Sunteți pe pagina 1din 4

DR.

VASILE ASTARASTOAE, PRESEDINTELE COLEGIULUI


MEDICILOR: “O.M.S. introduce dictatura medicala!”
01.08.2009

Articolul integral aparut in numarul 6/2009 al Revistei “Presa Ortodoxa”:

GRIPA A H1N1 – O PROPAGANDĂ PENTRU O.M.S.?


“De ani buni, specialiştii ne ameninţă că va apărea o pandemie de gripă de calibrul precedentelor,
devenite demult „vedete” în opinia publică. Anul 2009 pare să le confirme temerile, odată cu
apariţia unui nou virus gripal, A (H1N1), care se transmite de la om la om. Astfel, de la depistarea
primului caz de gripă „porcină” (în Mexic, la 18 martie 2009) şi identificarea acestuia (24 aprilie
2009), au trecut doar două luni până ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii (O.M.S.), adică forul
internaţional însărcinat cu supravegherea problemelor de sănătate, a declarat alertă de gradul 6
pentru infecţia cu virusul gripal A H1N1.
Pe data de 11 iunie a.c., directorul general al O.M.S., Dr. Margaret Chan, a afirmat că „pe baza
dovezilor existente şi a evaluărilor făcute de experţi, s-au întrunit criteriile ştiinţifice pentru
declararea unei pandemii de gripă”, ridicând gradul alertei pentru gripa A (H1N1) de la 5 la 6. Dr.
Chan a mai adăugat: „Omenirea se află la începutul pandemiei de gripă 2009″. La acel moment,
rapoartele arătau un total de 28.774 de cazuri confirmate în 74 de ţări, dintre care 144 erau
decese.
Mass-media a savurat ştirea şi a servit-o publicului cu adaosul aferent de panică. Ministerul
Sănătăţii din România s-a aliniat şi el la recomandările O.M.S., punând în alertă un întreg
sistem strategic anti-pandemie. Din informaţiile provenite din documente oficiale şi din mass-
media, virusul A (H1N1) este o creaţie de laborator iar infecţia este de o gravitate medie, multe
cazuri vindecându-se de la sine, fără a necesita vreun tratament special. Nu s-a dat nici un ordin
de restricţie privind libera circulaţie dintr-o ţară în alta. Şi, atunci, ne punem întrebarea: cum ar
trebui să percepem noi, ca simpli cetăţeni, alerta O.M.S. pandemică de grad 6, lansată în 11 iunie?
I-am adresat această întrebare d-lui Prof. univ. Dr. Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului
Medicilor din România. (P.O.)
– Prof. V. Astărăstoae: Aş vrea să fac o scurtă introducere. Într-o viziune ultraoptimistă, impusă de
O.M.S. la sfârşitul secolului al 20-lea, se spunea că vom eradica malaria, vom eradica poliomielita,
vom reduce tuberculoza – că secolul al 20-lea va însemna sfârşitul pandemiilor, şi bolile infecţioase
vor dispărea din istoria omenirii. O viziune total greşită şi care a fost infirmată de practică, pentru
că au apărut şi s-au manifestat încă 30 de boli infecţioase noi, una dintre acestea având un impact
social masiv: infecţia cu HIV, ce determină boala SIDA. Tuberculoza a crescut, malaria nu a fost
eradicată şi a crescut, poliomielita există în continuare. A fost, deci, o politică şi o strategie greşită a
O.M.S. Trebuie să ne aşteptăm în continuare la existenţa pandemiilor. De altfel, O.M.S. nu a
declarat această alertă în alte situaţii, deşi acestea îndeplineau criteriile de pandemie, şi a declarat-o
acum, pentru prima dată în 40 de ani.
– P.O.: La ce boli vă referiţi când spuneţi că O.M.S. ar fi trebuit să declare alertă de pandemie?
Prof. V.A.: Este vorba despre sindromul respirator acut sever (SARS), care a avut
manifestarea de pandemie, şi nu s-a declarat alertă, ci s-a oprit la gradul 3.
P.O.: De ce credeţi că O.M.S. a luat acum o astfel de decizie pentru gripa A (H1N1)?
Prof. V.A.: Sunt câteva aspecte care ridică un semn de întrebare. În primul rând, că s-a declarat
această pandemie într-o perioadă de criză economică. Or, în această perioadă se punea
problema, mai ales în ţările donatoare, a fondurilor pe care acestea le alocă diferitelor instituţii
internaţionale. Şi, deodată, s-a declarat nivelul 6, un nivel foarte periculos – şi, atenţie!, sunt
ţări, ca de exemplu Franţa, care nu l-au recunoscut. În plus, toată această escaladare a
gradului de alertă s-a făcut fără consimţământul miniştrilor sănătăţii din ţările membre
O.M.S.
O.M.S.-ul este acum un „colhoz” internaţional: în ultimii 25 de ani, s-a transformat într-o instituţie
care îşi întreţine birocraţia proprie – ca şi Uniunea Europeană, ce merge pe acelaşi drum. Îşi ia
măsuri de supravieţuire.
Iar modalitatea în care s-a făcut această escaladare nu este una eficientă. Să fim bine înţeleşi. Există
un nou tip de virus gripal. Este un virus A, printre primele identificate, care are particularitatea de a
fi un amestec, la nivelul genomului, între virusul de la porci, cu virusul de la păsări şi cu virusul de
la oameni. El se poate transmite de la om la om. Cu toate acestea, însă, modalitatea în care s-au
luat măsurile de prevenţie nu este corectă. Eu zic că măsurile ce trebuiau luate erau măsuri
raţionale: informarea populaţiei, spălarea mâinilor, evitarea locurilor aglomerate. De fapt,
sunt măsuri de bun simţ pentru orice boală cu transmitere respiratorie. Acelaşi lucru trebuie
făcut şi pentru tuberculoză, şi pentru o bronşită, şi pentru multe altele.
P.O.: Spuneţi că la nivelul O.M.S. este o politică de imagine, de atragere a fondurilor de la ţările
donatoare. Totuşi, la acest moment se vorbeşte de o cifră de 3000 de miliarde de euro pentru noul
vaccin antigripal…
Prof. V.A.: Aşa este, şi nu numai pentru vaccin. Este şi pentru medicamentul antiviral, despre care,
după studii multicentrice, unii spun că este foarte bun, alţii spun că este apă de ploaie. Lucrurile nu
sunt clare. Este şi contestat medicamentul antiviral, deşi se spune că ar avea o acţiune ţintită numai
pe virusul gripal şi că nu ar acţiona şi pe celelalte. S-a văzut şi marele tam-tam cu interferonul ca
medicament antiviral. Opinia mea este că în momentul de faţă nu avem un antiviral eficient, iar
cele care există sunt foarte costisitoare. Ori a face rezerve, că s-au făcut rezerve şi când a fost
gripa aviară, este o alocare de fonduri importantă pentru un sistem de sănătate sărac, cum este al
nostru.
P.O.: Spuneaţi că Franţa şi alte ţări nu au urmat recomandările O.M.S. privind adoptarea gradului
6 de alertă. Noi însă am făcut acest lucru, şi cu exces de zel. Cum explicaţi reacţia autorităţilor
române?
Prof. V.A.: Acest comportament nu l-am văzut nici în Spania, nici în Portugalia, unde aveau cazuri
încă de la început, şi care s-au comportat absolut normal. Aceste ţări, ca şi a noastră, sunt
regimuri post-totalitare, cu o anumită mentalitate, căci înainte ne închinam la Bizanţ, apoi la
Istanbul, iar acum ne închinăm la O.M.S. şi la Bruxelles. Acest servilism mă deranjează, pentru
că, vreau să vă spun, şi în alte condiţii România, având o structură bună de sănătate publică şi cu
profesionişti de boli infecţioase, a controlat mai bine ca S.U.A. şi Canada astfel de situaţii – ca, de
exemplu, în cazul SARS-ului. Toţi specialiştii au recunoscut că ne-am mişcat foarte bine, şi nu cred
că aţi văzut atunci această isterie publică. Aceiaşi specialişti au lucrat şi atunci, aceiaşi specialişti
sunt şi acum. Şi mai am un semn de întrebare. Se ştie că eşti în contact cu o persoană infectată cu
virusul gripal A (H1N1). Atunci ţi se recoltează o probă de sânge şi eşti pus în carantină şapte zile.
După care aşteptăm. Nu lucrăm. Dacă în şapte zile nu ai nimic, atunci nu mai lucrează proba; dacă
tuşeşti în cele şapte zile, atunci se lucrează, ca să nu se mai cheltuiască reactive. Atunci, de ce se
prelevează această probă? Dacă este o problemă de gradul 6, atunci acea probă trebuie să o
prelucrezi, să dai acelui cetăţean un răspuns.
P.O.: Să înţelegem că autorităţile române se comportă într-un fel paradoxal! Nu este riscantă o
astfel de abordare?
Prof. V.A.: Raţiunea a fost şi aceea de a obţine imagine pentru anumite persoane. Eu, în perioada în
care s-a declanşat, eram în Spania, împreună cu directorul adjunct al Institutului Naţional de
Sănătate Publică din SUA. Şi el discuta foarte raţional. Când i-am arătat ce dezbateri sunt la noi, pe
internet, spunea: „Dar de ce? Noi ieşim, le dăm două minute, după care instituţiile îşi văd de treaba
lor. Şi stăm în pace”. Nu comunicate ca la noi, dimineaţa şi seara, al 14-lea, al 16-lea caz
ş.a.m.d.
Se introduce un sentiment de panică, dar, atenţie!, se introduce şi un sentiment de respingere.
În avion, la întoarcere, mă uitam cum se completează acele declaraţii. Erau oameni care erau răciţi
şi le curgea nasul, şi la întrebările respective scriau „nu”, „nu”, „nu”. De ce? Ca să nu aibă
complicaţii cu sistemul de sănătate. Nimeni nu a verificat, şi uite aşa! Toate decesele din lume au
fost la persoane care aveau deja imunodeficienţă prin boli anterioare. Da, măsuri trebuie luate.
De aceea avem Institut de Sănătate Publică, dar parcă văd că se va întâmpla ca în povestea cu
Petrică şi lupul! Modalitatea de a transmite informaţia către populaţie, de instruire, este făcută…
poate este şi un an electoral, nu-mi dau seama…
P.O.: România face parte din structurile europene şi este membră în O.M.S. De la acest nivel
pornesc recomandări către ţările membre, care însă nu trebuie înţelese ca nişte legităţi. Dacă încă
putem vorbi despre un servilism din partea ţării noastre, cum percepeţi dumneavoastră modul în
care acţionează O.M.S.?
Prof. V.A.: O.M.S., până acum, orice evaluare s-ar face, a dat dovadă de ineficienţă totală. Nici
unul dintre programele O.M.S. nu au dat rezultate aşa cum au fost prezentate.
P.O.: Nici unul ?
Prof. V.A.: Nici unul, ba dimpotrivă, dacă vă aduceţi aminte scandalul din Taiwan, când au
murit două milioane de oameni în încercarea O.M.S. de combatere a sifilisului. Este cazul din
1971, când au început tratamentul cu penicilină pentru sifilis. Nu au adaptat doza de
penicilină, şi oamenii au făcut şoc. Treponema pallidum din Taiwan era ultrasensibilă la
penicilină, şi ei au luat metoda pe care au folosit-o în Africa, fără să ţină seama de individualitatea
genetică a populaţiei taiwaneze şi de sensibilitatea treponemei din Taiwan. A fost un scandal foarte
mare, care apoi a fost aplanat.
Dar, gândiţi-vă, ce este O.M.S.? O.M.S. este un organ al Naţiunilor Unite, la care participă
toate statele membre O.N.U. şi în care toţi cei ce lucrează sunt selectaţi pe principiul
reprezentării. Toate ţările îşi trimit acolo nişte oameni, vă daţi seama cum selectăm noi oamenii pe
care îi trimitem… şi acum mă refer în special la cei care conduc! Votul unuia din Insulele Fiji, de
exemplu, este la fel ca votul S.U.A. Deciziile se iau în Adunarea Generală, structurile se aprobă.
Deci, în loc să fie o instituţie profesionalizată, în loc să existe anumite criterii pentru ocuparea unei
poziţii, deoarece-i un domeniu specializat, ea este ca un colhoz – şi, atunci, ca la colhoz, fiecare
trage pentru el, pe fonduri care să le utilizeze.
De fapt, O.M.S.-ul încearcă să introducă o dictatură medicală, ca şi sănătatea publică, care a
început să încalce drepturile naturale ale omului, pentru că, vedeţi: a introdus carantina, a
interzis libera circulaţie, a introdus vaccinarea obligatorie, s-a încălcat autonomia pacientului
care nu poate refuza tratamentele obligatorii. Toate, pe acest principiu al siguranţei colectivităţii.
Nu există un echilibru între drepturile pacientului şi acest principiu al siguranţei. Şi atunci O.M.S.-
ul introduce, cred că e corect termenul, dictatura medicală. Ne învaţă, de exemplu, cum să
mâncăm, fără să ţină cont că a existat o selecţie naturală bazată pe comportamentul alimentar. În
plus, în momentul de faţă, noi fetişizăm nişte concepte în medicină, care iarăşi introduc
dictatura, cum sunt, de exemplu, ghidurile, protocoalele şi medicina bazată pe dovezi. Această
politică globală, de a-ţi impune şi nu de a veni cu argumente, nu este eficientă”.
(Claudia Laslo)

Sursa: cuvantul-ortodox

S-ar putea să vă placă și