Evanghelia greco-română din 1693

Documentare: Gheorghiu Anamaria cl. V

sursa: http://www.capodopere2019.ro/evanghelia-greco-romana-din-1693.html#

Locul realizării: Tipografia Mitropoliei din București; tipograf: Ieromonahul Antim Ivireanul;
editor: Șerban Greceanu, vtori logofăt; comanditar: Domnitorul Constantin Brâncoveanu; atelier
orfevrărie: Meșterul Georg Helthner din Brașov; beneficiar: Mănăstirea Hurezi, cu hramul „Sf.
împărați Constantin și Elena“; cercetare: Dr. Ginel Lazăr; investigații nedistructive ale materialelor:
Dr. Irina Petroviciu, Dr. Migdonia Georgescu; restaurare: Expert restaurator Cristina Petcu; foto:
George Nica, dr. Ginel Lazăr.

Mănăstirea Hurezi. Scurt istoric 

Pe teritoriul fostei moșii Brâncovenești „Huhurezi“, la marginea localității Romanii de Jos, la trei
km de orașul Horezu, la poalele Muntelui Căpățâna, se ridică cele două incinte monumentale ale
lavrei Hurezi. Dinspre marginea satului Romanii de Jos, o alee pavată cu piatră conduce la intrarea
în prima incintă a mănăstirii. Încă de la începuturi, mănăstirea Hurezi, zidită între 1690 și 1693, a
fost înzestrată cu proprietăți întinse, privilegii și donații domnești, aici viețuind o numeroasă obște
de călugări, unii dintre ei devenind adevărați cărturari ai timpului lor (editori, traducători, tipografi).
Timp de aproape două secole, până la secularizarea averilor mănăstirești (1863), mănăstirea devine
unul dintre principalele focare de cultură ale Țării Românești. Denumirea de lavră este argumentată
de amplasarea unor construcții specifice în vecinătatea complexului monahal, respectiv Paraclisul
(aripa de vest a așezământului), Bolnița (la est), Schitul „Sf. Apostoli Petru și Pavel“ (la nord) și
Schitul „Sf. Ștefan“ (la apus). Ansamblul clădirilor reflectă un stil arhitectonic particular, consacrat
sub numele de stilul brâncovenesc, o sinteză a elementelor artistice ale epocii domnitorului martir,
cu o largă răspândire în spațiul muntean și sud transilvan. Așezământul monastic este cel mai vechi
și prestigios monument religios, arhitectonic și cultural, ctitorit de domnitorul Constantin
Brâncoveanu (1688-1714). Palatul domnesc din incinta principală, situat în partea de sud a
clădirilor de incintă, a servit ca reședință periodică a ctitorului, iar camerele particulare ale familiei
domnitorului aveau la răsărit câte o icoană canonică pictată în frescă. Mănăstirea a fost destinată,
încă de la început, drept necropolă a familiei lui Constantin Brâncoveanu, însă moartea martirică a
Brâncovenilor și contextul politic ulterior au făcut imposibilă împlinirea acestei dorințe. După
lucrările de restaurare, derulate în perioada 1960-1978, sub coordonarea arhitectului Ștefan Balș,
camerele palatului domnesc au fost refăcute conform formelor originale, aici funcționând, în
prezent, muzeul mănăstirii, care deține valoroase obiecte bisericești de artă. 

Lăcașul de cult 
Biserica mănăstirii Hurezi, cu hramul „Sfinții împărați Constantin și mama sa Elena“ a fost
târnosită în data de 8 septembrie 1693, conform unei însemnări marginale din Foletul Novel,
aparținând chiar lui Constantin Brâncoveanu. În partea de sus a celei de-a 18-a filă a manuscrisului,
deținut de MNIR, tăiată și păstrată doar în partea superioară, avem următoarea însemnare a
domnitorului: „Sept 6, miercuri am sosit la mănăstire la Hurezi, unde mănăstirea [biserica și incinta
principală] am târnosit la septembrie 8 vineri în zioa nașterii Maicăi Preaciste“. 

Construită pe un plan trilobat, biserica mănăstirii desăvârșește planul lăcașului de cult de la Curtea
de Argeș prin adăugarea unor forme elansate, cât și prin adăugarea unui pridvor specific stilului
brâncovenesc, cu arcade și coloane din piatră, decorate după stilul Renașterii târzii. Fațadele sunt
împodobite cu panouri dreptunghiulare și firide cu cercuri. Pisania bisericii îi menționează drept
constructori pe Manea, meșterul zidar, Istrate lemnarul și Vucașin Caragea pietrarul. Pictura murală
a fost finalizată la un an de la târnosirea bisericii și reprezintă scene religioase și tablouri votive de o
deosebită valoare artistică. 

Evanghelia greco-română din 1693, ferecată în argint aurit și donată de ctitor mănăstirii
Hurezi 
Evanghelia Greco-Română din 1693 a fost tipărită de ieromonahul Antim Ivireanul în Tipografia
Domnească din Bucureşti, iar ferecătura a fost realizată la Brașov, la comanda ctitorului mănăstirii
Hurezi, apoi cartea de cult, un exemplar de excepție, a fost donată bisericii mănăstirii. După
secularizarea averilor mănăstirești din 1863, o parte a tezaurului mănăstirii Hurezi a ajuns în
patrimoniul Muzeul Național de Antichități din București (MNA), organizat în stil modern de către
Al. Odobescu și, ulterior, de Gr. Tocilescu. În patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României
(MNIR) se găsesc o serie de capodopere conținând ex-libris ștampilă Muzeul Național de
Antichități.

Un exemplu elocvent este și Evanghelia greco-română din 1693, ferecată în metal prețios, deținută
în trecut de ctitoria Brâncovenească de la poalele Muntelui Căpățâna. Legătura cărții de cult are
plăci din argint aurit aplicate pe scoarțe din lemn, acoperite, în prealabil, cu o catifea de mătase de
culoare vișinie. Ferecătura formată din medalioane de argint aurit, reprezentând figuri apostolice și
scene canonice consacrate, lucrare de mare finețe artistică și religioasă, a fost realizată în atelierul
meșterului brașovean Georg Helthner. Lucrarea artistică a fost comandată prin 1691 și a fost
finalizată în 1692, conform datării specificate la sfârșitul textului de danie brâncovenească.
Lucrarea realizată la comandă pentru Constantin Brâncoveanu se remarcă prin grija pentru detaliu
în redarea costumelor de ceremonie, de factură bizantină, purtate de împărații Constantin și Elena,
reprezentați pe ferecătura Evangheliei greco-române de la Hurezi. Motivele fitomorfe ale
vestimentației imperiale, dar și cele ornamentale, fin cizelate, amintesc de arta săsească din a doua
parte a secolului al XVII-lea.

Pe cele două medalioane canonice centrale, anterior și posterior, mai întâi, în partea centrală stânga
a scenei „Învierea Mântuitorului”, apoi, sub inscripția slavonă de danie a domnitorului și a soției
sale se pot observa cele două mărci ale meșterului brașovean, formate din inițialele GH (Georg
Helthner), incluse într-un scut. Inscripția de sub scena canonică „Sfinții împărați Constantin și
Elena“ este următoarea: „Io(an) Kostandin B(asarab) B(râncoveanu) Voevod i gospojda ego Mariia,
vă leat 7200 (1692)”. „Io(an) Kostandin B(asarab) B(râncoveanu) Voevod și doamna sa Mariia; la
anul 7200 (1692)”. În cele patru colțuri ale cărții sunt prezenți bumbi mari în relief, pentru
susținere, iar sistemul de încuietori este sub forma a două lalele. Foaia de titlu a Evangheliei,
tipărită pe două coloane, în grecește și românește (cu alfabet chirilic) ne deslușește următoarea
prezentare: „Sfânta și Dumnezeiasca evanghelie elinească și rumănească acuma întâiu alcătuită
întramândoao limbile, și după grecească ai bisearicii orânduială așezată. Cu a bl[a]gocistivului, prea
luminatului și a mare cuviințatului domn, și oblăduitoriu a toată Oungrovlahia, Ioan Konstadin
Băsârabă Boevod, poruncă și cheltuială, spre cea de obsce a pravoslavnicilor folosință. Indireptând
cârma pravoslaviei prea sfințitul mitropolit kir Theodosie în anul mântuirii 1693. Și sau tipărit întru
Sfânta Mitropolie a Ungrovlahiei București. Tipografia Sfintei Mitropolii, 1693”. Pe verso-ul
paginii de titlu se află desfășurate pe două coloane versuri la stema Țării Românești, cu titlul:
„Stihuri politicești asupra stemii a prealuminatului și blagocistivului domn Ioan Constandin BB
voevod”, semnate de Șerban Greceanu, vtori logofăt.

Între titlu și introducere se află stema domnitorului Constantin Brâncoveanu, alcătuită din simboluri
creștine de inspirație bizantină, având în centru vulturul care ține în cioc crucea, deasupra căruia se
află reprezentări cerești precum: norii, soarele și luna. Sub stemă, avem conținutul versurilor,
închinate domnitorului după modelul biblic al psalmilor lui David.  Urmează predoslovia lui Șerban
Greceanu, cu următorul titlu: „Tuturor celor ce s-or întâmpla a ceti, pravoslavnicilor și ai noștri frați
întru Domnul, bucurie“. Totodată, autorul predosloviei ne informează despre valoarea cărții,
adresându-i domnitorului martir laude demne de un basileu. Se amintește și despre importanța
răspândirii mesajului Evangheliei în rândurile poporului. Abordarea livrească are o consistență
academică, complet închinată modelului de cronică bizantină, cu pilde din biblie, din viața și faptele
prorocilor și ale apostolilor, cu exemple elocvente de mecenism cultural domnesc.

Cartea este tipărită în greacă și română, cu text bilingv inserat pe două coloane, în stânga grecesc și
în dreapta românesc. Fiecare Evanghelie începe cu o scurtă cronică referitoare la viața
evanghelistului, scrisă de Sf. Sofronie, apoi o reprezentare a evanghelistului, în poziție de cărturar,
și pagina de titlu cu începutul textului Evangheliei.

RESTAURAREA EVANGHELIEI GRECO-ROMÂNE DIN 1693, TIPĂRITĂ DE ANTIM

IVIREANUL, FERECATĂ LA COMANDA LUI CONSTANTIN BRÂNCOVEANU ȘI DONATĂ
MĂNĂSTIRII HUREZI

Descriere: 

Evanghelia este tipărită pe hârtie manuală de calitate superioară, cu filigran. Textul este scris pe
două coloane, cu cerneală neagră în limbile greacă și română. Literele de la începutul rândurilor şi
titlurile capitolelor sunt scrise cu cerneală roșie. Copertele sunt realizate din lemn de esenţă tare,
învelite în catifea vișinie și decorate cu medalioane artistice din argint aurit. Pe coperta anterioară,
în centru, este un medalion reprezentând scena „Învierii Domnului“, încadrată de imagini ale celor
patru evangheliști, așezate în colțuri. Pe coperta posterioară, în centru, este reprezentată scena „Sf.
Împărați Constantin și Elena“, iar în cele patru colţuri se află decoruri sferice având rol de sprijin.
Evanghelia are un semn de carte din material textil și se închide cu încuietori metalice. Pe mai
multe file se observă ștampile realizate cu tuș negru (ex-libris Muzeul Național de Antichități).

Starea  de conservare:

Degradări fizico-chimice:

- urme de apă sub formă de halouri, accentuate pe filele din prima jumătate a cărţii;

- pete de ceară pe învelitoarea de catifea;

- depuneri de praf pe copertă și în interior.

Degradări mecanice: 

- foile de legătură între copertă și carte (forzaţurile fixe) sunt rupte în apropierea articulației și în
zona niturilor ce fixează medalioanele metalice;

- cotorul  este rupt în dreptul extremităților (capișoanelor) și este foarte sensibil de-a lungul
articulației. 

Etape ale procesului de restaurare: 

- desfacerea blocului de carte din scoarțe (pentru înmuierea cleiului de oase au fost utilizate
comprese cu apă caldă) și numerotarea filelor;

- asigurarea ștampilelor (ex-libris) de pe file cu o soluție de 2% gelatină în apă;

- spălarea filelor prin imersie în apă și uscare (refacerea mijloacelor în câteva cazuri);

- refacerea fascicolelor și presarea ansamblului pentru a aduce cotorul la forma inițială;

- curățarea învelitorii din catifea - (I) îndepărtarea mecanică a petelor de ceară și integrarea
cromatică;  (II) croirea unui cotor nou din catifea roșie de culoarea și textura celei originale. Pentru
fixarea noului cotor a fost necesară demontarea și remontarea celor două gravuri din zona
respectivă;

- realizarea unor  forzațuri noi, din hârtie japoneză de grosime medie și fixarea acestora pe blocul
cărții;

- căptușirea cotorului cu hârtie japoneză și dublarea acestuia cu pânză (onglet). Coaserea unui
capital-band nou, cel original fiind într-o stare avansată de degradare. 

- fixarea blocului de carte în copertă, lipirea forzațurilor pe scoarțele de lemn.

N.B. Cartea se va conserva în Colecția de manuscrise și carte veche a Depozitului de Mss. și Tip. I,
din cadrul MNIR, într-o cutie specială și se va expune temporar într-un suport personalizat din
plexi-glass, la un unghi de 90 de grade.

INVESTIGAREA MATERIALELOR DIN EVANGHELIA GRECO-ROMÂNĂ DIN 1693 

Investigarea coloranților
Coloranții naturali au reprezentat singura sursă de vopsire a fibrelor textile până la mijlocul
secolului al XIX-lea, când au devenit disponibili coloranții de sinteză. De origine vegetală sau
animală, coloranții naturali au fost inițial disponibili numai local și abia mai târziu comercializați,
deschiderea de noi drumuri comerciale fiind în strânsă legătură cu descoperirile geografice și
evenimentele istorice. Spre deosebire de coloranții sintetici, pentru care culoarea este dată de o
singură moleculă (un singur colorant), sursele naturale conțin de cele mai multe ori coloranți
diferiți, uneori cu structuri chimice foarte diverse. Metoda standard utilizată astăzi pentru
identificarea coloranților utilizați la vopsirea firelor textile din obiecte muzeale se bazează pe
utilizarea cromatografiei de lichide cu detecție în UV-Viz și prin spectrometrie de masă (LC-DAD-
MS). O variantă a acestei metode a fost folosită și pentru identificarea coloranților din catifeaua
roșie a coperții evangheliei precum și pentru studiul coloranților galbeni și albaștri dintr-o pânză de
culoare verde utilizată pentru protecția cotorului cărții, descoperită în interior cu ocazia restaurării.

Câteva detalii cu privire la aparatura utilizată sunt redate la sfârșitul capitolului. Identificarea
colorantilor din catifeaua roșie a coperții evagheliei Dactylopius coccus C. (Cochineal Mexican)
este principala sursă de culoare în catifeaua roșie, fiind însoțit de coloranți din specia Caesalpinia
(redwood) și de taninuri. Identificarea Cochineal este susținută de detecția compusului principal,
acidul carminic și a compușilor minoritari dcII (C-glicozida acidului flavokermesic), acidul
kermesic și acidul flavokermesic (Figura 1). Dactylopius coccus C. este o specie de insecte ce
trăiesc ca paraziți pe frunzele de cactus din specia Opuntia, în Mexic. Insectele erau cunoscute și
utilizate pentru vopsire înainte de cucerirea spaniolă fapt confirmat și de identificarea lor în textile
precolumbiene. Primele mostre au ajuns în Spania în 1520-1530 urmând ca, înainte de sfârșitul
secolului al XVI-lea, insectele să fie deja exportate către Persia și Asia Centrală.

În aceeași perioadă, Dactylopius coccus C. a înlocuit toate sursele europene de culoare roșie, de
origine vegetală sau animală. Începând cu secolul al XVI-lea, a fost identificat în toate categoriile
de piese textile studiate, din colecții muzeale românești. Utilizarea coloranților din specia
Caesalpinia (redwood) este sugerată de identificarea compusului marker “srw – soluble redwood“ și
a brazileinului. Caesalpinia sappan L. este originar din India și a fost cunoscut și importat în Europa
începând cu Evul Mediu, sub numele de „brazil“ (colorant roșu). Abundența speciei Caesalpinia
brasiliensis L. de-a lungul coastei Braziliei este cea care a dat numele țării. Redwood a fost utilizat
în Europa începând cu Evul Mediu. Deoarece prezintă rezistență slabă la acțiunea factorilor de
mediu, redwood a fost de cele mai multe ori folosit în amestec cu coloranți roșii din insecte.
Taninurile sunt substanțe de origine vegetală utilizate ca mordanți și pentru modificarea nuanței
culorii finale. Prezența taninurilor în catifeaua roșie este susținută de identificarea acidului elagic.

Identificarea colorantilor din pânza verde de protecție a cotorului (onglet)

Luteolina este singurul colorant identificat în proba provenind din pânza verde, utilizată pentru
protecția cotorului (Figura 4). Ea se găsește într-un număr mare de plante, singură sau în amestec cu
alți coloranți precum apigenină (în Genista tinctoria L. Reseda luteola L. și Serratula tinctoria L.),
genisteină (în Genista tinctoria L..), sau 3-metil quercitină (în Serratula tinctoria L.) (Figura 5).
Sursa biologică care conține luteolină a fost utilizată în amestec cu o altă sursă, pe bază de indigo,
cel mai probabil Isatis tinctoria L. sau Indigofera sp. Identificarea coloranților din semnul de carte
Semnul de carte este de culoare roz-galben în partea inferioară - supusă acțiunii luminii și roșu în
zona superioară - puțin expusă radiațiilor ultraviolete (evanghelia fiind în general închisă, cu semnul
de carte în interior) ceea ce indică vopsirea cu specia Caesalpinia (redwood). Identificarea nu poate
fi susținută prin date analitice întrucât nu a fost posibilă prelevarea unei probe pentru analiză.

Investigarea ferecăturii metalice și a cernelurilor

Aurul și argintul au fost identificați în urma analizei elementale, efectuate prin spectrometrie cu
fluorescență de raze X (XRF), pentru mai multe zone ale medalioanelor metalice. Prezența celor
două metale într-un raport de 63% Au, 34% Ag (3% alte metale) sugerează compoziția ferecăturii
metalice ca fiind argint aurit (Figura 6). Cerneala neagră a fost identificată ca cerneală tipografică,
fapt indicat de prezența plumbului în cantitate mare. Cerneala roșie a fost determinată ca fiind pe
bază de cinabru (HgS) (Figura 7). Detalii cu privire la aparatura utilizată și condițiile de efectuare a
analizelor se regăsesc la finalul articolului. Concluzii Evanghelia este scrisă cu cerneală tipografică
(neagră) și cerneală pe bază de cinabru (roșie). Ferecătura metalică a coperții este realizată din
argint aurit iar catifeaua roșie a fost vopsită cu Dactylopius coccus C. (Cochineal Mexican), în
amestec cu Caesalpinia (redwood) și taninuri. Coloranți din specia Caesalpinia au fost utilizați și
pentru vopsirea semnului de carte. Pânza verde de protecție a cotorului a fost vopsită cu coloranți pe
bază de luteolină (Genista tinctoria L., Reseda luteola L. sau Serratula tinctoria L.) în amestec cu
indigo (Isatis tinctoria sau specii Indigofera). Cernelurile și coloranții identificați sunt în perfectă
concordanță cu epoca în care a fost realizată evanghelia și au fost prezenți și în alte obiecte din
aceeași perioadă, studiate în cadrul aceluiași colectiv, sub aspectul analizei materialelor.

Metode de analiză și aparatura utilizată

Cromatografie de lichide cu detecție prin spectrometrie de masă (HPLC-DAD-MS) Analiza
coloranților a fost efectuată prin cromatografie de lichide cu detecție prin spectrometrie de masă,
HPLC-DAD-MS (triplu quadrupol), pe un sistem Agilent 1200 pus la dispoziție de Agilrom S.A.
Pentru fiecare analiză a fost necesară prelevarea unei probe de ~5 mm. Probele au fost preparate în
cadrul Institutului de Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei“ (IFIN-HH), Departamentul
IRASM. Mulțumim domnilor dr. Florin Albu (Agilrom S.A.) și dr. Marian Vîrgolici (IFIN-
HH/IRASM) pentru sprijinul acordat în prepararea și analiza probelor. Spectrometrie cu
fluorescență de raze X (XRF) Analiza elementală a fost efectuată cu un spectrometru portabil tip
InnovX System Alpha Series cu anticatod din W și detector SiPIN, din dotarea MNIR. Au fost
utilizați următorii parametrii de lucru: tensiunea 35 kV, intensitatea 6 microA, timpul de achiziție 60
s.