PROFETUL

Dr. Alberto R. Rivera

N.T. Această prezentare este redată sub forma unui dialog dintre un
jurnalist, pe nume Rosco, şi Dr. Alberto R. Rivera, un fost preot iezuit, instruit
de cardinalul Bea. Lucrarea a fost tipărită în America.
- Dr. Rivera, am avut ocazia să aud cu propriile mele urechi care este
atitudinea musulmanilor faţă de creştini şi evrei. Ce ar mai rămâne de aflat?
- Ce am să-ţi spun, este ceea ce am învăţat în instructajele secrete de la
Vatican, în timpul când eram preot iezuit sub jurământ.
Un cardinal iezuit, pe nume Augustin Bea, ne-a arătat cât de mult dorea
instituţia Romană-catolică oraşul Ierusalim, la sfârşitul secolului al-ΙΙΙ-lea.
Datorită istoriei religioase şi poziţiei strategice, sfântul oraş era considerat o
comoară nepreţuită. Ei şi-au dat seama că trebuie să facă un plan de acţiune,
pentru a face Ierusalimul un oraş romano-catolic.
Cea mai potrivită sursă umană ce putea fi manipulată, pentru a face
această treabă, erau copiii lui Ismael. Astfel, bieţii arabi au căzut victimă celui
mai inteligent plan care a fost conceput vreodată de către forţele întunericului.
- Acum, te rog, permite-mi să-ţi descriu cadrul istoric al acestui
eveniment.
- În regulă, sunt gata să ascult.
În vremea când Israelul era sub mâna de oţel a Romei, se împlineau
profeţiile cele mai mari ale istoriei de mântuire. Dumnezeu ridica un profet pe
nume Ioan Botezătorul, cel ce avea să-L prezinte pe Cel despre care se
profeţise că va veni. Ioan Botezătorul a fost cel care a spus: “Iată Mielul lui
Dumnezeu care ridică păcatul lumii.” Biblia numeşte această Persoană
“Creatorul Universului”. “El era în lume, şi lumea a fost făcută de El, dar
lumea nu L-a cunoscut.” (Ioan 1:10).
Iată Cuvântul lui Dumnezeu devenit trup, vorbind aşa cum nici un om
nu mai vorbise. El vindeca şi dădea sănătate bolnavilor, dădea vedere orbilor
şi învia morţii. “Isus Hristos a venit în lume pentru cei păcătoşi.” (1Timotei
1:19) “EU SUNT Calea, Adevărul şi Viaţa; nici un om nu poate veni la Tatăl
decât prin Mine.” (Ioan 14:6)
Biblia spune: “Cãci este un singur Dumnezeu, şi un singur mijlocitor
între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos.” (1 Timotei 2:5)
Isus ataca liderii religioşi, demascându-le ipocrizia: “Voi, pui de
năpârci,vipere!” “Vai de voi cărturari şi farisei, pentru că voi sunteţi ca

1
mormintele văruite, care par frumoase pe dinafară, dar înăuntru sunt pline de
oasele oamenilor morţi şi de orice fel de necurăţii.” (Matei 23:27)
Maşinăria religioasă Îl vroia mort.
El Îşi pregătea apostolii pentru a vesti “Vestea cea bună” - Evanghelia -
căci darul lui Dumnezeu este viaţa veşnică -Ioan 3:36 : „Cine crede în Fiul,
are viaţa veşnică; dar cine nu crede în Fiul, nu va vedea viaţa, ci mânia lui
Dumnezeu rămâne peste el.”; Romani 6:23 : „Fiindcă plata păcatului este
moartea: dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus
Hristos, Domnul nostru.”
“Să nu vi se tulbure inima.Aveţi credintă în Dumnezeu, şi aveţi
credinţă în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa v-
aş fi spus. Eu mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi voi
pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu,
să fiţi şi voi.” (Ioan 14:1-3)
Pe când Isus învăţa pe apostoli, conducătorii religioşi plănuiau arestarea
şi moartea lui. A fost arestat sub acuzaţie falsă, învinuit de mărturie
mincinoasă, şi condamnat la moarte. Aceiaşi mulţime, care cu câteva zile în
urmă avea pe buze cuvintele Sale, striga acum: “Răstigniţi-L! ”
Creatorul Universului a fost biciuit, scuipat şi batjocorit, înainte de a fi
dat la moarte. Toate acestea ca să se împlinească profeţia biblică. ISUS a oprit
îngerii, care puteau să-L apere. El a venit din cer, ca să facă voia Tatălui, şi
fiind ascultător, El a murit pe cruce. El şi-a vărsat sângele Lui preţios, ca să ne
spele păcatele. Isus Hristos a fost sacrificat ca Miel al lui Dumnezeu, pentru a
ridica păcatul lumii.
“Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui
Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. ” (Ioan
3:16)
El, care nu a cunoscut păcatul, “a devenit păcat pentru noi.” (2
Corinteni 5:21: “Pe Cel ce n-a cunoscut nici un pãcat, El L- a fãcut pãcat
pentru noi, ca noi sã fim neprihãnirea lui Dumnezeu în El.”) Isus a murit, a
fost îngropat, şi a înviat a treia zi, biruitor asupra morţii şi mormântului. El a
fost văzut de ucenicii Săi şi de încă cinci sute de martori, înainte de a se ridica
la cer - 1Corinteni 15:3-6: “V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit
şi eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost
îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripuri; şi că s-a arătat lui Chifa, apoi
celor doisprezece. După acea S-a arătat la peste cinci sute de fraţi deodată,
dintre cari cei mai mulţi sunt încă în viaţă, iar unii au adormit.”
În timpul răspândirii acestei minunate veşti, li se aducea la cunoştinţă
păcătoşilor darul vieţii veşnice, celor care Îl primesc pe Isus ca Domn şi
Mântuitor.
2
 Satan se opunea cu teribile persecuţii. Totuşi, Evanghelia se vestea, iar
credincioşii în Hristos duceau cu credinţă mesajul mai departe.
Mormântul lui Isus este gol. El este acum la dreapta lui Dumnezeu,
pregătindu-se pentru reîntoarcerea pe pământ. El va primi stăpânirea, pentru a
conduce ca Domn al domnilor şi Împărat al împăraţilor.
Până la răstignire, prinţul întunericului lansa atacuri constante în mintea
oamenilor, pentru a distruge acest mesaj al nădejdi vieţii veşnice. Acum vom
expune tacticile viclene ale lui Satan, care are aşa de mult succes în a-i
transforma pe oameni în sclavi.
Credincioşii au mers înainte cu Evanghelia, chiar şi în Africa, unde, în
urma vestirii, Domnul a ridicat câteva mici comunităţi locale. Ei s-au întâlnit
cu o puternică opoziţie. Atât conducătorii evrei, cât şi cei romani persecutau
deopotrivă pe credincioşii în Hristos, pentru a opri această lucrare a lui
Dumnezeu.
Evreii s-au răsculat împotriva Romei şi, în anul 70 după Hristos, armata
romană, sub conducerea generalului Titus, a distrus Ierusalimul şi marele
Templu evreiesc, care reprezenta inima religiei evreieşti, împlinind astfel
profeţia lui Isus din Matei 24:2: “Dar Isus le-a zis: “Vedeţi voi toate aceste
lucruri? Adevărat vă spun că nu va rămânea aici piatră pe piatră, care să nu
fie dărâmată.”
Foarte important! În acest loc sfânt, unde a fost odată Templul, se află
astăzi moscheea “Domul Stâncii”, al doilea loc ca importanţă al islamului.
Atunci a fost un masacru oribil. Unii evrei au fost luaţi prizonieri, în
timp ce alţii au evadat şi au pornit în toate direcţiile pentru a supravieţui.
Unii dintre refugiaţii evrei s-au aşezat în Africa de Nord, ca nomazi,
trăind în corturi. Agenţii Romei i-au urmărit şi le-au supravegheat toate
mişcările.
Schimbări mari pluteau în aer. Corupţia măcina Imperiul Roman, care
era gata de prăbuşire. Cezar, împăratul, se autoproclama ca fiind un zeu, iar
ceilalţi apropiaţi îl aprobau. Apatia, lăcomia, cruzimea, perversiunea şi
răzvrătirea săpau la baza imperiului Roman. Sfârşitul era aproape. Persecuţiile
împotriva creştinilor erau fără folos. Credincioşii în Hristos continuau să-şi
trăiască viaţa pentru Evanghelie.
Singura cale, prin care Satan ar fi putut opri această înfruntare, era de a
crea o “religie creştină” falsificată, pentru a distruge lucrarea lui Dumnezeu.
Soluţia era la Roma. Religia lor venise din anticul Babilon şi tot, de ceea ce
avea nevoie, era o susţinere îndrăzneaţă. Dar aceasta nu s-a întâmplat peste
noapte. A necesitat un timp. Germenele acestei “religii creştine” a luat fiinţă în
scrierile aşa - numiţilor “Sfinţi Părinţi ai Bisericii”, care, de fapt, erau nişte

3
păgâni, care nu cunoşteau Scripturile şi nici pe Isus Hristos. Prin scrierile lor,
această nouă religie urma să capete înfăţişare. Satan îşi crea monstrul.
Statuia lui Jupiter din Roma a fost numită, în cele din urmă, Sf. Petru,
iar statuia lui Venus a fost schimbată în fecioara Maria. Locul ales pentru
cartierul general era una dintre cele şapte coline, numită “Vaticanus”, locul de
adorare şi locul unde fusese templul satanic al lui Janus.
Marea religie contrafăcută a fost numită Romano-catolicism. Isus a
numit-o: “o taină, Babilonul cel mare, mama curvelor şi spurcăciunilor
pământului.”(Apocalipsa 17:5) Ea a luat naştere pentru a bloca Evanghelia,
pentru a măcelări pe credincioşii în Hristos, pentru a înfiinţa religii, a face
războaie şi a îmbăta naţiunile cu vinul curviei ei, aşa cum veţi vedea în
paginile următoare.
Deoarece Imperiul Roman se destrăma, ei nu şi-au mai putut plăti
spionii. Aşa că noua religie a Catolicismului a preluat această responsabilitate.
Poliţiile înfiinţate de Imperiul Roman desfăşurau spionajul creştinilor şi
evreilor, complotând distrugerea lor.
Mănăstirile au început să răsară în Africa de Nord. Au fost plasate
strategic, oriunde se aflau aşezăminte creştine. Capii religioşi de la Roma îi
supravegheau şi pe descendenţii lui Ismael, care locuiau ca nomazi peste tot în
Africa de Nord.
În Vechiul Testament al Bibliei, în cartea Genezei, este scris cum
Dumnezeu a ales un om, pe nume Avraam, pentru a deveni părintele
naţiunilor.
Dumnezeu i-a promis lui Avraam un fiu, dar soţia lui era stearpă. Aşa
că ea i-a oferit pe sclava sa egipteancă, Hagar, pentru a-i aduce pe lume
copilul aşteptat. Hagar a dat naştere unui fiu, şi el s-a numit Ismael (părintele
popoarelor arabe). Biblia spune că, după naşterea lui Ismael, Hagar şi-a
dispreţuit stăpâna. (Geneza 16:4: “El a intrat la Agar, şi ea a rămas
însărcinată. Când s-a văzut ea însărcinată, a privit cu dispreţ pe stăpână-
sa.”)
Când Sara avea 90 de ani, ea născut un fiu pe nume Isaac, care era
copilul făgăduit de Dumnezeu. Sara l-a cicălit pe Avraam, până el a alungat-o
pe roaba Hagar şi pe fiul ei Ismael. Sara vroia ca Isaac să fie moştenitorul. Dar
tocmai această situaţie era foarte tristă pentru Avraam, din pricina fiului său
Ismael.
Hagar plecă cu Ismael, dar Dumnezeu îi spuse lui Avraam că acest fiu
va deveni un popor “pentru că este sămânţa ta”. (Geneza 21:18: “Scoalã-te,
ia copilul şi ţine-l de mânã; cãci voi face din el un neam mare.”) În deşertul
fără apă, Dumnezeu a auzit vocea băiatului şi a trimis un înger, care i-a spus
lui Agar că Ismael va deveni un popor mare. Ea l-a ridicat pe băiat şi a văzut
4
un izvor de apă care le-a salvat vieţile. Biblia spune: “Dumnezeu a fost cu
copilul, care a crescut, a locuit în pustie, şi a ajuns vânător cu arcul .” -
Geneza 21:20. Astăzi, urmaşii lui Ismael sunt cam un milion de suflete.
În secolul al-ΙV-lea, mulţimile din aşezările rurale au auzit despre “omul
sfânt” din Roma, care a luat locul Cezarilor. El avea o armată ciudată de
preoţi, călugări şi călugăriţe care posteau, se rugau şi ajutau pe săraci. Oamenii
au privit pe urmaşii acestui om (papa) cu frică şi cu mult respect.
În Algeria, o ţară din Africa de Nord, în anul 354 după Hristos, o mamă,
devotată romano-catolicismului, dădea naştere unui băiat. Numele său era
Augustin. El a fost un geniu, iar în cele din urmă a devenit “un sfânt” al
religiei romano-catolice. El a fost episcop al Africii romane.
Acest credincios lider, romano-catolic, a fost numit “Părintele
Bisericii”. Augustin a scris două vestite opere: “Oraşul lui Dumnezeu” şi
“Confesiuni”, care, deşi necunoscute lumii arabe, i-au afectat serios viaţa
pentru secole.
Augustin era activ în a-i câştiga pe arabi la Romano-catolicism,
incluzând aşadar toate triburile. Dar mulţimile de arabi urau catolicismul şi nu
s-au convertit. În timp, au fost trimişi spioni la aceşti îndepărtaţi nomazi, care
respingeau catolicismul, care au răspândit vestea că, într-o zi, un mare
conducător va apare şi-i va aduna pe arabi împreună.
La două sute de ani după Augustin, în jurul anului 570 după Hristos, se
năştea la Mecca, în Arabia Saudită, Mahomed. Acest om urma să schimbe
cursul istoriei lumii. Mahomed s-a autointitulat “Mesagerul lui Dumnezeu”. El
a înfiinţat marea religie a islamului. În mai puţin de 20 de ani după moartea
sa, armatele lui învingeau imperiile Bizantin şi Persan, iar mai târziu aceste
armate s-au năpustit în Europa. Profetul Mahomed era uluitor.
Mai întâi, aş vrea să-ţi descriu religia islamică aşa cum o vede lumea.
Apoi îţi voi împărtăşi ceea ce am învăţat la Vatican, despre cum a venit
islamul la existenţă în realitate. Vei fi şocat. Ceea ce îţi voi spune, este cea
mai incredibilă istorie a intrigii pe care ai auzit-o vreodată.
În felul următor vede lumea marea religie islamică, fondată pe profetul
Mahomed, care are acum circa un miliard de adepţi. Oraşul lor preasfânt este
numit Mecca şi se află în Arabia Saudită. Acest oraş este de asemenea locul
naşterii profetului Mahomed.
Islamul declară că Avraam şi Ismael au construit “Casa lui Dumnezeu”
alături de izvorul (Zamzam) care a salvat viaţa lui Ismael şi a mamei sale
Hagar.
”Casa lui Dumnezeu” originală era mult mai mică comparativ cu cea
nouă în formă de cub cu latura de 18 metri, cu structură de piatră, care a
înlocuit-o pe prima. Ea este numită Kaaba (Casa lui Dumnezeu). Credincioşii
5
musulmani din toată lumea se roagă de cinci ori pe zi în direcţia acestui loc
sfânt, vorbind direct dumnezeului lor - Alah - fără intermediar.
La Mecca, credincioşii musulmani înconjoară Kaaba vărsând lacrimi,
cerând binecuvântări şi milă, tânjind după compania lui Alah în rai.
Trei mari religii au un lucru comun: fiecare are un loc sfânt, unde caută
călăuzire. Romano-catolicii privesc Vaticanul ca pe oraşul sfânt. Evreii privesc
Zidul plângerii din Ierusalim ca pe locul lor sfânt. Musulmanii privesc Mecca
ca pe oraşul lor sfânt. Fiecare grup crede că primeşte binecuvântări speciale şi
sigure, pentru tot restul vieţii, ca urmare a vizitării locurilor lor sfinte.
La începuturile islamului, vizitatorii aduceau daruri la “Casa lui
Dumnezeu” şi îngrijitorii templului se făceau plăcuţi tuturor care veneau. Unii
oameni îşi aduceau idolii şi, pentru ca să nu se simtă jigniţi, îngrijitorii
templului îi luau şi îi aşezau în sanctuar.
Se spune că evreii considerau Kaaba, cu venereţie, ca pe un cort
perifetic al Domnului, până când el a fost pângărit cu idoli.
În cele din urmă, musulmanii nu au mai avut acces la izvor (Zamzam),
pentru că tribul care păzea locurile sfinte era necinstit. Aceşti oameni erau din
Yemen şi se numeau Jurhumiţi. Ei stăpâneau, de asemenea, şi Mecca. Până la
urmă, oamenii s-au ridicat împotriva jurhumiţilor pentru a-i alunga. Când au
plecat, aceştia au luat aproape tot... Au aruncat o parte din comoara Kaabei,
daruri ale peregrinilor, care se adunaseră de ani, în izvorul Zamzam. Apoi l-au
umplut cu nisip şi, aşa, izvorul a dispărut.
Tribul Khuzaiţilor a preluat conducerea, dar ei au permis ca dumnezeul
moabiţilor “Hubal” să fie aşezat în Kaaba, continuând astfel idolatria.
Kluzaiţii au fost înlocuiţi de Quraysh, un trib puternic de arabi descendenţi din
Ismael.
În Mecca se născuse un om care era respectat şi de qurayshi, deşi el
aparţinea tribului Hashim. Numele lui era Abd Al-Mutalib, care a fost bunicul
profetului Mahomed.
Abd Al-Mutalib avusese o viziune, prin care i se spunea unde se găseşte
izvorul Zamzam. Un duh i-a spus să caute sânge, bălegar, un muşuroi de
furnici şi o ciocănitoare. El a găsit intrarea între doi idoli, unde qurayshi îşi
aduceau jertfele. El a săpat şi a găsit izvorul cu comorile sale, devenind astfel
eroul Meccăi.
Abd Al-Mutalib s-a rugat la dumnezeul lui. Dacă acest dumnezeu l-ar fi
binecuvântat cu zece fii, atunci el trebuia să sacrifice unul dintre ei pentru acel
dumnezeu, la Kaaba.
Peste ani, rugăciunile lui au găsit răspuns. Cel mai tânăr dintre fiii lui
era preferatul său, un tânăr atrăgător, pe nume Abd-Alah. Venise timpul să-şi

6
împlinească promisiunea faţă de dumnezeul său. Unul dintre fiii lui trebuia să
moară.
În Kaaba, înaintea zeului moabit Hubal, se foloseau săgeţi în ritualurile
de adorare. Soarta a căzut pe cel mai mic dintre fraţi. Mama lui Abd-Alah
împreună cu alţii s-au opus. Fiii lui Abd-Al- Mutalib l-au implorat să-i lase
viaţa fratelui lor.
El vizită o vrăjitoare, pentru a primi un sfat. Ea se consultă cu duhul ei
cunoscut şi îi spuse lui Abd-Al- Mutalib să tragă din nou la sorţi, dacă
dumnezeu va accepta jertfirea unor cămile în locul fiului său. O sută de cămile
au fost ucise, şi Abd-Alah a scăpat cu viaţă. El a devenit tatăl lui Mahomed.
Romano-catolicii arabi fuseseră cei care introduseseră ideea de a căuta
un profet arab, la fel cum evreii Îl căutau pe Mesia. Cine, în afara unui profet,
ar fi putut să-i elibereze de închinarea la dumnezei falşi? În Kaaba exista până
şi o icoană a fecioarei Maria cu pruncul Isus.
Abd-Alah s-a căsătorit cu Aminah în anul 569. El a trebuit să plece cu o
caravană pentru nişte afaceri, s-a îmbolnăvit şi a murit. Aminah îi purta
copilul. Tradiţia spune că ea a auzit o voce, care îi spunea: “Tu porţi în
pântecul tău pe Domnul acestor oameni” şi, când l-a născut, vocea i-a spus:
“L-am aşezat sub puterea celui care-l poate păzi de orice rău; aşa că, numeşte-l
Mahomed. ”
Când copilul s-a născut, bunicul său Abd Al-Mutalib l-a dus pe micul
Mahomed la Kaaba şi a rostit o rugăciune de mulţumire lui Allah pentru darul
primit.
Fiii născuţi în familiile arabe mari, în locuri ca Mecca, erau trimişi în
pustie pentru a fi alăptaţi şi înţărcaţi şi pentru a petrece o parte din copilărie în
triburi de beduini, pentru a învăţa comerţ şi pentru a evita ciuma din oraş.
Familia săracă care l-a luat pe Mahomed spre îngrijire a fost binecuvântată în
multe feluri.
Islamul învaţă că atunci când Mahomed era un băieţel, au apărut lângă
el doi oameni îmbrăcaţi în alb, l-au culcat, i-au deschis pieptul şi i-au scos
inima, scoţând din ea un mic chist negru pe care l-au îndepărtat. Apoi, ei i-au
spălat inima cu zăpadă. Nu a rămas nici un semn pe pieptul său, dar exista un
semn mic oval pe spatele său, semn pe care-l avea din naştere.
Câţiva ani mai târziu, el a fost în stare să descrie evenimentul mult mai
bine, după care a făcut incredibila declaraţie: “Satan atinge pe toţi fiii lui
Adam din momentul naşterii lor, cu excepţia Mariei şi a fiului ei.” De ce ar fi
introdus Mahomed învăţături romano-catolice? Nu este acest lucru bizar?
Când Mahomed avea şase ani, mama lui a murit lăsându-l orfan.
Bunicul său Abd-Al-Mutalib se îngriji apoi de el. Dar doi ani mai târziu, muri
şi acesta. Acestea au reprezentat două dintre marile dureri din viaţa sa.
7
 Când Mahomed avea nouă ani, era cu unchiul său cu o caravană. Un
călugăr romano-catolic îl văzu pe băiat şi îl interogă. Apoi îi ceru să vadă
semnul de pe spate. El exclamă: “Este semnul unui proroc.” Apoi îl avertiză
pe unchiul lui Mahomed: “Ia-l pe fiul fratelui tău înapoi în ţara sa, şi apără-l
de evrei, căci, dacă îl vor vedea şi vor şti ceea ce ştiu eu despre el, atunci vor
interpreta greşit semnul prorocului şi vor fi împotriva lui. Lucruri mari sunt
pregătite pentru fiul fratelui tău.”
Călugărul romano-catolic a aprins flăcările viitoarelor persecuţii
îndreptate împotriva evreilor şi le-a pus în mâinile urmaşilor lui Mahomed.
Mahomed avea 25 de ani când luă în căsătorie o văduvă bogată, pe
nume Khadijah. Ea avea atunci cam 40 de ani. Mahomed şi Khadijah au avut
doi băieţi, care au murit de mici, şi patru fete. Cea mai cunoscută era Fatimah
care s-a măritat cu succesorul lui Mahomed, vărul acestuia, pe nume Ali. Ali
este recunoscut de ramura Shiah a Islamului.
În jurul anului 610 după Hristos, Mahomed pretinde că a avut o viziune
de la Allah, care reprezenta o apariţie măreaţă, pe care el o numeşte a fi
îngerul Gabriel. Acesta i-ar fi spus: “Tu eşti mesagerul, trimisul lui Allah.”
Această viziune a inaugurat cariera lui Mahomed ca profet a lui Allah. De
acum înainte, Mahomed va continua să primească mesaje, până la moartea sa,
pe care le pretindea ca venind de la Allah.
Cu ajutorul vărului soţiei sale, un romano-catolic numit Waraquah,
profetul Mahomed era capabil să interpreteze aceste mesaje. Waraquah
spunea: “Cu adevărat, Mahomed este profetul acestui popor.” Unele dintre
revelaţiile sale au fost aşezate în Coran, în anul 650 după Hristos. Alte scrieri
ale lui Mahomed nu au fost publicate niciodată.
În cel de-al cincilea an al misiunii lui Mahomed, au început persecuţiile
împotriva adepţilor săi, pentru că ei refuzau închinarea la idolii din Kaaba.
Mahomed a instruit o parte din ei să fugă în Abyssinia. Negus, regele romano-
catolic al Abyssiniei, i-a primit graţie viziunilor lui Mahomed în legătură cu
fecioara Maria, care erau foarte apropiate doctrinei romano-catolice.
Mahomed pretinde că, într-o noapte, pe când dormea lângă Kaaba, a
fost trezit de un înger numit Gabriel, care l-a condus la un fel de animal ceresc
cu aripi numit “Buraq”. După ce a încălecat animalul, ei au zburat spre ruinele
templului evreiesc la Ierusalim.
Mahomed spune că la locul templului, el a fost întovărăşit de prorocii
Avram, Moise, Isus şi alţii, care se rugau în spatele lui. După rugăciune, el s-a
urcat din nou pe Buraq şi s-a urcat la ceruri, unde s-a întâlnit din nou cu
proorocii şi, în final, cu Dumnezeu însuşi.

8
 Mahomed pretinde că ar fi primit crezul islamic şi instrucţiunile pentru
cele cinci rugăciuni pe zi direct de la Dumnezeu, în ceruri. Această viziune a
avut o influenţă uriaşă în istoria ulterioară a lumii.
Din cauza persecuţiilor, în 622 după Hristos, Mahomed emigră la
Medina, la 200 de mile la nord de Mecca. De acolo el a condus “Raziile” -
atacurile caravanelor ce veneau din Mecca. El a câştigat bătălii minore, dar cei
care i se opuneau în Medina, erau asasinaţi. La Medina a fost locul în care
Mahomed şi-a arătat ostilitatea faţă de evrei, jefuindu-le aşezămintele.
Mahomed s-a mai însurat şi cu alte femei, din raţiuni politice, pentru a
forma legături strânse cu părinţii sau rudele femeilor respective şi ca să-şi
întărească poziţia.
Mecca a trimis o armată de 10.000 de oameni pentru a-l captura pe
Mahomed. Dar nu au izbutit. Ei nu au reuşit să-i penetreze apărarea. După o
noapte de vânt şi ploaie, marea armată s-a împrăştiat. Ca om de stat,
Mahomed nu a vrut să zdrobească Mecca, dar a câştigat-o pentru islam.
În anul 630 după Hristos, cu 10.000 de oameni, Mahomed porneşte spre
Mecca. Conducătorii cetăţii au ieşit îndată la iveală şi i s-au supus. El a ocupat
cetatea cu triumf. În acelaşi timp, Kaaba este curăţită de idoli.
Mahomed a devenit atât de puternic încât triburile se declarară
musulmane doar pentru protecţia sa. El moare în 632, având nouă neveste şi o
concubină romano-catolică.
Trupul profetului Mahomed este îngropat astăzi în moscheea din
Medina, unde an de an vin pelerini să se roage. Notă: Mahomed nu a înviat
din morţi; numai Isus Hristos, DOMNUL, a făcut-o!
Acum că ştim cum îl priveşte lumea pe Mahomed şi povestea islamului
- iată ce am învăţat eu la Vatican despre paravanul şi despre pumnalul acestei
lumi a religiei, precum şi ce se petrecea în spatele scenei pentru construirea
credinţei islamice.
Vaticanul dorea cu orice preţ Israelul pentru însemnătatea lui religioasă,
dar era blocat de evrei. O a doua problemă o reprezentau creştinii adevăraţi din
Africa de Nord care predicau Evanghelia.
Romano-catolicismul creştea cu putere şi nu tolera nici o opoziţie.
Vaticanul trebuia să creeze cumva o armă, ca să elimine deopotrivă pe
evrei şi pe adevăraţii creştini, care refuzau să accepte romano-catolicismul.
Privind spre Africa de Nord, ei vedeau mulţimea de arabi ca pe o sursă de
forţă umană, aptă să le facă această muncă murdară.
Un număr de arabi deveniseră romano-catolici şi au putut fi folosiţi
pentru a raporta informaţii conducătorilor lor la Roma. Alţii au putut fi folosiţi
ca a -V-a Coloană (o reţea subterană de spionaj), pentru a îndeplini planul

9
stăpânului Romei de a controla mulţimile de arabi, care respinseseră categoric
romano-catolicismul.
Când “sfântul” Augustin apăru pe scenă, el a ştiut clar ceea ce se
petrece. Augustin era un om foarte puternic şi influent, cu armata sa mică de
adepţi.
Mănăstirile lui serveau ca baze de căutare, descoperire şi distrugere a
manuscriselor Bibliei, deţinute de adevăraţii creştini.
Augustin a fost făcut “sfânt” pentru servirea cu credinţă a “Bisericii
Mamă”.
Vaticanul a vrut să creeze un “Mesia” pentru arabi, cineva pe care ei să-l
poată înălţa ca pe un conducător, un om cu charismă, pe care să-l poată
antrena, şi a vrut, în cele din urmă, să-i unească pe toţi arabii anticatolici sub
conducerea lui, creând o armată puternică, care, în final, să captureze
Ierusalimul pentru papă. În lecţia de la Vatican, cardinalul Bea ne-a spus
următoarea relatare.
O doamnă arabă bogată, care era o adeptă credincioasă a papei, a jucat
un rol copleşitor în această dramă. Era o văduvă şi se numea Khadijah. Îşi
dăruise averea “Bisericii Mamă” şi se retrăsese la o mănăstire de maici. În
timpul şederii acolo, i s-a dat o sarcină ciudată şi a fost trimisă înapoi în lume.
Misiunea ei era să găsească un tânăr strălucit care să poată fi folosit de Vatican
să creeze o religie nouă şi un om care să devină Mesia pentru copiii lui Israel.
Ea îl găsi curând pe tânărul Mahomed şi s-au căsătorit.
Khadijah avea un văr, pe nume Waraquah, care, ca şi ea, era un foarte
credincios romano-catolic. El avea o mare influenţă asupra lui Mahomed.
Vaticanul îl aşeză pe Waraquah pe un loc important, ca sfătuitor al lui
Mahomed. Roma îşi găsise omul, iar banii nu erau o problemă. I-au fost
trimişi profesori tânărului Mahomed şi el trecu prin pregătiri intense.
Mahomed “devoră” lucrările “sfântului” Augustin, sub învăţătura lui
Waraquah, şi deveni un devotat al operelor sale. Acesta îl pregăti pentru
“marea sa chemare”.
Satan era hotărât să blocheze Evanghelia lui Isus Hristos, pentru a nu
ajunge la copiii lui Ismael. Folosindu-se de Vatican, Satan închise uşa pentru
secole, lipsindu-i pe arabi de auzirea despre Lumina lumii. Sub ordinele
Vaticanului, arabii romano-catolici traversară Africa de Nord, începând să
răspândească istoria unui mare om care în curând se va ridica dintre oameni şi
va deveni alesul dumnezeului lor.
În timpul pregătirii, lui Mahomed i se spusese că duşmanii lui sunt
evreii. I se spusese, de asemenea, că romano-catolicii sunt singurii creştini
adevăraţi şi că ceilalţi, care îşi spun ei înşişi creştini, sunt impostori blestemaţi
şi copiii diavolului, care trebuie distruşi.
10
 Învăţătura satanică mai este crezută şi astăzi de minţile musulmanilor
din toată lumea şi distruge în fiecare naţiune musulmană străduinţele lui
Hristos de a-i întâlni.
Pe când Mahomed începea să-şi primească “revelaţiile divine” într-o
peşteră din munţii Hira, nu departe de periferiile Mecăi, Waraquah - vărul
romano-catolic al soţiei sale - devenea adânc implicat în interpretarea acestor
viziuni primite de Mahomed.
În cele din urmă, în afară de toate acestea, apăru “cartea sfântă a
Islamului” - KORAN-ul - care conţine multe din scrierile lui Mahomed.
Este interesant că, dintr-un stadiu timpuriu, musulmanii au primit
protecţie din partea regilor romano-catolici, datorită revelaţiilor lui Mahomed
cu privire la fecioara Maria.
Totuşi au rămas lucrări nepublicate ale lui Mahomed, care se află acum
în mâinile aşa-zişilor oameni sfinţi - Ayatollahs - din credinţa islamică.
Când cardinalul Bea a împărtăşit cu noi acest lucru la Vatican, el a spus:
“Aceste lucruri sunt păzite, deoarece ele conţin informaţii care leagă Vaticanul
de crearea Islamului. Ambele părţi au atât de multe informaţii una despre
cealaltă, încât, dacă ar fi expuse, ele ar crea un asemenea scandal care ar cauza
un dezastru major pentru ambele religii”. În vremea în care Mahomed a murit ,
religia Islamului lua amploare. Triburile arabe nomade îşi unea forţele în
numele lui Allah şi ale profetului său Mahomed.
În cartea sfântă “Koran”, Isus este privit doar ca un simplu profet. Dacă
papa era reprezentantul său pe pământ, atunci el ar fi trebuit să fie de
asemenea un profet al lui Dumnezeu... ceea ce ar fi determinat pe adepţii lui
Mahomed să se teamă şi să-l respecte pe papa ca pe un alt “om sfânt”.
Papa s-a mişcat repede şi a emis bule papale, acordând generalilor arabi
permisiunea de a invada şi a cuceri popoarele din Nordul Africii. Vaticanul a
ajutat la finanţarea adunării acestei masive armate islamice, în schimbul a trei
favoruri principale:
1. Eliminarea evreilor şi a creştinilor - adevăraţii credincioşi biblici, pe
care ei îi numeau infideli.
2. Protejarea călugărilor augustini şi a romano-catolicilor.
3. Cucerirea Ierusalimului pentru “Sfinţia sa” de la Vatican.
Bătălia din Nordul Africii era pe cale să înceapă. Pe măsură ce timpul
trecea, puterea Islamului devenea copleşitoare… Evreii şi adevăraţii creştini
erau măcelăriţi şi Ierusalimul căzu în mâinile lor.
O notă interesantă: în tot acest timp, romano-catolicii nu erau niciodată
atacaţi, nici altarele lor.
A venit şi timpul schimbului. Papa a cerut Ierusalimul. Dar, de acum,
generalii arabi simţeau exaltarea victoriei oriunde mergeau. Ei simţeau că
11
nimic nu le putea sta înainte. Planurile papei, întocmite cu atenţie, se
desfăşuraseră bine la început, apoi s-au prăbuşit sub ochii săi.
Sub îndrumarea lui Waraquah, Mahomed a scris în Koran marea
minciună... că Avraam l-a oferit pe Ismael ca jertfă. Biblia spune clar că Isaac
fusese jertfa; dar Mahomed îndepărtă numele lui Isaac şi-l înlocui cu Ismael.
Ca rezultat al acestui fapt şi a viziunii lui Mahomed, credincioşi
musulmani au construit o moschee - “Domul Stâncii”, în onoarea lui Ismael,
în locul Templului evreiesc, care fusese distrus în anul 70 după Hristos;
făcând astfel Ierusalimul al doilea loc “preasfânt” în credinţa islamică.
Cum ar fi putut să dea ei un altar atât de sacru, fără să provoace o
revoltă??? - vezi înţelegerea cu privire la cedarea Ierusalimului.
Papa, când a aflat că musulmanii îl numesc pe “sfinţia sa” - infidel -, a
realizat că de fapt construise ceva care a scăpat de sub control.
Generalii musulmani fuseseră determinaţi să cucerească lumea pentru
Allah... Aşa că acum ei îşi întoarseră privirile spre Europa.
Ambasadorii islamici îl contactară pe “sfinţia sa” la Vatican şi cerură
bule papale, care să le dea cale liberă pentru invadarea ţărilor Europei.
Vaticanul era insultat. Războiul era inevitabil.
Puterea temporară şi controlul asupra lumii erau considerate drepturi
fundamentale ale papei. El nici nu concepea să le împartă cu cei pe care-i
considera păgâni. Papa şi-a ridicat armatele şi a început războaiele, pe care el
le-a numit cruciade, pentru a-i împiedica pe copiii lui Ismael de la acapararea
Europei catolice. Războiul dură timp de secole, iar Ierusalimul a scăpat în
felul acesta din strânsoarea papei.
Turcia căzu, iar Spania şi Portugalia au fost de asemenea invadate de
forţele islamice. În Portugalia, islamiştii au numit un sat de munte “Fatima”,
în onoarea fiicei lui Mahomed, fără să viseze măcar că acesta va deveni mai
târziu celebru în lume.
Ani mai târziu, când armatele musulmane au fost reţinute în insulele
Sardinia şi Corsica, pentru a nu invada Italia, totul deveni o problemă serioasă.
Generalii islamici realizaseră că s-au întins prea departe, fără a avea susţinerea
necesară şi nici capacitatea de a duce lupta până la capăt. Era timpul pentru
discuţiile de pace. Unul dintre negociatori a fost Francis de Assisi. Ambele
părţi au trecut prin negocieri formale şi au semnat concordate. Rezultatul
negocierilor a fost următorul:
- Musulmanilor le era permisă ocuparea Turciei în zona “creştină”
- Catolicilor le era permisă ocuparea Libanului în regiunea arabă.
- S-a căzut de acord ca musulmanii să poată construi moschee în ţările
catolice, fără opoziţie, atât timp cât romano-catolicismul este în floare în ţările
arabe. Cardinalul Bea ne-a spus că şi musulmanii şi romano-catolicii au fost
12
de acord să blocheze şi să distrugă eforturile duşmanului lor comun:
misionarii creştini care credeau Biblia.
Prin aceste concordate, Satan a pus la cale distrugerea spirituală a
copiilor lui Ismael. El a construit un zid solid al opoziţiei împotriva
Cuvântului lui Dumnezeu, reţinându-l să ajungă la bieţii arabi.
După semnarea concordatelor, un control strict a fost impus
musulmanilor de către Ayatollah prin preoţii, maicile şi călugării islamici.
Vaticanul a pus la cale, de asemenea, o campanie a urii între arabii musulmani
şi evrei. Înainte de aceasta, ei coabitau în pace.
Dar, vai ! după aceasta, întreaga comunitate islamică privea pe
misionarii credincioşi ai Bibliei ca pe diavolul care aduce otrava, pentru a
distruge pe copiii lui Allah.
N.T. - Gândiţi-vă doar la mistificarea făcută de Mahomed la adresa
Bibliei, din iniţiativa lui Waraquah - fratele nevestei sale, adept al romano-
catolicismului - prin care a fost, pur şi simplu, înlocuit Isaac cu Ismael, ca
jertfă oferită de Avraam.
Raporturile sfâşietoare, despre numai o mână de convertiţi de la credinţa
musulmană, aduse de misionari după ani de muncă, i-au tulburat, i-au istovit
şi i-au descurajat. Aceşti misionari nu ştiau nimic despre aranjamentele secrete
între Mecca şi Vatican, care le-au distrus eforturile de câştigare a sufletelor din
aceste meleaguri întunecate.
Cu Mecca şi Vaticanul în plină pace, bătrâna curvă, din Apocalipsa 17
şi 18, le-a dat din nou de lucru iezuiţilor, care erau ocupaţi acum cu planuri
pentru cucerirea şi controlarea islamului.
În 1910, Portugalia devenea o ţară socialistă. Steaguri roşii apăreau
peste tot. Romano-catolicismul a întâmpinat o problemă serioasă aici. În timp
ce oamenii proclamau ziua de naştere a Republicii Socialiste Portugalia,
cerând distrugerea puterii bisericeşti, era chiar timpul perfect pentru o apariţie
a fecioarei Maria. Dar trebuia să existe mai multe beneficii ale acestei apariţii,
decât simpla menţinere a Portugaliei în strânsoarea de oţel a Vaticanului.
Iezuiţii vroiau ca Rusia să fie implicată, şi localizarea acestei viziuni la
Fatima putea juca un rol cheie în a împinge islamul la “Biserica Mamă”.
În 1917, fecioara Maria apăru la Fatima. Producţia “Mama lui
Dumnezeu” a fost un succes bombă, care a fost jucată pentru a influenţa
mulţimile. Ca rezultat, socialiştii Portugaliei au suferit o serioasă înfrângere.
Romano-catolicii din toată lumea au început să se roage pentru
convertirea Rusiei, şi iezuiţii inventaseră “Novenas” pentru Fatima (rugăciuni
speciale de nouă zile), pe care ei au putut-o desfăşura pe tot cuprinsul Africii
de Nord, exprimând bune relaţii publice înaintea lumii islamice.

13
 Desigur, săracii arabi au crezut că o onorează pe fiica lui Mahomed, şi
acest lucru era tocmai ceea ce vroiau iezuiţii ca islamicii să creadă. Câţiva ani
după înfrângerea din al-ΙΙ-lea război mondial, papa Pius XІІ a stârnit lumea cu
viziunea sa “a soarelui dansând”, cu scopul de a menţine Fatima în ştirile din
ziare.
A fost un mare spectacol religios şi întreaga lume l-a “înghiţit”. Nu este
surprinzător că papa Pius a fost singurul care a văzut această apariţie.
În afară de toate acestea, un grup de adepţi s-au strâns din toată lumea
într-o “armată albastră”, totalizând milioane de credincioşi romano-catolici,
gata să moară pentru fecioara binecuvântată.
Dar ei încă nu au văzut nimic... Iezuiţii o au pe fecioara Maria
programată să apară de patru sau cinci ori în China, de câteva ori în Rusia şi
câteva “reale” mari apariţii în U.S.A. ... Şi oamenii se duc să fie prezenţi.
Dar ce are a face aceasta cu islamul? Haideţi să vedem ce are de spus
ultimul episcop, Sheen, despre fecioara Maria şi islam: “Apariţia doamnei
noastre la Fatima a marcat punctul de cotitură în istoria celor 347.000.000 de
musulmani din lume, oamenii religioşi cei mai dificil de convertit la
creştinism (romano-catolicism). Musulmanii au ocupat Portugalia pentru
secole şi şi-au lăsat urma. ”
După moartea fiicei sale Fatimah, Mahomed scrise despre ea că “este
cea mai sfântă femeie din paradis, după Maria”. Episcopul Sheen credea că
fecioara Maria a ales să fie cunoscută ca “Doamna noastră de la Fatima”, ca un
semn şi o garanţie că musulmanii care cred în naşterea lui Hristos din fecioară,
vor începe să creadă în divinitatea lui Hristos. El a scos în evidenţă că statuile
virginei călătoare, ale “Doamnei noastre de la Fatima”, au fost primite cu
entuziasm de musulmani, în Africa, India şi în alte locuri, şi că mulţi
musulmani vin acum în “biserică”(romano-catolică). Ca director al societăţii
pentru propagarea credinţei, episcopul Sheen a spus acestea cu autoritate.
În ultima jumătate a secolului al-XІX-lea, Spania trecea prin convulsii
politice. Monarhia ei romano-catolică se clătina, şi regina a fost detronată în
1868, iar Spania a devenit republică, însă aceasta doar pentru doi ani.
Apoi, monarhia a fost restabilită până în 1923. Cum condiţiile politice
erau instabile, Spania a ales încă o dată să devină republică, şi imediat biserica
catolică a început sabotajul.
În acest timp, din 1931 până în 1936, cam cinci preşedinţi s-au
succedat. Spaniolii romano-catolici îşi arătau dispreţul faţă de puterea
Vaticanului (nici nu visau ce se afla în spatele lor). Ei au pus taxe pe
proprietăţile bisericii şi au îndepărtat preoţii şi călugăriţele din şcolile publice.
Papa spunea despre catolicii spanioli că se opuneau orientării spre
fascism; de aceea trebuie să facă din catolicii spanioli un exemplu pentru cei
14
care nu vor să se supună. Atunci a poruncit să-i distrugă şi să numească
aceasta o cruciadă împotriva comunismului.
Chiar dacă cei câţiva preşedinţi ai republicii fuseseră iezuiţi instruiţi, ei
s-au opus puterii de la Vatican şi s-au prefăcut doar a fi în mâinile
Vaticanului.
Au fost contactaţi liderii islamici. Ei rămăseseră datori Vaticanului
pentru înşelarea Romei, în privinţa Ierusalimului. Când au semnat
concordatul, ei au promis să-l ajute pe papa la timp de nevoie, chiar să ridice o
armată, dacă acesta ar fi dorit. Acum era momentul.
Iezuiţii şi-au făcut treaba. Bieţii spanioli urmau să sufere acum. Datorită
negocierilor secrete, o uriaşă armată arabă a fost ridicată sub comanda
generalului Franco. Vaticanul a finanţat această maşină de război pentru a le
da o lecţie spaniolilor.
În 1936 a izbucnit noua Inchiziţie Spaniolă, care a fost numită
“Războiul Civil Spaniol”, orchestrat fiind, în secret, de la Vatican. Pentru a
ţine lumea departe de aflarea adevărului, relatarea ştirilor se făcea în aşa fel
încât să se înţeleagă că Vaticanul ar fi luptat împotriva comuniştilor într-un
război sfânt. În realitate au existat doar o mână de comunişti în Spania.
Instituţia Romano-catolică a ordonat o baie de sânge pentru proprii ei adepţi.
Sub steagul Vaticanului, forţele musulmane au invadat Insulele Canare
şi apoi au atacat Spania de sud. Spaniolii au privit şocaţi cum cardinalul Pedro
Segura era în fruntea armatei islamice, care măcelărea pe necredincioşi -
infidelii credinţei romano-catolice - bărbaţi, femei şi copii, fără nici o milă.
Armata musulmană îşi lua revanşa într-un târziu, sub binecuvântarea
papei. Când aveam trei ani, îmi amintesc că i-am văzut pe ostaşi invadându-ne
casa. Familia mea a supravieţuit acelei terori fiind norocoşi.
Când inchiziţia şi-a realizat scopurile, Spania era o ruină, însângerată şi
înfrântă, dar întoarsă în siguranţă în mâinile Vaticanului. Papa i-a mulţumit
fecioarei binecuvântate că a scăpat Spania de comunism.
În jur de patru milioane de musulmani au ocupat Spania, ca protectori ai
credinţei romano-catolice. Islamul şi-a plătit datoria faţă de antihristul de la
Vatican. Arabii, prin negocieri strict secrete, îi declarară papei că vor lupta
pentru Vatican, în Spania, numai dacă papa este de acord ca niciodată să nu
recunoască vreun stat al Israelului care ar veni la existenţă. Papa a fost de
acord. Cardinalul Bea ne-a spus în ce mod evreii ortodocşi şi sioniştii forţau
pentru un stat independent Israel.
- Doctor Rivera aş dori să vă întreb dacă omul, care l-a împuşcat pe
papă, era musulman?
- Desigur ! Iezuiţii au plănuit aceasta foarte bine. Mulţi urmau să fie
câştigaţi prin acest incident.
15
 Observaţi că aceasta a dat ceva în comun papei şi preşedintelui Regan.
Amândoi au fost împuşcaţi, dar, scăpând cu viaţă, au devenit apropiaţi.
Papa a captat atenţia lumii întregi şi simpatia tuturor conducătorilor
lumii. Prin acest incident, islamul s-a propulsat mai aproape de Vatican.
Musulmanii s-au simţit atât de umiliţi, pentru că unul dintre ei a tras în
reprezentantul profetului Isus pe pământ, încât Ayatollah-ul i-a trimis
condoleanţe şi scuze papei.
Şi, în cele din urmă, vina s-a putut arunca asupra K.G.B.-ului, făcând
astfel lumea să creadă că comuniştii sunt duşmanii papei. Este un joc serios.
Papa Ioan Paul al-II-lea a fost un comunist devotat pentru mulţi ani la rând.
Dacă aceasta sună ciudat, aduceţi-vă aminte că asasinul Mehmet Ali
Agca este în topul oamenilor cu succes din Europa şi că este un expert al
oamenilor de marcă. El şi-a descărcat arma de la o distanţă de numai 3 metri şi
jumătate. Fiecare glonte l-a atins pe papă sub buric. Vedeţi că el nu avea
intenţia de a-l ucide pe papă. El doar urma instrucţiunile date de iezuiţi.
Rezultatul a fost obţinut când lumea l-a văzut pe papă iertându-l pe
Mehmet Ali Agca pentru că l-a împuşcat: aproape un miliard de musulmani au
fost plini de admiraţie pentru “sfinţia sa”.
Aşa cum am spus deja, eu cred că totul a fost bine plănuit. Şi papa şi
lumea musulmană i-au mulţumit fecioarei Maria pentru că papa nu a murit.
Te întrebi de ce n-am trimis noi - americanii - armata în Liban? După ce
preşedintele a devenit atât de apropiat cu papa, am sfârşit printr-un nunţiu
papal, la Washington D.C., şi astfel marina U.S.A. s-a deplasat la Liban
pentru a apăra o naţiune romano-catolică.
Curva din Apocalipsa 17 nu se va opri de la nimic, ca să-şi atingă
ţelurile; inclusiv împuşcarea unuia dintre papi! Astăzi, papa încă încearcă cu
disperare să câştige controlul asupra Israelului. Ţinta nu s-a schimbat.
Ierusalimul va cădea în mâna papei, iar popoarelor musulmane îl vor asista.
Ultimul papă va fi Antihrist, care ştie că va trebui să fugă la Ierusalim ca să
scape din Vatican, chiar înainte să fie distrus - Apocalipsa 17:6: “Şi am văzut
pe femeia aceasta, îmbătată de sângele sfinţilor şi de sângele mucenicilor lui
Isus. Când am văzut-o, m-am mirat minune mare.”
Armatele musulmane şi comuniste vor ataca, începând să distrugă
Israelul, dar ei înşişi vor fi masacraţi în munţii şi deşerturile Israelului -
Ezechiel 38:1-3: “Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: “Fiul omului,
întoarcete cu faţa spre Gog, din ţara lui Magog, spre domnul Roşului,
Meşecului şi Tubalului, şi proroceşte împotriva lui! Şi spune: “Aşa vorbeşte
Domnul Dumnezeu: “Iată, am necaz pe tine, Gog, domnul Roşului, Meşecului
şi Tubalului!”;

16
 Ezechiel 39:1-4: “Fiul omului, proroceşte acum împotriva lui Gog, şi
spunei: “Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: “Iată că am necaz pe tine, Gog,
domnul Roşului, Meşecului şi Tubalului! Te voi târî, te voi aduce, te voi sui
din fundul miazănoaptei, şi te voi aduce pe munţii lui Israel. Îţi voi doborî
arcul din mâna stângă, şi voi face să-ţi cadă săgeţile din mâna dreaptă. Vei
cădea pe munţii lui Israel, tu şi toate oştile tale, şi popoarele care vor fi cu
tine; te voi da de mâncare păsărilor de pradă, tuturor celor ce au aripi, şi
fiarelor câmpului.”
Puţin după aceea, Satan va arunca lumea în bătălia de la Armaghedon.
Aceasta se va întâmpla când Isus Hristos - Împăratul Împăraţilor - se va
întoarce din ceruri să-l distrugă pe Antihrist şi armatele lui. Atunci Isus,
Domnul, îşi va instaura împărăţia Sa în Ierusalim, pentru a conduce lumea.
În trecut, Satan s-a folosit de religie ca să distrugă miliarde de suflete.
Lucrând prin “marea curvă” din cartea Apocalipsei, Satan a pus-o cu grijă pe
fecioara Maria înaintea oamenilor pentru a le distrage atenţia de la Domnul
Isus.
Catolicii au fost înşelaţi, ei încercând să cerceteze sistemul bisericii lor
cu scopul de a ajunge în Rai. Folosind un truc asemănător, Vaticanul a ajutat
la ridicarea unei religii militante şi sofisticate, pentru a-i îndepărta pe copiii lui
Ismael de la cunoaşterea Unicului care i-ar fi putut duce în Rai.
Mulţimile de musulmani privesc religia lor şi pe Mahomed (al cărui
trup se află încă la Medina) şi, din toată inima lor, îşi aţintesc privirile spre
Mecca pentru a-şi căpăta salvarea. Iar vina pentru toate acestea se îndreaptă
direct spre Roma, care este responsabilă pentru această incalificabilă crimă.

BIBLIA - Cuvântul infailibil şi inspirat al lui Dumnezeu ne spune că Isus a

zis: “Eu sunt calea, adevãrul şi viaţa.Nimeni nu vine la Tatăl decât prin
Mine.” - Ioan 14:6

17
18
19