Sunteți pe pagina 1din 2

viaţa creştină ! , !

(
publicaţie editată şi distribuită gratuit de parohia „sf. arh. mihail și gavriil” - poieniţa, com. vânători, jud. iaşi, protopopiatul paşcani
)

De seamă lucru este să trăieşti în asculta-


re, să ai un mai mare şi să nu atârni de ti-
ne însuţi. Eşti mai bine apărat ascultând,
decât poruncind. Nu este bine să asculţi
numai de nevoie ci şi din dragoste pentru
Dumnezeu.
PĂRINTELE ARSENIE BOCA

natura, dar şi noi tot natură suntem şi suflete-


le noastre îşi aşteaptă primăvara lor – învie-
rea lor. Aşa începe postul – sărbătoarea
ragii mei, iată, am intrat şi în Postul sufletului. […]
D Mare, în vremea cea mântuitoare a
pregătirii pentru cel mai mare eveni-
Postul este pregătirea pentru spoveda-
nie, este însăşi spovedania şi împărtăşi-
ment din istoria omenirii – pentru întâlni- rea cu Sfintele lui Hristos Taine. Slujbele
R
eferitor la însăși natura pomului cunoaște-
rii binelui și a răului, majoritatea Învățători- rea cu Domnul nostru Iisus Hristos, Care sobre din Postul Mare ne predispun la pocă-
lor bisericești cred că el a fost adevărat a înviat. Pentru mulţi, Postul Mare nu este o inţă. Şi întrebarea „trăiesc eu, oare, după
precum și ceilalți pomi din Rai, pentru că Sfânta noutate, ei deja au fost pătrunşi de neuitata legea lui Dumnezeu?” – tot mai des tulbură
Scriptură spune: „Și a făcut Domnul Dumnezeu să şi buna mireasmă a acestei aşteptări, şi triste conştiinţa – e harul lui Dumnezeu, ce bate la
răsară din pământ tot soiul de pomi, plăcuți la şi îmbucurătoare totodată, a înnoirii sufletului uşa inimii.
vedere și cu roade bune de mâncat; iar în mijlocul lor, când el îşi simte cu putere nevrednicia În prima săptămână este un post dife-
Raiului era pomul vieții și pomul cunoștinței binelui sa, dar şi prezenţa lui Dumnezeu aici, alături rit. Este socoteala faţă de Dumnezeu pentru
și răului”. El este numit pomul cunoașterii binelui și de sine şi chiar în sine. Dar sunt printre noi şi tot anul trăit, cu o strictă verificare de sine, a
a răului, deoarece, gustând din el, omul a desco- din aceia, care nu demult au auzit chemarea vieţii noastre înaintea feţei Dreptei Judecăţi a
perit binele ascultării și răul împotrivirii față de voia pe calea urmării lui Hristos, pentru care aces- lui Dumnezeu. Ce relaţie de neconceput –
lui Dumnezeu. ta este primul Mare Post. Şi tocmai lor vreau Dumnezeu, Creatorul cel Atotputernic, Atot-
Pomul cunoașterii din Rai a fost un fel de să le povestesc ce înseamnă pentru un creş- ştiutor şi noi, slabi, neputincioşi cu sufletul şi
test, o încercare, un exercițiu al ascultării sau tin prima săptămână a Postului Mare şi cum cu trupul, dar făptura Lui iubită, care nu ştie
neascultării umane. De aceea a și fost numit trebuie să o petreacă. Iar celor care deja să răspundă cu iubire la iubirea Lui. Nu
pomul cunoașterii binelui și a răului. Poate că preţuiesc acest timp binecuvântat, nu este aceasta, oare, naşte în noi smerita conştiinţă
această denumire i-a fost dată întrucât dădea păcat să le amintesc cum petreceau vremea a nevredniciei şi a păcătoşeniei noastre?
celor care mâncau roadele lui puterea să-și cu- postului strămoşii noştri cei evlavioşi şi cu Bunicii şi bunicile noastre iubitoare de
noască propria lor natură. Această cunoaștere frică de Dumnezeu. Eu am surprins încă Dumnezeu petreceau toată această primă
este bună pentru cei desăvârșiți și întăriți în con- vremea acestei minunate armonii, când în săptămână în aspră înfrânare, în permanen-
templarea lui Dumnezeu [ἐν τῇ θείᾳ θεωρίᾳ] și viaţa întregii societăţii ruseşti Postul Mare în tă frecventare a bisericii lui Dumnezeu. Şi
pentru cei care nu se tem de cădere. Pentru că ei, chip nevăzut îşi punea lanţurile sale mântui- acasă nici nu mai aveau grijă de masă. Ve-
nevoindu-se stăruitor în această contemplare, au toare şi părea că toţi trăiesc, având o singură sela era spălată şi curăţată cu grijă dinainte
dobândit o anume obișnuință. Totuși nu este bună inimă, un singur sentiment. ca nici mirosul să nu îi tulbure pe cei care se
pentru cei neîncercați și stăpâniți de dorințe „Astăzi este primăvară în suflete!” – înfrânau. Sfânta Evanghelie, Psaltirea ieşeau
pătimașe, întrucât nu sunt statorniciți în bine și spune Sfânta Biserică. Şi prima săptămână a la vedere, amintind în tăcere de duhul aces-
sunt insuficient de întăriți în atașamentul doar de Postului Mare întotdeauna este în pragul tei perioade deosebite. E Postul Mare!
ceea ce este bun. După natura sa, pomul cuno- primăverii, când natura înaintea ochilor între- Spovedania din biserică era precedată
așterii binelui și a răului n-a fost cel care a gii omeniri în fiecare an printr-un grai tainic de pocăinţa şi de curăţirea conştiinţei,
adus moartea. Dimpotrivă, a fost bun, precum repetă învăţătura despre învierea morţilor, făcute acasă. Cercetându-se pe sine, sufletul
toate celelalte făcute de Dumnezeu, doar că l-a zugrăvind-o prin minunea învierii ei, amintind se căia la vederea unor păcate, îşi amintea şi
ales pe acesta să fie mediul prin care se va dovedi că vremea de iarnă a „morţii” pentru ea a luat plângea pentru altele, făgăduia să se izbă-
ascultarea omului față de El. În porunca cea mică sfârşit şi înainte stă învierea vieţii. Şi în sub- vească de altele, se caia pentru deprinderile
a fost exprimată toată voia lui Dumnezeu despre conştientul nostru începe aceeaşi aşteptare a păcătoase. În familii se instaurau o linişte şi o
existența omului în Rai, „iar voia lui Dumnezeu înnoirii sufletului şi bucuria pentru faptul că pace deosebită, plină de evlavie.
este constituția și legea cea mai desăvârșită”. acest lucru negreşit se va întâmpla. Înviază (continuare în pagina 2)
VIAŢA CREŞTINĂ • 1 martie 2020 2
(continuare din pagina 1)

Toate acestea se săvârşeau, având ca temei


presimţirea judecăţii lui Dumnezeu la spoveda-
nia care urma să se săvârşească în biserică.
Pregătindu-se pentru această judecată, mer-
gând la spovedanie, ei ştiau dinainte pentru ce
aveau să se căiască, trăind deja spovedania de la mântuitoarea pocăinţă numeroasele mo- păcat, care este mai cumplită decât păcatul în
personală în sufletul lor. În afară de aceasta, meli ale vrăjmaşului, atât de mult în viaţa de sine. […]
postitorii atenţi stabileau legătura între pocă- acum propusă. […] Pocăiţi-vă! – cu aceste cuvinte se sfârşeşte
inţa de acum şi spovedania lor din anul Iar Sfânta Biserică, an de an, la fiecare sluj- Vechiul Testament (Matei 3,2). Pocăiţi-vă – cu
trecut. bă din Postul Mare aminteşte: „Deşteaptă-te, ele începe şi Noul Testament (Matei 4,17) –
„Iată, voi posti, voi merge la duhovnic, iar el suflete, cel ce te-ai învechit în păcate, înno- într-atât de necesară şi de importantă este
mă va întreba cum am luptat cu păcatele spo- ieşte-te prin pocăinţă, vindecă rănile greşeli- pocăinţa. Domnul, Care nu voieşte moartea
vedite înainte, dacă am îndeplinit canonul, lor de demult”. Dar adevărata pocăinţă în noi păcătosului (Iezechiel 33,11), aşteaptă pocăin-
sfatul, dat atunci. Ce îi voi răspunde eu? Nu deseori o împiedică deşertăciunea vieţii de azi, ţa noastră ca să învieze şi să înnoiască suflete-
greşesc, oare, şi acum, făcând aceleaşi păcate care dă naştere la insensibilitatea faţă de pă- le noastre, ca să fie cu noi şi în noi. Prin pocă-
obişnuite?” Şi începe iarăşi amintirea, care cat, la obişnuinţa de a săvârşi păcatul, fără a inţă, numai prin adevărată pocăinţă „nu spre
intensifică sentimentul de pocăinţă, ascute observa puterea lui distrugătoare pentru suflet. judecată sau spre osândă” vom sta înaintea
conştiinţa răspunderii şi apleacă spre îndrepta- „Obişnuinţa este a doua natură” – spune sfinţeniei Trupului şi a Sângelui Mântuitorului
re, îndeamnă la lupta cu înclinaţiile şi deprinde- proverbul şi, cu cât mai multă plăcere şi desfă- nostru. Împărtăşirea cu Sfintele lui Hristos Tai-
rile păcătoase. […] tare ne aduce păcatul, cu atât mai sigur se ne încununează postul şi pune „început” unei
Să urmăm înaintaşilor noştri şi noi, căci acomodează el în suflet, devenind o obişnuinţă vieţi noi.
întocmai aşa se naşte viaţa duhovnicească. pierzătoare. Iar pentru obişnuinţe noi ne căim Apropiaţi-vă şi vedeţi că bun este Dom-
Şi să nu ne distragă pe noi, fiii lui Dumnezeu, foarte rar, aşa apare în noi nepocăinţa faţă de nul. Amin.

prin luminare şi desăvârşire, prin răstignirea


propriilor păcate. Pe de altă parte, Euharistia
este până la urmă chemarea noastră, a celor
ce suntem fii ai lui Dumnezeu prin har, la o
libertate deplină, care nu poate fi trăită decât
prin Hristos. Tocmai de aceea, miza Euharistiei
şi a Canonului are valenţe extraordinare: omul
trăieşte cu adevărat liber atunci când experiază
libertatea divină, când nu mai trăieşte o viaţă
singulară, în care se găseşte pe sine în centrul
lumii, ci-L lasă pe Hristos să fie centru al vieţii
sale. Canonul cel Mare cheamă creaţia la
identificare şi la eliberarea din lanţul cel
anonul cel Mare a fost elaborat ca un se transformă în Înviere, iar durerea, acel greu al păcatului.

C canon penitenţial, chiar dacă nu are


această titulatură de canon de pocăinţă,
ci se numeşte „cel mare“ în cultul creştin. Intro-
„penthos“ de care vorbesc Sfinţii Părinţi, se
transformă în bucurie, pentru că omul nu parti-
cipă în Postul cel Mare numai la suferinţa şi
La prima vedere, slujba Canonului Mare se
remarcă prin lungime şi prin doliul duhovni-
dus în cult încă din vremea Sfântului Andrei patimile Mântuitorului, ci participă la comuniu- cesc şi monologul de jale, care reies din
Criteanul, Canonul se citeşte în prima săptă- nea cu Hristos Cel înviat. Tocmai de aceea textele lui. Mai este loc de speranţă în acest
mână a Postului Mare, împărţit în patru frag- semnul Sfintei Cruci, simbolul care uneşte cele canon de pocăinţă?
mente, iar într-o versiune exhaustivă doar în telurice cu cele dumnezeieşti, cele pământeşti
joia săptămânii a cincea din Marele Post. A fost cu cele cereşti, accesibilizează până la urmă În primul rând, doresc să subliniez faptul că nu
introdus în cult în aceste perioade bine delimi- mesajul pe care Canonul cel Mare ni-l transmi- slujba Canonului este lungă, ci răbdarea noas-
tate tocmai pentru că are un conţinut totalmen- te: întâlnirea şi unirea cu Hristos. Unirea aceas- tră este scurtă. În al doilea rând, scopul pocăin-
te penitenţial, referindu-se şi oferind modele ta se face însă mai întâi participând prin jertfa ţei reflectat în Canonul cel Mare al Sfântului
biblice ale celor care au greşit, dar care s-au noastră, o jertfă însoţită de o exclamaţie de a Andrei Criteanul nu este o descoperire abstrac-
ridicat prin pocăinţă. cere mila lui Dumnezeu, de a ne ierta păcatele, tă a păcatelor, ci o depăşire a lor. Omul, creat
Canonul cel Mare este o Biblie în minia- şi în acelaşi timp de metanie, care poate avea după chipul lui Dumnezeu, trebuie să ştie că
tură. Citind Canonul cel Mare poţi ajunge să două sensuri mari: acea „metanoia“, adică pocăinţa este atitudinea corectă, bine plăcută
cunoşti întreaga istorie scripturistică, prin cele schimbarea minţii, schimbarea propriei firi, a Ziditorului, singura capabilă să readucă frumu-
opt cântări despre personaje din Vechiul Testa- gândirii şi a stării de păcătoşenie, iar pe de altă seţea primordială a făpturii. Prin pocăinţă, omul
ment, şi prin ultima cântare, cea de-a noua, cu parte, metania, privită ca şi act liturgic, proster- vindecă sufletul său rănit, repară înstrăinarea
personaje din Noul Testament. narea în faţa Dumnezeului Cel Creator şi Mân- sa de Dumnezeu. În pocăinţă nu se mai găseş-
În slujba Canonului cel Mare, apare foarte tuitor. te sentimentul de culpabilitate, care face ca
des rugăciunea „Miluieşte-mă, Dumnezeule, sufletul să se întristeze, ci se trăieşte sentimen-
miluieşte-mă!“, însoţită de închinarea credin- Nu slujba Canonului este lungă, tul profund, receptarea vie şi conştientă a dra-
ciosului cu semnul Sfintei Cruci şi de metanie. răbdarea noastră este scurtă gostei divine, care coboară în adâncul fiinţei
Legătura dintre rugăciune, Sfânta Cruce şi umane, în adâncul sufletului şi al trupului, ridi-
metanie are o semnificaţie aparte? În mod central, Liturghia şi Canonul cel Mare când făptura din nou la locul menit.
Semnificaţia este în primul rând una du- conduc omul şi creaţia spre drumul Golgo- Pocăinţa este născătoare şi aducătoare
hovnicească. Crucea înseamnă pe de o parte tei, unde prin moartea lui Hristos se omoară de bucurie, căci finalul ei este comuniunea
suferinţă, înseamnă durere, înseamnă compa- însăşi moartea. cu Dătătorul vieţii.
siune, dar pe de altă parte, Crucea e cea care În Canonul cel Mare, noi trăim personal
ne duce mai departe, ne duce spre Înviere. drama omului în căutarea chipului adevărat (Extras din interviul realizat de Tudorel Rusu cu Alexandru
Prelipcean, asistent asociat al Facultăţii de Teologie Ortodo-
Aspectul primordial sau firul cel roşu al Cano- al omului, care este Mântuitorul Iisus Hris- xă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, doctorand în cadrul Universi-
nului cel Mare nu trebuie înţeles numai în sen- tos, acel om care intră pe drumul desăvârşirii, tăţii „Aristotel“ din Tesalonic şi la Facultatea de Istorie din
sul de pocăinţă; pocăinţa în Canonul cel Mare pe drumul epactezei, prin purificarea de patimi, cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi.)

contact: pr. marius-ionuţ tabarcea, tel. 0745776456, mail: parohia.poienita@yahoo.ro, web: poienita.mmb.ro, facebook.com/parohiapoienita