Capitolul 2

SISTEME DETERMINATE DE ECUAŢII

ALGEBRICE LINIARE

2.3 Rezolvarea sistemelor prin triangularizare cu

pivotare parţială
În cazul triangularizării cu pivotare parţială (Figura 2.1), la pasul k se caută
pivotul ξ k printre elementele din coloana k, pornind de la elementul de pe
diagonala principală în jos, alegându-se elementul care are cea mai mare valoare
în modul:
| a [i kk ],k |= max{| a [i ,kk] |} = ξ k .
k ≤i ≤ n

k
Ak = 0
 ik

n
|
k
Fig. 2.1 Principiul triangularizării cu pivotare parţială a unei matrice: pivotul se
găseşte în coloana k, liniile k ÷ n; k=1,...,n
Dacă i k ≠ k , elementul maxim în modul nu se găseşte pe diagonala
principală, atunci se interschimbă (permută) liniile k şi i k . Lucrul acesta se
realizează automat cu ajutorul unei matrice de permutare de linii Pk care
multiplică la stânga matricea A k : Pk ⋅ A k . Pentru matricea care rezultă astfel,
se determină apoi matricea de transformare M k ca şi în cazul traingularizării
simple, obţinând matricea:
A k +1 = M k ⋅ (Pk ⋅ A k ) .
În felul acesta, multiplicatorii calculaţi sunt subunitari în modul
| µ i,k |≤ 1, i = k + 1,..., n , iar algoritmul triangularizării devine stabil numeric.
Matricea M k ⋅ Pk se numeşte matrice de transformare elementară stabilizată.
36 2. Sisteme determinate de ecuaţii algebrice liniare

Matricea de permutare Pk se obţine din matricea unitate de ordinul n, I n ,

schimbând adecvat între ele liniile k şi i k . Această matrice are următoarele
proprietăţi:
det(Pk ) = −1; Pk = Pk−1 .

Teoremă:
Dacă matricea A ∈ ℜ n×n este nesingulară, atunci există o matrice P ∈ ℜ n×n ,
numită matrice generală de permutare de linii, astfel încât:
P ⋅ A = L' ⋅ U ,
în care U este o matrice superior triunghiulară şi L' este o matrice inferior
triunghiulară unitate. cu elementele | l i , j |≤ 1, i > j .
Demonstraţia acestei teoreme este constructivă, constituind însuşi algoritmul
de triangularizare cu pivotare parţială a unei matrice. Se poate face observaţia
că matricea L' conţine în coloana k, sub elementul de pe diagonala principală,
subvectorul Gauss (de la triangulaizarea simplă) având liniile permutate.
Algoritmul de triangularizare cu pivotare parţială este următorul:
atribuie A 1 ← A
pentru k = 1, n − 1 execută
 * determinare pivot ξ k ← a [i kk ],k astfel încât | a [i kk ],k |= max{| a [i ,kk] |}
k ≤i ≤ n
 dacă (i k ≠ k ) atunci
  * determină Pk
 altfel
  atribuie Pk ← I n
 
 * calcul Pk ⋅ A k
 * determinare matrice M k astfel încât matricea
 A k +1 = M k ⋅ (Pk ⋅ A k ) să îndeplinească condiţiile de la
 triangularizarea simplă
 atribuie A k +1 ← M k ⋅ (Pk ⋅ A k )

atribuie U ← A n

În ansamblu, asupra matricei A sunt aplicate următoarele transformări:

M n −1 ⋅ Pn −1 ⋅ K ⋅ M 2 ⋅ P2 ⋅ M 1 ⋅ P1 ⋅ A = U . (2.1)

Folosind faptul că Pk = Pk−1 , sau altfel spus Pk ⋅ Pk = I n , relaţia (2.1) poate fi

scrisă sub forma:
2.3 Rezolvarea sistemelor prin triangularizare cu pivotare parţială 37

(M n −1 ⋅ Pn −1 ⋅ K ⋅ M 1 ⋅ P1 ⋅ P1 ⋅ P2 ⋅ K ⋅ Pn −1 ) ⋅ (Pn −1 ⋅ K ⋅ P2 ⋅ P1 ) ⋅ A = U (2.2)

Matricea produs Pn −1 ⋅ K ⋅ P2 ⋅ P1 se notează cu P. Ea este numită matrice

generală de permutare de linii. Produsul din prima paranteză din relaţia (2.2) se
notează cu L'−1 . Relaţia (2.2) se scrie sub forma: P ⋅ A = L' ⋅ U , în care matricea
L' = Pn −1 ⋅ K ⋅ P2 ⋅ M 1−1 ⋅ P2 ⋅ M 2−1 ⋅ K ⋅ Pn −1 ⋅ M −n1−1 este o matrice inferior
triunghiulară unitate având în fiecare coloană, sub diagonala principală,
subvectori Gauss cu liniile permutate.
Definiţie:
Matricea A ∈ ℜ n×n se numeşte diagonal dominantă pe coloane dacă în
fiecare coloană a sa elementul de pe diagonala principală este, în modul, mai
mare decât suma modulelor celorlaltor elemente:
n
| a j, j |≥ ∑ | a i , j |, ∀j = 1,..., n .
i =1
i≠ j

În acest caz, se poate enunţa următorul rezultat.

Propoziţie:
Dacă matricea A este diagonal dominantă pe coloane, atunci ea admite
factorizarea:
P ⋅ A = L' ⋅ U ,
în care P = I n şi elementele matricei L' sunt în modul subunitare.

Altfel spus, nu este implicată permutarea de linii în cazul traingularizării unei

matrice diagonal dominante pe coloane.
Rezolvarea sistemului A ⋅ x = b, A ∈ ℜ n×n , b ∈ ℜ n×1 se realizează în două
etape:
a) descompunerea L' -U a matricei A:
P ⋅ A = L' ⋅ U
b) rezolvarea propriu-zisă a sistemului care comportă trei subetape, şi anume:
b.1.) calculul vectorului c = P ⋅ b ;
b.2.) rezolvarea sistemului L' ⋅ y = c prin substituţie înainte;
b.3.) rezolvarea sistemului U ⋅ x = y prin substituţie înapoi.
Această modalitate de rezolvare se bazează pe următoarele relaţii:
P ⋅ A ⋅ x = P ⋅ b , P ⋅ A = L' ⋅ U , L' ⋅ U ⋅ x = P ⋅ b , y = U ⋅ x , c = P ⋅ b .

Exemplul 2.3:
38 2. Sisteme determinate de ecuaţii algebrice liniare

Se consideră problema de la Exemplul 2.2. Se aplică, de această dată,

triangularizarea cu pivotare parţială. În acest caz, permutarea de linii intervine
la pasul al doilea al triangularizării, permutându-se liniile 2 şi 3: P = P2 . Se
obţine, în final:
 7  10 − 7 0  0
  
y =  2 .5  ; U =  0 2 .5 5 ; x =  − 1 .

6.002  0 0 6.002  1 

Dacă algoritmul de triangularizare cu pivotare parţială eşuează, în sensul că

pivotul găsit la o anumită etapă [k] este nul sau foarte mic în modul, aceasta
corespunde situaţiei când în aritmetica reală primele k coloane ale matricei A
sunt liniar dependente. Dacă însă pivotul găsit este în modul foarte mic în
sensul preciziei dorite (mai mic decât un anumit parametru ε impus), atunci se
recurge la traingularizarea matricei sistemului prin pivotare totală, ceea ce
implică atât permutări de linii cât şi de coloane.

2.4 Rezolvarea sistemelor prin triangularizare cu

pivotare totală (nu intră la examen)
În cazul triangularizării cu pivotare totală (Figura 2.2), la pasul [k] al
triangularizării se alege drept pivot elementul maxim în modul din submatricea
formată din liniile de la k la n, coloanele de la k la n:
| a [i kk ], jk |= max{| a [i ,kj] |} .
k ≤i ≤ n
k ≤ j≤ n

Dacă acest element nu se află în linia şi/sau coloana k, atunci are loc
permutarea adecvată de linii şi/sau coloane în scopul aducerii acelui element pe
diagonala principală, anume în linia k şi coloana k.

k
Ak = 0
 ik

n
| |
k jk
2.4 Rezolvarea sistemelor prin triangularizare cu pivotare totală (nu intră
la examen) 39

Fig. 2.2 Principiul triangularizării cu pivotare totală a unei matrice: pivotul se

găseşte în submatricea determinată de coloanele k ÷ n şi liniile k ÷ n; k=1,...,n

În continuare, se enunţă şi demonstrează următorul rezultat.

Teoremă:
Pentru orice matrice A ∈ ℜ n×n nesingulară, există două matrice generale de
permutare, P – matrice generală de permutare de linii şi S – matrice generală
de permutare de coloane, astfel încât:
P ⋅ A ⋅ S = L' ⋅ U ,
unde U este o matrice superior triunghiulară, iar L' este o matrice inferior
triunghiulară unitate având elementele | l i , j |≤ 1, i ≥ j , în fiecare coloană a
matricei L’, sub elementul de pe diagonala principală, găsindu-se subvectori
Gauss având liniile permutate între ele. Matricele generale de permutare P şi S
sunt:
P = Pn −1 ⋅ K ⋅ P2 ⋅ P1 ; S = S1 ⋅ S 2 ⋅ K ⋅ S n −1 ,
unde matricele Pk , S k , k = 1,..., n − 1 sunt matrice de permutare de linii şi,
respectiv, de coloane.
Demonstraţia teoremei este constructivă, reprezentând însuşi algoritmul
triangularizării cu pivotare totală a matricei A. Acesta este descris în limbajul
pseudocod, după cum urmează:
atribuie A 1 ← A
pentru k = 1, n − 1 execută
 * determinare pivot ξ k ← a [i kk ], jk care satisface: | a [i kk ], jk |= max{| a [i ,kj] |}
k ≤i ≤ n
k ≤ j≤ n

 dacă (i k ≠ k ) atunci
  * determinare Pk (permutarea liniilor i k şi k)
 altfel
  atribuie Pk ← I n
 
 dacă ( j k ≠ k ) atunci
  * determinare S k (permutarea coloanelor j k şi k)
 altfel
  atribuie S k ← I n
 
 atribuie A 'k +1 ← Pk ⋅ A k ⋅ S k
40 2. Sisteme determinate de ecuaţii algebrice liniare

 * traingularizare matrice A 'k +1 :

 A k +1 ← M k ⋅ A 'k +1 = M k ⋅ (Pk ⋅ A k ⋅ S k )

atribuie U ← A n
Tabloul general al transformărilor este:
M n −1 ⋅ Pn −1 ⋅ K ⋅ M 2 ⋅ P2 ⋅ M 1 ⋅ P1 ⋅ A ⋅ S1 ⋅ S 2 ⋅ K ⋅ S n −1 = U . (2.3)
În relaţia (2.3) se notează cu S produsul S1 ⋅ S 2 ⋅ K ⋅ S n −1 şi se ţine cont de faptul
că Pk ⋅ Pk = I n . Atunci relaţia (2.3) devine:
(M n −1 ⋅ Pn −1 ⋅ K ⋅ M 2 ⋅ P2 ⋅ M 1 ⋅ P1 ⋅ P1 ⋅ P2 ⋅ K ⋅ Pn −1 ) ⋅
(2.4)
(Pn −1 ⋅ K ⋅ P1 ) ⋅ A ⋅ S = U

Matricea Pn −1 ⋅ K ⋅ P2 ⋅ P1 se notează cu P, iar cu (L' ) −1 se notează produsul

M n −1 ⋅ Pn −1 ⋅ K ⋅ M 2 ⋅ P2 ⋅ M 1 ⋅ P1 ⋅ P1 ⋅ P2 ⋅ K ⋅ Pn −1 . În felul acesta, relaţia (2.4)
devine: P ⋅ A ⋅ S = L' ⋅ U .
Observaţii:
1. Matricea de permutare de linii, Pk , se obţine din matricea unitate I n
schimbând adecvat între ele liniile k şi i k . Deoarece se schimbă linii între
ele, matricea Pk se aplică la stânga matricei A k . Matricea Pk are
proprietăţile:
det(Pk ) = −1; Pk = Pk−1 .
2. Matricea de permutare de coloane, S k , se obţine din matricea unitate I n
schimbând adecvat între ele coloanele k şi j k . Deoarece se schimbă coloane
între ele, matricea S k se aplică la dreapta matricei A k . Matricea S k are
proprietăţile:
det(S k ) = −1; S k = S k−1 .

Pentru înţelegerea etapelor rezolvării sistemului Error! Reference source

not found., se înmulţesc ambii membri ai ecuaţiei, la stânga, cu matricea P şi se
inserează între A şi x produsul S ⋅ S −1 = I n , obţinându-se:

P ⋅ A ⋅ S ⋅ S −1 ⋅ x = P ⋅ b . (2.5)

Aşadar, rezolvarea sistemului comportă următoarele etape:

a) triangularizarea cu pivotare totală a matricei siatemului A:
P ⋅ A ⋅ S = L' ⋅ U ;
2.4 Rezolvarea sistemelor prin triangularizare cu pivotare totală (nu intră
la examen) 41

b) rezolvarea propriu-zisă a sistemului (2.5), cu următoarele subetape:

b.1.) calculul vectorului c = P ⋅ b ;
b.2.) rezolvarea sistemului L' ⋅ y = c prin substituţie înainte;
b.3.) rezolvarea sistemului U ⋅ z = y prin substituţie înapoi;
b.4.) determinarea soluţiei: x = S ⋅ z .

Observaţii:
1) Permutările de linii efectuate asupra matricei A implică permutări de linii
asupra termenului liber b .
2) Permutările de coloane efectuate asupra matricei A implică permutări de linii
în soluţia calculată a sistemului z .
3) Triangularizarea cu pivotare totală asigură, la fiecare iteraţie a sa, pivoţii cei
mai mari în valoare absolută. Astfel, multiplicatorii vor fi subunitari în
modul, de valoarea cea mai mică posibil, | µ i,k |≤ 1 , iar elementele care se
transformă devin:
a [i,kj+1] ← a [i,kj] − µ i,k ⋅ a [kk, ]j , j = k ,..., n; i = k + 1,..., n .
Ca urmare, triangularizarea cu pivotare totală reprezintă procedura de
triangularizare cea mai precisă şi stabilă numeric. Dezavantajul ei este acela
că necesită un timp de calcul mai mare. De regulă, se foloseşte
triangularizarea cu pivotare parţială, recurgându-se la triangularizarea cu
pivotare totală numai când cea parţială eşuează.
4) Dacă A este o matrice singulară, atunci pivotarea totală va eşua. În
aritmetica reală exactă aceasta corespunde situaţiei când pivotul este nul,
matricea A având rangul egal cu k-1, daca algoritmul eşuează la iteraţia k. În
aritmetica în virgulă mobilă, datorită erorilor de rotunjire, un pivot nul
înseamnă îndeplinirea condiţiei:
| a [i kk ], jk |≤ ε ,
şi se spune că matricele A, ca şi A k , sunt algoritmic singulare.
5) Dacă matricea A este diagonal dominantă pe linii şi pe coloane şi în plus
elementele de pe diagonală satisfac relaţiile:
| a 11 |≥| a 22 |≥ K ≥| a nn | ,
atunci descompunerea L' -U cu pivotare totală este:
P ⋅ A ⋅ S = L' ⋅ U; unde : P = I n ; S = I n .
42 2. Sisteme determinate de ecuaţii algebrice liniare

2.5 Aplicaţii ale descompunerilor L-U

2.5.1 Calculul determinantului

Considerând o matrice A ∈ ℜ n×n nesingulară, pentru care s-a calculat una

din descompunerile de tip L-U, calculul determinantului acesteia poate fi făcut
după cum urmează.

Descompunerea L-U bazată pe triangularizarea simplă
În acest caz, descompunerea L-U a matricei A este:
A =L⋅U , (2.6)
unde L este o matrice inferior triunghiulară unitate, iar matricea U = [u i , j ]1≤i , j≤ n
este o matrice superior triunghiulară. Aplicând funcţia determinant det(.) relaţiei
(2.6) se obţine:
det(A) = det(L ⋅ U ) = det(L) ⋅ det(U ) . (2.7)

Matricea L fiind o matrice inferior triunghiulară unitate, determinantul său este

egal cu 1, iar matricea U fiind o matrice superior triunghiulare, determinantul
său este egal cu produsul elementelor de pe diagonala principală. Ţinând cont
de acestea, relaţia (2.7) devine:
n
det(A ) = ∏ u i ,i .
i =1

Descompunerea L-U bazată pe triangularizarea cu pivotare parţială

În acest caz, descompunerea L-U a matricei A este:
P ⋅ A = L' ⋅ U , (2.8)
în care P este matricea generală de permutare de linii (matrice nesingulară), L'
este o matrice inferior triunghiulară unitate, iar U = [u i , j ]1≤i , j≤ n este o matrice
superior triunghiulară. Ţinând cont de faptul că matricea P este inversabilă,
relaţia (2.8) poate fi scrisă sub forma:
A = P −1 ⋅ L' ⋅ U . (2.9)
Aplicând funcţia determinant det(.) relaţiei (2.9), se obţine:
det(A) = det(P −1 ⋅ L' ⋅ U ) = det(P −1 ) ⋅ det(L' ) ⋅ det(U ) .
Ţinând cont de următoarele:
• P −1 = P1 ⋅ P2 ⋅ K ⋅ Pn −1 , det(P −1 ) = det(P1 ) ⋅ det(P2 ) ⋅ K ⋅ det(Pn −1 ) ;
2.5 Aplicaţii ale descompunerilor L-U 43

• det( Pi ) = −1, i ∈ {1,..., n − 1} , deoarece dacă Pi ≠ I n este realizată o

permutare de linii la iteraţia [i] a algoritmului de triangularizare cu
pivotare parţială;
• det(L' ) = 1 ;
n
• det(U ) = ∏ u i ,i ,
i =1

atunci relaţia (2.9) devine:

n
det(A) = (−1) Npl ⋅ ∏ u i ,i ,
i =1

unde Npl reprezintă numărul de permutări de linii efectiv realizate în procesul

de triangularizare a matricei A.

2.5.2 Rezolvarea ecuaţiilor matriciale

Se consideră ecuaţia matricială de forma:

A ⋅ X = B, A ∈ ℜ n×n ; B ∈ ℜ n×p ; X ∈ ℜ n×p ; X = ? . (2.10)

Se scriu matricele B şi X pe coloane, sub forma:

B = [b1 K b k K b p ]; b k ∈ ℜ n×1 , k = 1,..., p
. (2.11)
X = [x 1 K x k K x p ]; x k ∈ ℜ n×1 , k = 1,..., p

Apelând la descompunerea L-U cu traingularizare simplă (relaţia (2.6)) a

matricei A a sistemului (2.10), se obţine relaţia:
L ⋅ U ⋅ X = B. (2.12)
Notând produsul U ⋅ X cu Y, relaţia (2.12) devine: L ⋅ Y = B sau, folosind
relaţiile (2.11), se poate scrie:
L ⋅ y k = b k , k = 1,..., p
. (2.13)
U ⋅ x k = y k , k = 1,..., p

Aşadar, rezolvarea ecuaţiei matriciale (2.10) implică descompunerea L-U a

matricei sistemului şi apoi determinarea succesivă a coloanelor matricei
necunoscutelor, X cu ajutorul relaţiilor (2.13). Numărul de operaţii în virgulă
mobilă necesar rezolvării unui astfel de sistem este de ordinul lui
(n 3 / 3) + p ⋅ n 2 , unde n 3 / 3 operaţii în virgulă mobilă sunt necesare
44 2. Sisteme determinate de ecuaţii algebrice liniare

descompunerii L-U, iar p ⋅ n 2 operaţii sunt necesare rezolvării sistemului în

maniera descrisă.
În cazul în care se utilizează descompunerea L-U cu pivotare parţială (relaţia
(2.8)) a matricei A a sistemului, atunci rezolvarea sistemului de ecuaţii
matriciale (2.10) parcurge următoarele etape:
a) descompunerea L' -U a matricei A (relaţia (2.8));
b) calculul coloanelor matricei X; pentru k = 1,..., p se execută:
b.1.) calculul vectorului c = P ⋅ b k ;
b.2.) rezolvarea sistemului L' ⋅ y k = c prin substituţie înainte;
b.3.) rezolvarea sistemului U ⋅ x k = y k prin substituţie inversă.

2.5.3 Calculul inversei unei matrice

Fie o matrice A ∈ ℜ n×n nesingulară. Se doreşte aflarea inversei acesteia,

notată cu A −1 . Acest tip de problemă se încadrează în problematica rezolvării
ecuaţiilor matriciale de tipul (2.10), considerând B = I n .
Astfel, în prima fază se utilizează una din descompunerile L-U ale matricei
A, anume traingularizare simplă, triangularizare cu pivotare parţială sau
triangularizare cu pivotare totală, urmată de o a doua fază de rezolvare propriu-
zisă a unui sistem de tipul (2.10). În final, matricea inversă A −1 este egală cu
matricea ale cărei coloane sunt vectorii rezultaţi la faza a doua menţionată şi
anume: A −1 = X = [x 1 K x k K x n ] . Detaliile acestei proceduri sunt
următoarele, în funcţie de tipul de triangularizare a matricei de inversat A caee
este folosit:

triangularizare simplă
1. descompunere L-U (relaţia (2.6));
2. L ⋅ y k = e k , e k = [0 K 0 1 0 K 0] T , unde 1 apare în poziţia k;
U ⋅ x k = y k , k = 1,..., n

triangularizare cu pivotare parţială

1. descompunere L-U (relaţia (2.8));
2. c = P ⋅ e k , e k = [0 K 0 1 0 K 0] T , unde 1 apare în poziţia k;
L' ⋅ y k = c
U ⋅ x k = y k , k = 1,..., n
2.5 Aplicaţii ale descompunerilor L-U 45

Această procedură de determinare a inversei unei matrice necesită un număr

de operaţii în virgulă mobilă de ordinul lui (n 3 / 3) + n ⋅ n 2 , în cazul utilizării
triangularizării simple. Concluzia care se poate desprinde este aceea că
inversarea unei matrice necesită un număr mare de operaţii în virgulă mobilă.
Ca urmare, în practică, nu se recomandă rezolvarea sistemelor prin metoda
bazată pe calculul explicit al inversei matricei sistemului:
−1
A ⋅ x = b ⇒ x = A ⋅ b , deoarece există posibilitatea afectării rezultatului
obţinut de către erorile de rotunjire acumulate.

2.5.4 Rezolvarea sistemelor în corpul numerelor complexe

Fie sistemul de ecuaţii:

A ⋅ z = b, A ∈ C n×n , b ∈ C n×1 . (2.14)

În principiu, se poate aplica metodologia de rezolvare a sistemelor de ecuaţii

având matricea sistemului şi termenul liber cu elemente numere reale, dacă
operaţiile cu numere complexe sunt definite (implementate) în limbajul de
programare folosit. Altfel, trebuie scrise funcţii sau rutine, stabile din punct de
vedere numeric, care să implementeze operaţiile cu numere complexe.
De regulă, problema rezolvării unui sistem complex de ordinul n se
transformă în problema rezolvării unui sistem real de dimensiune 2 ⋅ n . Astfel,
se pot rescrie matricele implicate în (2.14) sub forma următoare, unde i 2 = −1 :
A = A 1 + i ⋅ A 2 , A 1 , A 2 ∈ ℜ n×n ,

b = b1 + i ⋅ b 2 , b1 , b 2 ∈ ℜ n×1 , (2.15)

z = z 1 + i ⋅ z 2 , z 1 , z 2 ∈ ℜ n×1 .
Înlocuind relaţiile (2.15) în (2.14) se obţine:
(A1 + i ⋅ A 2 ) ⋅ (z 1 + i ⋅ z 2 ) = b1 + i ⋅ b 2 .
Efectuând calculele se obţine:
(A1 ⋅ z 1 − A 2 ⋅ z 2 ) + i ⋅ (A 2 ⋅ z 1 + A 1 ⋅ z 2 ) = b1 + i ⋅ b 2 . (2.16)

Din relaţia (2.16), identificând partea reală şi partea imaginară pentru cei doi
membri ai egalităţii, se obţine:
A 1 ⋅ z 1 − A 2 ⋅ z 2 = b1 ,
A 2 ⋅ z1 + A1 ⋅ z 2 = b 2 ,
ceea ce se poate scrie sub formă matricială astfel:
46 2. Sisteme determinate de ecuaţii algebrice liniare

 A1 M − A 2   z 1   b1 
L  
 L L  ⋅ L  =  L  . (2.17)
A 2 M A 1   z 2  b 2 

 A1 M − A2   z1 
Notând cu C matricea de blocuri  L L L  , cu x vectorul L  şi cu

A 2 M A 1  z 2 
 b1 
d vectorul  L  , relaţia (2.17) se reduce la:
b 2 

C⋅x = d. (2.18)

Rezolvând sistemul (2.18), se obţine o soluţie care se poate rescrie sub forma:
x = [x 1 K x n M x n +1 K x 2⋅n ] T ,
iar soluţia sistemului complex este:
z = [ x 1 K x n ]T + i ⋅ [ x n +1 K x 2⋅n ] T .