Eros - Ion Luca Caragiale

E primăvară... Sus pe Atlas,

între pământ şi luna plină,
Fug nouri străvezii la vale
cernând uşor o bură fină...
Un leopard adult simţeşte
deodată-n sânu-i o văpaie!
Din creştet până-n vârful coadii,
în creiere şi-n măruntaie,
îl furnică un neastâmpăr
nesuferit şi nenţeles...
Din nările lui dilatate,
suflări adânci şi grele ies;
Din ochii-i injectaţi de sânge,
îi pică lacrime fierbinţi:
El ghearele-şi înfige-n carne,
scrâşneşte crunt ieşit din minţi,
Se zvârcoleşte-n salturi stranii...
răcneşte covârşit de chin -
îi crapă pieptul sub lucrarea
nemilostivului venin...
Ridică botu-n sus să soarbă
răcoarea nopţii cuputere
şi vede-n călătorii nouri
un cârd de tinere pantere.

S-au dus şi nourii şi luna -

- pe Atlas soarele e sus -
Acu... bolnavul de az-noapte
lâng-o panteră doarme dus.
Da! da!în cauda venenum -
ilustrul Darwin bine-a spus!