Moise - Carmen Sylva

Striga poporul: �Ap?! Noi murim!�

Privea proorocu-ntinderea pustie
?i cerul sur: �Tu, Doamne, dac? e?ti,
S? nu m? la?i, roste?te-al t?u �s? fie�!

Puteri tu d?, P?rinte, m�inii mele

?i las?-m? din st�nci s? scot izvorul,
St?p�ne al vie?ii, �ndur?-te s? scap
De-o moarte-a?a cumplit?, azi, poporul,

Tu m-ai chemat, Jehova, iar acum

M? la?i �n cea mai dureroas? vreme,
S? fiu ucis de-ai mei, de cei mai dragi,
Izbit de ura lor ?i de blesteme.

S? nu m? �nve?i, P?rinte, a dispera!

Al t?u e neamul care-l am pe m�n?!
Ai mil? dar de mine-acum, c�t ai
De cel din urm? vierme din ??r�n?!

Ei nu ?tiu, bie?ii, cei ce-n mine cred,

Ce chinuri am ?i cum m? zbat �n ele,
Ce singur sunt eu azi ?i cum m? mistui
�n trista noapte-a disper?rii mele!

P?rinte, m-ai ales ?i-am ascultat,

De?i-mi vedeam prea bine a mea sl?biciune,
?i singur eu sculai acest popor
S?-l scot din gura mor?ii, din robie.

De nu sunt vrednic eu ca s? conduc

Poporul t?u, Tu pierde-m?, P?rinte,
?i-alege-?i dup? plac un om mai bun
Spre-a duce-al t?u popor de-aici-nainte!�

?i-n jurul lui, hulind pe Dumnezeu,

Urlau de chin seto?ii-n disperare
?i plini de pl�ns scoteau pe mor?ii lor
Din tab?r?-n pustiu, cu vuiet mare.

?i tinere femei, copii, femei ?i mo?i,

?i fete ?i fl?c?i, treceau pe-aproape,
�ntin?i pe patul lor, din corturi sco?i,
?i tot mai mul?i duceau ca s?-i �ngroape.

Cereau s? le ajute, ?i scr�?nind

Rosteau cu urlet urgisitu-i nume -
El �ns? sta t?cut, privind la ei
Cu ochii du?i, p?r�nd dintr-alt? lume.

El st? ca st�nca-n marea cu furtuni,

N-arat? nici durere, nici m�nie,
Dar negr?it de jalnice-ale lui
G�ndiri ce-l mistuies, cine le ?tie?

Apoi ridic?-ncet toiagul s?u,

Love?te st�nca, ?i uimit poporul
St? mut v?z�nd ie?ind cu zgomot
Cu ap? din bel?ug, acum, izvorul!