DIALOG CU SECTANŢII

Din “Călăuză în credinţa ortodoxă”

Editura Episcopiei Romanului 2003
Capitolul 40
DIALOG CU SECTANŢII
Motivul care m-a determinat să pun această lucrare sub forma unui dialog cu sectanţii a fost
următoarea: nu de mult m-am pomenit în chilie cu un sectar de la Gârcina, care până mai ieri nu
credea deloc în Dumnezeu şi femeia lui se chinuia să-l tragă la biserică. La stăruinţa femeii, vine la
mine împreună cu un predicator baptist, să-mi arate adevărul de credinţă.
Înţelegând de la soţia lui pricina venirii lor, am început discuţia în cele ale credinţei cu predicatorul,
de faţă fiind şi moşneagul cu soţia lui. În cele din urmă, după o discuţie cu întrebări şi răspunsuri,
predicatorul a răspuns: „Eu nu am cu cine vorbi aici, că nu sunt înţeles”.
Aducându-mi aminte de multe din întrebările puse de omul cel rătăcit, m-am gândit ca, în cele ce
urmează, să răspund măcar mai pe scurt, atât lui, cât şi la alţi sectari, sub forma unui dialog între
preot şi sectant, aşa cum se va vedea mai departe:
Sectarul: Bună ziua!
Preotul: Bună ziua! Dar de ce aţi venit la noi, fraţilor?
Sectarul: Am venit să vă arătăm adevărul!
Eu i-am zis un cuvânt mai puţin politicos:
Preotul: Mi se pare că ai venit să înveţi pe popa carte!
Sectarul: Da!
Preotul: Bine. Să vedem! Care adevăr să-mi arăţi mie, dacă adevărul este la noi? De unde mai scoţi
dumneata un alt adevăr, că unul este adevărul? Adevărul este o singură linie. Ce zice Hristos? Eu
sunt calea, adevărul şi viaţa!
Sectarul: Dumneavoastră staţi aici în mănăstire şi nu ştiţi nimic. Eu am studii în Anglia, în Elveţia,
am cutare, cutare…
Preotul: Da? Cine te-a adus aici? Tu ai auzit că aici este o stână? Şi eu sunt ciobanul; dar şi câinii
stau de pază la aripă. La stână mai sunt şi câini; iar voi sunteţi lupi îmbrăcaţi în piei de oi. Aţi intrat
în stână, dar nu ieşiţi cu blana sănătoasă de aici… Să vedeţi acum ce păţiţi cu câinii noştri.
Sectarul: Cum dar?
Preotul: Stai, stai! Eşti predicator?
Sectarul: Da! Eu am doctoratul la Londra, am…
Preotul: Da? Bine! Câţi ani au fost de la Adam până la potop?
Sectarul: Cred că au fost 1500 de ani.
Preotul: Prost ai răspuns, doctorandule! De la Adam până la potop au fost 2262 de ani!
Sectarul: Unde scrie?
Preotul: Nu căuta Biblia! Eu am rădăcina Bibliei. Biblia este un măr care a crescut în pomul
Tradiţiei. Dar eu nu cred numai în măr; eu cred în rădăcină şi în copac; că rădăcina Bibliei este
Sfânta Tradiţie. Dar câţi ani au fost de la Adam până la Avraam?
Sectarul: Parcă au fost 3700.
Preotul: Greşit ai răspuns. Au fost 3678 ani!
Sectarul: Unde scrie?
Preotul: Ţi-arăt eu în Hronograful lui Gheorghe Chedrinos, în care scrie istoria lumii de la început.
Ia să-mi spui tu mie câţi ani au fost de la potop până la zidirea turnului Babel, când Nimrod, fiul lui
Hus, a zidit turnul Babel, care a împărăţit 52 de ani în Babilon, când li s-au amestecat limbile? Câţi
ani au fost?
Sectarul: Parcă au fost 300!
Preotul: Prost ai răspuns! Au fost 642 de ani! Şi câţi ani au fost de la potop până la Avraam?
Sectarul: Cutare, cutare!
Preotul: Au fost 1416 ani şi cu 430 de ani, cât a stat poporul evreu în robia Egiptului fac 4108 ani.
Unde era Biblia scrisă atunci? Unde era sâmbăta voastră? Cu ce s-a mântuit lumea timp de 4108 de
ani înainte de a se scrie Biblia? Că în Biblie nu s-a scris totul. Căci evanghelistul Ioan spune: Sunt
încă şi alte multe, care, dacă s-ar fi scris una câte una, nici în lumea asta nu încăpeau cărţile. S-a scris
numai un rezumat al Sfintei Tradiţii, care formează Biblia sau Sfânta Scriptură.
Dar să-mi spui mie câţi feciori a avut Adam?
Sectarul: A avut trei: Cain, Abel şi Set şi alţii fără nume.
Preotul: Dar Biblia spune că a născut feciori şi fete. Câţi au fost de toţi?
Sectarul: Or fi fost 30, 40.
Preotul: Eva a trăit 950 de ani, mai mult decât Adam cu 20 de ani, şi a născut 50 de perechi de
gemeni, băieţi şi fete, adică 100 de copii. Scrie în Hronograful lui Chedrinos. Şi se luau fratele cu
sora. Auzi ce spune Biblia: Cain a luat în căsătorie pe sora sa Milada; şi a luat Set pe sora sa Teax. Se
luau fratele cu sora. Aşa s-au înmulţit la început.
Sectarul: Dar se puteau lua neamuri în căsătorie?
Preotul: Da, căci până la Avraam n-a fost interzisă spiţa de rudenie. Se luau neamuri! N-a ţinut
Avraam pe nepoata sa? N-a luat Isaac pe nepoata lui Avraam, pe Rebeca? Nu vedeţi? Că nu era pusă
legea de neamuri. Dar să-mi spui tu mie câţi ani avea Set, când s-a răpit la cer şi a învăţat astronomia
şi scrisul de la îngeri?
Sectarul: Nu scrie nicăieri.
Preotul: A fost Set de 40 ani, când s-a răpit la ceruri, şi a stat în cer 40 de zile şi a învăţat
astronomia şi scrisul. Set a trăit 912 ani! Primul om care a scris din lume şi care a învăţat astronomia
şi mişcarea astrelor, a fost Set, fiul lui Adam. Zice şi Sfântul Vasile: „Astronomia este de origine
îngerească”; îngerii l-au învăţat pe Set.
Dar să-mi spui mie când s-a născut poporul uriaş şi cât a ţinut împărăţia uriaşilor, înainte de potop?
Tăcea predicatorul.
Preotul: Vezi că nu ştii? Biblia spune: Când s-au amestecat fiii lui Set cu fiii lui Cain s-a născut
poporul uriaş; neam vestit din veac. Atât! Dar nu spune câte sute de ani au stat împăraţii uriaşilor şi
câte urgii au făcut ei pe pământ.
Sectarul: Cine erau fiii lui Dumnezeu şi fiii oamenilor? Noi zicem că fiii lui Dumnezeu erau îngerii,
care s-au pogorât din cer şi au păcătuit cu fetele oamenilor.
Preotul: Nebunie! Dacă cugeţi după capul tău, te duci în fundul iadului. Ai văzut ce spune? Cât a
trăit Set, 912 ani, nu s-au amestecat fiii lui Set cu fiicele lui Cain. Că fiii lui Set se numeau fiii lui
Dumnezeu, iar fiii lui Cain, fiii diavolilor. Iar după moartea lui Set, au uitat fiii lui ce le-a spus tatăl
lor; căci spune Scriptura: Şi s-au rănit fiii lui Set de frumuseţea fiicelor lui Cain şi le-au luat loruşi de
soţii.
Deci atunci când s-au amestecat „fiii lui Dumnezeu” cu fiicele oamenilor, s-a născut poporul uriaş.
Sectarul: Dar voi de ce vă închinaţi şi faceţi cruce, că crucea a fost măciuca şi spânzurătoarea pe
care a murit Domnul Iisus?
Preotul: De ce săriţi voi de la un subiect la altul? Aşa faceţi mereu când discutaţi cu cineva, ca să-l
ameţiţi. Iată ce spune Sfântul Apostol Pavel: Crucea pentru cei pieritori, nebunie este, iar nouă, celor
ce ne mântuim, Crucea este înţelepciunea şi puterea lui Dumnezeu. Vezi că Sfânta Cruce nu-i
măciucă? Este înţelepciunea şi puterea lui Dumnezeu!
Aţi auzit ce-i crucea, voi, sectanţilor, care înşelaţi oamenii şi-i duceţi în iad? „Şi va veni o sectă la
sfârşitul lumii – zice Sfântul Andrei al Cezareei –, care nu va face cruce, căci le va pune Antihrist
pecetea pe mâna dreaptă şi n-o vor ridica la frunte”, că fruntea este partea raţională a sufletului,
adică mintea.
Am avut mai demult câteva femei baptiste de la Abrud –Alba. Una a zis: „Părinte nu fac cruce!” „Fă
cruce! îi spun”. „Nu fac! Eu nu pot ridica mâna la frunte!” „Ţi-a pus diavolul pecetea, de aceea n-o
mai ridici! Fă cruce femeie şi vei vedea puterea lui Dumnezeu!” „Nu, că nu pot ridica mâna!”
Şi eu îi iau mâna dreaptă şi-i fac cruce de trei ori pe faţă.
„Valeu! Valeu! Vai, tare mă simt uşoară!” „Da! Acum s-a dus dracul de pe mâna ta!” Aşa a fugit de la
dânsa diavolul care o stăpânea. Apoi am mărturisit-o şi s-a întors din nou la Biserică. Vedeţi puterea
Sfintei Cruci?
Sectarul: Bine. Dar de ce vă închinaţi la idoli, că Dumnezeu a zis la Deuteronom: Să nu-ţi faci chip
cioplit, nici asemănarea vreunui lucru din câte sunt în cer, sus, pe pământ, jos, în apă şi sub pământ.
Să nu te închini lor, să nu slujeşti lor.
Preotul: Ce sunt acestea?
Sectarul: Icoanele la care vă închinaţi voi!
Preotul: Ia să-ţi spun eu! Cine a făcut prima icoană?
Sectarul: !!!
Preotul: Dumnezeu a făcut pe om după chipul şi asemănarea Sa. Sfântul Ioan Damaschin spune că
prima icoană o face Dumnezeu, adică pe om, după chipul şi asemănarea Sa.
Sectarul: El a făcut, dar nouă ne-a poruncit să nu facem.
Preotul: Iată, citeşte la „Ieşire” (23 – 29). Vezi în Biblie că tot ce este în biserică este făcut cu
porunca lui Dumnezeu. Şi icoanele şi catapeteasma şi sicriul Legii Domnului şi heruvimii slavei şi
veşmintele preoţilor şi mitra arhiereilor şi cădelniţele şi sfeşnicul cu şapte lumini, toate.
Nu i-a zis Dumnezeu lui Moise? „Moise, ia şi fă o ladă de salcâm şi o poleieşte toată cu aur! Moise, fă
doi drugi de salcâm îmbrăcaţi cu aur, şi lada să aibă verigi, ca să bagi drugii şi să ridici sicriul Legii.
Moise, pune în lada aceea Tablele Legii, pe care ţi le-am dat Eu pe Muntele Sinai. Pune şarpele de
aramă, pe care l-ai făcut când îi mâncau şerpii în pustie, pune toiagul lui Aaron, care a înfrunzit când
a rezemat de sicriul legii cele 12 toiege – căci al lui Aaron în noaptea aceea a înfrunzit şi a făcut
migdale –, şi cupa cu mană – o cupă de aur. Mana era ca pâinea uscată, din care au mâncat evreii în
pustie 40 de ani. Astea nu erau lucruri de mâini omeneşti?
Sectarul: Bine, dar locul de-a dreapta şi de-a stânga Prea Sfintei Treimi este predestinat, că spune
…dar a şedea de-a dreapta şi de-a stânga Mea nu este al meu a da, ci se va da celor pentru care s-a
pregătit de către Tatăl Meu. Matei 20, 23.
Preotul: Nu este adevărat! Mântuitorul zice: A şedea de-a dreapta Mea sau de-a stânga Mea nu este
al Meu a da, ci celor pentru care s-a pregătit, căci aceste două locuri sunt rânduite Maicii Domnului
şi Sfântului Ioan Botezătorul de către Tatăl. Cine este Ioan Botezătorul? Cel mai mare om născut din
femeie. Iar Maica Domnului cine este? Ce spune psalmul 44? De faţă a stătut Împărăteasa, de-a
dreapta Ta, îmbrăcată în haină aurită şi preaînfrumuseţată.
Dacă a născut pe Fiul lui Dumnezeu din Duhul Sfânt, a fost „cămara Duhului Sfânt”, L-a purtat în
pântece şi L-a alăptat. Cine poate fi mai mare decât ea? Ea este Împărăteasa Duhului Sfânt,
Împărăteasa Heruvimilor şi a Serafimilor! Toţi sectarii şi păgânii, în ziua judecăţii veţi vedea voi
atunci cine este Maica Domnului, când va străluci peste ceata Heruvimilor. Vai de capul vostru! Veţi
merge împreună cu satana în focul gheenei, toţi care huliţi pe Maica Domnului!
Vedeţi că Hristos era pe Cruce răstignit şi scuipat şi biciuit, însă nici atunci n-a uitat pe Maica
Domnului. O arătă Sfântului Ioan Evanghelistul, zicând: Fiule, iată mama ta! Adică, ia-o în primire!
Şi a luat-o. Şi către ea zice: Mamă, iată fiul tău! A dat-o în stăpânirea celui mai cinstit apostol şi a mai
trăit 15 ani până la mutarea ei la cer.
Sectarul: Da, pentru că Ioan era într-adevăr fiul Maicii Domnului.
Preotul: Nu este adevărat! Sfântul Ioan Evanghelistul era fiul lui Zevedeu. Era cel mai tânăr ucenic
al Domnului nostru Iisus Hristos. Nu ai văzut tu în Evanghelie? Ioan şi Iacov erau fiii lui Zevedeu, nu
ai Maicii Domnului! Că Maica Domnului, n-a mai avut copii. Ce zice Scriptura: Şi n-a cunoscut-o pe
ea, până când n-a născut pe Cel întâi născut.
Sectarul: Da. Dar de aici se înţelege că după aceea a mai avut şi alţi copii.
Preotul: Cuvântul „până când” înseamnă veşnicie. Întoarce-Te, Doamne, până când…, sau Iată, Eu
sunt cu voi până la sfârşitul veacului. Ce? După sfârşitul veacului nu mai este Hristos cu ei? Şi Mica,
fata lui Saul, zice: N-a născut copil până n-a murit. Dar ce, a născut după ce a murit? Cuvântul „până
când” înseamnă veşnicie. Nu că a cunoscut-o cândva alt bărbat înainte ca să mai nască.
Sectarul: În Apocalipsă se spune de pecetea lui Antihrist, 666, care este puterea lui.
Preotul: Tu crezi că numărul 666 se ia aşa după slovă? Aceşti trei de şase simbolizează trei patimi
cumplite care vor stăpâni lumea în vremea de pe urmă, şi anume: Pofta fără de minte, adică desfrâu
şi beţie cum n-a mai fost niciodată pe pământ; Mânie fără judecată, adică ură între oameni, războaie,
răzbunare, crime de tot felul, ceartă şi tulburare între creştini, între părinţi şi copii, aşa cum scrie la
Sfânta Evanghelie; şi al treilea şase înseamnă închipuire pripită sau imaginaţie pripită, care duce la
secte, dezbinări de tot felul, boli sufleteşti, vrăjitorie, deznădejde şi sinucidere;
Toate aceste patimi, care sunt simbolizate prin numărul 666 stăpânesc astăzi tot pământul, până
când va veni sfârşitul lumii şi judecata de apoi. Atunci fiecare va lua după faptele sale.
Sectarul: Dar acest număr este vizibil şi trebuie evitat.
Preotul: Păi voi credeţi că o să fie o pecete cu numărul 666? Prostii! Dacă tu ceri tu 666 la
Apocalipsă, eu îţi cer ţie să-mi spui ce este „jivină gândită” şi „cal galben” şi „cal roib” şi „cal negru”,
şi „cetatea care naşte”. Cetatea se face femeie şi naşte. Cele şapte cupe ale mâniei lui Dumnezeu, cele
şapte trâmbiţe. Ia să-mi spui tu mie ce-s acelea?
Sectarul: Nu ştiu!
Preotul: Păi spune, măi! Toate acestea sunt simboluri în Sfânta Scriptură. Deci răul din draci
aceasta este: poftă fără minte, mânie fără judecată şi închipuire pripită. Asta înseamnă 666!
Sectarul: Copiii mici de ce trebuie să se cureţe prin botez, că ei sunt curaţi, n-au nici un păcat?
Preotul: Pentru ca să se spele de păcatul strămoşesc, cu care ne naştem toţi. N-ai citit tu în Psaltire:
Căci întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea?
Sectarul: Da, dar copilul când este mic nu are credinţă şi Biblia spune: Cine va crede şi se va boteza,
acela se va mântui.
Preotul: Voi ştiţi câte botezuri sunt? Aţi citit Dogmatica Sfântului Ioan Damaschin?
Sectarul: Nu.
Preotul: Sunt nouă botezuri până la sfârşitul lumii: Primul botez a fost potopul, pe vremea lui
Noe. Al doilea botez a fost trecerea poporului ales prin Marea Roşie. Al treilea botez a fost botezul
leviţilor, adică tăierea împrejur. Al patrulea botez a fost botezul lui Ioan Botezătorul, numit şi
botezul pocăinţei.
Al cincilea botez a fost botezul prin apă şi prin Duh, botezul nostru creştin dat nouă de Hristos şi de
Sfinţii Apostoli. Al şaselea botez este botezul Spovedaniei, instituit de Mântuitorul îndată după
Înviere, când a dat Apostolilor puterea de a lega şi a dezlega păcatele oamenilor: Orice veţi dezlega pe
pământ, va fi dezlegat şi în ceruri şi orice veţi lega pe pământ va fi legat şi în ceruri. Al
şaptelea botez este botezul pogorârii Duhului Sfânt; când S-a pogorât în chip de limbi de foc şi i-a
făcut pe Apostoli să vorbească în toate limbile de sub cer. Al optulea botez este botezul sângelui, al
muceniciei. Al noulea este botezul de la sfârşitul lumii, botezul cu foc, care nu mai este mântuitor,
ci chinuitor pentru veacul veacului.
Sectarul: Părinte, mi-am dat seama că eu nu sunt înţeles aici. Eu nu pot să mă lepăd de credinţa pe
care am aflat-o, chiar dacă mi-aţi răspuns la întrebările mele.
Preotul: Într-adevăr, toţi aceia care nu se supun Bisericii Ortodoxe, celei adevărate, rămân
fracţiune eretică şi nu se vor îndrepta, că zic Sfinţii Părinţi aşa: „De la tot păcatul se întoarce omul
uşor, dar de la eres, foarte greu!” Şi aceasta pentru că se întunecă partea raţională a sufletului şi
degeaba îi spun eu că aici este alb, că el vede negru. Şi atunci foarte greu se întoarce. Aşa rămân toţi
sectanţii, care s-au rupt de la dreapta credinţă!