Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Educaţia poate să dezvolte puterile minţii existente, nu poate pune însă ceea
ce nu-i.”
M. Eminescu
Avantaje Dezavantaje
Un număr mai mare de persoane care se pot Plasamentul copilului într-un sistem social
ocupa de copilul cu dizabilităţi cu mai multă compus în mare măsură din indivizi având
atenţie; acelaşi handicap, ceea ce conduce la
considerarea celorlalţi drept grup de referinţă;
Eficienţa metodelor instructiv-educative din În mod deosebit, atunci când
învăţământul special; plasamentul este rezidenţial, presupune lipsa
contactului cu grupurile de vârstă normale, cu
toate consecinţele ce rezultă de aici pentru
dezvoltarea psiho-socială;
Accesul la servicii medicale şi terapeutice; Copiii segregaţi din cauza dizabilităţilor lor
nu au şansa de a lega prietenii în cartierul în care
locuiesc;
Reducerea presiunii psihologice exercitate Este intuit stigmatul social;
asupra copilului prin acordarea posibilităţii şi
timpului necesar rezolvării problemelor legate de
autoîngrijire şi prin oferirea ocaziei de a elabora
niveluri pozitive ale imaginii de sine;
Includerea într-o comunitate avizată, care Un mediu exagerat de protector devine
recunoaşte şi se îngrijeşte de nevoile sale. periculos datorită vulnerabilităţii pe care o
produce atunci când tinerii cu handicap sunt
nevoiţi să-l părăsească;
Apar consecinţe negative asupra mediului şcolar
generate de conflictele privind asumarea
competenţelor din partea serviciilor sociale, a celor
medicale sau a instituţiei de învăţământ special.