În şcoala tradiţională, profesorul juca rolul de transmiţător al informaţiei
către elevi, care doar o receptau şi o reproduceau cu prilejul verificărilor. În şcoala modernă, profesorul devine conducătorul unui proces simultan informativ şi formativ orientând şi sprijinind elevii să ajungă prin efort propriu la descoperirea cunoştinţelor, pe care urmează să le prelucreze şi să le integreze în structura lor cognitivă. Un aspect esenţial în ceea ce priveşte profesia de cadru didactic îl reprezintă competenţa profesională care include ansamblul de capacităţi cognitive, afective, motivaţionale şi manageriale, care interacţionează cu trăsăturile de personalitate ale educatorului, conferindu-i acestuia calităţile necesare efectuării unei prestaţii didactice care să asigure realizarea competentelor de către toţi elevii; iar performanţele obţinute să se situeze aproape de nivelul maxim al potenţialului intelectual al fiecăruia.Calitatile unui bun profesor nu se refera doar la competenta sa didactica, ci si la capacitatile empatice si sociale. Astfel, competentele de specialitate nu sunt de ajuns pentru a fi intr-adevar un profesor apreciat de catre elevii sai.Empatia profesorului nu înseamnă o cunoaştere de tip analitic, ci capacitatea de a depune un efort imaginativ pentru a-l înţelege pe celălalt, sub aspectul potenţialului de care dispune, al atitudinilor şi sentimentelor sale, al semnificaţiei conduitei manifestate. Calitatea procesului instructiv-educativ este dependentă şi de relaţia afectivă dintre profesor şi elevi. De aceea este necesar ca fiecare cadru didactic să fie preocupat de cultivarea unor relaţii bune cu elevii săi.Echilibrul intelectual şi psihic, luciditatea, intuiţia, bunul-simţ, tactul pedagogic sunt calităţi indispensabile cadrului didactic. Acestora li se adaugă calităţi morale: probitatea, obiectivitatea, generozitatea, modestia, blândeţea, cinstea, sinceritatea, demnitatea, conştiinciozitatea. Profesorul în calitatea sa de formator trebuie să fie în permanenţă preocupat de imaginea sa oferită elevilor, aspecte minore ca punctualitatea, valorificarea integrală a timpului lecţiei, modul de adresare, ţinuta, gestica, mimica sunt încărcate de semnificaţie şi au valoare formativă. Profesorul se implică în activitatea didactică cu întreaga personalitate: motivaţii, aptitudini, nivel de competenţă, experienţă personală. Arta de a preda nu se reduce la transmiterea cunoştinţelor, ci presupune şi o anumită atitudine faţă de elevi, ca expresie a concepţiei pedagogice asumate şi a propriilor trăsături de personalitate. În cadrul activităţilor didactice se creează multiple raporturi interpersonale între participanţi, antrenaţi cu toţii într-un proces constant de influenţare reciprocă. Consider ca , profesorul ar trebui să îndeplinească o serie de calităţi ,pentru a profesa in acest domeniu atat de important si „vital” pentru formarea unui elev. În primul rând, pentru a putea merge în faţa unei clase de elevi, consider necesară o pregătire de specialitate înalt calitativă. Este inadmisibil ca atunci când se prezintă în faţa unor elevi sau studenţi să nu cunoască materia pe care o predă şi să fi limitat doar la manual sau eventual la o „mica fituica”. O alta condiţie necesară este înclinaţia spre această meserie, deoarece nici un lucru nu va fi bine realizat dacă nu se face şi din plăcere. Punctez faptul că , principalele calităti care ma recomandă pentru această profesie sunt: empatia , afectivitatea şi abilitătile comunicative. Empatia înseamna intuitie, întelegere, a putea să patrunzi în lumea interioară a elevului sau a studentuluin şi a putea să privesti lucrurile (si) din perspectiva sa. Inseamna si a putea sa iti cunosti cat se poate de bine fiecare elev şi să preconizezi care dintre ei va manifesta anumite dificultăti în anumite situaţii. De asemenea, în această profesie este foarte importantă comunicarea. Un profesor care ştie să comunice cu elevii săi trebuie să fie sociabil, dezinvolt, deschis, să aibă abilităţi de relaţionare dezvoltate. Un profesor introvertit şi închis în sine nu va avea vreun rezultat şi nu va impresiona prin nimic pe elevii săi. Este important să poţi stabili o relatie adevărată, bazată pe comunicare deschisă, respect reciproc şi chiar ataşament pentru a avea un efect vizibil asupra minţilor tinere. Printre calităţile unui bun profesor, dragostea pentru copii este esenţială. Un bun profesor are o vocaţie interioară pentru comunicarea adecvată a informaţiei, dar el trebuie şi să iubească si să înteleagă copiii. Atitudinea profesorului faţă de copii pune amprenta asupra relaţiilor în clasă, iar dacă acesta le arată elevilor săi dragoste, respect şi înţelegere, procesul didactic va fi mult simplificat. De punctat este şi faptul că ,o alta calitate pe care ar trebui să o aibă un bun cadru didactic este creativitatea. Profesorul creativ oferă posibilitatea elevilor de a-şi spune părerea într-o atmosferă neautoritară, promovând o atitudine deschisă, respectă opiniile celorlalţi, întăteşte constant convingerea elevilor că pot emite idei valoroase, antrenându-i în procesul de evaluare, comunicându-le criteriile de evaluare şi oferindu-le timpul necesar exersării propriilor capacităţi. Pentru a stimula activismul şi creativitatea elevului, profesorul însuşi trebuie să fie un tip creativ şi activ, să manifeste un comportament şi o atitudine pozitivă în acest sens. Atmosfera creată în clasă de către profesor constituie un factor care influenţează comportamentul de învăţare al elevului. Instaurarea unui climat favorabil, unei conlucrări fructuoase între profesori şi elevi, a unui climat caracterizat pirintr-o tonalitate afectivă, pozitivă, de exigenţă şi înţelegere, de responsabilitate, reprezintă o condiţie principală ce trebuie realizată la lecţie. Concluzionând , un profesor model ar trebui astfel să îşi formeze un stil pedagogic democratic şi nu autoritar, să ţină cont de nevoile elevului, nu numai de obligaţiile lui, să aibă acea vocaţie pentru cariera lui, vocaţie ce înseamnă atât motivaţie interioară, cât şi dragoste pentru copii.