Subiecte 31-45

31. Venele cave – mod de formare, traiect, raporturi.

VENA CAVA SUPERIOARA
Origine: înapoia primei articulatii sterno- costale drepte prin unirea aproape în unghi drept a celor două
vene brahiocefalice.
Traiect este descendent, paralel cu marginea dreaptă a sternului, la dreapta aortei ascendente ; se varsă
la nivelul peretelui superior al atriului drept; are o portiune extrapericardică şi una intrapericardică ;
Raporturi: anterioare (timusul, sternul), posterior (traheea, bronhia principală dreaptă, artera
pulmonară dreaptă, nervul vag drept), laterale (plămânul drept, nervul frenic), medial
sau stânga (aorta ascendentă) ;
VENA CAVA INFERIOARA
Pătrunde în torace, străbătând un orificiu patrulater, situat în centrul frenic al diafragmului . Prezintă
două portiuni extrapericardică, foarte scurtă care vine în raport cu baza plămânului drept şi o portiune
intrapericardică care vine în raport anterior cu atriul drept şi medial cu sinusul oblic Haller.

32. Ductul toracic – mod de formare, traiect, raporturi.

Origine. Canalul toracic se formează în cavitatea abdominală în dreptul vertebrelor T11-L3, din cisterna
Chyli. Aceasta se află posterior de aorta abdominală şi anterior de vertebrele T11-L3. Cisterna Chyli
primeşte ca afluenti trunchiul limfatic intestinal şi trunchiurile limfatice lombare.
Traiect. Are un traiect ascendent, prin hiatusul aortic al diafragmei. În mediastinul posterior urcă
posterior de aorta descendentă toracică şi apoi posterior de esofag. În această regiune este situată
anterior de coloana vertebrală toracală. La nivelul vertebrei T4 canalul toracic încrucisează fata
posterioară a esofagului şi se dispune în unghiul diedru dintre esofag si crosa aortei. Ajunge la baza
regiunii cervicale şi se curbează spre anterior deasupra arterei subclavii stângi şi se varsă în unghiul
venos format de vena jugulara interna şi vena subclavie stângă.
La acest nivel, canalul toracic are raporturi:
−antero-lateral: cu MVN-ul gatului.
− postero-medial: cu vasele vertebrale.
−medial: cu nervul frenic.

33. Vena Azygos – mod de formare, traiect, raporturi.

Origine. Vena azigos se formează în abdomen prin unirea venelor lombară ascendentă dreaptă cu vena
subcostală dreaptă. Vena lombară ascendentă dreaptă trece prin diafragm între pilierii lateral şi medial
şi pătrund în torace.
Traiectul este ascendent pe flancul drept al coloanei vertebrale până la nivelul vertebrei T4, de la care se
arcuieşte anterior formând crosa venei azygos. Aceasta trece pe deasupra pediculului pulmonar drept şi
se varsă în vena cavă superioară.
în mediastinul posterior
La nivel toracal poate fi impartita in doua segmente reprezentate de:

Un segment vertical ce intra in raport cu:

-Anterior: esofagul
-Posterior: coloana vertebrala prin intermediul corpilor vertebrelor T4-T12
-La dreapta: cu pleura si pulmonul drept
-La stanga: ductul toracic si aorta descendenta toracica

Arcul venei azygos, ce intra in raport cu:

-La dreapta: pleura si mediastinul
-La stanga: nervul vag, esofagul si traheea
-Inferior: pedicul pulmonar drept

34. Mediastinul – limite, divizare, conţinut.

Defintie şi limite: Mediastinul este regiunea situată în partea centrală a toracelui între fetele
mediastinale pulmonare.
Mediastinul are următoarele limite: anterior sternul şi articulatiile sternocondrale, posterior corpul
vertebrelor toracale,lateral pleurele mediastinale şi inferior diafragma.
Comunicări: comunicarea superioară cu regiunea cervicală prin intermediul aperturii toracice
superioare; comunicarea inferioară cu cavitatea abdominală prin intermediul orificiilor diafragmatice.

MEDIASTINUL SUPERIOR
Limite: superioară- planul aperturii toracice superioare; inferioară- plan oblic care trece prin unghiul
sternal şi marginea inferioară a corpului vertebrei T4; anterioară- manubriul sternal; posterioară-
primele patru vertebre toracale; laterale-fetele mediastinale ale plămânilor
Continut: originile muşchilor sternohioidieni şi sternotiroidieni; timusul, portiunea superioară a venei
cave superioare, venele brahiocefalice, nervii frenici, trunchiul brahiocefalic, artera carotidă comună
stângă, traheea, crosa aortei, crosa venei azigos, artera subclaviculară stângă, nervii vagi, nervul laringeu
recurent stâng, partea superficială a plexului cardiac, esofagul, canalul toracic;

MEDIASTINUL ANTERIOR
Limite: anterioară-corpul sternului; posterioară- fata anterioară a pericardului fibros; superioară- plan
oblic care trece prin unghiul sternal şi marginea inferioară a corpului vertebrei T4; inferioară-
diafragmul;
Continut: muşchiul transvers toracic, timusul, ligamentele sterno-pericardice, limfonodulii mediastinali
anteriori, ramuri ale arterei toracice interne;

MEDIASTINUL MIJLOCIU
Limite: anterioară-plan tangent la fata anterioară a pericardului fibros; posterioară- plan frontal ce trece
prin baza inimii; superioară- plan oblic care trece prin unghiul sternal şi marginea inferioară a corpului
vertebrei T4; inferioară- diafragmul; laterale- fetele mediastinale ale plămânilor;
Continut: cordul, pericardul, partea inferioară a venei cave superioare,vărsarea crosei venei azigos,
aorta ascendentă, trunchiul arterei pulmonare, nervii frenici, partea profundă a plexului cardiac.
MEDIASTINUL POSTERIOR
Limite: anterioară- plan frontal care trece prin baza inimii; posterioară- corpurile vertebrale T5-T12-L2;
superioară- plan oblic care trece prin unghiul sternal şi marginea inferioară a corpului vertebrei T4;
inferioară-diafragmul; laterale- fetele mediastinale pulmonare;
Continut: esofagul, nervii vagi, aorta descendentă, canalul toracic, vena azigos, vena hemiazigos
accesorie, mănunchiurile vasculo-nervoase, intercostale, lantul simpatic toracic, nervii splanhnici;

35. Cavitatea bucală – limite, conformaţie internă.

Cavitatea bucală se împarte în două zone separate de arcadele alveolo-dentare: vestibulul bucal şi
cavitatea bucală propriu-zisă.
Vestibulul bucal
Limitele: limita externă-buzele şi obrajii; internă-arcadele alveolo-dentare superioară şi inferioară;
Cavitatea bucală propriu-zisă
Limite:
a. peretele superior: palatul dur şi palatul moale ;
b.peretele inferior: planşeul bucal ;
c.peretele antero-lateral: arcadele alveolo-dentare
Structură
-piele (peri, glande sebacee, sudoripare)
-strat muscular- formeaza scheletul buzelor
-format din orbicularul gurii si ceilalti muschii pielosi ai gurii
 strat glandular-prezinta glandele labiale
 strat mucos-mucoasa bucala
 strat glandular-prezinta glandele labiale
 strat mucos-mucoasa bucala

36. Glandele salivare principale – situaţie, structură, raporturi.

Glanda parotida, cea mai voluminoasa glanda salivara, este situata sub meatul auditiv extern i inapoia
mandibulei, intr-o excavatie profunda numita fosa retromandibulara si care, prin continutul ei, devine
loja parotidiana
Structura. Parotida este o glanda tubuloacinoasa de tip seros. in constitutia ei intra acini glandulari
secretori si un sistem de ducte excretoare. Acinii glandei secreta un lichid dar, albuminos, bogat 'in
saruri, care nu contine mucus.
Raporturile intrinseci ale glandei parotide
În interiorul glandei parotide se află trei planuri de structuri :
1.Planul nervos (lateral) este format din nervul facial (VII) şi ramurile sale terminale
2.Planul venos (mijlociu) contine următoarele vene: vena temporală superficială, vena maxilară, vena
retromandibulară, vena jugulara externă şi vena auriculara posterioară;
3.Planul arterial (profund) este reprezentat de artera carotidă externă; în interiorul glandei se desprind
următoarele ramuri: artera auriculară posterioară, artera temporală superficială şi artera maxilară;
Glanda submandibulara este, dupa dimensiuni, a doua glanda salivara mare. Se gaseste situata sub
planseul bucal (din punct de vedere topografic la nivelul gatului) intr-o loja osteofibroasa, formata de
mandibula si fascia cervicala superficiala.
Structura. Ca si parotida, glanda submandibulara este o glanda tubulo-acinoasa mixta (sero-mucoasa).
Glanda submandibulara prezinta patru fete si doua extremitati:
- fata laterala este in raport cu fosa mandibulara situata pe fata mediala a corpului mandibulei sub linia
milohioidiana
- fata mediala este in raport cu muschiul digastric (pantecele anterior) si cu muschiul hioglos
- fata superioara este in raport cu muschiul milohioidian ce o separa de glanda sublinguala
- fata inferioara este in raport cu fascia cervicala superficiala si muschiul platisma
- extremitatea anterioara este in raport cu pantecele anterior al muschiului digastric
- extremitatea posterioara este in raport cu glanda parotida de care este separata prin septul
submandibulo-parotidian.

Glanda sublinguala a lui Rivinus, cea mai mica dintre glandele salivare mari, se gaseste situata
deasupra diafragmei bucale, in loja sublinguala.
Raporturi. Glanda este gazduita in loja sublinguald.
Structura. Glanda sublinguala are o structura asemanatoare cu glanda submandibulara. Este tot o
glanda tubulo-acinoasa mixta (muco-seroasa); predomina componenta mucoasa. Produce o saliva
opalescenta, vascoasa, bogata in mucina si saraca in saruri si proteine.
Raporturi:
Loja sublinguala:
-peretele medial- m. genio si hipoglos
-peretele lateral- foseta sublinguala
- peretele superior- mucoasa- regiunea sublinguala
-peretele inferior- m. milohioidian
Fata laterala
Fata mediala:
-n lingual
-prelungirea glandei submandubulara + ductul Wharton
-vasele sublinguale
- marginea inferioara- m. milohioidian
-marginea superioara- plica sublinguala
Extremitatea anterioara - spina mandibulei
Extremitatea posterioara - milohioidian

37. Esofagul – conformatie externă şi raporturi.

Configura ie externă:
Forma: esofagul are o formă de tub aplatizat antero- posterior cu partea inferioară mai mult cilindrică şi
cu lumenul sub forma unei fante aplatizate, deschis uşor către cardia. Istmurile esofagului: istmul
cricoidian (în dreptul cartilajului cricoid), istmul bronhoaortic (corespunde arcului aorticşi al bronhiei
principale stângi), istmul diafragmatic (se găseşte la nivelul hiatusului esofagian al diafragmei).
Raporturile esofagului
Esofagul este situat în mediastinul superior şi apoi posterior în fata coloanei vertebrale toracale.
Esofagul toracic poate fi subîmpăr it în raport cu crosa aortei şi a venei azygos în două portiuni:
supraazygoaortică şi subazygoaortică. Raporturi : posterior (coloana vertebrală toracală, canalul toracic,
aorta descendentă), anterior (traheea, bronhia principală stângă, nervul laringeu recurent stâng, atriul
stâng), în dreapta (plămânul drept, nervul vag drept, crosa venei azygos), în stânga (crosa aortei, nervul
vag stâng, nervul laringeu recurent stâng, artera subclavie stângă, canalul toracic, plămânul stâng);

38. Esofagul – conformaţie internă şi vascularizaţie.

Conformatie interna
Esofagul prezinta la interior o serie de plice longitudinale, asa ca o sectiune transversala ii arata lumenul
stelat. Plicele se sterg prin trecerea bolului alimentar si se refac imediat ce bolul a trecut. Plicele sunt
formate din mucoasa si submucoasa.
Arterele esofagului
Ele se desprind din artera tiroidiana inferioara pentru portiunea cervicala; din arterele eso-traheale,
bronhice, intercostale sau chiar direct din aorta pentru portiunea toracica; din arterele diafragmatice
inferioare si artera gastrica stanga pentru portiunea frenoabdominala.
Venele esofagului
Formeaza un plex submucos din care pleaca ramuri, care, dupa ce strabat musculara, constituie un plex
periesofagian; de aici venele se varsa, la gat in venele tiroidiene inferioare; in torace in venele
diafragmatice, bronhice, azigos si hemiazigos; in abdomen in vena gastrica stanga.
Vasele limfatice : iau nastere la nivelul mucoasei; formeaza apoi un plex in submucoasa si parasind
esofagul se termina la nivele diferite in limfonodurile regionale. Din portiunea cervicala si toracala
suprabronhica .limfa se scurge spre nodurile cervicale profunde, traheale, traheobronsice si
mediastinale posterioare. Din portiunile toracala subbronhica, diafragmatica si abdominala, limfa este
condusa spre nodurile abdominale : gastrice, pilorice si pancreato-splenice.
Nervii : Provin din vag si simpatic, formand un plex in stratul muscular si altul in cel submucos
(echivalentele plexurilor Auerbach si Meissner).

39. Stomacul – conformaţie externă

Stomacului i se descriu: doi pereţi, două margini şi două orificii.

Marginile stomacului continuă marginile omonime ale esofagului.
Marginea dreaptă sau curbura mică este concavă . Este formată dintr-un segment mai lung, cu
direcţie verticală, care continuă fără demarcaţie evidentă, marginea dreaptă a esofagului – şi din altul
mai scurt, cu orientare transversală sau uşor ascendentă spre dreapta.
Marginea stângă este dată de curbura mare. Mai lungă decât cea dreaptă, ea este convexă şi
porneşte de la marginea stângă a esofagului, împreună cu care determină un unghi ascuţit şi adânc,
numit incizura cardială sau unghiul lui His.
 Porţiunea verticală
E mai voluminoasă, dilatată, saculară şi cuprinde aproximativ două treimi din stomac. Porţiunea
orizontală e mai îngustă, tubulară şi cuprinde aproximativ o treime a organului.
Partea verticală, cea superioară este subdivizată în:
- porţiunea cardială, este o zonă neprecis delimitată, de aproximativ 3-4 cm întindere,
răspunzând orificiului cardial pe care-l cuprinde la interior, se caracterizează prin prezenţa la nivelul
mucoasei a glandelor cardiale;
- fundul sau fornixul este porţiunea superioară, dilatată, a stomacului este separat de segmentul
următor prin orizontala care trece prin unghiul cardial
-corpul stomacului începe sub acest nivel şi tine până la un plan aproape vertical care trece prin
incizura unghiulară şi întâlneşte depresiunea sfincterului antrului.
Porţiunea orizontală
Partea orizontală, numită porţiunea pilorică, are limite: la stânga linia incizura unghiulară cu sfincterul
antrului; la dreapta şanţul duodenopiloric. În acest ultim şanţ se află adesea o venă prepilorică,
marchează limita dintre stomac şi duoden.
Această porţiune pilorică este la rândul ei, împărţită în alte două segmente:
- antrul piloric, situat la dreapta corpului stomacului, este uşor dilatat, el poate fi separat prin
unde peristaltice de restul stomacului.
- canalul piloric este un segment cilindric, îngust şi scurt ( aproximativ 3 – 5 cm).
Pilorul este porţiunea terminală, strâmtă, a stomacului. El are aproximativ 5 cm lungime şi conţine
sfincterul piloric; aceasta circumscrie orificiul piloric.
La partea superioara a portiunii verticale se gaseste o calota clara: camera sau bula de aer. Ea raspunde
fundului stomacului (corespunde fornixului)

40. Stomacul – structură.

Structura stomacului
În construcţia sa anatomică intră patru tunici. De la interior acestea sunt: tunica seroasă, tunica
musculară, stratul submucos, tunica mucoasă.
Tunica seroasă este formată de peritoneu . Acesta nu îmbracă în întregime stomacul. Pe faţa
posterioară a fundului se află o zonă lipsită de peritoneu, la nivelul căreia stomacul aderă de diafragmă.
De la stomac se întind spre organele învecinate, trei formaţiuni peritoneale: omentul mic, ligamentul
gastrocolic şi ligamentul gastrolienal.
Stratul subseros este format dintr-o pătură subţire de ţesut conjunctiv, pe care se aplică seroasa.
Tunica musculară cuprinde trei planuri de fibre:
- planul superficial este format de fibre longitudinale;
- planul mijlociu de fibre circulare;
- planul profund de fibre oblice sau ansiforme.
Tunica musculară constituie aparatul motor activ al stomacului, care realizează:
- depozitul alimentelor ingerate;
 - amestecarea acestora cu sucul gastric până ce se formează un amestec semifluid, numit chimul
gastric
- golirea lentă, intermitentă a chimului din stomac în duoden, într-un ritm adecvat pentru
efectuarea digestiei intestinale.
Tunica submucoasă este formată din ţesut conjunctivo-elastic lax; în ea se găsesc numeroase vase,
terminaţii nervoase şi plexul nervos submucos Meissner. Ea permite adaptarea mucoasei la modificările
de formă ale stomacului şi la mişcările cauzate de musculatură.
Tunica mucoasă are o coloraţie roşiatică, deosebindu-se net de cea esofagiană ( albă-cenuşie). Ea
reprezintă aproape jumătate din grosimea totală a peretelui gastric.
Tunica mucoasă reprezintă principala componentă morfologică şi funcţională a peretelui
stomacal. Ca alcătuire microscopică, ea are o structură complexă fiind formată dintr-o componentă
epitelială şi una conjunctivă.

41. Stomacul – vascularizaţie şi inervaţie.

Vascularizatie
Arterele
Arterele stomacului provin din cele trei ramuri care pornesc din trunchiul celiac: artera
hepatică, artera splenică şi artera gastrică stângă.
Din artera hepatică pleacă: artera gastrică si artera gastroduodenală care emite gastro-omentala
dreaptă.
Artera splenică dă naştere arterei gastro-omentale stângi şi arterelor gastrice scurte şi irigă
fundul stomacului.
Venele stomacului corespund în general arterelor. Ele se formează din reţele capilare situate în
submucoasă.
Acestea sunt dispuse de-a lungul celor două curburi, alături de arcurile arteriale, şi se varsă în
vena portă. Venele gastrice, dreapta şi stânga, se varsă direct în trunchiul venei porte:
- vena gastro-omentala dreaptă se varsă în vena mezenterică superioară;
- vena gastro-omentala stângă şi venele gastrice scurte sunt tributare venei splenice.
Limfaticele prezinta o deosebit de mare importanta. Ele iau nastere din doua retele larg anastomozate;
una mucoasa alta musculara. Ambele conflueaza intr-o retea subperitoneala din care pornesc vase
eferente.
Nervii stomacului sunt de natura vegetativa. Cea mai mare parte sunt ramuri ale nervilor vagi si contin
deci fibre parasimpatice.O alta parte provin din plexul celiac; ele formeaza delicate plexuri periarteriale
si contin fibre aferente (senzitive) si fibre simpatice eferente.
Din plexul esofagian format pleaca doua trunchiuri vagale, unul anterior si unul posterior.
Ramurile fine din nervul vag si din plexul celiac formeaza retele in tunica musculara (plexul
mienteric Auerbach) si in stratul submucos (plexul submucos Meissner), in care se afla si mici grupari de
neuroni vegetativi- ganglioni vegetativi intramurali.
42. Ficatul – conformaţie externă şi raporturi.

Conformatie exterioara
I se descriu 2 fete :
- superioara : diafragmatica
- inferioara : viscerala
Fata viscerala
Este plana si priveste in jos,inapoi si spre stanga.Se continua cu portiunea posterioara a fetei
diafragmatice.Prezinta 3 santuri dispuse in forma literei H.Sant sagital stang.Este ingust.Separa lobul
anatomic drept de cel stang.
Este impartit in 2 segmente : anterior : ligamentul rotund al ficatuluisi si posterior : ligamentul venos
Sant sagital drept
Este larg.Este format din 2 segmente : inainte : fosa vezicii biliare, inapoi : santul venei cave
Hilul hepatic
Este un sant transversal
Contine : - vena porta ,artera hepatica , ductul hepatic
Fata viscerala
Prezenta acestor 3 santuri imparte fata viscerala a ficatului in 3 zone
Pe laturile santurilor se gasesc 2 zone marginale (dreapta si stanga), iar intre ele o zona mijlocie
Fata diafragmatica
Priveste in sus si inainte à fata superioara
Este acoperita in cea mai mare parte de peritoneu.
Este convexa, patrunde in torace si se ascunde in cea mai mare parte sub cupola diafragmei
Prezinta 2 portiuni : portiunea toracica si portiunea parieto-abdominala
Portiunea toracica
Prin intermediu diafragmei vine in contact cu plamanii, pleurele, cu inima si cu pericardul
Inima lasa o depresiune à impresiunea cardiaca
Ficatul urca in torace pana la nivelul coastei a 5-a in dreapta si a coastei a 6-a in stanga
Portiunea parieto-abdominala
Are forma triunghiulara, limitata de arcurile costale drept si stang ale bazei toracelui si de linia care
uneste extremitatea anterioara a cartilajului coastei a 10-a in dreapta cu extremitatea anterioara a
cartilajului coastei a 8-a din stanga
Marginea inferioara
Este subtire si taioasa
Se indreapta oblic de jos in sus si de la dreapta spre stanga, proiectandu-se in epigastru
Prezinta 2 scobituri : stanga si dreapta

Raporturile ficatului
1. Fata diafragmatică
a.portiunea liberă este acoperită de peritoneu şi prin intermediul muschiului diafragm prezintă
următoarele raporturi: partea superioară (inima şi pericardul, pleura diafragmatică şi baza plămânului
drept, pleura diafragmatică şi baza plămânului stâng); partea anterioară (peretele abdominal în regiunea
epigastrului, peretele toracic);
b.portiunea fixă este neacoperită de peritoneu şi are următoarele raporturi: vertebrele T10- T11, vena
cavă inferioară, glanda suprarenală dreaptă, muşchiul diafragma.
2. Fata viscerală
a.zona laterală dreaptă are raporturi cu: flexura colică dreaptă, fata anterioară a rinichiului drept
(1/3superioară), glanda suprarenală dreaptă, flexura duodenală superioară.
b.zona mijlocie: lobul patrat (are raporturi cu: partea pilorică a stomacului, partea superioară a
duodenului, colonului transvers), lobul caudat (reprezintă peretele superior al vestibular bursei
omentale);
c.zona laterală stângă are raporturi cu fa a anterioară a stomacului, esofagul şi tuberculul omental al
pancreasului.

43. Structura segmentară a ficatului.

Impartirea segmentara a ficatului

Se bazeaza :

Pe dispozitia pediculului portal

Pe distributia venelor hepatice

1.Segmentarea dupa pediculul portal

Se bazeaza pe ramificatiile venei porte care sunt insotite de ramificatiile arterei hepatice si de
ductele biliare
Scizura principala
Este usor inclinata de sus in jos si de la stanga spre dreapta
Intretaie fata diafragmatica la dreapta liniei de insertie a ligamentului falciform, iar pe fata
viscerala de-a lungul unei linii care trece prin fosa vezicii biliare,traverseaza hilul ficatului la
bifurcatia portei si ajunge pe fata stanga a venei cave
Scizura stanga
Trece pe fata viscerala a ficatului prin santul agital stang, iar pe fata diafragmatica prin linia de
insertie a ligamentului falciform
Este aproape paralelal cu scizura principala si separa lobul stang clasic,anatomic, de restul
ficatului
Scizura dreapta
Se proiecteaza :
- pe fata diafragmatica de-a lungul unei linii care incepe la jumatatea distantei dintre fundul
vezicii biliare si extremitatea dreapta a ficatului si se termina la varsarea venei hepatice drepte in
cava
- pe fata viscerala se suprapune, aproape, scizurii principale
Scizura principala
Imparte ficatul intr-un lob „real” drept si unul stang
Lobul patrat face parte din lobul real stang
Lobul caudat apartine ambilor lobi reali
Lobul real drept este impartit prin scizura dreapta intr-un segment anterior si unul posterior
Lobul real stang este si el impartit de scizura stanga in 2 segmente : medial si lateral
Fiecare segment hepatic isi are propriul sau pedicul bilio-vascular

2. Segmentarea bazata pe dispozitia venelor hepatice

Venele hepatice sunt situate in planul celor 3 scizuri portale descrise anterior
Scizura dreapta divizeaza segmentul portal anterior intr-o parte mediala si una laterala
Scizura stanga se suprapune scizurii portale stangi
Lobul caudat nu apartine nici unuia dintre aceste 3 sectoare; el are o circulatie eferenta
independenta, reprezentata printr-o serie de vene hepatice mici, care se varsa direct in cava

44. Ficatul – vascularizaţie şi inervaţie.

Vascularizarea ficatului este dubla: nutritiva si functionala

Vascularizarea nutritiva este asigurata de artera hepatica, ramura a trunchiului celiac care dupa
ramificatii multiple (lobare, segmentare si interlobulare) se capilarizeaza irigand formatiunile dintre
spatiul interlobular (portal) si formand o retea in jurul hepatocitelor. In final aceste capilare se varsa in
capilarele (sinusoide) ale venei porte.
Vascularizarea functionala este asigurata de vena porta care aduce sange cu substante nutritive
din intestinul subtire. Vena porta se ramifica formand ramuri lobulare, segmentare si interlobulare.
Ramurile interlobulare sunt situate in spatiile venei porte si formeaza reteaua perilobulara.
Sistemul port este un sistem vascular, precedat si urmat de acelasi tip de vase (capilare-veno-
capilare). Capilarele sinusoidale converg spre vena centro-lobulara, origine a sistemului venos hepatic
care dreneaza sange spre cele doua-trei vene suprahepatice in vena cava inferioara.
Interventia vegetativa a ficatului provine din plexul celiac (ramuri vegetative simpatice) si din
nervul vag stang (ramuri parasimpatice) prin micul epiplon.

45. Ficatul – mijloace de fixare.

• Vena cava inferioara

• Presa abdominala
• Plicile peritoneale formand o serie de ligamente:
1) Ligamentul coronar, alungit transversal, larg in partea sa mijlocie, subtiindu-se spre extremitatile sale,
unde se continua cu ligamentele triunghiulare dr si stg. Este delimitat de rasfrangerea foitelor
peritoneale .
2) Ligamentele triunghilare, drept si stg, ele reprezentand extremitatile ligamentului coronar; cele 2
foite peritoneale, superioare si inferioare, fuzioneaza pt a forma ligamentele triunghiulare, dintre care
cel stg este cel mai bine evidentiat.
3) Ligamentul falciform, face legatura dintre fata diafragmatica a ficatului, fata inferioara a diafragmei
si peretele abdominal anterior.
4) Ligamente hepatice accesorii: sunt alte mijloace de fixare ale ficatului, printre care se numara:
hepatocisticoduodenal, hepatocisticocolic, hepatorenal ant si post.