http://www.rufon.org/forum/index.php/topic,1644.0.

html

nelu28
Vizitator

Raspuns: Ecumenismul sau globalizarea in plan religios

« Răspunde #3 : 29 Februarie 2008, 09:32:23 » Citat

- Doctor Rivera aş dori să vă întreb dacă omul, care l-a împuşcat pe papă,
era musulman?
- Desigur ! Iezuiţii au plănuit aceasta foarte bine. Mulţi urmau să fie câştigaţi
prin acest incident.
Observaţi că aceasta a dat ceva în comun papei şi preşedintelui Regan.
Amândoi au fost împuşcaţi, dar, scăpând cu viaţă, au devenit apropiaţi. 
Papa a captat atenţia lumii întregi şi simpatia tuturor conducătorilor lumii.
Prin acest incident, islamul s-a propulsat mai aproape de Vatican.
Musulmanii s-au simţit atât de umiliţi, pentru că unul dintre ei a tras în
reprezentantul profetului Isus pe pământ, încât Ayatollah-ul i-a trimis
condoleanţe şi scuze papei.
Şi, în cele din urmă, vina s-a putut arunca asupra K.G.B.-ului, făcând astfel
lumea să creadă că comuniştii sunt duşmanii papei. Este un joc serios. Papa
Ioan Paul al-II-lea a fost un comunist devotat pentru mulţi ani la rând.
Dacă aceasta sună ciudat, aduceţi-vă aminte că asasinul Mehmet Ali Agca
este în topul oamenilor cu succes din Europa şi că este un expert al
oamenilor de marcă. El şi-a descărcat arma de la o distanţă de numai 3
metri şi jumătate. Fiecare glonte l-a atins pe papă sub buric. Vedeţi că el nu
avea intenţia de a-l ucide pe papă. El doar urma instrucţiunile date de
iezuiţi.
Rezultatul a fost obţinut când lumea l-a văzut pe papă iertându-l pe Mehmet
Ali Agca pentru că l-a împuşcat: aproape un miliard de musulmani au fost
plini de admiraţie pentru “sfinţia sa”.
Aşa cum am spus deja, eu cred că totul a fost bine plănuit. Şi papa şi lumea
musulmană i-au mulţumit fecioarei Maria  pentru că papa nu a murit.
Te întrebi de ce n-am trimis noi - americanii - armata în Liban? După ce
preşedintele a devenit atât de apropiat cu papa, am sfârşit printr-un nunţiu
papal, la Washington D.C., şi astfel marina U.S.A. s-a deplasat la Liban
pentru a apăra o naţiune romano-catolică.
Curva din Apocalipsa 17 nu se va opri de la nimic, ca să-şi atingă ţelurile;
inclusiv împuşcarea unuia dintre papi! Astăzi, papa încă încearcă cu
disperare să câştige controlul asupra Israelului. Ţinta nu s-a schimbat.
Ierusalimul va cădea în mâna papei, iar popoarelor musulmane îl vor asista.
Ultimul papă va fi Antihrist, care ştie că va trebui să fugă la Ierusalim ca să
scape din Vatican, chiar înainte să fie distrus - Apocalipsa 17:6: “Şi am văzut
pe femeia aceasta, îmbătată de sângele sfinţilor şi de sângele mucenicilor lui
Isus. Când am văzut-o, m-am mirat minune mare.” 
Armatele musulmane şi comuniste vor ataca, începând să distrugă Israelul,
dar ei înşişi vor fi masacraţi în munţii şi deşerturile Israelului - Ezechiel 38:1-
3: “Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: “Fiul omului, întoarcete cu faţa
spre Gog, din ţara lui Magog, spre domnul Roşului, Meşecului şi Tubalului, şi
proroceşte împotriva lui! Şi spune: “Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: “Iată,
am necaz pe tine, Gog, domnul Roşului, Meşecului şi Tubalului!”; 

 Profetul.doc (126.5 KB - descărcat 66 ori.)

Aceeaşi Biblie este tălmăcită astăzi în sute de feluri diferite, după tradiţia părinţilor
bisericii. În locul Cuvântului descoperit în mod divin, sunt puse mereu învăţături
noi, omeneşti, interpretări, doctrine şi dogme care nu au nici o bază biblică. Nu-i
aşa că toţi şi-au ridicat propria lor împărăţie religioasă sub pretextul că
este Împărăţia lui Dumnezeu? În ciuda tuturor lucrurilor, rămâne adevărat că
Isus Hristos îşi zideşte şi îşi desăvârşeşte propria Lui Biserică în mijlocul bisericilor
acestei lumi. Dumnezeu are un plan cu omenirea pe care El îl îndeplineşte. Pentru
a-L înţelege, trebuie să ne eliberăm de părerile moştenite şi să ne întoarcem la
punctul de plecare, şi anume la Cuvântul lui Dumnezeu. Dumnezeu nu cere de la
nici un om o credinţă oarbă. Credinţa adevărată are doi ochi spirituali sănătoşi şi
două picioare spirituale stabile, sănătoase. Ea stă pe fundamentul neclintit al
Vechiului şi Noului Testament şi vede în acestea planul lui Dumnezeu cu
omenirea de la început până la sfârşit.

 Apartenenţa la o religie nu are nimic de-a face cu salvarea sufletului, cu

mântuirea, care vine numai de la Dumnezeu. Nu există nici un sacrament
dătător de mântuire şi nici o procedură religioasă care ar putea să
mântuiască. Numai în Răscumpărător găsim răscumpărarea, numai în
Salvator avem salvarea, căci este scris: „ Cine crede în Fiul, are viaţa
veşnică; dar cine nu crede în Fiul, nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu
rămâne peste el ” (Ioan 3:36), Este necesară credinţa sinceră a fiecărui
individ în singurul Dumnezeu adevărat, care ni S-a descoperit în Isus
Hristos (Ioan 17:3).

Chiar şi cele mai bune hotărâri pe care le concep mereu oamenii, conduc pe
lângă Dumnezeu şi sunt sortite eşecului. Omul este neprihănit înaintea lui
Dumnezeu prin credinţa în Isus Hristos. Este un dar gratuit al harului, care
îi este oferit omenirii. Acum puteţi să luaţi o decizie care va fi valabilă
pentru veşnicie. Evanghelia despre Isus Hristos, Domnul şi
Răscumpărătorul nostru, să vă devină dumneavoastră personal un mesaj
de bucurie şi de eliberare, prin care să trăiţi efectul şi puterea lui
Dumnezeu.

SinapX

Ecumenismul sau globalizarea în plan religios: pasul decisiv către religia

masonică planetară

Unul din întemeietorii ecumenismului a fost mason şi prieten cu

Rockefeller

de Angela Anghel

Motto: „Eu nu prea sunt pentru ecumenism, socotesc că ecumenismul este produsul
francmasoneriei.” - Părintele Dumitru Stăniloaie

„Iluminaţii” (francmasoni) au pus la cale, cu mai bine de un secol în urmă, crearea

unui stat unic planetar care va fi o veritabilă dictatură de tip fascist. Iată ce se
ascunde de fapt în spatele sintagmei „Noua Ordine Mondială”. Acest stat unic va
avea o monedă virtuală unică, un unic guvern mondial şi o religie unică.
Ecumenismul este pasul decisiv către atingerea acestui ultim obiectiv. Prin
ecumenism, maeştrii francmasoni speră să obţină „monopolul” asupra religiei,
denaturând-o pentru a distruge spiritualitatea autentică. Ecumenismul va face să se
realizeze un fel de amestecătură ciudată între religiile cunoscute la ora actuală pe
pământ, iar prin denaturarea acestora se va ajunge de fapt la un satanism
deghizat. 

Ecumenismul, un alt nume dat globalizării 

Termenul de ecumenism este un echivalent al celui de globalizare; din punct de

vedere etimologic, el provine din grecescul oikumene, care înseamnă „întregul
pământ locuit”. În plan spiritual, ecumenismul este echivalentul globalizării din plan
politic şi economic. Ceea ce înseamnă globalizarea pentru geopolitică, însemnă
ecumenismul pentru diferitele religii şi culte religioase. Globalizarea urmăreşte
dispariţia naţiunilor, unificarea tuturor naţiunilor într-un unic stat, astfel încât
popoarele să nu mai aibă nici un fel de putere şi să poată fi controlată întreaga
planetă cu multă uşurinţă de către un unic guvern mondial. Ecumenismul urmăreşte
unificarea aberantă a diferitelor religii într-un amestec eterogen. Această unificare
presupune o serie de compromisuri care vor duce la compromiterea şi devierea
religiilor. „Iluminaţii” vor submina astfel căutările şi reperele spirituale ale oamenilor
de pe întreg pământul şi vor substitui false valori, valorilor spirituale tradiţionale.

Conciliile Ecumenice şi schisma bisericilor creştine

Originea noţiunii de ecumenism trebuie căutată în secolele de început ale

creştinismului, când reprezentanţii diferitelor biserici căutau să aducă la o
uniformitate organizarea şi dogma Bisericii creştine. În tradiţia ortodoxă se vorbeşte
despre Cele Şapte Sinoade (Concilii) Ecumenice, care au avut loc între anii 325 şi
757 d. Hr. În cadrul lor au fost întocmite canoanele şi dogmele care guvernează
administrarea Bisericii. Spre exemplu, în cadrul primului Conciliu ecumenic, care a
fost convocat la Niceea în anul 325 de împăratul Constantin cel Mare, a fost stabilit
textul uneia din cele mai cunoscute rugăciuni creştine, Crezul. Forma Crezului a fost
subiectul unor numeroase controverse în cadrul Conciliilor ulterioare şi a
reprezentat unul dintre pretextele Marii Schisme din anul 1054, care a dus la
separarea dintre Biserica ortodoxă şi cea catolică. 

„Dezbină şi stăpâneşte”

În realitate acest moment cheie în istoria creştinismului a fost o consecinţă a

aplicării principiului „dezbină şi stăpâneşte”. O privire de ansamblu asupra istoriei
creştinismului relevă interferenţa aproape continuă a factorului politic, începând cu
primul Conciliu Ecumenic, convocat de un împărat. Chiar şi mai deranjant este
reversul, adică implicarea Bisericii în intrigi politice, în războaie, în finanţe. După
schisma din 1054, ocupate să se lupte între ele, Bisericile nu mai puteau fi atente la
duşmanul lor comun. De-a lungul timpului au mai apărut nenumărate confesiuni:
protestanţii, luteranii, evangheliştii, baptiştii sunt doar câteva exemple. 

Fanatismul religios şi divergenţele teologice au fost mereu încurajate de

francmasonerie. După secole de războaie având la bază conflicte religioase (istoria
omenirii este plină de astfel de exemple), maeştrii francmasoni vin acum cu o
soluţie care îi avantajează doar pe ei: unificarea tuturor religiilor într-una singură,
aflată sub controlul lor. Organizaţiile ecumenice pregătesc terenul în acest sens:
militează pentru standardizarea confesională, stabilesc protocoale de comunicare şi
conlucrare între Biserici, exact aşa cum în mediul economic companiile stabilesc
relaţii de afaceri conform unor protocoale de colaborare. În numele unei aşa-zise
toleranţe, hotărăsc forma în care învăţăturile religioase să fie comunicate şi
practicate, golindu-le de încărcătura lor spirituală. 

Primele organizaţii ecumenice

Pentru a atinge acest obiectiv de pe agenda instaurării Noii Ordini Mondiale,
francmasoneria s-a folosit de agenţi din cadrul comunităţii protestante. La sfârşitul
secolului XIX şi începutul secolului XX, în Marea Britanie şi SUA luaseră naştere în
cadrul acestui curent religios mult mai pragmatic decât catolicismul, o multitudine
de asociaţii, organizaţii, fundaţii şi comitete. Acestea aveau rolul de a dezbate şi de
a se implica în probleme sociale, morale, politice şi de afaceri; reprezentau deci un
fel de think-tankuri religioase. 

În anul 1937, Comitetul celor 35 (Committee of Thirty-five), una din grupările

coordonatoare ale acestei reţele, s-a întâlnit la Westfield College, în Londra, pentru
a dezbate problema unirii tuturor organismelor de acest gen sub o conducere unică.
În cadrul acestei adunări s-a decis crearea Consiliului Mondial al Bisericilor (World
Council of Churches). 

Consiliul Mondial al Bisericilor, preambulul pentru Biserica unică planetară

Acesta urma să fie constituit prin unirea celor mai importante grupări din sânul
comunităţii anglicane: Life & Work din Oxford, care se concentra asupra activităţilor
practice din cadrul Bisericii şi Faith & Order din Edinburgh, care se concentra asupra
aspectelor religioase. Întrucât planul viza includerea sub tutela acestui consiliu unic
şi a Bisericilor Catolică şi Ortodoxă, gruparea din Edinburgh avea sarcina
suplimentară de a găsi soluţii pentru anularea diferenţelor confesionale.

În anul următor, 1938, a avut loc o conferinţă la Utrecht, în Olanda, pentru a fi

pregătită constituţia noii grupări. Tot aici a fost aleasă şi o conducere provizorie
formată din: Arhiepiscopul Temple din York ca preşedinte, Arhiepiscopul Germanos
din Thyateria, Dr. John Mott şi Dr. Marc Boegner ca vicepreşedinţi şi dr. W.A. Viss’t
Hooft ca secretar general. Declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial a făcut ca
momentul lansării şi înregistrării oficiale a noii organizaţii să fie amânat până în
1948. În acest interval însă ea şi-a continuat activitatea. În 1946 a avut loc o
întâlnire în cadrul căreia a fost aleasă o nouă conducere, alcătuită din cinci
preşedinţi: Arhiepiscopul Fisher de Canterbury, Arhiepiscopul Germanos de
Thyateria, Arhiepiscopul Eidem de Uppsala, Pastorul Marc Boegner şi acelaşi Dr.
John Mott (foto). Tot acum au fost stabilite trei cartiere generale: unul la Geneva, al
doilea la Londra şi al treilea la New York. S-au constituit mai multe subcomisii care
aveau ca sarcină dezbaterea unor probleme cu puternice implicaţii sociale şi
politice. Spre exemplu, în 1947 existau comisii care se ocupau de teme precum:
„Biserica universală în planul lui Dumnezeu” sau „Biserica şi dezordinea socială”. 

„Frăţiile” ecumenice

Practic, constituirea Consiliului Mondial al Bisericilor a reprezentat momentul în care

ecumenismul masonic a căpătat o formă instituţională. Definit de la început ca fiind
o „frăţie a bisericilor” (fellowship, în limba engleză), aşa cum putem citi şi astăzi pe
site-ul său oficial, Consiliul Mondial al Bisericilor este o organizaţie masonică de
prim ordin. Chiar utilizarea cuvântului „fellowship”, acelaşi cu care este desemnată
masoneria, este prima dovadă în acest sens. Nu e de mirare faptul că principalul
militant în implementarea şi propagarea noului concept, John Mott, a fost mason. 

Printre obiectivele nou constituitului Consiliu Mondial al Bisericilor se afla şi

„promovarea creşterii conştiinţei ecumenice în rândul membrilor tuturor Bisericilor”.
Primii vizaţi au fost tinerii. S-au folosit metode deja experimentate de masonerie:
oferirea de burse, schimburile de studenţi între ţări, organizarea de „frăţii” în marile
universităţi. Doar momeala era diferită: unora masoneria le facilita accesul la bani,
putere şi relaţii în societate printr-o apartenenţă făţişă la o lojă, altora le oferea
posibilitatea de a participa la misiuni de evanghelizare a planetei, prin înscrierea
într-o organizaţie religioasă paravan. Astfel masoneria îşi atrăgea de partea sa o
categorie de tineri care în mod firesc ar fi fost de partea cealaltă a baricadei. 

John Mott, masonul ecumenist

Pentru a pune în aplicare acest plan a fost desemnat pastorul John Mott, care era şi
mason. El avea o largă experienţă în ceea ce priveşte mobilizarea studenţilor. Încă
din tinereţe activase în organizaţia Young Men's Christian Association (Asociaţia
Tinerilor Creştini), cunoscută drept The Y (numele şi sigla amintesc mai degrabă de
frăţiile din campusurile universitare, decât de religie). John Mott a fost întemeietorul
şi preşedintele unei aripi a acestei organizaţii, care încuraja tinerii să se implice în
misiuni de evanghelizare, numită Student Volunteer Movement for Foreign Missions
(Mişcarea Studenţilor Voluntari pentru Misiuni Externe). Din 1895 până în 1928,
Mott a fost secretar general şi apoi preşedinte al World Student Christian Federation
(Federaţia Mondială a Studenţilor Creştini). Tot el a condus din 1921 şi
International Missionary Council (Consiliul Internaţional Misionar), care în 1961 s-a
unit cu Consiliul Mondial al Bisericilor. Mott a prezidat la Edinburgh, Scoţia, în 1910,
World Missionary Conference (Conferinţa Mondială Misionară) în cadrul căruia a
lansat conceptul de ecumenism în sensul lui masonic modern. A făcut apoi parte din
toate organismele de conducere ale Consiliului Mondial al Bisericilor, fiind numit pe
rând vicepreşedinte, preşedinte şi în final preşedinte onorific pe viaţă. 

Clanul Rockefeller a finanţat ecumenismul

Mai mult decât atât, John Mott a fost principalul promotor al obiectivului de
evanghelizare a întregii planete în timpul generaţiei sale, pe motiv că doar aşa Iisus
se va putea întoarce pe Pământ. Principala sa lucrare „The Evangelization of the
World in this Generation” (Evanghelizarea lumii în timpul acestei generaţii) prezintă
pe larg modalităţile practice de punere în aplicare a acestei idei, care a devenit
sloganul misionarismului în secolul XX. 

Puţini ştiu că John Mott avea strânse relaţii cu clanul Rockefeller. Datorită acestei
legături, Rockefeller a finanţat constituirea în 1946 în Elveţia a Institutului
Ecumenic, una din principalele aripi ale Consiliului Mondial al Bisericilor.

Organizaţii ecumenice finanţează conflicte armate

Ca şi masoneria, prezentată pentru cei naivi şi proşti drept o „organizaţie discretă

implicată în acţiuni de caritate”, grupările ecumenice organizează strângeri de
fonduri. Aceşti bani ajung însă de multe ori să finanţeze acţiuni armate în ţări din
lumea a treia.

În urma conferinţelor ecumenice care au avut loc la Geneva în 1966 şi la Uppsala în

1968, Comitetul Executiv al Consiliului Mondial al Bisericilor a votat în unanimitate
subvenţionarea a 19 mişcări armate din Africa. În 1977, acelaşi Consiliu Mondial al
Bisericilor a acordat un alt ajutor financiar consistent unor mişcări de acelaşi gen
din Africa Centrală. Aceşti bani au fost utilizaţi pentru cumpărarea de arme şi
muniţii şi au întreţinut conflictele sângeroase din aceste ţări africane. 

Globalizarea şi problemele economice, pe agenda ecumenismului

Organizaţia „Conferinţa Bisericilor Europene" înfiinţată la Nyborn (Danemarca) în

anul 1959 este una din principalele militante ale ecumenismului. Din obiectivele
prezente în statul său lipsesc însă tocmai cele ce ţin de spiritualitate. Organizaţia
este mult mai preocupată de „problemele pe care le pune azi fenomenul globalizării
şi al mondializării din punct de vedere economic şi nevoia unei strategii de dreptate
şi asistenţă socială.” În 1972, în cadrul celei de-a 25-a sesiuni a Comitetului Central
al Conferinţei Bisericilor Europene care a avut loc la Utrecht, teologul german
Jurgen Moltmann a susţin teza masonică a unui guvern mondial unic, prezentat
drept soluţia indispensabilă pentru a putea face faţă actualelor nevoi ale societăţii.
Tot el a accentuat necesitatea ca Biserica să se degajeze de particularităţile ei
confesionale şi structurale.

Aceste organizaţii ecumenice se comportă ca şi cum scopul lor este să vegheze la

transformarea bisericilor în nişte instituţii de binefacere, de caritate, care să
militeze pentru toleranţă, combaterea sărăciei şi drepturile omului sau să
organizeze acţiuni ecologice. Nu este nimic rău în a realiza astfel de acţiuni, însă
există o multitudine de organisme create special în aceste scopuri. Cât despre
preocupările legate de globalizare, acestea sunt bătătoare la ochi în contextul
religios. 
Din nou, afirmaţiile din Protocoale se adeveresc!

Biserica are o cu totul altă funcţie, spirituală, pe care, sub tutela noilor consilii
ecumenice masonice, riscă să nu şi-o mai îndeplinească. Iar oamenii ajung încetul
cu încetul să vadă în ea doar o instituţie a statului la care apelează atunci când se
căsătoresc, când li se naşte un copil sau le moare cineva. Biserica devine tot mai
străină de viaţa şi nevoile spirituale ale oamenilor. 

Se confirmă astfel ceea ce era prevăzut în al XIV-lea Protocol al maeştrilor

francmasoni: „Când va fi sosit domnia noastră planetară, nu vom recunoaşte nici o
altă religie afară de aceea a noastră, care este unică. Din acest motiv va trebui să
nimicim toate credinţele. Faptul că prin această nimicire a credinţei se sporeşte
numărul ateilor din zilele noastre, nu ne va stânjeni străduinţele, ci din contră va
servi drept pildă generaţiilor care vor asculta predicile noastre asupra religiei, al
cărei sistem stoic conceput de noi va izbuti să cucerească toate popoarele.”