Voicu se trage dintr-o familie de moti din Tara Halmagiului - strabunicul lui a

fost invatator in satul Bodesti - de la care mosteneste perseverenta, curajul si

puterea de a lupta cu imensele greutati ce aveau sa-l incerce de-a lungul vietii
pana la ultima suflare. Acestor tarani le-a urmat o generatie de copii care,
absolventi de studii superioare, au avut de dat cate ceva istoriei Transilvaniei:
s-au nascut episcopul ortodox al Aradului de dupa Marea Unire, Andrei Mager
(Crisanul) si profesorul Traian Mager, autor al unor indelung trudite si atent
mestesugite albume documentare despre acele zone ale Apusenilor.

Voicu s-a nascut la Arad, tatal medic si mama profesoara, a urmat liceul la Arad
apoi Institutul Pedagogic la Timisoara, dupa care a fost adus la institutul de
Constructii Bucuresti ca asistent la catedra de matematica.
A urmat apoi glorioasa epoca a crearii omului nou, cu Voicu dat afara din
invatamant din cauza originii sociale nesanatoase - tatal avusese cabinet
particular – insa orice nu-l omora il facea mai puternic. Intra muncitor
necalificat pe santier unde va lovi cu tarnacopul, va sapa cu cazmaua, si va
cara nisipul cu roaba sub ochii fostilor sai studenti. Si in acest timp isi aduna
acea putere de mot halmagean si, dupa fiecare zi de hamalealala, urmeaza
cursurile Facultatii de Constructii la seral pe care, la fel ca tot ce a facut in
viata, le absolva cu brio. Redevine astfel proaspat absolvent, si imediat se
angajeaza in proiectare in constructii, domeniu in care va lucra cu pasiune si
dedicare, si in care va excela, toata viata. A fost un pionier in introducerea
tehnicii de calcul in proiectarea constructiilor in Romania, cu studiile de
specializare in informatica aplicata urmate in Franta la Grenoble.

Se casatoreste si are doi baieti pe care incearca sa ii creasca poate prea

apropiat de rigorile in care fusese el crescut, fara excese de tandrete pe care
nu le considera binevenite, dar cu un simt de raspundere si o daruire totale.
A avut o casnicie trainica in care si-a oferit, pana la ultima suflare, spiritul sau
de sacrificiu extrem, asigurand familiei siguranta si sprijin in modul in care a
stiut el sa o faca, tacut, dar mereu prezent.

In ultimii 30 de ani de viata a dus o cruce inimaginabil de grea in urma unui

accident vascular cerebral, cruce pe care a purtat-o cu o demnitate incredibila,
fara a se plange si fara a cere niciodata nimic de la nimeni, nici chiar
compasiune.

In esenta a fost un om bun si altruist, care insa nu-si exterioriza aceste

trasaturi ce erau, in fapt, de nepretuit pentru toti cei din jurul sau. Nimic in
viata nu l-a doborat, nimic nu l-a frant, iar acum, plecat drept in lumea celor
drepti, nimeni si nimic nu va putea distruge ultimul si cel mai trainic dar al sau
la care a lucrat, perseverent si poate mult prea discret, intreaga lui viata: un
imens buchet de amintiri pline de dragoste si admiratie din partea tuturor celor
care l-au cunoscut cu adevarat.

Dumnezeu sa il odihneasca in pace.