Autoportret în timp

De A. E. Baconsky

Am semănat cu pădurea, cu moara de vânt, cu tăcutele,

negrele, necunoscutele cruci de la margini de drumuri,

cu umbrele cailor noaptea pe-nalte coline moldave

am semănat - şi cu chipul ciudaţilor zei

îngropaţi în nisip lângă mare. Cât e de-atunci?

Trebuie sa fi trecut multe ploi, multe viscole, trebuie

sa fi pierit multe ziduri şi oşti, să fi căzut multe lanţuri,

să fi ars, să se fi risipit, să se fi dus dracului multe imperii

ca să-ncep a semăna în sfârşit cu mine.