Îndurerata familie , intristati credinciosi,

Crestinismul e religia care ne spune despre ce vom face in viata

vesnica, adica ne pregateste pentru ceva vesnic, caci moartea inseamna
sfarsitul vietii pamantesti precum si inceputul celei vesnice. La moarte,
sufletul e condus de ingeri, el este selectat si se alatura locuitorilor cerului.
Cerul e cu siguranta un loc si cu certitudine se afla sus fata de orice punct
fata de fata pamantului si iadul se afla cu certitudine jos, in maruntaiele
pamantului, dar aceste locuri si locuitorii lor nu pot fi vazute de catre
oameni pana nu se deschid ochii spirituali. Durerea noastra ar fi fost
nesfarsita si fara consolare daca viata ar fi fara sens si sfarsitul sau ar fi
moartea. Omul a fost creat pentru nemurire si prin invatatura sa, Hristos a
deschis portile imparatiei lui Dumnezeu a facut vesnicia pentru cei ce au
crezut in El si au trait intru dreptate.
Pe clopotele bisericilor din vechime erau imprimate aceste cuvinte in limba
latina: "Pe cei vii chem, pe morţii îi plâ ng, fulgerele alung\frang".
Iubiti credinciosi. Astazi, clopotele bisericii noastre plâ ng, pt că
duc la groapă un om care pâ nă mai ieri era în mijlocul nostru, un om care ne
era drag, şi pe care toţi îl apreciam.

A fost voia Domnului să -l cheme la Sine pe creştinul ....N..., ca să -l

ră splă tească pentru toate ostenelile din viaţa sa pă mâ ntească . Cu toate că
credem şi mă rturisim acest lucru,întristarea s-a aşternut peste sufletele
noastre, ale tuturor, dar mai ales ale celor din familie, întristare datorată
despă rţirii care, omeneşte vorbind, este dureroasă . De aceea, pentru
mâ ngâ iere şi încurajare, am invocat cuvintele Scripturii Noului Testament,
pe care le-aţi auzit. Dacă în Vechiul Testament, se puteau auzi mă rturisiri de
genul „oare morţilor vei face minuni, sau cei morţi se vor scula şi Te vor
lă uda pe Tine?” (Psalm LXXXVII, 11), aşadar un motiv de tristeţe pentru
moartea cuiva, în Noul Testament avem încredinţarea că cei morţi în
Domnul, adică creştineşte, sunt fericiţi! Sau, cum mă rturiseşte un sfâ nt
pă rinte al Bisericii, Atanasie cel Mare, drepţii n-au nici o moarte, ci o trecere
la viaţa de veci. Sfâ ntul pă rinte a gră it aşa pentru că ştia cuvintele
Mâ ntuitorului: Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în cel ce M-a trimis are
viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viaţă (Ioan
V, 24). Această mutare este spre odihnă binemeritată , aşa cum ne
încredinţează cuvâ ntul auzit la început, odihnească-se de ostenelile lor, căci
faptele lor vin cu ei. Că ci am auzit câ ntarea: Deşertăciuni sunt cele omeneşti.
Câte nu rămân după moarte! Nu merge cu noi bogăţia, nu ne însoţeşte
mărirea... Dar ce ne însoţeşte, totuşi, dincolo? Doar faptele bune însoţesc
sufletul peste pragul dintre cer şi pă mâ nt.

Iubiţi credincioşi, Am să vâ rşit slujba înmormâ ntă rii, după râ nduiala noastră
creştină ortodoxă . Am săvârşit, adică toţi ne-am rugat. Slujba n-a fost fă cută
doar de preoti şi câ ntă reţi, ci de că tre toţi cei de faţă . Prin însă şi prezenţa d-
voastră , prin florile aduse, prin lumâ nă rile aprinse, prin lacrimi şi
închină ciuni, prin ascultarea cu atenţie a rugă ciunilor şi câ ntă rilor.

Prin rostirea din tot sufletul a creştinescului Dumnezeu să-l ierte. Prin toate
acestea, aţislujit şi d-voastră . Iată , avem în mijlocul nostru pe cel care cu
puţin mai’nainte vorbea cu noi, iar acum se petrece spre întâ lnirea cu cei
dragi, adormiţi întru Domnul. Suntem datori în aceste clipe să ne amintim
de viaţa sa pă mâ ntească , mă car în datele ei mai importante: obârşia,
copilăria, tinereţea şi şcolile prin care a trecut, căsătoria, îndeletnicirile,
copiii,ataşamentul faţa de sfânta biserică, frumoasele relaţii cu cei din jurul
său. (date din viata raposatului)

Viaţa omului se aseamă nă , într-un fel, cu anotimpurile anului... Astfel,

ră posatul întru Domnul a trecut prin primăvara copilăriei, prin vara
tinereţii, prin toamna maturităţii, iar la urmă prin iarna bătrâneţii, a
neputinţelor, dar şi a înţelepciunii. Dvs. cei din familie îi cunoaşteţi mai bine
decâ t noi firul vieţii, cu bucuriile şi necazurile pe care, ca orice om, le-a avut.
Cu o purtare exemplară , cu muncă cinstită şi credinţă tare în Dumnezeu, s-a
dovedit biruitor. El a murit nu ca un învins, ci ca un învingă tor, ridicâ nduse
prin virtute, deasupra patimilor acestei lumi, întă rit de cuvâ ntul
Mâ ntuitorului: „În lume necazuri veţi avea; dar îndră zniţi, Eu am biruit
lumea!” (IoanXVI, 33). Sfantul Simeon stalpnicul zice, Acestea sunt spuse
nemincinos de că tre mine, fiindcă și Însuși Domnul mă rturisește mie despre
acestea în Sfintele Lui Evanghelii, zicâ nd: „multă bucurie se face în ceruri
pentru mâ ntuirea drepților, după cum arată și Fericirile Lui, zicâ nd:
„Fericiți cei să raci cu Duhul că a lor este Împă ră ția cerurilor”[12], iubiții mei
să ne sâ rguim să înfă țișă m Domnului trupurile noastre sfinte spre cinstea
sufletului prin slavă și nestrică ciune, ca iară și să le luă m pe acestea de la
Domnul. Multe sunt relele trupului pe care Domnul numindu-le poveri greu
de purtat iară și cheamă cu compă timire prin pocă ință „Veniți la Mine toți
cei osteniți și împovă rați și Eu vă voi odihni pe voi. Luați jugul Meu asupra
voastră și învă țați de la Mine că sunt blâ nd și smerit cu inima și veți afla
odihnă sufletelor voastre.

Iubiţi credincioşi, Sufletul ră posatului întru Domnul .. N.... se că lă toreşte

acum spre să laşurile cereşti, după ce mai întâ i se va înfă ţişa, ca tot
pă mâ nteanul, înaintea Dreptului Judecă tor. După mă rturiile unor sfinţi
pă rinţi, judecata sufletului, numită şi particulară sau personală, va avea loc
peste 40 de zilesau 6 saptamani. În acest timp noi avem datoria să ne
rugă m fierbinte pentru sufletul să u, să -i facem parastasele îndă tinate, cu
deosebire cel de 40 de zile, totodată să facem milostenie în numele să u. Dar
nu numai atâ t. Faţă de memoria dâ nsului mai avem câ teva datorii: să -i
imită m faptele bune, să -i împlinim sfaturile date nouă mai ales în anii din
urmă , câ nd înţelepciunea s-a împletit cu bogata-i experienţă a vieţii, să
împlinim ceea ce el n-a apucat să mai încheie. Toţi cei de faţă , prin prezenţa
noastră , mă rturisim regretul că ne despă rţim de el si sa fim constienti ca ne
vom reintalni. Pentru aceasta este nevoie, desigur, să vieţuim în aşa fel încâ t
Dumnezeu să ne gă sească vrednici de o astfel de reîntâ lnire, cu el şi cu
ceilalţi dragi ai noştri plecaţi în veşnicie.

Suntem aici şi pentru a-i da creştineasca iertare pentru cele ce în viaţă , ca

om, va fi greşit faţă de noi, dar şi pentru a ne cere noi înşine iertare de la
dânsul pentru cele ce i-am greşit. De încheiere, socotim potrivit sa evocă m
un fragment dintr-o câ ntare a slujbei înmormâ ntă rii, fragment ce poate fi
socotit testament sufletesc al răposatului : „Vă zâ ndumă ză câ nd fă ră glas şi
fă ră suflare, plâ ngeţi toţi pentru mine, fraţilor şi prietenilor, rudelor şi
cunoscuţilor... Ş i veniţi toţi care mă iubiţi şi mă să rutaţi cu să rutarea cea
mai de pe urmă ... Ci vă rog pe toţi şi cu stă ruinţă cer vouă , să va rugaţi
neîncetat lui Hristos-Dumnezeu pentru mine, ca să nu fiu râ nduit, după
pă catele mele, la locul de pedeapsă , ci să mă aşeze unde este lumina vieţii”.

Indemnul nostru e sa nu-I uitam pe cei plecati dintre noi, rugaciunile

pentru judecatile publice si particulare sunt de mare folos. Cei care ne
dorim sa le fim de mare ajutor celor plecati catre cele vesnice, trebuie sa
intensificam rugaciunile in sfanta biserica, la mormintele lor, sa facem
pomenirile randuite de sfintii parinti, sa facem milostenia cuvenita pentru
sufletele lor si sa-l rugam pe milostivul Dumnezeu sa le faca odihna “in loc
de verdeata, in loc de odihna, de unde a fugit toate durerea, intristarea si
suspinarea”. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească! Amin.