Kalofonis

Formația camerală vocal-instrumentală gălățeană „Kalofonis” a luat

ființă în anul 2014, când Nelu Stase, membrul fondator, a avut revelația
potențialului artistic pe care îl posedă redescoperirea și reinterpretarea
folclorului urban, așa cum era cântat la curțile boierești, în urmă cu 200-
300 de ani. Astfel, Nelu a adunat un mic grup de vocaliști bărbați ce au
absolvit teologia și l-a rugat pe Constantin Lupu, coordonatorul
activității grupului, să înceapă o mică muncă de cercetare în care să
consulte arhivele bibliotecii județene din Galați, unde se găseau culegeri
de cântece precum „Spitalul amorului”, de Anton Pann. Ulterior,
formației s-au alăturat și instrumentiști (vioară, oboi, fluier, bouzuki,
chitară), profesori la Liceul de Arte din Galați.
Genul cântat de această formație nu e chiar atât de cunoscut, în România
existând foarte puține grupuri care îl abordează. Acesta se numește
folclor urban, sau muzică veche românească, și are drept caracteristici
faptul că îmbină de cele mai multe ori folclorul românesc de la sat cu
diverse înfluențe orientale și occidentale. Pornind de la fondul țărănesc
adus de către cei care s-au stabilit la oraș, precum și de la împrumuturile
din alte culturi muzicale de care au beneficiat orașele noastre în
contactele ce s-au stabilit mai întâi cu Orientul și apoi cu Occidentul,
producțiile folclorului urban au apărut și s-au dezvoltat prin acumulări
cantitative. Cele mai reprezentative ansambluri care abordează acest gen
sunt „Anton Pann” și „Trei Parale”.
Colaborarea mea cu acest grup a început în anul 2018, când am aflat că
formația ar fi dorit să aibă în componența sa și un instrument mai
autentic și neobișnuit, precum cobza. La momentul acela eu aveam
câteva noțiuni de bază despre acest instrument, întrucât împrumutasem
unul de la dirijorul orchestrei de muzică populară în care eram membră
și învățasem să cânt pe el. Astfel, am reușit să devin membră a formației
și să concertez alături de ei la diferite festivaluri. Menționez că, fiind
anul centenarului la momentul respectiv, a fost un prilej perfect de
afirmare pentru Kalofonis, iar acest gen de muzică nu numai ca a stârnit
interesul publicului, dar a reușit și să miște audiența, transpunându-i
mental și emoțional în vremurile în care Anton Pann era cel mai de
seamă reprezentant al genului.
În 6 luni cât am fost membră în această formație(din martie până în
septetembrie 2018, când a trebuit să plec la facultate) am avut ocazia de
a concerta cu ei, atât la evenimente oficiale, precum festivaluri și
recitaluri, cât și la evenimente mai puțin mediatizate, dar la fel de
importante(nunți, botezuri). Voi vorbi despre două concerte, cele care
mi-au plăcut cel mai mult și care mi s-au părut relevante.
Primul concert a avut loc în data de 29 martie 2018 și a fost dedicat
centenarului Marii Uniri(data nu a fost aleasă întâmplător, ci s-a încercat
ca ea să fie cât mai apropiată de 27 martie, când s-a realizat unirea
Basarabiei cu România, în anul 1918). Locația a fost Biblioteca
Franceză „Eugene Ionesco” din Galați, iar intrarea era liberă, fiind pusă
acolo doar o cutie de donații, fiecare persoană lăsând cât dorea și dacă
dorea). Donațiile erau folosite pentru a ajuta biblioteca, întrucât ea nu
este o instituție de stat și nu primește fonduri, acesta fiind și scopul
concertului. Ora de început anunțată: 18:30. Noi am ajuns acolo la ora
17, pentru a ne verifica instrumentele și a face sonorizarea. Oamenii au
început să se adune pe la aproximativ 18:15, publicul fiind format
preponderant din oameni în vârstă. Cu toate acestea, au fost prezenți și
tineri, elevi/studenți, familii cu copii. Vestimentația noastră era simplă,
formată din o ie, un pantalon negru și pantofi negri. Oamenii erau
îmbrăcați destul de elegant, dar mai erau și persoane îmbrăcate casual.
Cei prezenți ori veniseră pentru că li se părea ceva destul de inedit și
interesant, ori pentru a-și arăta aprecierea față de serbarea a 100 de ani
de la Marea Unire. Coordonatoarea acestui eveniment era Daniela Vlad,
prezentatoare radio, care a venit cu inițiativa și a realizat demersurile
necesare. Printre piesele cântate se numără: „Dintr-a patriei dulci
sânuri”(compusă de Costache Conachi și Veniamin Costachi), „Mugur
Mugurel”(cântec de revoluție de la 1848), „Într-o verde grădiniță”,
„Este-o lună și mai bine”, „Când toca la Radu Vodă” și altele, toate fiind
în specificul folclorului urban. O altă piesă a fost „Cântă cucul bată-l
vina”, care a reușit să emoționeze publicul. La acest concert au mai fost
prezenți și niște elevi de la un liceu care au recitat poezii în franceză și
au făcut un joc de rol. Spre final, s-au ridicat din public câteva femei în
vârstă, poete, care s-au declarat impresionate de piese și au ținut un mic
discurs, apoi au recitat câteva strofe din creația proprie. Concertul a
durat cam o oră și jumătate.
Al doilea concert a avut loc pe 8 iulie 2018, tot la Galați, la Muzeul
Istoriei, Culturii și Spiritualității creștine, la ora 19. Acesta a fost parte
din Festivalul de Muzică Veche Tradițională „Cantemir”, care era la a
III-a ediție la momentul respectiv. La festival a participat și formația
Trei Parale. Concertul trebuia să se desfășoare în aer liber, dar datorită
vremii nefavorabile, a fost mutat într-o sală a muzeului. Ceea ce m-a
impresionat a fost faptul că, deși ploua foarte tare, sala a fost plină, fapt
care arată deschiderea publicului vizavi de acest gen de muzică. Publicul
a început să se adune pe la 18:45, iar spectacolul a fost decalat puțin,
datorită vremii. Astfel, prima din formație din festival a fost Kalofonis.
Repertoriul a fost format din piese specifice folclorului urban, la care s-
au mai adăugat un peșrev(cântec turcesc) și un solo de cobză, „Cântec
turcesc de nuntă din Dobrogea”. Publicul a fost destul de pozitiv și
deschis, vestimentația oamenilor fiind ca la concertul anterior: fie stil
casual, fie stil elegant.
După noi, au urmat cei de la Trei Parale. Membri formației sunt: Florin
Iordan: cobză, fluiere, cimpoi, țiteră; Daniel Pop: voce, fluiere, drâmbă,
percuție; Mihai Balabaș: vioară; Beatrice Iordan: cobză, contrabas, voce.
Ei erau îmbrăcați cu haine orășenești care se purtau acum 100-200 de
ani, iar atât acestea, cât și felul în care erau așezați când cântau le dădea
un aer mult mai autentic, de taraf. Solistul stătea în picioare și era destul
de expresiv, făcând mișcări naturale atunci când interpreta melodiile.
Piesele lor erau destul de asemănătoare cu ale noastre, dar interpretarea
și modul de a le aborda era diferit: noi mergeam pe un principiu puțin
mai „rigid”, al interpreților de muzică clasică, ce adoptă o anumită ținută
corespunzătoare care arată opinia lor vizavi de genul interpretat. Cei de
la Trei Parale dădeau dovadă de mai multă naturalețe și libertate în felul
de a se exprima, lucru care mi-a plăcut enorm.
Publicul a reacționat la fel de bine la ambele ansambluri. Chiar dacă în
mod cert fiecare a avut o preferință, aceasta nu era atât de clar exprimată
încât să se observe din comportament.