Partidele politice au avut din totdeauna caracter dual: entitati publice si private.

Deoarece Constitutia n
mentioneaza partidele politice, acestea s-au dezvoltat inafara cadrului legislatgiv in primele decade ale
Repubicii.Partidele politice erau entitati private pana cand statul a inceput legiferarea reformelor in anii
1860. Acestea sunt actori actori principali atat in polotica de stat cat si in cea nationala si au furnizat
ceea ce multi au numit servicii quasi-guvernamentale, incluzand recrutare acandidatiilor, campanii
politice, supervizarea procesului de votare. Daca privim partiede ca parte a sistemului de separare a
puterilor, atunci putem admite ca acestea sunt demne de o protectie juridica pentru a le asigura
integritatea si independenta. Aceasta indepedenta ar trebui sa varieze in functie de tipul de activitate.
La fel ca mass-media, partidele analizeaza si critica oficialii guvernamentali intr-un mod independent
asfel regimul nu poate controla in totalitate procesul electoral.

In anii 1960, partidele au fost conceptualizate in 3 parti: oranizatia partidului-membrii activi, partidul de
electorat si partidul din guvern. Acest aspect vizeaza in principiu activistii politice si ajuta la pastrarea
independentei unui partid. Cu toate acesa, Curtea a fost fortata deseori sa consiere avantajele
mentinerii indeăpendentei partidelor politice in timp ce le-au supus la un fel de supraveghere publica in
timp ce exercitau functii guvernamentale importante. Desi partidele americane nu se aseamana cu cele
europene din perspectiva traseului agestora guvernamental, castigatorii in majoritatea alegerilor
americane sunt partizani care in mod constabnt incearca sa execute politici favorabile organizatie lor din
pozitia de actionari politici. In mod traditional, partidele au expus faptul ca sunt organizatii voluntare
care vizeaza protejarea primuluji amendament in dreptul lor de lib era exprimare si exercitiu. Contra
argumentu tipic adus de state in incercarea de a reglementa partidele a fost acela ca sunt entitati
publice ce trebuie reglementate in interes public. Atat curtea federala cat si cea de stat au incercat sa
gaseasca cdel mai bun mod in care sa se poata aplica libertatile Pimului Amendament in aceste situatii.

In anii 1920 majoritatea statelor deja incepusera un proces de stabilire a perimetrului in care putea
actiona un partid. Acest fel de perimetru includea reguli priving marimea acestuai, compozitia,
responsabilitatile si uneori si orarul. In anul 1958, incorporarea libertatii de asociere in Amendamentul
14 a oferit curtilor federale un nou mod de a adjudeca legile de stat ce afectau partidle politice. In
ultimii ani, legea federala a fost un amalgam de decizii ad hoc in vederea reglementarii partidelor. In
mod similar, au fost multe momente in care courtile nu au validat eforturile statelor de a strucutra
partidele, astfel in anii 80, curtile au continuat sa extinda libertatile din Primul Amendament in timp ce
statele au rescut eforturile de reglementare, creeandu-se astfel o coliziune.

Problema principala se refera la metoda prin care se poate macimiza independxenta partidelor in
probleme interne fara sa sacrifice alte idealuri cheie, precum participarea in aceaste orgaizatii vitale.
Este destul de dificila identificarea functiilor care pot fi interne. Dilema poate fi rezolvata prin
activitatilor politice intr-un mod cat mai clar si specific. Cel mai des intalnit scenariu a fost atunci cand
partidele au trebuit sa excluda anumite persoane sau grupuri din participarea guvernamentala. In anii
urmatori, cateva decizii federale au subliniat dorinta de a implementa principii care sa atace eforturile e
reglementare a fuctiilor interne ale partidelor politice. Cateva alte curti au recunoscut la acel moment
existenta unor zone a parfgtidelor private in care regulamentele statelor si puterea judiciara nu ar trebui
sa intervina. Problema regulamentgelr de stat care se afla in conflict cu partidele nationale a aparut
aproape in mod exclusiv in contextul selectiei delegatiilor la nivel de stat.
Statele au vizat din totdeauna abiliatea comisiilor de a da ajutor public candidatiilor in alegerile
electorale. Acest subiect se refera la procesul intern decizional al partidelor politice in ceea ce
reprezintea cea ai importanta fuctie- numirea candidatului pentru un birou public. De obicei apar
probleme legated de libertatea de exprimare, protectia gala si libertatea de asociere. Majoritatea
curtilor se pare ca trateaza acest proces de dezvoltare ca un aspect privat al partidelor ce nu implica o
actiune de stat, ca in amendamentul 14 al protectiei egale. Totusi, curtile ar trebui sa paxtreze
independenta partidelor prin aplicarea masurilor constitutionale. Interesul acordat in reglementarile
activitatilor publice este mult mai extins decat cel pentru operatiunile iterne. O parte din interesele de
stat au inclus integritate in procesul electoral, mentinerea systemului bipartid, evitarea confuziei in
privinta voturilor, prevenirea frictiunii in interilorul unui partid, mentinerea stabilitatii politice. Curtile au
incercat sa mentina o egalitate intre ineresele statale in administrarea procesului electoral in drepturile
din primul amandament, si membri. Cu toate acestea, masura in care statele pot reglementa activitatile
electorale ale partidelor fara a viola aceste drepturi, ramane incerta.

Avand in vedere varietatea circumstantelor in care legile electorale por afecta deptul de asociere al
partidelor, nu este de mirare ca aceste curti nu au fost capabile sa dezvolte standarde mai
satisfacatoare. In timp ce cerintele partidelor pentru idependenta sunt pe fundatii slabe, sxe cere o
anume egalitate intre public si privat. Unul din domeniile cele mai evidente in care se poate trasa o linie
cu privire la reglementarile de stat este intre faza primara ale alegerilor si cea generala. Desi ambele fac
parte dintr-un proces de selectie amplu, faza primara poate fi vazuzta ca implicand interese mai mari
and liberate de exprimare mai sporita decat alegerile generale. Surprinzator, putine curti federale au
facut o distinctie intre alegeri primare si generale, sau au acordat prea multa consideratie in dezvoltarea
unor standare seăarate pentru fiecare faza. Un motiv ar putea fi acela ca majorittatea disputelor
electoraled includ doar o faza, una din rarele exceptii fiind in 1983 in cazul Andxreson vs Celebrezze, in
care cativa membri ai curtii au recunoscut o distinctie in tratamentul constitutional accordat in alegerile
generale si primare. O astfel de distinctie ar stabili o delimitare clara atat pentru independenta de stat
cand si pentru intersele guvernamentale. Asta ar ajuta la stabilizarea drpturilor din primul amandament
si in acelasi timp ar juca un rol important in regulamente cu privire la abuzul. in serviciu. Statutul curent
al acestui sistem este destul de instabil, in mare parte pentru ca nu existe initiativa din partea curtilor de
a separa cele 2 faze electorale.

Majoritatea statelor au o schema care reglementeaza procesul electoral prin controlul accesulji la
campania electorala. Aceste statuturi in general cuprind diverde cerinte pe care particele sau candidatii
trebuie sa le indeplineasca in vederea asigurarii unui loc sigur in campanie. Aceste eforturi tind sa pice
disproportionat de partide politice minore sau pe candidati independenti. Dar aceste scheme electorale
afecteaza de asemenea si partiele majora, dar indirect, pentru ca structuralizeaza competitia pe terenul
electoral. In general, curtile au judecat aceste statuturi prin analizarea libertatii de exprfimare sau de
asociere din primul amendament sau daca villeaza clauza de protectie egala prin discriminarea
partidelor politice minore. Pare ca dreptul candidatilor de a participa la alegeri primare nu este
fundamental precum dreptul la vot. Decizia curtii supreme in 1983 cu privire la cazul Andreson vs
Celebrezze a vizat un echilibru. Reglementarile c privire la comportamentul electoral vizeaza faptul ca
interfesele statulji si cele ale partidelor sunt ambele la fel de substantiale. Aceasta situatie pare sa indice
faptul ca un echilibru ar fi mult mai potrivit. Acest lucru nu numai ca ar duce la o aplicare mai clara a
standardelor constitutionale dar ar promova un echilibru intre interesele statului si cele ale partidelor.

Desi partidele politice americane sunt vazute ca parti ale guvernului in mod similar cu cele europene,
oficialuu acestora de obicei continua sa se comporte ca partizani o data ce sunt alesi. In ceea ce priveste
acest modelor tripartit, o data ce un ăartid a intrat intr-un guvern trebuie sa renunta in mare parte la
latura privata a existentei sale. Intradevar, o data ce partidul sau partizanii sai sunt la pjutere, ei sunt
guvernul de care alte partide au nevoie de protectie. Ca parte a aparatului guvernamental, partidul
primar nu mai are nevoie de protectie imporiva interventiei guvernamentale. In schimb, sunt alte
partide politice care au nevoie de protectie judiciala fata de puterea partidxului. Astfel , in contrast cu
regelementarile organizatiei interne, actgiunile partidelor in guvern ar trebui sa primeasca cea mai putin
protectie constitutionala. Ani de zile, curtea a refuzat sa sxe implice dxirect in cazuri de manipulare
politica si a tratat acest subienct ca fiind unul prea politic pentru adjudecare. O alta activitate a
partidelor care a intrat sub scrutinul judicial a fost patronajul politic, incluziv angazarile si concedierile
sau atacarea angajatilor guvernamentali din motive de apartenenta. Patronajul politic este aproape la fel
de vechi ca si sistemul politic din Statele Unite. Partidul care se afla la putere nu prea are nevoie de
protectie din partea statului pentru a-si putea pastra independenta. Astfel, cazuri care prezinta cedrfinte
din Primul Amendament impotriva patronajuljui politic ar trebui sa primeasca importanta.

Se pare ca s-a incercat trasarea unor distinctii partea privata si cea publica a partidelor politice
Americane. Cu tgoate acestea, eforturile de a sublinia cele 2 parti nu au fostg foarte concludente in ceea
ce priveste rezultatele . Curtile au recunoscut ca nu toate activitatile de partid ar treb ui tratae la fel ci
ar trebui judecate dupa standarde variate, in fuctie de natura lor de activitate. Actiunile partidelor care
au o natura privata si necesita o protectie mai mare fata de guvern, ded multe ori necesita o implicare
destul de mare din partea statului in ceea ce priveste aplicarea acestor reglementari.

Curtea Suprema a fost sensibila la nevoia de a echilibra reglementarile publice ale partidelor cu dorita de
a pastra pana intr-un puct independenta partidelor. Aceasta a fost reflectata in deciziile multor
judecatori , dar a rezultat intr-un cadru incomplet. Cu toate acestea, aceste decizii au subliniat faptul ca
aceste curti considera important echilibrul dintre reglementarile publice si independenta partidelor.