglutiţie prin regurgitarea
conţinutului gastric în căile aeriene; crize de astm bronşic; reducerea acută a câmpului
respirator în pneumotorax spontan, pleurezie masivă hipertoxică, bronhopneumonie,
tuberculoză miliară, emfizem mediastinal; bronhopneumopatia obstructivă cronică (BPOC).

Cauze de origine cardiacă: astm cardiac, infarct miocardic, edem pulmonar acut, embolie
pulmonară, cord pulmonar acut.

Cauze de origine extrapulmonară: alterarea funcţiei centrului respirator în intoxicaţii acute

(intoxicaţii cu barbiturice, cu opiacee, cu alcool metilic, intoxicaţii cu medicaţie sau toxice
deprimante ale sistemului nervos, medicamente sau toxice convulsivante), acidoză metabolică
(coma diabetică, coma uremică), alcaloza metabolică, oxigenoterapie iraţională, meningite,
meningoencefalite, tumori endocraniene, accident vascular cerebral; afecţiuni paretice sau
spastice ale muşchilor respiratori - tetanos, poliomielită, poliradiculonevrite, traumatisme
medulare, come grave, rahianestezie înaltă, narcoză profundă, hipokaliemie, hiperkaliemie
severă; boli ale cutiei toracice - defecte neuromusculare (miastenia gravis, fracturi costale,
operaţii pe torace, traumatisme toracice, traumatisme toraco-abdominale); boli ale sistemului
nervos (traumatisme cranio-cerebrale, leziuni cerebro-medulare, sindroame de hipertensiune
craniană), afecţiuni abdominale (ascite masive acute, peritonite acute, operaţii laborioase pe
abdomen); anemii, obezitate, trichinoză, stare de şoc.

Simptomatologie
Dispneea poate apărea sub formă de bradipnee inspiratorie însoţită de tiraj (retracţia
spaţiilor intercostale), cornaj (inspiraţie lentă şi zgomotoasă), bradicardie expiratorie (întâlnită
în astmul bronşic), bradipnee (în intoxicaţii cu deprimante ale sistemului nervos central),
polipnee, respiraţie Kussmaul (respiraţie în 4 timpi: inspir, pauză, expir, pauză - întâlnită în
acidoza metabolică), respiraţia Cheyne-Stokes (respiraţie cu amplitudini crescute până la
maxim, apoi scăzute până la apnee de 10-20 secunde - întâlnită în hipertensiunea
intracraniană, hipoxemia centrilor nervoşi, arterioscleroza cerebrală).
Cianoza
exprimă scăderea concentraţiei oxigenului în sângele arterial concomitent cu
creşterea hemoglobinei în sânge şi se manifestă la nivelul buzelor, unghiilor, pavilionului
urechi sau generalizat. Cianoza lipseşte în anemii, şoc hipovolemic, intoxicaţii cu CO,
intoxicaţii cu cianuri, alcaloză.

Modificări ale amplitudinii mişcărilor respiratorii

. Mişcările respiratorii modificate pot fi
rare, ample, frecvente sau superficiale, la un singur hemitorace (în paralizia musculaturii unui
hemitorace, colecţii purulente abundente, pneumonie masivă, obstruarea unei bronhii
principale, pneumotorax spontan, hemitorace bolnav). Respiraţia paradoxală manifestată prin
tur- tirea plămânului în inspir şi reexpansiunea lui în expir se întâlneşte în afecţiuni pleuro-
pulmo- nare, volet costal.

Tahicardia
apare ca fenomen compensator.

Alte semne clinice

apar în funcţie de cauza care determină insuficienţa respiratorie: durerea
toracică cu localizare precordială, la baza hemitoracelui, cu caracter constrictiv, intens sau
.sub formă de junghi toracic violent, tegumente calde, cu transpiraţii abundente,
hipersalivaţie, hipersonoritate pulmonară sau matitate, raluri crepitante, sibilante, sub-
crepitante, ronflante, anxietate, somnolenţă, confuzie, delir

Conduita de urgenţă
Controlul şi asigurarea permeabilităţii căilor aeriene. în obstrucţiile supraglotice prin
căderea limbii, prin pătrunderea lichidului de vărsătură sau regurgitaţie în căile aeriene,
acumulare de cheaguri de sânge, secreţii, corpi străini se controlează vizual şi se aplică
manevre cunoscute de eliberare a căilor respiratorii. Se aşază pacientul în decubit dorsal cu
capul în hiperextensie şi se împinge anterior mandibula. Când căile aeriene sunt inundate de
secreţii se înclină capul lateral.
Curăţarea orofaringelui de secreţii sau vărsături se face.cu ajutorul degetelor înfăşurate în tifon,
cu tampoane pe porttampon sau prin aspiraţie orofaringiană sau nazofaringiană. Uneori este
recomandată aşezarea pacientului în poziţie semiventral aplecat înainte şi tapotarea uşoară,
repetată la nivelul regiunii interscapulovertebrale, după care se continuă încercările de
îndepărtare a corpilor străini prin introducerea degetelor în cavitatea buco-faringiană.
Tracţiunea limbii se poate face cu mijloace improvizate sau cu pensa de tras limba. Intubaţia
orofaringiană cu canula Guedel împiedică alunecarea posterioară a limbii.
Permeabilizarea căilor respiratorii în caz de obstrucţii subglotice
. Se asigură
pacientului poziţie de drenaj postural - decubit ventral (cu un sul de pături sub regiunea
inghinală) sau decubit lateral, cu capul mai jos faţă de trunchi - poziţie schimbată la interval
de 20-30 minute. Secreţiile care nu se elimină prin drenaj postural sunt aspirate steril cu
seringa Guyon, pompa de vid sau aspirator de oxigen. Combaterea obstrucţiilor subglotice (în
caz de obstrucţii cu alimente sau alţi corpi străini) se mai poate face prin apăsarea
diafragmului de jos în sus, provocarea de tuse artificială. În cazul obstrucţiilor laringo-
traheale severe medicul practică intubaţia orotraheală sau traheostomia - la ambele se
racordează sonde de aspiraţie. In unele cazuri, în funcţie de sediul sau natura obstrucţiei, este
necesară practicarea laringoscopiei sau a fibrobronhoscopiei de urgenţă.

Respiraţie artificială.
Dacă pacientul nu respiră spontan se trece imediat la respiraţie
artificială folosind metoda „gură la gură“, „gură la nas", cu trusă de ventilaţie Ruben, cu
dispozitiv de respiraţie artificială cu burduf. Sunt metode de respiraţie artificială recomandate
la domiciliu, la locul accidentului, în timpul transportului, în serviciile de primire urgenţe şi,
la nevoie, înaintea instituirii ventilaţiei mecanice.

Oxigenoterapie
. Se recomandă în toate formele de insuficienţă respiratorie acută. în
prealabil se asigură permeabilitatea căilor respiratorii. Se administrează oxigen umidificat (2/3
apă + 1/3 alcool) prin sondă nazală, introdusă în faringe, cu o lungime egală cu distanţa de la
nas la lobul urechii. Se va asigura un debit de 16-18 l/minut.
Alte măsuri terapeutice
. Se evacuează prin puncţii revărsatele pleurale sau peritoneale.
Se evacuează aerul în caz de pneumotorax. Se combate acidoza respiratorie prin perfuzii cu
200-300ml bicarbonat de sodiu 14,5‰. Se administrează bronhodilatatoare cu acţiune
moderată (sulfat de magneziu), calmante, anxiolitice, antitusive, spasmolitice în caz de spasm
glotic, ser antidifteric în crup difteric. Se combate spasmul bronşic cu Miofilin 2-3 fiole / 24
ore i.v. În cazurile cu edem laringian alergic, laringite edematoase, intoxicaţie cu corozive,
bronhoalveolite de deglutiţie se administrează Hemisuccinat de hidrocortizon 100-300 mg
intravenos, în perfuzie. Se mai poate administra calciu clorat sau calciu gluconic 10-20 ml i.v.
NU se administrează morfină, derivate de morfină sau barbiturice care pot deprima respiraţia
 INSUFICIENŢA
RESPIRATORIE
(ACUTĂ SAU
CRONICĂ,
PERMANENTĂ
SAU
INTERMITENTĂ

Nume : GHENU STEFANIA

AMG III