Capitolul 1

Prevederile Directivei a VIII-a a UE

Toate legile Uniunii Europene sunt cunoscute sub termenul colectiv de acquis comunitar.
Tarile membre si candidate trebuie sa adopte, implementeze si sa aplice toate sectiunile acquis-ului,
care includ toata legislatia primara (tratate), legislatia secundara (reglementari, directive, decizii,
recomandari, etc.), cea tertiara (proceduri, tehnici, practici, metode, circuite informaţionale,
comunicare cu structurile similare sau analoge ale Comisiei Europene) si jurispudenta (decizii ale
Curtii Europene de Justitie si Curtea Europeana de Prima Instanta).
Dat fiind ca se emit in mod constant noi directive, ca se modifica reglementarile si ca sunt
date noi decizii judecatoresti, acquis-ul este un document in continua evolutie. Reglemetarile pot fi
adoptate in mod comun de catre Parlamentul European si Consiliu sau separat, fie de catre Consiliu,
fie de catre Comisie.
Reglementarile sunt direct aplicabile si obligatorii pentru toate tarile membre Uniunii
Europene fara sa existe o prevedere expresa in acest sens in legislatia nationala. Reglementarile sunt
folosite atunci cand este imperativ sa existe o uniformitate si intra in vigoare in 20 de zile de la
publicarea in Monitorul Oficial sau la data mentionata in text.
Directivele sunt obligatorii pentru obiectivele si termenele in care trebuiesc atinse
obiectivele respective, dar este normal sa se permita guvernelor individuale sa decida asupra formei
si modului de realizare a acestor obiective.
Directivele trebuie sa fie implementate prin legislatia nationala in conformitate cu
procedurile tarilor membre. Uneori tarile membre au nevoie intre 18 si 24 de luni dupa publicare
pentru a transpune Directivele in legislatia nationala.
Deciziile sunt obligatorii pentru toti cei carora le sunt adresate. Deciziile nu necesita
implementarea prin legislatia nationala. O Decizie poate fi adresata uneia sau tuturor tarilor-
membre, persoane juridice sau fizice. 
Recomandarile, Interpretarile si Comentariile Comisiei nu sunt obligatorii si sunt
considerate drept "legi usoare". Acestea pot fi definite ca reguli de conduita care, in principiu, nuau
caracter legal obligatoriu dar care, totusi, pot produce efecte practice. Insa, aceste legi "usoare" sunt
deseori precursoare ale elaborarii de legi efective.

1.1 Acquis- ul comunitar in domeniul auditului societatii

In sfera auditului, Directiva a 8-a (84/253/ECC) stabileste regulile de baza referitoare la
calificarea profesionala a celor care presteaza servicii de audit statutar. Cu toate astea, Directiva este
ambigua in ceea ce priveste independenta auditorului, provocand discutii nesfarsite in legatura cu
stabilirea unui cadru de audit in UE, avand la baza Standardele Internationale de Audit
 Ca urmare, Comisia a cerut o evaluare a Standardelor Internationale de Audit existente si a
modalitatilor in care UE se poate implica in dezvoltarea acestor standarde. Aceste discutii s-au axat
si asupra independentei auditorului, controlul calitatii, competenta profesionala, rolul auditorului
statutar in cadrul Societatii si rolul auditului intern.
Recomandarea 2001/256/EC prevede asigurarea calitatii auditului statutar, avand obiectivul
de a oferi siguranta realizarii auditului statutar in conformitate cu standardele de audit stabilite si
respectarea de catre auditor a standardelor de etica, inclusiv independenta. Stabileste criterii ample
referitoare la cerintele minime ale sistemelor de asigurare a calitatii, astfel incat toti auditorii
statutari sa fie acoperiti de sisteme de asigurare a calitatii echivalente, cu rezultate publicate si un
control public corespunzator.
Recomandarea 2002/590/EC a stabilit o serie de principii referitoare la independenta
auditorului, recomandand interzicerea desfasurarii activitatii de catre auditori daca relatia lor cu
clientul ameninta sa le compromita independenta, inclusiv relatii financiare, de afaceri, de angajare
sau de alta natura.
Desi recomandarea nu da nastere la obligatii legale, reprezinta un punct de referinta pentru
cele mai bune practici in profesia de audit, in cadrul UE, si introduce o abordare inovativa a
independentei auditorului. Nu prezinta pur si simplu o lista cu lucruri interzise, ci incurajeaza
auditorii statutari sa se documenteze asupra riscurilor sau amenintarilor potentiale la adresa
independentei lor, pentru fiecare angajament de audit in parte, precum si a modalitatilor de
diminuare a acestor riscuri.
In martie 2004 Comisia a emis propunerea pentru o noua Directiva a 8-a (COM/2004/177)
privind auditul statutar al conturilor anuale si al celor consolidate pentru a asigura investitorii si alte
parti interesate de acuratetea conturilor auditate.
Propunerea prevedea respectare ISA pentru toate activitatile de audit statutar desfasurate in
UE si creea baza pentru o cooperare eficienta si echilibrata in materie de reglementari cu legiuitori
din terte tari, precum Comisia de Supraveghere a Societatilor Publice din SUA. Astfel a luat nastere
noua Directiva a 8-a ce aduce completari importante cu privire la
 Asigurarea calităţii externe a auditului financiar;
 Codul de etică al auditorilor financiari;
 Standardele Internaţionale de Audit;
 Sancţiunile disciplinare;
 Numirea şi demiterea auditorilor statutari;
 Recunoaşterea rolului controlului intern şi a auditului intern în realizarea eficientă a
lucrărilor de audit extern.
 1.2 Directiva a 8-a a UE
Scopul Directivei a 8-a a societăţilor comerciale este de a organiza autorizarea auditorilor şi
a firmelor de audit statutari în Statele Membre ale Uniunii Europene.
Principalele aspecte abordate în cadrul Directivei sunt:
1. Autorizarea (înregistrarea) auditorilor statutari;
2. Cerinţele de calificare ale auditorilor;
3. Principiile de independenţă şi integritate şi sancţiunile pentru încălcarea acestora;
4. Autorizarea firmelor de audit;
5. Publicitatea registrului auditorilor statutari;

1.2.1 Organism profesional – responsabilitati si acces la profesie

Normalizarea internationala in domeniul auditului este asigurata prin intermediul unei
organizatii profesionale: Federatia Internationala a Contabililor (IFAC), al carei act de constituire
fost semnat in 1977 cu ocazia celui de-al XI-lea Congres International de Contabilitate de la
München. Misiunea IFAC consta in dezvoltarea profesiei contabile si de audit cu scopul de a-i
permite asigurarea unor servicii de o calitate superioara in interesul public. IFAC este o organizatie
care initiaza si coordoneaza eforturile de normalizare internationala in audit din punct de vedere
tehnic, etic si educativ.
Organizatiile profesionale recunoscute de legislatia in vigoare drept organizatii profesionale
nationale reprezentative pot devenii membrii IFAC. Congresul IFAC este format din cate un
reprezentant al fiecarei organizatii membre.
Consiliul IFAC este format din reprezentanti din 18 tari, alesi de Congres, pe o perioada de
doi ani si jumatate. Consiliul supravegheaza programul de lucrari al IFAC, bugetul IFAC si aproba
proiectele specifice elaborate de comisii.
Consiliul desemneaza, dintre membrii sai, un Comitet Executiv ce are sarcina de a pune in
aplicare politicile si deciziile Consiliului. Programul de lucrari al Consiliului este implementat prin
intermediul diverselor comisii tehnice permanente (ce au ca sfera de preocupare domenii ca etica,
educatie, contabilitate financiara si d gestiune, tehnologia informatiei, practici inteernationale de
audit, relatiile cu organizatiile membre si sectorul public) sau, ocazional, cu ajutorul grupurilor de
lucru (au caracter limitat si lucreaza sub cordonarea Consiliului).
IFAC asigura uniformizarea internationala a practicilor de audit prin intermediul Comisiei
pentru practicile internationale de audit (IAPC), departament din cadrul IFAC responsabil de
elaborarea si emiterea standardelor si declaratiilor privind
activitatea de audit.
 Asadar, rolul IFAC este de a stabili si promova aderenta la standardele internationale, de a
facilita colaborarea si cooperarea cu membrii sai, si de a servi k purtator de cuvant in ceea ce
priveste profesia de auditor in problemele de interes public relevante.
In plus, IFAC dezvolta repere de ghidare si promoveaza ideea de distribuire a resurselor
pentru a servi persoanelor abilitate din domeniu. Totodata, defineste grupuri pentru a adresa
probleme pertinente in legatura cu practicile firmelor si tarilor in curs de dezvoltare, toate avand un
rol critic in economia globala.
Conditiile autorizarii auditorilor si firmelor de audit statutar raman, in principiu,
neschimbate in cuprinsul Directivei a 8-a. Acestea se refera la structura si procesul de audit si cer
auditorului si firmelor de audit statutar:.
 Sa fie autorizate in orice stat membru. Aceasta schimbare urmareste sa asigure
compatibilitatea cu regulile de piata interne si firme de audit mai bine integrate ;
 Sa atinga un nivel de pregătire echivalent cu cel de admitere în învăţământul superior.
Pentru aceasta trebuie:
o Să finalizeze un curs de instruire teoretică ;
o Să efectueze un stagiu practic şi
o Să susţină o examinare a competenţei profesionale de un nivel echivalent cu cea
organizată la finalizarea cursurilor universitare, organizată sau recunoscută de
către Stat ;
 Sa adere la cerintele de formare continua. Auditorii statutari trebuie sa detina cunostinte
in domeniul legislatiei specifice fiecarei tari-societati, al legislatiei fiscale si asigurarilor
sociale si, de asemenea, in domeniul standardelor internationale de contabilitate si audit ;
 Sa isi exprime acordul prin inscrierea intr-un registru public electronic. Acest registru
permite partilor interesate sa verifice daca o firma de audit (sau auditor) statutar a fost
autorizata, unde are sediul si cum este organizata ;
 Sa respecte o etica profesionala robusta. Auditorii si firmele isi vor desfasura activitatea
cu respectarea codului etic adoptat de Comitetul de Etica al Federatiei Internationale a
Contabililor ;
 Sa fie independente de entitatea auditata. Auditorii sau firmele de audit nu trebuie sa fie
implicate in deciziile conducerii entitatii auditate si nici sa accepte angajamente care le-
ar compromite independenta. Auditorii trebuie sa documenteze toate amenintarile
semnificative la adresa independentei lor ;
 Sa adere la Standardele Internationale de Audit emise de IAASB. Tarile membre pot
implementa doar proceduri aditionale de audit, daca acestea rezulta din cerinte specifice
sferei de cuprindere a auditului ;
  Sa se supuna unui sistem de asigurare a calitatii. Multe tari membre au introdus deja
sisteme de asigurare a calitatii ;
 Sa se supuna sistemului tarilor membre de investigatii si sanctiuni. Tarilor membre li se
cere sa organizeze sisteme de investigatii si sanctiuni disuasive care pot fi civile,
administrative sau penale ;
 Sa se supuna controlului public efectiv. In cazul entitatilor de interes public, controlul
auditorilor ar trebui realizat exclusiv de catre persoane care nu-si exercita profesia in
sfera auditului dar care detin cunostinte de audit si contabilitate ;
 Sa se supuna procedurilor de angajare, concediere si comunicare intre firma de audit si
entitatea auditata. Procedura pentru angajarea auditorului trebuie sa asigure
independenta acestuia fata de cei care intocmesc situatiile financiare. Directiva prevede
ca auditorii sau firmele de audit sa fie concediate doar daca exista un motiv semnificativ
pentru care nu pot finaliza auditul ;
 Sa prezinte o declaratie a conducerii, o descriere a sistemului de control intern al
calitatii, si o declaratie referitoare la eficienta functiei administrative a firmei de audit.
Raportul trebuie sa includa data ultimei evaluari a calitatii, politici referitoare la cerintele
de formare continua si o prezentare detaliata a onorariilor ;
 Sa coopereze cu comitetul de audit mandatat in procesul de raportare financiara si de
audit. Aspectele fundamentale pot include schimbari semnificative in politicile
contabile, riscuri si expunerea la care este supusa Societatea, ajustari semnificative si
incertitudini, divergente cu conducerea, modificari inerente raportului de audit, frauda la
nivelul conducerii si punctele slabe ale controlului intern aferent raportarii financiare ;
 Sa tina cont de faptul ca auditorii din terte tari, care intocmesc rapoarte de audit in
legatura cu titluri tranzactionate in UE, trebuie sa fie inregistrati in UE. Calitatea
auditului in UE nu trebuie subminata de eventualele rapoarte de audit de calitate
indoielnica, intocmite de auditori din terte tari in legatura cu titlurile tranzactionate in
UE ;
 Sa tina cont de existenta unui nou comitet de reglementare alcatuit din tarile membre si
prezidat de un reprezentant al Comisiei Europene. Comitetul va asista comisia in
implementarea masurilor directivei ;
Atat codul de conduita etica si profesionala al IFAC cat si prevederile Directivei a 8-a a UE
statuteaza ca obiectivele profesiei contabile vizeaza respectarea unor standarde ridicate de
profesionalism in vederea atingerii performantelor ridicate, totul subordonat indeplinirii cerintelor
impuse de utilizatorii informatiilor auditate. Astfel, se face referire la:
1. integritatea profesionala;
2. la independenta si obiectivitatea auditorilor statutari;
 3. confidentialitate.
Directiva a 8-a a UE are un impact vast asupra practicilor de audit, profesiei de audit,
supravegherii acestora două şi, implicit, asupra procesului de normalizare/reglementare în domeniu.
Capitolul opt al Directivei se referă la aranjamentele de supraveghere; înţelegerea deplină a
prevederilor acestui capitol este de o importanţă deosebită pentru alegerea unui model de
supraveghere adecvat in fiecare stat membru:
“Capitolul VIII: Supravegherea publică şi acordurile de reglementare dintre Statele
Membre
Articolul 32 - Principiile supravegherii publice
1.Statele Membre vor organiza un sistem eficient de supraveghere publică pentru
auditorii statutari şi firmele de audit în baza principiilor stabilite în paragrafele 2 - 7.
2.Toţi auditorii statutari şi toate firmele de audit vor face obiectul supravegherii
publice.
3Sistemul de supraveghere publică va fi guvernat de nepracticieni care au cunoştinţe
în domenii relevante pentru auditul statutar. Statele Membre pot permite, totuşi, unei
minorităţi de practicieni să fie implicaţi în guvernarea sistemului de supraveghere publică.
Persoanele implicate în guvernarea sistemului de supraveghere publică vor fi selectate
printr-o procedură de nominalizare independentă şi transparentă.
4. Sistemul de supraveghere publică va avea responsabilitatea finală pentru
supravegherea:
(a) aprobării şi înregistrării auditorilor statutari şi firmelor de audit,
(b) adoptării standardelor de etică, sistemul de controlul intern al calităţii al
firmelor de audit şi al auditului; şi
(c) pregătirii continue, sistemelor de asigurare a calităţii şi de investigaţie şi
disciplină.
5.Sistemul de supraveghere publică va avea dreptul, acolo unde este necesar, să
efectueze investigaţii referitoare la auditorii statutari şi la firmele de audit şi va avea dreptul
de a lua măsuri adecvate.
6.Sistemul de supraveghere publică va fi transparent. Aceasta va include publicarea
programelor de activitate anuale şi a rapoartelor de activitate.
7.Sistemul de supraveghere publică va fi finanţat în mod adecvat. Finanţarea pentru
sistemul de supraveghere publică va fi sigură şi fără nici un fel de influenţă nepotrivită din
partea auditorilor statutari şi a firmelor de audit.
 Articolul 33 - Cooperarea dintre sistemele de supraveghere publică la nivelul Comunităţii
Statele Membre se vor asigura că acordurile de reglementare pentru sistemele de
supraveghere publică permit cooperarea eficientă la nivelul comunităţii între activităţile de
supraveghere ale Statelor Membre. În acest scop, Statele Membre vor desemna o entitate să fie
responsabilă în mod specific pentru asigurarea cooperării.”
Fiindu-i alocată responsabilitatea finală pentru activităţile prevăzute în Articolul 32
(supravegherea aprobării şi înregistrării auditorilor statutari şi firmelor de audit, supravegherea
adoptării standardelor de etică, sistemul de controlul intern al calităţii al firmelor de audit precum si
al auditului şi pregătirii continue, sistemelor de asigurare a calităţii şi de investigaţie şi disciplină)
orice instituţie nouă de supraveghere este responsabilă pentru:
 aprobarea şi înregistrarea auditorilor;
 stabilirea standardelor de audit şi de etică;
 asigurarea calităţii;
 pregătirea profesională continuă; şi
 investigaţie şi disciplină.
Directiva permite delegarea unora dintre aceste activităţi către alţii. Totuşi, organismul
responsabil în ultimă instanţă trebuie să poată interveni, instrui şi să poată exercita autoritatea cu
privire la aceste activităţi/decizii în orice moment şi trebuie să poată cere oricând informaţii în
legătură cu aceste activităţi.
Având în vedere că proiectul Directivei a VIII-a a fost definitiv aprobat la nivelul UE, este
de aşteptat ca aplicabilitatea să devină efectivă în prima jumătate a anului 2008. Totuşi, dată fiind
magnitudinea schimbării, statele membre ale UE iau în consideraţie deja poziţiile lor actuale şi sunt
în proces de a decide asupra mecanismelor lor naţionale individuale pentru implementare. Slovacia
şi Ungaria, spre exemplu, au determinat modelul adecvat pentru mediul lor aşteptând doar decizia
definitivă a UE. Există şi state membre ale UE care au instituit mecanismele de supraveghere
adecvate: Germania, Marea Britanie, Franţa, Austria. Pentru a asigura implementarea deplină a
Directivei, o supraveghere adecvată şi uniformă a auditului în toate ţările membre, UE a înfiinţat
Grupul European al Organismelor de Supraveghere a Auditului (EGAOB). EGAOB poate oferi, de
asemenea, asistenţă tehnică pentru pregătirea posibilelor măsuri ale Comisiei pentru implementarea
Directivei a VIII-a, cum sunt aprobarea ISA sau evaluarea sistemelor de supraveghere publică ale
terţelor ţări. Comisarul pentru Piaţa Internă şi Servicii, Charlie McCreevy spunea: “Acest grup va
ajuta la transformarea în realitate a sistemelor de supraveghere publică în toate cele 25 de state
membre, promovând cooperarea practică de zi cu zi pe măsură ce apar. Este o iniţiativă cheie în
încercarea noastră de a aduce regulile de audit din UE în secolul 21 şi de a restabili credinţa în
profesie” 1. Chiar şi la acest stadiu incipient, EGAOB a stabilit că se va concentra asupra cooperării

1
EGAOB – comunicat de presă publicat la 14 decembrie 2005.
dintre statele membre ale UE, calităţii aplicării ISA şi asupra elaborării unei matrici pentru
evaluarea sistemelor de supraveghere publică naţională ale unor terţe ţări.

1.2.2 audit extern si audit intern

Auditul intern: o activitate independentă, obiectivă, de asigurare şi de consultare, având
drept scop sporirea valorii şi perfecţionarea operaţiunilor unei organizaţii. Auditul intern ajută
organizaţia să-şi atingă obiectivele, realizând evaluări sistematice şi îmbunătăţind managementul
riscului, controlul şi gestionarea proceselor. Într-o exprimare diferită, auditul intern este acea formă
de control financiar care are ca obiectiv controlul şi evaluarea controlului intern. Auditul intern este
organizat în cadrul entităţii (organizaţiei) auditate, având independenţă funcţională dar nu una
structurală. Auditul intern acoperă trei funcţii, care conduc la trei tipuri de audit intern:
1. auditul financiar: auditul sistemelor bugetare şi al sistemelor financiare; auditul
financiar este realizat pe baza unui plan anual, realizând evaluări privind efectivitatea sistemelor de
contabilitate (inclusiv la securitatea sistemelor IT implicate);
2. auditul de conformitate2 şi regularitate: examinează conformitatea legală şi
administrativă, onestitatea şi corectitudinea administraţiei, sistemele financiare şi de
control managerial;
3. auditul performanţei: mai este numit „auditul valorii pentru bani” evaluează gradul în care
obiectivele şi programele entităţii auditate au fost atinse sau implementate,
analizând costurile, riscurile, acurateţea atingerii obiectivelor şi consumul de resurse
(inclusiv cu privire la resursele umane) ; se verifică cei „trei E”: economicitatea,
eficacitatea şi eficienţa.

Auditul extern: auditul exercitat de o entitate care nu este sub controlul entităţii
(organizaţiei) auditate şi care poate, în principiu, să nu se raporteze, în evaluările făcute, la
obiectivele entităţii (organizaţiei ) auditate. Auditul extern este organizat în afara entităţii
(organizaţiei) auditate. Auditul extern examinează dacă veniturile au fost încasate, dacă cheltuielile
au fost efectuate legal şi regular şi dacă managementul financiar a fost adecvat 3. Raportează despre
orice neregularitate constatată.
:
2. în ceea ce priveşte auditul public intern
iv. principiile de bază ale auditului public intern

2
În sursele mai recente, termenul de conformitate este, din ce în ce mai des înlocuit cu termenul de legalitate (conformitatea
cu legea); prin regularitate se înţelege conformitatea cu procedurile administrative care reglementeaz ă opera ţiunile sau
tranzacţiile în cauză.

3
S-a tradus cu termenul de „adecvat” expresia englezească „soundness
 auditul public intern va funcţiona conform regulilor stabilite de Curtea Auditorilor ;
 în fiecare instituţie sau autoritate publică trebuie să funcţioneze un responsabil cu reforma
instituţională, sub autoritatea căruia să fie şi auditului public intern ;
 principiile auditului public intern în materia managementului financiar şi controlului
agenţiilor publice :
o îmbunătăţirea managementului financiar şi controlului în agenţiile publice
o izolarea deciziilor de factorul politic, prin: a) identificarea clară a
responsabilităţilor; b) scheme mai bune de contabilitate; c) creşterea
economicităţii şi eficienţei
o introducerea de noi scheme de management
o identificarea riscurilor tipice:
 alocări ilegale de bani publici şi utilizări proaste ale patrimoniului public
 riscuri ale datoriei
 practici corupte
 fraude în aplicarea regulilor, comise de ministere sau alte instituţii
 insuficienta consolidare a conturilor agenţiilor în rapoartele financiare
(rapoartele de risc)
 slăbiciuni sau absenţe în instituţionalizarea responsabilităţii
 auditul este o activitate independentă funcţional:
o auditul este independent faţă orice alţi directori de departament sau servicii ;
o cât timp sunt auditori, aceştia nu sunt implicaţi în activităţile auditate ;
o nici o autoritate nu poate să se interferez în desfăşurarea auditului sau în
întocmirea rapoartelor, pe timpul auditului şi după procedura de validare cu cei
auditaţi.
 auditul public intern îndeplineşte funcţia de sprijin şi consultant al Comisiei ;
 programarea auditului se efectueaza pe baza unui plan glisant (rolling plan) pe trei ani, pe
baza căruia se elaborează planurile anuale ;
 funcţia de audit public intern va fi separată de funcţia de control financiar ex-ante ;
v. misiunea şi obiectivele auditului public intern
 obiectivul primordial al auditului public intern este acela de a furniza managerului o
opinie independentă privind problemele care există în legătură cu managementul şi
controlul intern ;
 auditul public intern va identifica riscurile şi soluţiile aferente în diverse domenii:
drepturi de proprietate reale, credite luate, politica de venituri a agentiilor, programe cash
administrate in interesul Guvernului, alocarea contributiilor, contabilitate raportare si
audit ;
 misiunea si obiectivele auditului intern :
 o să contribuie la un management riguros şi efectiv al resurselor Comisiei
Europene ;
o să promoveze o cultură a managementului efectiv şi eficient ;
o să auditeze sistemele de control intern, în scopul asigurării eficacităţii şi, mai
general, a performanţei în implementarea politicilor, programelor şi acţiunilor
într-o perspectivă de continuitate a acestor îmbunătăţiri ;
o să emită recomandări şi consiliere privind:
 mai bunul control al riscurilor
 mai buna securitate a activelor
 mai buna conformare la reguli
 acurateţea şi fiabilitatea informaţiilor de contabilitate şi de management
 perfecţionarea sistemelor de management, control şi audit intern
 perfecţionarea eficienţei şi eficacităţii operaţiunilor care asigură
performanţa (value for money).
3. în ceea ce priveşte auditul public extern
vi. principiile de bază ale auditului public extern
 este organizat şi funcţionează independent din două puncte de vedere:
o structural – se află în afara entităţii auditate (EGBP4) ;
o funcţional – nu este responsabilă în raport cu entitatea auditată (EGBP) ;
 referă atât formarea veniturilor publice (intrările de bani publici ale EGBP) cât şi alocarea
şi cheltuirea banilor publici (ieşirile de bani publici ale EGBP) ;
 este forma de control financiar supremă într-o structură instituţională naţională ;
 elaborează normele de organizare şi funcţionare a auditului public (atât intern cât şi
extern) ;
 se subordonează (este responsabil, în terminologia din prezentul material) puterii
legislative (Parlamentului European, la nivelul UE, Parlamentelor naţionale, la nivelul
statelor membre) .
vii. misiunea şi obiectivele auditului public extern
 obiectivul primordial este acela de a furniza deţinătorilor de participaţii (de ex., statului) o
opinie independentă privind evaluarea financiară anuală ;
 obiectivele şi principiile generale ale auditului public extern sunt:
o îndeplinirea cerinţelor din legislaţia primară (tratatele) şi legislaţia secundară
derivată;
o acordarea de asistenţă şi consiliere responsabililor cu deciziile privind
managementul programelor şi finanţelor Comunităţii, în scopul perfecţionării
managementului financiar;
4
Entitate care gestionează bani publici.
 o auditul (inclusiv politicile şi procedurile în materie) va fi condus conform
standardelor internaţionale de audit INTOSAI5 şi IFAC, adaptate la specificul
Comunităţii ;
o procedurile de audit public extern vor fi elaborate pe baza Ghidului European de
Implementare, elaborat sub coordonarea Comitetului Preşedinţilor instituţiilor
supreme de audit din UE ;
o în ceea ce priveşte auditul financiar se va asigura despre legalitatea şi regularitatea
tranzacţiilor (atât în ceea ce priveşte plăţile cât şi în ceea ce priveşte încasările) ;
o se va asigura independenţa, integritatea, obiectivitatea şi competenţa profesională
a Curţii şi se va asigura confidenţialitatea informaţiilor obţinute în procesul de
audit.
Lista celor mai importante acte normative de natura legislaţiei secundare, la nivelul UE,
precum si lista analitică a principalelor prevederi ale acesteia sunt prezentate în Anexa 2 respectiv
Anexa 3.
Sintetizand demersul analitic din paragrafele anterioare cu privire la aquis-ul comunitar în
materia controlului financiar putem afirma urmatoarele
1. asigurarea securităţii banului public constituie o sarcină crucială a instituţiilor comunitare
specializate;
2. securitatea banului public implică cel puţin trei comandamente:
a. încasarea completă a banului public;
b. cheltuirea legală, regulară şi eficientă a banului public;
c. recuperarea integrală a banului public pierdut (neîncasat sau cheltuit nelegal);
3. instituţia care asigură securitatea banului public este instituţia controlului
financiar;
4. instituţia controlului financiar cuprinde ansamblul următoarelor forme de control:
a. control intern (sau control managerial);
b. audit public intern;
c. audit public extern;
5. controlul intern este în răspunderea exclusivă a managerului care conduce o EGBP
(inclusiv ca proiectare şi implementare);
6. auditul public intern este independent funcţional de entitatea care face obiectul auditului
respectiv dar nu este independent structural faţă de entitatea în cauză (se organizează şi
funcţionează în interiorul EGBP);
7. auditul public extern este independent atât funcţional cât şi structural în raport cu EGBP;

5
International organisation of Supreme Audit Institutions
 8. controlul financiar este secondat de o structură de tratare a fraudelor (OLAF la nivelul
UE) care primeşte informaţii de la structurile de control financiar în cazurile în care se constată
iregularităţi de natura fraudelor;
9. auditul public intern şi auditul public extern cooperează şi colaborează în
activităţile specifice;
10. controlul intern este atât un control ex-ante cât şi unul spot, respectiv unul ex-post;
11. auditul public intern şi auditul public extern sunt, de regulă, controale ex-post, dar,
accidentat, pot efectua şi controale spot (nu pot efectua, însă, controale ex-ante6;
12. toate cele trei forme de control financiar efectuează toate cele trei tipuri de control
standard:
a. de natură financiară
b. de natura legalităţii şi regularităţii
c. de natura performanţei
13. în materia controlului financiar, Comisia Europeană nu impune căi şi mijloace, ci doar
indică rezultatele care trebuie obţinute, respectiv riscurile care trebuie evitate sau acoperite, dup ă
caz;
14. eficienţa controlului financiar (în toate ele trei forme) se bazează pe două direcţii de
acţiune:
a. simplificare
b. externalizare (delegare, descentralizare, contractare de servicii)
15. fiecare formă de control financiar, în interiorul cadrului său, este structurat
ierarhic, cu relaţii clare de comandă, execuţie, raportare şi răspundere (între echipa de executare a
controlului, şeful echipei de executare a controlului, şeful unităţii reprezentative a controlului, şeful
structurii de control);
16. banul public intern al statelor membre va avea acelaşi statut, din punctul de vedere al
controlului financiar (şi, mai larg, al asigurării securităţii banului public) ca şi fondurile comunitare;
17. sistemele preventive (aşa-numitele sisteme de atenţie sau de alertare), la nivelul fiecărei
forme de control, constituie imperative esenţiale în edificarea unui control financiar care s ă
răspundă celor trei E (economicitate, eficacitate, eficienţă);
18. sfera de cuprindere (acţiune, competenţă) a tuturor celor trei forme de control este
maxim posibilă: orice operaţiune, tranzacţie, acţiune, activitate, entitate etc. care priveşte banul
public (care implică gestionarea banului public);
19. standardele de realizare a controlului financiar sunt cele acceptate la nivelul internaţional
al ghidurilor şi practicii curente;
20. sistemele de control financiar conţin, în ele însele, subsisteme viabile de

6
Fostul control financiar ex-ante centralizat (organizat distinct) a fost desfiin ţat, controlul ex-ante realizându-se acum prin
intermediul sistemelor de control intern.
autoevaluare, adaptare, dezvoltare şi perfecţionare, ca suport al sustenabilităţii sistemelor în cauză.