De vorba cu Parintele Paisie Aghioritul

1.Sfințiți-vă viața. Când gospodina, făcând treburile casei, se roagă, totul se sfințește: se sfințește nu
numai mâncarea, ci și cei care o mănâncă.

2."Oamenii se grăbesc şi aleargă mereu. La ora cutare trebuie să se afle aici, la cealaltă
acolo, şi aşa mai departe. Şi ca să nu uite ce au de făcut, şi le notează pe toate. Cu atâta
alergătura, tot este bine ca îşi mai amintesc cum îi cheamă… Nici pe ei înşişi nu se cunosc.
Dar cum să se cunoască? Se poate să te oglindeşti în apă tulbure? Dumnezeu să mă ierte,
dar lumea a ajuns un adevărat spital de nebuni. Oamenii nu se gândesc la cealaltă viaţă, ci
cer numai aici mai multe bunuri materiale. De aceea nu află linişte şi aleargă mereu.
Bine că există viaţa de dincolo. Dacă oamenii ar fi trăit veşnic în viaţa aceasta, nu ar fi existat
un iad mai mare, dat fiind felul în care şi-au făcut ei viaţa. Cu neliniştea asta de acum, dacă ar
fi trăit 800-900 de ani, ca în vremea lui Noe, ar fi trăit un mare iad. “Zilele anilor noştri
şaptezeci de ani, iar de vor fi în putere, optzeci de ani; şi ce este mai mult decât aceştia,
osteneala şi durere.” (Ps.89, 10-11). Şaptezeci de ani sunt de ajuns ca oamenii să-şi
căpătuiască copiii.
Într-o zi a trecut pe la coliba mea un medic care trăieşte în America şi mi-a spus despre viaţa
de acolo. Lucrează toată ziua. Fiecare membru al familiei trebuie să aibă maşina sa. Apoi
acasă, pentru ca fiecare să se mişte liber, trebuie să aibă patru televizoare. Lucrează şi se
ostenesc ca să scoată bani mulţi, ca sa spună că sunt aranjaţi şi fericiţi. Dar ce legătură au
toate astea cu fericirea? O astfel de viaţă plină de nelinişte şi într-o neîncetată alergătură
(după bani) nu înseamnă fericirea, ci este un iad. Ce să faci cu viaţa într-un astfel de stres?
Dacă ar fi trebuit ca întreaga lume să trăiască o astfel de viaţă, eu nu aş fi voit-o. Dacă
Dumnezeu le-ar fi zis acestor oameni: “Nu vă pedepsesc pentru viaţa ce o trăiţi, însă vă voi
lăsa să trăiţi veşnic în acest fel”, asta pentru mine ar fi fost un mare iad.
De aceea, mulţi oameni nu pot răbda să trăiască în astfel de condiţii şi ies afară în aer liber,
fără direcţie şi scop. Se adună în grupuri şi merg în afara oraşelor, în mijlocul naturii, unii ca
să facă gimnastică, iar alţii pentru altceva. Mi s-a spus despre unii că ies în aer liber şi
aleargă, ori se suie pe munţi până la înălţimea de 6000 de metri. Îşi ţin răsuflarea, apoi o lasă,
şi iarăşi inspiră adânc… Lucruri de nimic. Aceasta arată că inima lor este strivită de nelinişte
şi caută o ieşire. Am spus unuia dintre aceştia: “Voi săpaţi o groapă, o măriţi, vă minunaţi de
groapa ce aţi făcut-o şi… săriţi în ea, prăvălindu-vă în jos, în timp ce noi [creştinii] săpăm
groapa, dar aflăm metale preţioase. Nevoinţa noastră are rost, fiindcă se face pentru ceva mai
înalt.“"
Cuviosul Paisie Aghioritul, “Cu durere si cu dragoste pentru omul contemporan”, Editura
Evanghelismos, 2003

3.- Părinte, ce cărţi îi pot ajuta pe soţi?

1
- Ceea ce ajută pe cei căsătoriţi este să nu se îndreptăţească nici unul pe sine. Dacă se
îndreptăţesc pe sine, oricâte cărţi duhovniceşti ar citi, nu se folosesc. Dacă au intenţie bună, dacă
au duhovnic şi fac ascultare de el, nu vor avea probleme. Fără duhovnic nu se face arbitraj.
Lucrul cel mai bun este să aibă amândoi soţii acelaşi duhovnic. Nu bărbatul un duhovnic şi femeia
altul. Dacă două lemne vor fi cioplite de doi tâmplari niciodată nu se vor potrivi. în timp ce dacă vor
avea acelaşi duhovnic, duhovnicul ciopleşte umflăturile - slăbiciunile - unuia, ciopleşte şi umflăturile
celuilalt şi astfel se aplanează greutăţile. Dar astăzi chiar şi perechile care trăiesc duhovniceşte au
duhovnici diferiţi. Rar au amândoi acelaşi duhovnic, de aceea nici nu se folosesc. Am în vedere
perechi care se potriveau, dar nu aveau acelaşi duhovnic ca să-i ajute, şi s-au despărţit. Iar alte
perechi, deşi nu se potriveau au trăit în armonie, deoarece au avut acelaşi duhovnic. Desigur, atunci
când toată familia are acelaşi duhovnic, aceasta este şi mai bine. Duhovnicul îi va asculta pe toţi şi
problema ce a apărut o va rezolva potrivit cu situaţia. Uneori va zori puţin pe tata sau pe mama,
alteori îi va chema şi pe copii dacă nu va putea trage concluzii din cele ce îi spun părinţii. Sau –
dacă perechea are probleme şi este de vină, de pildă, femeia - îl poate chema pe bărbat ca să-l
sfătuiască cum trebuie să se poarte sau va cere unei rude sau cunoscut al lor să ajute cu
discernământ
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Viața de familie, traducere din limba greacă de Ieroschimonah Ştefan
Nuţescu, Editura Evanghelismos, București, 2003,

4."Adeseori comportamentul fără discernământ pricinuieşte mai mare rău decât comportamentul
celor foarte nebuni, care sparg capete, deoarece cei fără discernământ, prin cuvintele lor tăioase,
rănesc inimi sensibile şi de multe ori rănesc de moarte (ducându-le la deznădejde).
De asemenea, mult rău face şi politeţea lumească ce se făţărniceşte, pentru că te poate înşela
făcându-te să-ţi deschizi inima şi să arăţi evlavie unui om lumesc, care nu ştie ce înseamnă evlavia
(ca şi cum ar da cineva lire de aur celui care cunoaşte numai monezile de bronz).
Să nu ne pierdem vremea sfătuind duhovniceşte pe oamenii care se odihnesc în discuţii lumeşti şi
îşi exprimă părerile în mod egoist. Cu oamenii cunoscuţi este bine să luăm aminte în discuţii, căci
dacă nu există un subiect comun, se începe o discuţie duhovnicească şi se termină în bârfă. Şi nu
numai că pierdem vremea, ci ne pierdem şi sufletul cu judecata, căci nu avem dreptul să judecăm pe
nimeni, nici oameni, nici situaţii, ci dacă putem, să ajutăm o situaţie după discuţia ce o vom face cu
durere de inimă. Nici pe morţi nu trebuie să-i osândim, deoarece sufletele tuturor oamenilor sunt, din
fericire, în mâinile lui Dumnezeu. Astfel procedând, cred că vom afla milă". (Epistole-Cuviosul Paisie
Aghioritul)

5.Rugaciune de smerenie a Cuviosul Paisie Aghioritul.

""Ajuta Doamne ca toti prietenii si dusmanii mei sa ajunga la nivelul Sfantului care ii poarta numele,
iar eu, pacatorul, sa ajung la nivelul lor."

2
6.Legile duhovniceşti şi dragostea lui Dumnezeu
- Părinte, legile duhovniceşti acţionează întotdeauna imediat?
- Depinde. De multe ori rămâi uimit cât de repede reacţionează ele. Unul se mândreşte puţin şi
imediat o păţeşte; adică legile duhovniceşti au acţionat fulgerător. De pildă, o soră şterge geamurile
şi îi vine un gând de mândrie că le şterge mai bine decât alta. Atunci dintr-odată se întâmplă ceva şi,
ţac, se sparge geamul. Alteori aceste legi acţionează mai târziu.
- Părinte, ce înseamnă atunci când legile duhovniceşti acţionează imediat?
- Aceasta este bine. Căci în această situaţie omul trebuie să înţeleagă că dragostea lui Dumnezeu îl
ocroteşte, pentru că plăteşte treptat şi nu le va plăti toate odată. Insă atunci când nu acţionează
legile duhovniceşti asupra unui om se află în primejdie, deoarece aceasta arată că acel om este un
copil îndepărtat de Dumnezeu; nu se află în casa Sa. Există unii care acţionează mereu cu mândrie
şi nu păţesc nimic. Aceasta arată însă că mândria lor a depăşit-o pe cea omenească şi a ajuns la
gradul cel mai înalt al ei, la mândria diavolească, la trufie. Atunci căderea lui se face de cealaltă
parte a vârfului, când cade direct în iad. Iar aceasta este căderea luciferică pe care nu o văd cei ce
se află de cealaltă parte a vârfului. Adică asupra unora ca acestora nu acţionează legea
duhovnicească în această viaţă, potrivindu-li-se spusa Apostolului: “Oameni vicleni şi fermecători
care vor merge spre tot mai rău, rătăcind pe alţii şi rătăciţi fiind ei insisi“.
- Părinte, se poate ca cineva să-şi admire un lucru făcut de el şi din aceasta să-i vină vreo
vătămare?
- Da, pentru că acţionează legile duhovniceşti. Dumnezeu îşi retrage harul Său de la cineva, iar
acesta îi strică celuilalt lucru pentru care s-a mândrit. Iar aceasta o îngăduie Dumnezeu pentru a se
cuminţi.
- Părinte, adică atunci când se întâmplă aceasta înseamnă că acţionează legile duhovniceşti?
- Fireşte.
- Dar nu se poate ca cineva să facă aceasta din neîndemânare?
- Rare sunt aceste cazuri. De aceea pe cât puteţi să trăiţi în smerenie. Să vă gândiţi că nu avem
nimic al nostru, ci pe toate ni le-a dat Dumnezeu. Toate pe care le avem sunt ale lui Dumnezeu,
numai păcatele sunt ale noastre. Dacă nu ne vom smeri, vor acţiona mereu asupra noastră legile
duhovniceşti până ce ni se va încovoia egoismul nostru. Să dea Dumnezeu să se facă aceasta
înainte de a ne găsi moartea.
- Părinte, se poate ca omul să nu-şi dea seama că au acţionat asupra lui legile duhovniceşti?
- Dacă nu se cercetează cineva pe sine însuşi, nimic nu înţelege şi de nimic nu se foloseşte.
- Aşadar, Părinte, legile duhovniceşti încetează să acţioneze numai atunci când se smereşte omul?
- Da, mai ales cu smerenia, sau atunci când cineva se află în starea de iresponsabilitate. Să-ţi spun
un exemplu: O femeie îşi bătea mereu bărbatul, iar el nu spunea nimic ca să nu-şi piardă prestigiul,
deoarece era învăţător. Asupra acestuia însă acţionau legile duhovniceşti. Rămăsese orfan de tată
încă de mic copil, iar mama lui cu o pensie de văduvă se străduia să-l poarte la şcoală şi să-l facă
învăţător însă el o bătea. Câte nu a avut de tras sărmana lui mamă! Şi astfel a îngăduit Dumnezeu
ca să-l bată femeia lui, pentru ca să-şi plătească păcatele. Dar ce s-a întâmplat după aceea? Moare

3
acesta, iar fiul său a început să o bată pe mama lui. Astfel şi-a plătit şi ea păcatele. Fiul ei se însoară
şi ia pe una uşoară la minte, care îl bătea şi cânta “Hristos a înviat!”. Cum a rânduit Dumnezeu ca
să-şi plătească şi acesta păcatele. Aici însă legile duhovniceşti au încetat să acţioneze, pentru că
aceasta se afla în stare de iresponsabilitate.
- Părinte, atunci când cineva cade într-un păcat şi se mâhneşte, i se iartă păcatul în felul acesta?
- Simte că este dator sau se mâhneşte în chip egoist? Dacă simte că este dator, nu va plăti. Dacă
însă nu-şi simte datoria, atunci Dumnezeu îngăduie să plătească. De pildă, creştinul trebuie să facă
milostenii. Dacă cineva este împietrit la inimă şi nu dă ci adună banii, atunci vor intra hoţii la el, îl vor
bate, îi vor lua şi banii şi astfel va plăti nemilostivirea sa. Atunci când avem datorii şi nu le plătim în
această viaţă, acesta este un semn foarte rău, este o părăsire a lui Dumnezeu. Iar atunci când
cineva nu primeşte palme, ci numai binecuvântări, se vede că a făcut ceva bun şi este răsplătit aici
de Hristos îndoit şi întreit. Cu aceasta însă nu-şi ispăşeşte greşelile lui. Şi aceasta este un semn rău.
Să presupunem că am făcut zece fapte bune, iar Hristos îmi răsplăteşte pentru douăzeci la sută şi
nu am nici mâhniri, nici supărări. În cazul acesta însă nu-mi plătesc păcatele.
“Cel certat aici pentru ruşinea lui mănâncă din gheena lui“, spune Avva Isaac. Adică atunci când
asupra cuiva acţionează legile duhovniceşti, i se ridică o parte din chinurile iadului.

7.Părinte, atunci când bărbatul nu trăieşte duhovniceşte, femeia ce trebuie să facă?

Să-l încredinţeze lui Hristos şi să se roage ca să i se înmoaie puţin inima. Apoi Hristos încet-încet va
"debarca" în inima lui şi acela va începe să-lşi facă probleme deconştiinţă. De îndată ce i se va
înmuia puţin inima, femeia lui îi va putea spune, de pildă, s-o ducă cu maşina până la biserică. Nu-i
va spune: "Vino şi tu la biserică!", ci "Te rogfrumos să mă duci până la biserică". Iar dacă o va duce
până acolo, bărbatul ei poate spune:"Dacă tot am venit până aici, ia să intru şi eu puţin în biserică ca
să aprind o lumânare". Şi astfel se poate ca acela să înainteze încet-încet şi mai departe.

8.Avorturile sunt un păcat înfricoşător

Părinte, o oarecare femeie de patruzeci de ani, care are copii mari, este însărcinată în luna a treia.
Bărbatul ei o ameninţă că va divorţa dacă nu face avort. Dacă va face avort, vor plăti ceilalţi copii cu
boli şi accidente. Astăzi părinţii îşi omoară copiii prin avorturi şi nu au binecuvântarea lui Dumnezeu.
Mai demult dacă se năştea un copil bolnav, îl botezau, iar dacă murea, pleca îngeraş. Dar părinţii
aceluia rămâneau cu alţi copii sănătoşi şi astfel aveau binecuvântarea lui Dumnezeu. Astăzi,însă,
părinţii îşi omoară copiii sănătoşi cu avorturile şi ţin în viaţă pe cei bolnăvicioşi.
Apoi aleargă în Anglia şi America să-i vindece. Iar aceşti copii, dacă vor trăi, vor face familie şi poate
să dea naştere la alţi copii bolnavi. în timp ce, dacă ar fi făcut şi alţi copii, nu ar fi alergat atât de mult
pentru unul, pentru cel bolnav, şi nu s-ar fi mâhnit atât de mult dacă ar fi murit, căci ar fi plecat

4
îngeraş de aici. Părinte, am citit undeva că în fiecare an, în întreaga lume, se fac cinci milioane
deavorturi şi două sute de mii de femei mor din cauza întreruperilor de sarcină pe carele fac.
Îi omoară pe copii, pentru că, aşa cum spun ei, dacă se va înmulţi lumea, oameniinu se vor putea
întreţine şi nu vor avea ce să mănânce. Există atâtea suprafeţenecultivate, atâtea păduri, care, în
putină vreme, cu mijloacele care există astăzi, ar puteasă le facă, de pildă, plantaţii de măsline, şi să
le dea celor ce nu au proprietăţi. Ei spuncă nu taie copaci, deoarece nu va mai exista apoi oxigen,
însă măslinii tot copaci sunt.în America ard grâul, iar în Grecia aruncă fructele, etc, în gropi de
gunoi, în timp ce înAfrica oamenii mor de foame. Atunci când în Etiopia mureau oamenii de foame
pentru căera mare secetă, i-am spus unui oarecare cunoscut, care era armator şi ajuta în astfel
decazuri, să meargă Ia o astfel de groapă de gunoi, să-i roage să-l lase să încarce unvapor de fructe
şi să-l ducă acolo în dar. însă sub nici un chip nu i-au dat voie.Câte mii de embrioni mor în fiecare zi!
Avortul este un păcat înfricoşător. Este oucidere, şi încă una mare, căci copiii mor nebotezati.
Părinţii trebuie să înţeleagă că viaţaîncepe în clipa zămislirii, într-o noapte. Dumnezeu a îngăduit să
văd o înfricoşătoa revedenie, care mi-a arătat care este soarta acelor copii. Era în noaptea spre
Marţea Luminată. Aprinsesem două lumânări în două tinichele, aşa cum obişnuiesc să fac chiar
şiatunci când dorm, pentru cei ce suferă sufleteşte şi trupeşte, vii şi morţi. La ora douăsprezece, în
miezul nopţii, în timp ce rosteam rugăciunea lui lisus, văd un ogor mare, înconjurat cu un gard de
zid, semănat cu grâu care abia începuse să crească. Eustăteam în afara ogorului şi aprindeam
lumânări pentru cei morţi, pe care le lipeam dezidul împrejmuitor. în partea stângă era un teren
viran, plin de stânci şi văgăuni, care semişcau mereu din pricina unui vuiet puternic alcătuit din mii
de ţipete sfâşietoare, care-ţirupeau inima. Chiar şi cel mai împietrit om s-ar fi umilit, dacă le-ar fi
auzit. în timp cesufeream din pricina acelor ţipete sfâşietoare şi mă întrebam de unde provin şi
ceînseamnă toate acestea pe care le vedeam, am auzit o voce spunându-mi: "Ogorul cugrâu, care
încă nu a dat în spic, este cimitirul cu sufletele morţilor care vor învia. Iar înlocul care se cutremură
de ţipetele sfâşietoare, se află sufletele copiilor care au fostomorâţi prin avorturi". După această
vedenie mi-a fost cu neputinţă să-lmi revin multă vreme, din pricina marei dureri ce am simţit-o
pentru sufletele acelor copii. Nu am putut nici măcar să mă odihnesc după aceea, cu toate că eram
istovit de oboseală.

9.Părinte, o fată care studiază în străinătate mi-a scris următoarele: "Îmi spune gândul că niciodată
nu voi putea spori duhovniceşte”.
Bine, dar acel suflet tocmai în Europa s-a gândit să facă acest lucru?
Acolo nu a mers să sporească duhovniceşte, nici ca să se închinovieze, ci să dobândească numai
cele ce îi sunt necesare pentru profesia ei. Să încerce să-lşi păstreze starea duhovnicească pe care
o are şi să nu caute acolo sporire duhovnicească. De altfel europenii sunt avansaţi în ştiinţe şi nu în
cele duhovniceşti. Să nu se silească pe sine maimult decât poate şi să nu le dea prea mare
importanţă, nu merită ca cineva să-lşi lipeascăinima şi să sufere pentru acestea. Ci să considere
şederea la studii numai ca pe un serviciu militar. În armată soldatul se osteneşte mult, şi uneori
superiorii lui se poartă cuel foarte aspru, în timp ce acolo, la studii, oamenii se poartă cel puţin cu

5
politeţe, chiar dacă aceasta este numai exterioară şi făţarnică, rezultată din mentalitatea europeană.
Prin urmare era firesc să întâlnească astfel de greutăţi, pentru că şi în Grecia întâlnimlucruri
asemănătoare, numai că în Grecia, ca ţară ortodoxă cum este, cei care suntinteresaţi de sporirea lor
duhovnicească pot găsi sprijin duhovnicesc. Cu puţină răbdare şi atenţie vor trece greutăţile. De
vreme ce se află acolo, să folosească timpul liber pentru studiu şi rugăciune, ca să se hrănească şi
duhovniceşte. Străduinţa pe care o vadepune pentru studiile ei o va absorbi şi o va ajuta
să se înstrăineze de orice gând rău sau ispită tinerească.

10.Fericirile Cuviosului Paisie Aghioritul!

1. Fericiţi sunt cei care au iubit pe Hristos mai mult decât toate ale lumii şi trăiesc departe de lume şi
aproape de Dumnezeu împărtăşindu-se de bucurii paradisiace încă de pe pământ.
2. Fericiţi sunt cei care au izbutit să trăiască ascunşi şi, dobândind virtuţi mari, n-au dobândit nici
măcar o faimă mică.
3. Fericiţi sunt cei care au izbutit să facă pe nebunii pentru Hristos păzindu-şi în felul acesta bogăţia
lor duhovnicească.
4. Fericiţi sunt cei care nu propovăduiesc Evanghelia prin cuvinte, ci o trăiesc şi o propovăduiesc
prin tăcerea lor, prin harul lui Dumnezeu, care îi trădează.
5. Fericiţi sunt cei care se bucură când sunt clevetiţi pe nedrept, iar nu atunci când sunt lăudaţi pe
drept pentru viaţa lor virtuoasă. Acesta este semnul sfinţeniei şi nu nevoinţa seacă a faptelor trupeşti
şi numărul mare al nevoinţelor, care, atunci când nu se fac cu smerenie şi cu scopul de a omorî pe
omul cel vechi, creează numai simţăminte false.
6. Fericiţi sunt cei care preferă să fie nedreptăţiţi decât să nedreptăţească şi primesc netulburaţi şi în
tăcere nedreptăţile, arătând cu fapta că ei cred “întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul” şi de Acesta
aşteaptă să fie îndreptăţiţi, iar nu de oameni, în felul acesta izbăvindu-se de deşertăciune.
7. Fericiţi sunt cei care fie s-au născut betegi, fie s-au făcut din neatenţia lor, dar nu murmură, ci
slavoslovesc pe Dumnezeu. Aceştia vor avea locul cel mai bun în rai împreună cu mărturisitorii şi
mucenicii, care pentru dragostea lui Hristos şi-au dat mâinile şi picioarele lor spre tăiere, iar acum, în
rai, neîncetat sărută cu evlavie picioarele şi mâinile lui Hristos.
8. Fericiţi sunt cei care s-au născut urâţi şi sunt dispreţuiţi aici, pe pământ, deoarece acestora, dacă
slavoslovesc pe Dumnezeu şi nu cârtesc, li se păstrează locul cel mai frumos din rai.
9. Fericite sunt văduvele care au purtat haine negre în aceasta viaţă, fie şi fără voie şi au trăit o viaţă
duhovnicească albă slavoslovind pe Dumnezeu fără să murmure, iar nu cele care poartă haine
pestriţe şi duc o viaţă pestriţă.
10. Fericiţi şi de trei ori fericiţi sunt orfanii care au fost lipsiţi de afecţiunea părinţilor lor, deoarece unii
ca aceştia au izbutit să-şi facă pe Dumnezeu Tată încă din această viaţă, având în acelasi timp
depusă în casieria lui Dumnezeu afecţiunea părinţilor lor, de care s-au lipsit şi care creşte cu
dobândă.

6
11. Fericiţi sunt părinţii care nu folosesc cuvântul “nu” pentru copiii lor, ci îi înfrânează de la rău prin
viaţa lor sfântă, pe care copiii o imită şi, bucuroşi, urmează lui Hristos cu nobleţe duhovnicească.
12. Fericiţi sunt copiii care s-au născut sfinţi “din pântecele maicii lor”, dar mai fericiţi sunt aceia care
s-au născut cu tot felul de patimi moştenite, însă s-au nevoit cu sudori şi le-au dezrădăcinat
dobândind împărăţia lui Dumnezeu “întru sudoarea feţii” lor.
13. Fericiţi sunt copiii care de mici au trăit într-un mediu duhovnicesc şi astfel, fără osteneală, au
sporit în viaţa cea duhovnicească. Dar de trei ori mai fericiţi sunt copiii cei nedreptăţiţi care nu au
fost ajutaţi deloc, ci dimpotrivă, au fost îmbrânciţi spre rău, dar care, îndată ce au auzit de Hristos,
au tresăltat în inima lor şi întorcându-se cu 180 de grade, şi-au întraripat sufletul ieşind din sfera de
atracţie a pământului şi mişcându-se în orbita duhovnicească.
14. Mirenii îi numesc norocoşi pe astronauţii care se mişcă în spaţiu, câteodată în jurul lunii, alteori
pe lună. Însă mai fericiţi sunt nematerialnicii lui Hristos, zburătorii prin rai, care urcă la Dumnezeu şi
adeseori umblă prin rai, în adevărata lor locuinţă, cu mijlocul cel mai rapid şi fără mult combustibil, ci
doar cu un posmag.
15. Fericiţi sunt cei care slavoslovesc pe Dumnezeu pentru luna ce îi luminează şi îi ajută să meargă
noaptea, însă mai fericiţi sunt cei care au priceput că nici lumina lunii nu este a lunii şi nici lumina lor
duhovnicească nu este a lor, ci a lui Dumnezeu. Căci zidirile, fie că lucesc ca oglinda, fie ca sticla,
fie ca un capac de conservă, dacă însă nu vor cădea razele soarelui peste ele, nu este cu putinţă să
lucească.
16. Mirenii îi numesc norocoşi pe cei care trăiesc în palate de cristal şi au toate înlesnirile, însă mai
fericiţi sunt cei care au izbutit să-şi simplifice viaţa lor şi s-au eliberat de lanţul acestei evoluţii lumeşti
a multor înlesniri (de fapt a multor greutăţi) şi astfel s-au slobozit de neliniştea înfricoşătoare a epocii
noastre.
17. Mirenii îi numesc norocoşi pe cei care pot să dobândească bunătăţile lumii. Dar mai fericiţi sunt
cei care le dau pe toate pentru Hristos şi se lipsesc de orice mângâiere omenească aflându-se astfel
lângă Hristos zi şi noapte în mângâierea Sa dumnezeiască, care de multe ori este atât de mare,
încât unii îi spun lui Dumnezeu: “Dumnezeul meu, dragostea Ta nu o pot suferi, deoarece este multă
şi nu încape în inima mea cea mică”.
18. Mirenii îi numesc norocoşi pe cei care au funcţiile cele mai înalte şi casele cele mai mari,
deoarece aceştia au toate înlesnirile şi duc o viaţă tihnită. Dar mai fericiţi sunt cei care au numai un
cuib în care se adăpostesc şi puţină hrană şi îmbrăcăminte, după cum spune dumnezeiescul Pavel.
În felul acesta ei au izbutit să se înstrăineze de lumea cea deşartă folosind pământul doar ca
reazem picioarelor lor, ca nişte fii ai lui Dumnezeu, iar cu mintea aflându-se mereu lângă Dumnezeu,
Bunul lor Părinte.
19. Norocoşi sunt cei care devin generali şi miniştrii, dar şi cei care devin şi pentru câteva ore, atunci
când se îmbată şi se bucură pentru aceasta. Dar mai fericiţi sunt cei care au omorât pe omul lor cel
vechi, s-au imaterializat şi au izbutit prin Duhul Sfânt să devină îngeri pământeşti. Unii ca aceştia au
aflat caneaua paradisiacă prin care beau şi se îmbată mereu de vinul paradisiac.
20. Fericiţi cei care s-au născut nebuni, căci vor fi judecaţi ca nebuni şi astfel vor intra în rai fără
paşaport. Dar mai fericiţi şi de trei ori fericiţi nebunie pentru Hristos sunt cei foarte învăţaţi, care o fac

7
pe nebunii pentru dragostea lui Hristos şi îşi bat joc de toată deşertăciunea lumii. Această preţuieşte
mai mult decât toată ştiinţa şi înţelepciunea înţelepţilor întregii lumi.

11."Rețeta de mântuire" a părintelui Paisie Aghioritul pentru toți cei osteniți și împovărați
Limitați-vă nevoile materiale pentru că acestea creează poveri înfricoșătoare și neliniști.
Nu râvniți la oamenii care au bani, confort, slavă și putere, ci la cei care trăiesc în virtute,
înțelepciune și dreaptă credință.
Nu cereți de la Dumnezeu lucruri care întăresc numai trupul, ci cereți, în primul rând, ceea ce este
bun și folositor pentru suflet.
Schimbați-vă viața, descoperiți sensul vieții, câștigați timpul pe care l-ați pierdut în călătoria voastră
de până acum pe acest pământ.
Nu vă încredeți în cugetul oamenilor lumești.
Vindecați-vă de bolile care domină în viața oamenilor care nu au învățat să postească, să se
înfrâneze, să se roage și să nădăjduiască.
Nu deznădăjduiți, Dumnezeu este pretutindeni și îl iubește pe om.
Tăiați orice relație cu răul, trăiți liber, în acord cu voia lui Dumnezeu.
Arătați-vă credința și prin faptele dragostei față de aproapele.
Hotărâți-vă, ce vreți mai mult: să plăceți lumii sau să vă întoarceți lângă Dumnezeu.
Aproape toate problemele încep de la gură (de la felul în care vorbești, adică) și de asemenea de la
cât de mult depinzi de patimile tale.
Să o iubești pe soția ta mai mult decât pe tine însuți. Cu faptele, nu cu vorbele. Și să nu-i vorbești
niciodată urât, fiindcă de fiecare dată limba ucide și distruge dragostea. De asemenea, să luați
aminte că unii părinți îi răsfață pe copiii lor și le fac toate voile. Și când răsfeți prea mult pe copil,
devine egoist și o va lua pe o cale strâmbă. Mulți părinți au grijă să dea copiilor lor mai mult lucruri
materiale. Aceasta este o greșeală. Trupul are multe pofte materiale, dar viață scurtă. Sufletul are
veșnicie: alt drum, altă călătorie. Sufletul nu sfârșește în pământ, ci la Dumnezeu. Astăzi toți se
ocupă de trup, iar nu de nevoile sufletului lor.
- Și care sunt nevoile sufletului, părinte?
- Iată, cum să-ți zic? Nevoile sufletului sunt felurite. Și bucuriile sufletului sunt altele decât cele ale
trupului. Trupul ușor îl mulțumești, sufletul nu. Dacă ai bani și te duci într-un magazin mare, trupul
este mulțumit. Dar ce poți să găsești pentru sufletul tău într-unul din magazinele acelea mari, cum le
zice, supermarketuri, da. Sufletul are nevoie de alte lucruri. Sufletul are nevoie de pace, liniște,
comunicare cu Dumnezeu. Pentru a se întreține trupul, este nevoie de bani și de pâinea cea de
toate zilele, dar sufletul, pentru a se întreține, are nevoie de talanți dumnezeiești: pâinea cea
cerească.

8
12.- Părinte, de ce astăzi lumea suferă atât de mult?
Din pricină că Dumnezeu o iubeşte. Tu, ca monahie, te scoli dimineaţa, îţi faci canonul, rosteşti
rugăciunea lui Iisus, faci metanii, etc. însă pentru mireni greutăţile prin care trec sunt canonul lor; şi
prin ele se curăţesc. Iar acestea le pricinuiesc un bine mai mare decât traiul bun lumesc, care nu îi
ajută nici să se apropie de Dumnezeu, nicisă dobândească răsplată cerească. De aceea trebuie să
le primească ca pe nişte daruri alelui Dumnezeu. Bunul Dumnezeu, ca un Părinte bun, prin
încercările pe care le îngăduie îşi educă copiii Săi din dragoste, din bunătatea Sa dumnezeiască, iar
nu din răutate sau din dreptate lumească, juridică, pentru că vrea ca aceia să se întoarcă la el. Adică
Dumnezeu,vrând să mântuiască făpturile Sale şi ca ele să moştenească împărăţia Lui cea
cerească,îngăduie încercările pentru ca omul să se lupte, să se nevoiască şi să dea examene la
răbdarea în dureri, astfel încât să nu poată diavolul să-i spună: "Cum îl răsplăteşti pe acesta, sau
cum îl mântuieşti de vreme ce nu s-a ostenit?". Pe Dumnezeu nu-L interesează viaţa aceasta, ci
cealaltă. El se îngrijeşte de noi mai întâi pentru cealaltă viaţă şi apoi pentru aceasta.

13.Aveti nevoie de "vitamine"?. Citiţi-i pe Sfinţii Părinţi, chiar şi o pagină, două pe zi!
Ca să ne fie de folos, cărţile patristice trebuie citite cu smerenie, atenţie şi rugăciune. Ele se
aseamănă cu tomografele, căci aşa cum acelea „fotografiază” starea trupească a omului, la
fel şi prin acestea „se fotografiază” starea lui duhovnicească. Însă duhul Părinţilor se face
sensibil doar prin duh. Citiţi-i pe Sfinţii Părinţi, chiar şi o pagină, două pe zi. Sunt „vitamine”
foarte energizante!
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Mica filocalie, Ed. Egumeniţa, Galaţi, 2009, p. 134)

14.Părinte, deşi cer ceva cu credinţă, de ce nu-mi dă Dumnezeu?

Crezi, ceri, dar dacă nu ai smerenie sau ai predispoziţie spre mândrie, nu dă Dumnezeu.
Poate avea cineva credinţă nu numai cât un “grăunte de muştar” ci cât un kilogram de
muştar, dar dacă nu are smerenia corespunzătoare nu lucrează Dumnezeu, pentru că nu-i va
folosi. Atunci când există mândrie, nu lucrează credinţa
.Când cineva călătoreşte în această viată cu credinţă, fără a se îndoi, şi cere ajutorul lui
Dumnezeu, la început va avea, încet-încet, evenimente mici, apoi mai mari şi va deveni mai
credincios.
Trăind Tainele dumnezeieşti de aproape, unul ca acesta se face teolog, deoarece nu le prinde
numai cu mintea, ci le trăieşte în realitate. Credinţa lui se măreşte mereu, deoarece se mişcă
prin fapte dumnezeieşti în altă dimensiune. Dar pentru ca să trăiască cineva tainele lui

9
Dumnezeu trebuie să-şi omoare omul cel vechi, să revină într-un fel la starea de dinainte de
cădere.
Să aibă nevinovăţie şi simplitate, pentru ca astfel şi credinţa lui să fie nezdruncinată şi să
creadă cu convingere că nu există nimic pe care să nu-l poată face Dumnezeu. Atunci, când
ar auzi despre un om care nu crede sau se îndoieşte de unele lucruri ce au legătură cu
ajutorul lui Dumnezeu, ştiţi cât suferă?

15.
10 Capete al Cuviosului Paisie Aghioritul partea a II-a:
1. Sporirea noastră duhovnicească depinde de noi. La fel și mântuirea noastră. Nimeni
dintre oameni nu ne poate mântui dacă noi nu vrem;
2. Când judecăm greșelile aproapelui, atunci înseamnă că vederea noastră încă nu s-a
curățit;
3. Niciodată să nu judecăm, ci atunci când vedem pe cineva, căzând în păcat, să plângem
și să-L rugăm pe Dumnezeu să-l ierte;
4. Atunci când ne stăpânește egoismul, dintr-un lucru neînsemnat iese un scandal mare;
5. Noi toți, și mici și mari, avem mult egoism și nu primim sfat și observație. Toate le
cunoaștem, toți suntem înțelepți;
6. Cel care îl ajută pe aproapele său, primește ajutor de la Dumnezeu. Iar cel care îl
judecă pe aproapele său cu invidie și răutate, îl are ca judecător pe Dumnezeu;
7. Cine se mai interesează astăzi de aproapele său? Nimeni. Toți ne îngrijim numai pentru
noi înșine, însă pentru celălalt nu facem nimic și de aceea vom da socoteală. Căci
Dumnezeu, Care este dragoste, nu ne va ierta această indiferență a noastră pentru
aproapele nostru;
8. Preabunul Dumnezeu, Părintele nostru cel iubitor ne dă din belșug bunătățile Sale
pentru ca noi să le împărțim la cei care au nevoie, însă noi le ținem pe toate numai pentru
noi înșine. Aceasta nu ne-o va ierta Dumnezeu, ci vom da seama pentru nemilostivirea și
împietrirea noastră;
9. Dumnezeu îngăduie ca omul să treacă prin diferite încercări, boli, pagube și altele de
acest fel, iar de la oamenii din jurul lui să primească defăimări, ocări și nedreptăți. Pe
toate acestea trebuie să le primim cu răbdare, fără supărare, ca pe o binecuvântare. Când
suntem nedreptățiți de cineva trebuie să ne bucurăm și să-l considerăm pe unul ca
acesta pricina îmbogățirii noastre duhovnicești în cealaltă viață
10. Dumnezeu ne pricinuiește multe ocazii pentru a câștiga Raiul, dar noi nu ne folosim
de toate, ci multe dintre ele le pierdem.
Extras din “Parintele Paisie mi-a spus…”editura Evanghelismos, Bucuresti 2006

10
16."Deochiul – ce este si cum ne putem apara - Cuviosul Paisie Aghioritul"
Invidia, atunci cand are si rautate, poate pricinui rele. Acesta este deochiul. E o lucrare diavoleasca.
-Părinte, deochiul este primit de Biserică?
-Da, există și o rugăciune specială. Când cineva spune ceva cu invidie, atunci este ,,deochiat”.
-Părinte, mulți cer ,,talismanul” pentru prunci, ca să nu fie deochiați. E bine să poarte așa ceva?
-Nu, nu e bine. Să spuneți mamelor să le pună cruciulițe.
-Părinte, dacă cineva laudă un lucru frumos și cei care l-au făcut primesc lauda cu un gând de
mândrie și se pricinuiește un rău, acesta este deochi?
-Nu este deochi lucrul acesta. În cazul acesta lucrează legile duhovnicești.
Dumnezeu retrage harul Său de la om și atunci se pricinuiește pagubă. Deochiul există în cazuri
rare. În mod special oamenii care au invidie și răutate – puțini sunt de aceștia – sunt cei care
deochiază. De pildă, o femeie vede un copilaș drăgălaș cu mama lui și spune cu răutate. ,,De ce n-
am avut eu acest copil? De ce l-a dat Dumnezeu acesteia?”
Atunci copilașul acela poate păți rău; să nu poată dormi, să plângă, să se chinuiască, pentru că
aceea a spus-o cu răutate. Și dacă copilul s-ar îmbolnăvi și ar muri, acea femeie ar simți bucurie în
sineși. Altul vede un vițeluș, îl poftește, și îndată acela piere. De multe ori însă se poate ca să se
chinuiască copilul, dar să fie de vină mama lui. Adică se poate ca mama să fi văzut cândva un copil
slab și să fi spus. ,,Ce copil e acesta? Ce schelet de copil!” Să se fi lăudat cu al ei și să judece pe
cel străin.
Și ceea ce a spus cu răutate despre copilul străin, prinde la al ei. Apoi din pricina mamei se
chinuiește fără să fie vinovat. Se topește sărmanul, ca să se pedepsească mama și să-și înțeleagă
greșeala. Firește, copilul va fi mucenic. Judecățile lui Dumnezeu sunt abis.

17.Cuviosul Paisie Aghioritul - Sfaturi despre încrederea în Dumnezeu..

Mare lucru este să se lase cineva în mâinile lui Dumnezeu! Oamenii îşi fac planuri şi încearcă să le
realizeze, dar fără să ciulească urechile, fără să asculte care este voia lui Dumnezeu şi fără să se
conformeze ei.
Trebuie să ne lăsăm cu încredere în seama lui Dumnezeu, ca El să ocârmuiască lucrurile, iar noi să
ne facem datoria noastră cu mărime de suflet.
Dacă unul nu se încrede în Dumnezeu, aşa încât să se lase pe sine cu desăvârşire în mâinile Sale,
se va chinui.
Nu ajunge credinţa în Dumnezeu, ci este nevoie şi de încredere în Dumnezeu. Încrederea în
Dumnezeu atrage ajutorul Lui.

11
De obicei oamenii aleargă mai întâi la mângâierea omenească şi după ce sunt dezamăgiţi de oamei,
abia atunci scapă la Dumnezeu. Dar dacă vrem să nu ne chinuim, să cerem mângâierea
dumnezeiască, deoarece aceasta este singura mângâiere adevărată.
Creştinul crede şi se încrede pe sine lui Dumnezeu până la moarte, şi atunci vede limpede cum
mâna lui Dumnezeu îl mântuieşte.
Aşa cum spune Apostolul Pavel, credinţa este să credem în cele nevăzute, nu doar simplu în cele ce
se văd. Atunci când ne încredinţăm viitorul nostru lui Hristos, Îl obligăm să ne ajute
.
Încredinţarea desăvârşită în mâinile lui Dumnezeu are drept mamă credinţa, prin care omul se poate
ruga tainic şi poate primi şi roadele nădejdii.
Aceasta este o rugăciune neîncetată şi aduce ajutoare dumnezeieşti în ceasul în care trebuie.

18.Cuviosul Paisie Aghioritul despre familiile cu mulţi copii

Dumnezeu iubeşte şi poartă de grijă mai mult de perechile care au mulţi copii. Într-o familie mare se
pricinuiesc copiilor mai multe prilejuri ca ei să se dezvolte normal, atâta timp cât părinţii le dau o
educaţie bună. Căci un copil îl ajută pe celălalt, fiica cea mai mare o ajută pe mama, al doilea copil
poartă de grijă de cel mai mic, etc. Există sentimentul de dăruire şi trăiesc într-o atmosferă de jertfire
de sine şi dragoste. Cel mic îl şi iubeşte, dar îl şi respectă pe cel mare. Într-o familie cu mulţi copii
acestea toate se cultivă în chip firesc. De aceea, atunci când în familie sunt doar unul sau doi copii,
părinţii trebuie să fie foarte atenţi cum să-i crească. De obicei părinţii acestor copii caută să nu le
lipsească nimic, iar ei, având de toate, se netrebnicesc cu desăvârşire. Ia uită-te la o fată singură la
părinţi şi care le are pe toate. Are şi servitoarea ei, care-i aduce mâncarea la ora fixă, care-i va
aranja şi camera, etc. Servitoarea este plătită, dar şi sporeşte duhovniceşte, deoarece se dăruieşte
pe sine, se jertfeşte, în timp ce aceea, dacă nu va face nici cea mai mică jertfire de sine, va rămâne
buştean. Eu recomand tinerilor să-şi ia soţii din fetele familiilor numeroase, deoarece copiii care
cresc cu lipsuri materiale se obişnuiesc cu jertfirea de sine, şi astfel se gândesc cum să-i ajute pe
părinţii lor. Iar lucrul acesta rar îl întâlneşti la copiii deprinşi cu traiul bun.
Părinţii cu mulţi copii au o inimă bună. Mi-aduc aminte că în timpul ocupaţiei germane, printre vecinii
noştri era un copil orfan care rămăsese complet singur. Unui familist sărac, cu zece copii, i s-a făcut
milă de el, l-a luat în casa sa şi l-a crescut şi pe acela împreună cu copiii Iui. Şi ştiţi ce binecuvântare
a primit după aceea acel om de la Dumnezeu! Oare, Dumnezeu l-ar fi lăsat neajutat pe acela ce
avea o astfel de mărime de suflet?
Se poate ca unul cu mulţi copii să înfrunte la început multe greutăţi, dar Dumnezeu nu-l va lăsa. Să
vă spun un caz. Un familist care avea şase copii mi-a cerut odată să fac rugăciune pentru ei, ca să
nu-i scoată proprietarii din casă. Din păcate, mulţi proprietari preferă să-şi închirieze casa lor la doi
oameni şi cinci câini sau pisici care o murdăresc, şi nu vor s-o închirieze la familii cu mulţi copii, ca
să nu le strice, chipurile, casa.

12
Câte întâmplări asemănătoare nu se petrec din pricina blestemului şi a supărării peste măsură!
Când se distrug familii întregi sau mor multe persoane într-o familie să ştiţi că se întâmplă aceasta
fie din nedreptate, fie din vrăji, fie din blestem. Un tată avea un copil ce nu mai stătea acasă. Odată
tatăl său i-a spus foarte supărat: „Să vii odată pentru totdeauna!”. În acea noapte, când băiatul
venea acasă, exact în faţa casei sale l-a lovit o maşină şi a murit. Prietenii lui l-au ridicat şi l-au dus
în casă. A venit după aceea şi tatăl lui la Coliba mea şi plângea „Copilul a murit în faţa uşii casei
mele”, spunea. Mai târziu, când l-am întrebat mai stăruitor, mi-a mărturisit: „I-am spus un cuvânt”.
„Ce i-ai spus?” l-am întrebat. „M-am înverşunat că umbla noaptea şi i-am spus: «Să vii odată pentru
totdeauna!». Nu cumva a fost din aceasta?” „Ei, din ce altceva? i-am spus. Caută să te pocăieşti şi
să te spovedeşti!”. Vedeţi, i-a spus numai aceste cuvinte: „De data aceasta să vii odată pentru
totdeauna”, şi l-au adus pe copil mort. După aceea să vezi durere şi plâns la tatăl său!
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Vol. I Cu durere și dragoste pentru omul
contemporan, Editura Evanghelismos, București, 

19.
Cuviosul Paisie Aghioritul:
"Din calitatea gandurilor unui om se vede starea lui duhovniceasca.
Oamenii judeca lucrurile potrivit cu continutul pe care il au inlauntrul
lor. Daca nu au continut duhovnicesc, trag concluzii gresite si-l
nedreptatesc pe aproapele lor."

20.“Focul care s-a aprins în Balcani se va extinde.....

Stăpânirea rusească de astăzi se va răsturna şi popoarele ortodoxe ale Balcanilor se vor
ciocni cu popoarele din NATO, pe terenul Turciei, care va dispărea de pe hartă. Ciprul va
primi o palmă vremelnică de la turci. Din această conflagraţie generală, însă, se va naşte
Bizanţul. Toate sunt conduse de Logosul divin, nici de americani, nici de evrei. Aceştia se
impun câteodată, pentru că Dumnezeu îngăduie, ca să-i pedepsească pe ai Săi. Vechiul
Israel, evlavioşii din vechime, evreii, au fost pedepsiţi de 7 ori. Şi au fost robi timp de 70 de
ani la perşi. Când s-a încheiat pedeapsa, aceştia au revenit. A fost o pedeapsă, o palmă dată
de Dumnezeu, ca să se trezească. Aceşti evrei au fost vechiul Israel. Astăzi, noul Israel
suntem noi, şi pedeapsa noastră este de 70 de ori câte 7 şi nu înşeptită, pentru că noi am
avut cunoaşterea dumnezeiască. Robia noastră de 70 de ori câte 7 (1453 de la cucerirea
Constantinopolului) concretizată prin Islam, de-abia acum se încheie. Acesta a fost canonul
lui Dumnezeu pentru păcatele noastre.

13
Ceva asemănător s-a întâmplat cu poporul rus. Înainte cu 50 de ani m-am întâlnit împreună cu
Bătrânul meu, Iosif Zăvorâtul, cu un călugăr rus, bătrân de vârstă. Ca să-l întărim despre cele
înfricoşătoare întâmplate poporului rus, prin încercarea credincioşilor de către comunism,
am vrut să-i dăm curaj, spunându-i cuvinte de mângâiere. Acesta însă a zis: „Nu este nimic,
este o pedeapsă care va ţine 70 de ani“. „De unde ştii?” l-am întrebat. Şi răspunsul lui a fost:
„În 1917, când s-a instaurat comunismul, creştinismul a fost scos în afara legii şi cel care
ucidea creştini era socotit erou. Creştinii au intrat în panică şi cei bogaţi au evadat spre
Europa, alţii au alergat către biserici, nădăjduind că Dumnezeu va face minunea să-i salveze.
Într-o mare biserică, a Sfnţilor Apostoli, au intrat aproape 5000 de creştini. Bolşevicii, când i-
au găsit, au pus foc bisericii. Unul dintre creştini n-a murit, ci a reuşit să se urce pe turle, a
stat lângă o fereastră şi a respirat. Deci, acesta mi-a zis că atunci când se apropia moartea şi
oamenii şi plângeau şi strigau, s-au arătat cei 12 Apostoli şi le-au spus că nu pot să-i ajute,
pentru că Dumnezeu nu îngăduie. «Este pedeapsa pentru păcatele voastre, care va ţine 70 de
ani!» au zis ei.
Acestea ni le-a spus călugărul rus, cu 50 de ani înainte. În perioada care s-a scurs de atunci
aproape că am uitat cuvintele lui. Când a căzut însă turnul de hârtie al «bunăstării
răsăritene», atunci mi-am amintit. Am stat şi am numărat şi am văzut că erau exact 70 de ani.
Acum şi canonul nostru al celor 70 de ori câte 7 se încheie şi lucrurile vor reveni.Acum legea
duhovnicească va fi aplicată în diferite chipuri. Întâi de toate, Dumnezeu va pedepsi pe marii
vrăjmaşi ai Ortodoxiei: Islamul şi Catolicismul. Aceştia care lovesc nemilos Ortodoxia vor fi
nimiciţi. Chiar şi cei care au distrus civilizaţia bizantină nu sunt turcii care au cucerit cetatea,
ci cruciaţii europenii, catolicii, care i-au încurajat pe turci să distrugă Bizanţul. Aşadar, pe
urmaşii lor, Dumnezeu îi va aduna acolo înlăuntru şi vor fi ucişi. Voi sunteţi mai tineri şi veţi
vedea, de vreme ce veţi fi în viaţă.
Acum va fi marea conflagraţie, Armaghedonul. Ceea ce s-a pornit acum în Balcani nu se va
opri.Ceea ce-l împiedică să se răspândească este stăpânirea rusească împărţită, care stă în
coasta americanilor. Însă poporul rus îi va arunca şi popoarele creştineşti ale Balcanilor vor
reveni. Ruşii vor acum să iasă la Marea Mediterană, acesta va fi imboldul. Însă nu va fi acesta
adevărul, ci faptul că Dumnezeu îi provoacă precum instrumentele Lui. Aceştia coborând vor
stinge şi vor pierde într-o săptămână vijelia turcească. Şi, când vor ajunge prietenii Turciei
(adică urmaşii cruciaţilor), adică popoarele din NATO, ca s-o salveze, atunci acolo va fi marea
conflagraţie şi vor fi nimiciţi. Ciprul va primi palma de la turci (pentru că acum este neatins),
dar va fi vremelnică. Turcia se va stinge, şi nu va exista nicio pagină în istoria universală care
să amintească faptul că a existat acest neam osândit.
Îmi iubesc mult patria şi mă întristez mult că astăzi fiii grecilor se ruşinează să spună că sunt
greci. Cuvântul grec nu înseamnă rasist. Această trăsătură poate fi pusă pe seama oricărui
alt neam, în afară de greci. Acum însă nu mai suntem greci, romei, bizantini, suntem oameni
îndumnezeiţi. Ne-am înălţat pe culmi. Este păcat faptul că astăzi diavolul a reuşit şi ne-a
înrobit cârmuitorii. Deplâng Grecia vremurilor de acum, nu mai are nimic sfânt. Ca să se
salveze ţara, ar trebui ca toţi conducătorii ei, oriunde s-ar găsi, să fugă în exil, să plece,
pentru că cei care sunt astăzi sunt corupţi. În acest timp toate au fost vândute, sionismul
internaţional îşi aplică astăzi programul pus la punct aici vreme de 180 de ani.Astăzi, însă
când toţi suntem îngenunchiaţi şi nu mai există nădejde, Dumnezeul părinţilor noştri va

14
interveni pentru sângele şi moaştele Sfnţilor noştri. Sângele grecesc care s-a scurs pentru
Ortodoxie, unit astăzi, va deveni un râu năvalnic care îi va îneca pe canibalii care se numesc
astăzi „mai-marii lumii”.
Când a fost dezagregat pentru prima dată atomul şi s-a construit bomba atomică, l-am auzit
pe însuşi Eisenhower declarând: „Astăzi ne găsim la porţile matematicii greceşti!” Şi
canibalul a spus adevărul! Cât despre situaţia din Iugoslavia de dinainte, aceasta este mâna
Vaticanului, sunt „binecuvântările” Papei, ale „Marelui creştin“. Maşinaţiile din spatele
tuturor acestora le zămisleşte sionismul internaţional, finanţatorul internaţional, care se
numeşte America. Sioniştii sunt America, ea de fapt nu există. Deci, aceştia după ce primesc
mesajele sataniste, le pun înainte Vaticanului, acesta le preschimbă în planuri şi în
continuare cheamă Islamul să le aplice. Acesta este modul în care funcţionează astăzi
planurile satanice. Aceştia au reuşit să-i înrobească pe conducătorii noştri. Nădejdile noastre
sunt doar în Dumnezeu, iar voi să vieţuiţi creştineşte, pentru că vă spun cu mâna pe inimă, şi
veţi vedea, că nu mai avem zile multe. Ceea ce s-a aprins acum în Balcani va continua.Acesta
este mobilul prin care Dumnezeu în felul Său îi va elibera pe creştini şi-i va înălţa din nou la
linia de plutire. Şi Bizanţul va reveni. Şi ştiţi de ce? Pentru că popoarele europene se vor
reuni la loc. Cine le va dirija? Nimeni! Noi doar să păstrăm credinţa ortodoxă“.
(Din volumul Mica Filocalie a cuviosului Paisie Aghioritul, Editura Egumeniţa)

21.Cuviosul Paisie Aghioritul ofera sfaturi pentru o viata mai linistita (partea II).
Cu cât oamenii resping viaţa cea firească, simplă, şi înaintează spre lux, se măreşte neliniştea
omenească. Şi cu cât înaintează în politeţea lumească, cu atât se pierde simplitatea, bucuria şi
zâmbetul firesc al omului.
Dumnezeu este Mintea cea nesfârşită şi omul se înrudeşte cu Dumnezeu prin minte şi prin minte se
apropie de El. Dumnezeu este Dragostea cea nesfârşită şi prin inimă curată omul îl trăieşte pe
Dumnezeu. Dumnezeu este simplu şi omul prin simplitate crede, se nevoieşte smerit şi cu mărime
de suflet şi trăieşte tainele lui Dumnezeu.
Anii trec, oamenii îmbătrânesc. Nu staţi la răscruce. Alegeţi o cruce potrivită cu mărimea voastră de
suflet şi apucaţi-o pe un drum din. cele două ale Bisericii noastre şi urmaţi-L pe Hristos în Răstignire,
dacă vreţi să vă bucuraţi de înviere.
Crucile omeneşti sunt nişte cruciuliţe ce ne ajută la mântuirea sufletului nostru. In timp ce a lui
Hristos a fost foarte grea, deoarece pentru Sine n-a întrebuinţat puterea Sa dumnezeiască.
Cel mai bun medicament în orice încercare a noastră este încercarea cea mare prin care au trecut
semenii noştri, numai să o aducem în mintea noastră.
Iisus este dulce si cine îsi aduce amărăciunea durerii sale la Hristos, amărăciunea i se preface în
sirop dulce.
Vrei ca rugăciunea ta să se facă din inimă şi să fie bine primită de Dumnezeu? Fă durerea
semenului tău a ta. Chiar şi numai un suspin din inimă pentru aproapele tău aduce rezultate
minunate.

15
Vestirea dumnezeiască a rugăciunii bine primite este mângâierea dumnezeiască ce o simte omul
după acea rugăciune.
Rugăciunea liniştită de noapte ajută mult cu tihna ei şi este mai eficace şi pentru sporirea noastră
duhovnicească, precum şi ploaia de noapte liniştită ajută mult la dezvoltarea plantelor.
Mult ajută trupului somnul de după apusul soarelui. Dar şi privegherea de după apusul soarelui mult
ajută sufletul prin rugăciunea cu trezvie.
Trageţi mereu de aţa metaniilor până ce se vor dezgheţa uleiurile duhovniceşti ca să poată pomi
maşina duhovnicească şi inima să lucreze singură rugăciunea.
Potrivit cu jertfa şi rugăciunea ce o face omul pentru sine sau pentru semenul său, va primi şi
ajutorul dumnezeiesc.
încrederea în Dumnezeu pentru cele ce nu se fac omeneşte este o neîncetată rugăciune tainică
având rezultate minunate.
Cel ce se încrede în Dumnezeu seamănă slavoslovie si adună bucuria dumnezeiască si
binecuvântarea veşnică. Cel ce seamănă ticăloşie seceră ticăloşie şi înmagazinează nelinişte
(stres).
Viaţa cea dulce nu o simt cei ce se bucură de ea în chip lumesc, ci cei ce trăiesc duhovniceşte şi
primesc şi cele amare cu bucurie, ca buruieni tămăduitoare pentru sănătatea sufletului şi se hrănesc
numai pentru întreţinerea trupului.
Dacă flămânzeşte aproapele tău, dă-i hrana ta. Dacă nu există om flămând, dă hrana ta animalelor
flămânde, pentru că te vei folosi sufleteşte din post pentru rai; în timp ce sărmanele animale nu au
rai; au însă şi binele că nu au nici iad.
Bucuria ce o simte omul când primeşte binecuvântare materială este bucurie omenească. în timp ce
bucuria ce o simte omul când dă, este dumnezeiască. Cea dumnezeiască vine prin a da.
Schimbarea duhovnicească pe care o primeşte sufletul împreună cu veselia inimii chiar şi printr-o
mică milostenie sau facere de bine faţă de semenul nostru, nu o poate da nici cel mai mare
cardiolog, chiar dacă îi vei da un sac de dolari.
Cel ce se osteneşte pentru aproapele său din dragoste curată se odihneşte prin osteneală. în timp
ce acela care se iubeşte pe sine şi trândăveşte se oboseşte şi când stă.
Omul râvnitor în orice fel de viaţă s-ar afla, fie monah, fie mirean, va spori duhovniceşte pentru că va
lucra cu mărime de suflet. în timp ce omul care nu cultivă mărimea de suflet, ce i-a dăruit-o
Dumnezeu, fară sporire va fi şi într-o viată si în cealaltă.
Sarmanele animale sunt mai bune în maniere decât oamenii nesimţitori, deoarece fiind cumpărate şi
de cei miloşi şi de cei nemilostivi se supun fară deosebire, lucrează din greu şi rabdă fară murmur şi
fară de nici o plată. Prin urmare ele se întrec în neagoniseală, în răbdare şi în ascultare.
Mai mare este dragostea omului care ridică smerit greşeala J VL aproapelui lui decât a aceluia ce
ridică traista cea grea a împreună - călătorului său.
Primeşte nedreptatea ca binecuvântare mare, pentru că din asta îţi învistiereşti binecuvântare
cerească. însă nu urmări anume să te nedreptăţească, pentru că asta ascunde o răutate politicoasă.

16
Când eşti nedreptăţit să nu spui: Să-i răsplătească Dumnezeu!", pentru că atunci te blestemi singur
cu politeţe.

22.Părinte, cui se datorează nerăbdarea oamenilor?

- Multei lor păci lăuntrice... Dumnezeu a legat mantuirea oamenilor de răbdare. Cel care va răbda
pană in sfarşit acela se va mantui", spune Evanghelia. De aceea Dumnezeu ingăduie greutăţi şi
diferite incercări pentru ca oamenii să se exerseze in răbdare.
Răbdarea porneşte de la dragoste. Ca să-l rabzi pe celălalt, trebuie să te doară pentru el. Şi văd că
numai prin răbdare se menţine familia. Am văzut fiare care au devenit mieluşei. Prin incredere in
Dumnezeu lucrurile evoluează duhovniceşte cu multă uşurinţă. Odată, atunci cand eram la
mănăstirea Stomiu, am văzut in Koniţa o femeie a cărei faţă strălucea. Era mamă a cinci copii. După
aceea mi-am adus aminte cine era. Bărbatul ei era tamplar şi de multe ori lua lucrări impreună cu
meşterul meu 8. Numai un cuvant dacă ii spuneau sătenii la care lucra, ca de pildă, "Meştere, oare
n-ar fi bine să facem lucrul acesta aşa?", el se infuria. "Cu mine o faci pe dascălul?", le spunea.
Rupea sculele, le arunca şi pleca. Dacă la case străine lăsa treaba neterminată şi pe toate le
spărgea, inchipuieş-te-ţi ce făcea acasă. Un astfel de bărbat avea acea femeie. Cu acest om nu
puteai sta nici măcar o singură zi, iar ea trăia cu el de ani de zile. Fiecare zi era pentru sărmana
femeie mucenicie, insă ea pe toate le suporta cu multă bunătate şi făcea răbdare. Şi fiindcă ştiam
situaţia din casa lor, atunci cand o intalneam, o intrebam: "Ce face meşterul? Lucrează?". "Ei, cand
mai lucrează, cand mai stă puţintel". "Cum o duceţi?". Foarte bine. Părinte!", Imi răspundea aceea.
Şi aceasta o spunea din toată inima ei. Nu punea la socoteală nici faptul că bărbatul ei strica sculele
- şi scule de valoare - nici că era nevoită, sărmana, să lucreze pe la străini, ca să se poată descurca.
Vedeţi cu c?tă răbdare, cu c?tă bunătate şi cu cată nobleţe sufletească le infrunta pe toate?! Şi nici
măcar nu clevetise vreodată. De aceea Dumneze ii dăruia mereu harul Său, incat fata ii strălucea. A
reuşit să-şi crească şi pe cei cinci copii ai ei, care apoi au devenit nişte oameni foarte buni.

23.Vindecarea creierului
Fireste, usurarea pe care am simtit-o din clipa în care bătrânul mi-a scos demonul a fost uriasă.
Schimbarea mea în bine, din absolut toate punctele de vedere, era de o evidentă mai mult decât
izbitoare. Mai aveam însă o problemă serioasă: simteam adesea în tot capul o durere traumatizantă.
în plus, exact în mijlocul creierului, acolo unde se află glanda hipofiză, acuzam o durere continuă,
chiar dacă nu foarte intensă. Imi amintesc foarte bine noaptea în care am dobândit brusc toate
aceste simptome. Mă aflam în India, în ashramul lui Satyananda din Mongyr. în timp ce dormeam,
am primit din exterior un adevărat atac mental. Existau toate temeiurile pentru a conchide că a fost
„opera“ lui Niranjan, conducătorul ashramului. în somn, adică exact atunci când mă puteam împotrivi
mai putin, m-a luat efectiv în stăpânire si mi-a adus multe vătămări sufletesti. Când m-am trezit, mi-
am simtit creierul „sângerând“, ca si când ar fi fost frecat cu smirghel.

17
Mă aflam acum în coliba bătrânului, în bisericută. Stăteam de vorbă - bătrânul într-o strană, în
picioare, iar eu lângă el. La un moment dat i-am spus:
- Părinte, nu sunt bine, mi-au făcut ceva la cap.
I-am explicat tot ce mi se întâmplase. M-a privit cu bunătate, dar n-a spus nimic. Si-a întins doar
mâna si m-a mângâiat pe cap. A tinut mâna ceva mai mult aproape de urechea mea dreaptă.
Am simtit îndată o putere dulce iesind din mâna sa si pătrunzându-mi în tot capul. Sufletul mi s-a
umplut de liniste, de pace, de sigurantă. Senzatia a durat foarte putin, doar câteva secunde, la
capătul cărora mă însănătosisem cu desăvârsire. Dispăruseră complet toate simptomele, durerile,
traumele, ba chiar si cele mai firave semne de surmenaj. Mă simteam literalmente posesorul unui
creier nou, nefolosit, ca si când abia atunci m-as fi născut.
M-am bucurat nespus, fără să fiu deloc surprins. Toate aceste fenomene îmi apăreau deja ca fiind
cât se poate de firesti. Stiam foarte bine că bătrânul era împodobit si slăvit de Hristos cu multe
harisme. Nici n-am mai simtit nevoia de a discuta cu el despre această întâmplare, ci am luat
binecuvântare si am plecat.
Desigur, vorbim aici despre minuni, despre lucruri cu totul mai presus de fire. Oricine si-ar putea
închipui că în mod normal ar fi trebuit să scot strigăte de fericire, să sar până în tavan, să izbucnesc
în lacrimi, în exclamatii de multumire... însă bătrânul era atât de simplu, se purta atât de natural si de
degajat, încât se pare că m-a influentat si pe mine în felul cum înfruntam toate evenimentele. De
altfel, ce mare lucru era pentru Atotputernicul Dumnezeu să mă tămăduiască de orice suferintă?
Vreau să subliniez încă o dată caracterul radical diferit al repercusiunilor pe care le aveau asupra
sufletului si trupului meu energiile yoghinilor, pe de o parte, si energiile bătrânului, pe de alta. în
primul caz, rezultatul se dovedea de fiecare dată traumatizant; în cel de-al doilea, primeam
totdeauna vindecare de bolile sufletesti sau trupesti.
Fireste, explicatiile si interpretările yoghinilor sunt din cele mai diverse. Ei se străduiesc să-si
prezinte metoda ca pe un foarte mare dar, ca pe un produs al evolutiei în plan spiritual, cu
consecinte din cele mai benefice asupra individului. Fără îndoială, sunt multi cei care ascultă aceste
teze si se mărginesc să le analizeze strict teoretic, filosofând inepuizabil pe seama diverselor nuante
si asumându-si la nivelul abstract, după criterii pur subiective, o gamă mai largă sau mai restrânsă
de învătături yoghine. Cad în această cursă cei care fie nu le-au experimentat pe viu, fie n-au avut
încă privilegiul de a intra în posesia termenilor de comparatie. Este usor de urmărit si de înteles
psihologia omului care, întrucât pe de o parte i se întâmplă lucruri neobisnuite si necunoscute, iar pe
de altă parte i se serveste prompt si abil o anumită cheie de interpretare a acestor fenomene, nu mai
are timpul si dispozitia necesare unei evaluări profunde si riguroase, tocmai pentru că evenimentele
si explicatiile se succed într-un ritm alert, asa încât sfârseste prin a ceda bulversat, cu convingerea
că progresează spiritual, în vreme ce el se îndreaptă, în realitate, spre o tragedie poate
insurmontabilă.
Imi amintesc de cazul foarte interesant al unui swami din India care înnebunise în urma practicilor
yoga. Ei afirmau cu entuziasm că gurul 1-a înnebunit pentru a-1 elibera de ratiunea care i-ar fi fost o
piedică serioasă în calea evolutiei spirituale! Ce fel de „progres spiritual“ este acela în care omul se
distruge cu desăvârsire? Efortul duhovnicesc al crestinilor tinteste, dimpotrivă, spre dobândirea
întelepciunii si luminarea mintii, nicidecum spre accederea la nebunie, inconstientă sau idiotizare...
Este încă o ilustrare a varietătii de pericole pe care le presupune yoga. In ashram, prietena mea

18
avea hemoragii atât de puternice încât nu se putea ridica din pat, iar ei sustineau că prin puterea
gurului i se oferise această binecuvântare, pentru a se curăta de karma ei! Este demn de remarcat
faptul că, în primă instantă, am fost la un pas de a accepta o asemenea explicatie. Aveam, din
fericire, să ne edificăm destul de curând asupra perfidiei acestor oameni...
Bătrânul spunea: „Diavolul nu se poate ascunde pentru mult timp; tot va iesi vreo cornită din sac...
Dar el ce face? Dacă îl întrebi ce se vede iesind din sac, o să-ti spună că nu e o cornită, ci o
vânătă“. Folosea acest exemplu anecdotic pentru a atrage atentia asupra înselătoriilor la care
obisnuiesc să recurgă tatăl minciunii, insuflatorul rătăcirii, si nefericitii săi slujitori.
Dacă răul s-ar înfătisa ca atare, atunci cu sigurantă că majoritatea covârsitoare a oamenilor l-ar
evita, măcar din dorinta de a nu se vătăma pe ei însisi. Răul trebuie asadar să se camufleze, să-si
confectioneze într-un fel sau altul aparenta frumosului, a binelui, pentru ca oamenii să-1 poată
accepta si asuma. în acelasi fel, pentru a nu risca izolarea, oamenii răi sunt nevoiti să se prezinte
mai întâi ca virtuosi. De asemenea, ei se vor strădui întotdeauna să-i calomnieze pe cei cu adevărat
virtuosi, pentru a-si asigura prim-planul confortabil din care să-si pună în aplicare nestingheriti toate
proiectele.
" Marii initiati ai Indiei si parintele Paisie"

19