Sunteți pe pagina 1din 13

ROMAN AUGUSTINA

Data nașterii 23.11.1976, ora nașterii: 16.10


Localitatea: BAIA MARE
Augustina, înainte de a începe interpretările propriu zise aș vrea să îți spun
ceva important, de care ar fi minunat să ții seama.
- această astrogramă este puțin mai diferită decât cele pe care le faci în mod
obișnuit la astrologii clasici. Fiindcă interpretăm informațiile în mod diferit. Pot
fi informații asemănătoare, doar că interpretarea lor e diferită.
- am ales să facem acest tip de astrogramă, căruia noi îi spunem
multidimensională, deoarece noi credem cu adevărat în puterea noastră de a
ne realiza viața, de a ne crea propriul destin. După îndelungate cercetări, asta
rezonează cu noi, și implicit și cu tine.
- astrograma este harta sufletului tău, ceea ce înseamnă că ai ales această cale,
aceste calități, aceste evenimente, înainte să te naști propriu zis pe pământ.
Dacă nu te regăsești în unele aspecte înseamnă că ai ales să treci peste ele, sau
ai ales o altă cale, indiferent că e conștient sau nu. Având în vedere că evoluăm
mereu, există șansa ca unele aspecte să nu le mai manifești.
- poți alege să mergi pe drumul pe care l-ai stabilit înainte de naștere, sau poți
alege un drum diferit. Nimic nu e bătut în cuie. De aceea, te rog, nu îți face griji
dacă nu simți să mergi pe drumul acesta.
- concentrează-te întotdeauna pe ceea ce îți dorești. Dacă nu dorești ceva, dar
respingi acel lucru, atunci practic îl inviți în viața ta, fiindcă oferi energie acelui
lucru. Așa că dacă vrei să iei ceva din astrogramă, ia lucrurile pe care dorești să
le manifești în continuare și crede în tine! Credința mută munții!
- noi nu scriem lucruri neplăcute în această astrogramă, deci nu există karmă,
datorii etc. Și asta fiindcă ne-am dat seama că în orice alegem să credem, acel
lucru există. Dacă credem în karmă, ea va veni spre noi. În schimb, dacă alegem
să ne concentrăm pe ceea ce avem de făcut, lucrurile bune vor veni în viața
noastră.
- această astrogramă o poți printa la orice print center, ca să o ai mereu la
îndemână și să te uiți peste ea atunci când simți.
- cel mai mult să ții cont de zodie, ascendent, soarele, luna, mercur, venus în
case și zodii, planetele retrograde (dacă le ai), și nodul nord.
- te rog, după ce termini de citit și studiat astrograma să ne scrii un mesaj pe
facebook sau pe adresa de email. Ne bucurăm de feedback-uri.
INTERPRETARE ASTROGRAMĂ NATALĂ MULTIDIMENSIONALĂ

SĂGETĂTOR
Poți fi privit ca fiind nomadul, studentul și filozoful, toți contopiți într-o singură
persoană. Niciun alt semn nu este atât de concentrat pe descoperirea
adevărului fundamental al vieții. Arzi de nevoia de a înțelege, și îți dorești
schimbările pe care le poate oferi această schimbare.
Te afli în permanență în căutare de noi și noi experiențe. Adori petrecerile,
buna dispoziție și distracția. Optimismul tău este contagios, iar sinceritatea și
onestitatea pot fi o boare de aer proaspăt.
Îți dorești independență și libertate și nu te saturi niciodată de schimbarea
decorului. Desigur, este posibil să uiți de o întâlnire sau să nu respecți un
termen limită important, dar cei din jur pot conta pe tine că vei pune în
mișcare chiar și cele mai plictisitoare petreceri. Te poți considera un norocos,
Jupiter, planeta ta guvernatoare îți este de mare folos în viață.
Entuziasmul tău este contagios, dar lipsa de seriozitate poate să enerveze pe
cei din jur. Generozitatea ta poate să alunece în extrem, optimismul te poate
face orb la detalii, iar onestitatea poate face ca remarcile tale să sune dure sau
nesocotite. Dorința ta de aventură poate fi o schimbare binevenită.
Există tendința de dogmatism, care este foarte periculoasă pentru tine. Fiind în
căutarea unui adevăr universal, și nu al unuia individual, este posibil să
confunzi o tendință cu un adevăr și să devii un predicator al puterii acestuia. Îți
dorești cu adevărat să unești toți oamenii sub o singură idee, și dacă crezi că ai
găsit acea idee, ești nerăbdător să o împărtășești și cu ceilalți.
Îți plac foarte mult călătoriile, locurile noi și explorările.
În dragoste, ești devotat persoanei iubite, dar nu e sigur că va ține prea mult.
Ești în permanentă mișcare, și dacă îți găsești dragostea adevărată, este posibil
să lași în urmă un alai de admiratori, care încearcă în van să dea de tine.
Dragostea este amuzantă pentru tine. Romantismul o prostie. Pasiunea
incitantă. Deși nu ești doar în căutare de distracție, vrei un partener de
călătorie. Te afli aici pentru a căuta, și ai nevoie de o persoană aparte, care să
vrea să se aventureze alături de tine. De asta este recomandat să îți găsești un
partener tot Săgetător, sau măcar semn de foc, cum ar fi Leul sau Berbecul.
Șanse mari poți avea și de la semnele de aer, care alimentează focul: Gemenii,
Balanța și Vărsătorul.
Ești o persoană energică și poți uita câteodată să o iei mai încet. Și în timp ce
galopezi mai departe, este posibil să aduni din ce în ce mai multe proiecte noi,
înainte să fi terminat vreunul din cele începute deja. Toată această alergare te
poate duce la o epuizare nervoasă sau confuzie. Uneori este necesar să te mai
oprești.
Este important să faci exerciții fizice care să te ajute să rămâi echilibrat din
punct de vedere fizic, iar asta te va ajuta să nu pierzi din vedere tabloul mai
larg pe care îl urmărești.
Legat de manifestarea vieții tale, în primul rând stai cu tine și gândește-te bine
la ceea ce îți dorești. Chiar cauți adevărul suprem? Ai nevoie de credințe ca să
trăiești? Trebuie să fii fanatic și să asculți orbește de ceea ce spun cei din jur?
Analizează aceste lucruri înainte să te hotărăști să pornești la drum și să-ți
transformi viața. Te va ajuta.

SOARE ÎN CASA 7 (Motivul pentru care ai venit pe lume)


Ai o mare nevoie de uniune prin căsătorie sau asociere. Personalitatea ta este
foarte deschisă spre lume, publicul, societatea, lumea largă fiind cel mai
important domeniu al preocupării tale. Viața ta este complet dependentă de
ceilalți și s-ar putea spune că nu ai o individualitate foarte puternică, aștepți în
permanență sprijinul și aprobarea celorlalți. În căsătorie depinzi de partener, în
afaceri depinzi de asociați etc. Ai o mare nevoie de a fi în compania celorlalți și
să fii de ajutor. Societatea și viața socială te fac să te simți împlinit. Poți deveni
o persoană populară în mediul tău social sau poți avea parte de o căsătorie
(sau o afacere) aducătoare de strălucire și optimism. Știi să asculți omul din
fața ta, de aceea s-ar putea să ai succes în domenii legate de lucrul cu publicul.
Poți face carieră în lumea publicității sau a comerțului. Poți fi un bun arbitru în
situații conflictuale, de aceea ai avea succes în domenii juridice.
Misiunea ta în această viața este să ai în grijă un public, să vorbești pentru
oameni, să îi ajuți, să fii cineva în această societate. De aceea, gândurile și
emoțiile pe care le ai asupra acestui fapt, îți vor aduce succesul în manifestare.
Datorită prezenței Soarelui în acest sector al cerului, casa VII – tot ce ține de
căsnicie, parteneriate, relația cu societatea, imaginea în ochii celorlalți,
contactul cu lumea, reciprocitate, cooperare, schimb, egalitate, armonie,
complementaritate – este cea mai importantă zonă a existenței, căreia îi vei
acorda cea mai mare atenție.

LUNA ÎN ZODIA SĂGETĂTOR (SUFLETUL ȘI EMOȚIILE)


Este semn de șansă, vitalitate și inspirație. Te simți în largul tău atunci când
poți să-ți extinzi și să-ți înviorezi mediul înconjurător. Ai proiecte grandioase, te
simți confortabil în spații largi și când te afli în mișcare. Iubești libertatea și
aventura. Simți acut chemarea depărtărilor, călătorești mult și, adesea, chiar te
stabilești în ținuturi străine. Ai înclinație către studiu, cultură, artă, filozofie,
religie și ești atras de experiențele spirituale. Îți place să-ți împărtășești
cunoașterea. Ești energic, curajos, sociabil, optimist, vesel, generos și
entuziast. Ai multe oportunități în viață, și ai șansa de a face avere sau de a
urca pe scara socială. Dar poți fi și imprudent, instabil, risipitor, iresponsabil,
sau ești tentat să te implici în situații care pot la un moment dat să te
depășească. Uneori, nevoia de libertate este atât de mare încât pot apărea
dificultăți în întemeierea unui cuplu stabil.
Sufletul tău își dorește libertate mai mult ca orice. Iar asta ai de făcut. Să îți
creezi din libertate un țel. Atunci când ești liber și te simți bine, poți să
manifești tot ce-ți imaginezi.

LUNA ÎN CASA 8 (DORINȚA SUFLETULUI)


Ai o nevoie de siguranță adânc înrădăcinată și ești foarte interesat de
probleme legate de moarte și viața de după moarte. Există posibilitatea de a
avea capacități de medium, sau dacă nu le ai atunci le poți avea și le poți
dezvolta, fiindcă ai venit pentru asta. În plus, ai șanse de moșteniri de la rude
de sex feminin de-a lungul întregii vieți. Nu neapărat să câștigi prin muncă
proprie, ci mai degrabă norocul de a fi omul potrivit la locul potrivit. Legat de
moșteniri, poți primi chiar și capacități și talente de a vedea dincolo de sufletul
unui om și prin asta îl poți ajuta să-și conștientizeze propria viață. Meseria de
psiholog ți-ar prinde foarte bine. Te ajută aici și intuiția ta care este puternic
dezvoltată, astfel încât știi să spui omului în față tot ce vezi și simți. Ai
capacitatea de a avea grijă de banii altora. De asemenea, sexualitatea este
foarte importantă pentru tine, așa că vei căuta mereu să ai parteneri sexuali
mai degrabă decât parteneri de viață.
Dorința sufletului tău este de a pătrunde în alte lumi și astfel să ajuți oamenii
să se ridice la un nivel mai înalt de conștientizare.

MERCUR ÎN ZODIA SĂGETĂTOR (GÂNDIREA ȘI COMUNICAREA)


Ești sincer, cu o minte deschisă, vorbești înainte să gândești. Îți place să înveți,
să explorezi idei noi, dar este posibil să nu fi prea receptiv la ideile altora. Din
acest motiv, proiectele de durată nu sunt întotdeauna punctul forte al tău.
Mintea ta este una care caută, o minte aproape copilărească, în dorința de a
descoperi ceva nou. De asemenea, este independentă, iute, flexibilă,
exploratoare, neliniștită, aventuroasă. Ai interese variate, dar nu prea sunt
urmărite cu consecvență. Ai viziune amplă, obiective mărețe. Ai talent la limbi
străine, posibilitatea de a învăța sau de a te perfecționa în străinătate. Sete de
cunoaștere. Gândire filozofică, structurată pe teorie, concepte și principii.
Posibile probleme de concentrare.
Ești un vorbitor direct, vesel, optimist, plin de umor, dornic să relaționezi, să
schimbi idei. Dacă ești motivat, îți susții părerile cu forță, entuziasm și
inspirație. Ești tentat să predici sau să declami în loc să schimbi idei. În general,
mai mult vorbești decât asculți. În controverse te înflăcărezi și ești lipsit de
toleranță față de părerile altora. Poți fi indiscret sau indecent în exprimare.

MERCUR ÎN CASA 7 (GÂNDIREA ȘI COMUNICAREA)


Cauți compatibilitate intelectuală, atât în căsătorie cât și în parteneriate, și îți
plac foarte mult schimburile verbale. Parteneriatele legate de domeniul legal,
de literatură sau comunicații pot avea de beneficiat în mod special, la fel și
persoanele din vânzări și experții în relații cu publicul, consilierii, judecătorii
sau mediatorii. Ești foarte sociabil, dar poți avea probleme în relații, din cauza
unor neînțelegeri sau angajamente neîndeplinite. Ai tendința de a te căsători
cu o persoană intelectuală și foarte bine educată, deoarece dorești o companie
cerebrală. Cauți întotdeauna să legi relații cu persoane inteligente, cu care să ai
ce discuta și de la care ai de învățat ceva util.

VENUS ÎN ZODIA CAPRICORN (CUM IUBEȘTI?)


Prudent și prevăzător, ești un tovarăș stabil și loial, care va rezista testului
timpului. Iei foarte în serios atașamentul personal și ești deseori atașat de
bunurile tale materiale, la fel cum ești atașat de oamenii din jur. Iubirile sunt
pasionale și au o mare încărcătură erotică. Totuși, nu lași să se vadă nimic din
tumultul tău interior până când nu ești sigur de sentimentele partenerului și de
dorința lui de implicare. Pentru tine este esențial să te simți în siguranță, să ai
control asupra situației. Maturizarea afectivă, care vine de regulă mai târziu,
este profundă și pătrunsă de seriozitate. Relația de cuplu implică în ochii tăi,
angajament și seriozitate. Atunci când consideri că ai găsit partenerul potrivit,
preferi legăturile de durată și te gândești la căsătorie. Dacă suferi de deziluzii
sentimentale grave, poți să-ți pierzi încrederea în căsătorie și să preferi
celibatul. Ai nevoie de timp pentru a-ți dezvolta sentimentele și pentru a simți
că este într-adevăr dragoste ceea ce simți pentru celălalt.
Ești atrasă de bărbați maturi, rezervați, fermi, cu poziție, uneori genul masculin
care oglindește imaginea tatălui.

VENUS ÎN CASA 9 (CUM IUBEȘTI?)


Ai idealuri înalte și apreciezi cultura. Există o înțelegere adâncă a străinilor și a
locurilor din străinătate. Există posibilitatea petrecerii unei mari părți a vieții în
străinătate. Partenerul de viață poate fi un străin sau o persoană cu care să
împărtășești evoluția spirituală și intelectuală. Partenerul joacă un rol de ghid
pentru tine de-a lungul vieții, deschizându-ți interesul pentru alte dimensiuni
ale existenței. Dorești să schimbi lumea în care trăiești, chiar dacă ți se pare
dificil. Dar cum nimic nu e imposibil, fii conștient că orice îți propui se poate
realiza. Există în tine o naivitate de care este important să ții seama. Chiar și în
plan sentimental. Fii mai deschis și mai intuitiv asupra celor pe care îi întâlnești.
Îți place să experimentezi și aventura te atrage foarte tare. Ești foarte sincer,
de aceea de fiecare dată te vei îndrăgosti cu adevărat, chiar dacă se va
întâmpla mai des decât e cazul. Iubești să fii îndrăgostit, să călătorești, să te
distrezi, și de aceea pentru tine viața e ca o joacă. Totuși, libertatea este sfântă
pentru tine, așa că dacă vei simți că îți este limitată, vei fi agitat și îți vei dori iar
independența. Este important să specifici persoanei iubite că dorința ta este de
a zbura liber oriunde dorești. Ai totuși principii morale foarte puternice, așa că
nu ești un libertin sau ușuratic, și te ghidezi după valorile etice ale societății în
care trăiești.

MARTE ÎN ZODIA SĂGETĂTOR (ACȚIUNE, PASIUNE, ENERGIE)


Ai nevoie de idealuri, vise, cruciade, de obiective și anvergură. Țintești fie spre
înalt, fie spre depărtări. Ești energic, mobil, comunicativ, și iubitor de libertate.
Ești atras de aventură, de experiențe incitante, de străinătate și voiaje
îndepărtate. Vrei să-ți lărgești spațiul fizic sau cel spiritual. Lupți deschis pentru
a obține ceea ce vrei, și spui franc ceea ce gândești. Ești competitiv, dar te
ghidezi după principii, dreptate, credință. Acționezi la fel de bine singur sau în
grup. Visezi cu ochii deschiși la o iubire ideală, fără să știi cum să o atragi în
viața ta. Ceea ce vrei tu se poate realiza, dacă ești sincer și deschis cu tine, și
vrei cu adevărat partenerul la care visezi.

MARTE ÎN CASA 7
Vezi viața în comun ca o luptă perpetuă. Căsnicia se aseamănă cu o competiție
în care nimic nu este câștigat pe vecie. Te simți atras de un partener puternic,
ambițios și dominator, un partener pasionat, care să fie mândru de tine.
Cheltuiești multă energie în căsătorie. Vrei cu orice preț să te unești, să mergi
în fața ofițerului stării civile și de asta orice persoană de sex opus întâlnești,
poate fi o posibilitate de uniune, în mintea ta. Dar ești sigur de această decizie?
Stai puțin și te gândește. De ce vrei să o faci? Fiindcă o face toată lumea?
Fiindcă ți-e teamă să fii singur? Sau care este motivul principal pentru care
alegi să faci acest pas? După ce te gândești la asta, te rog să decizi ce este cu
adevărat în sufletul tău. Iar dacă vrei cu orice preț, atunci schimbă-ți percepția
asupra unei vieți în doi.

JUPITER ÎN ZODIA TAUR – RETROGRAD


Jupiter Retrograd semnifică un plan din subconștient de care e bine să ții
seama.
Ești dominat puternic de valorile materiale. Încerci să aduni cât mai multe
bunuri materiale pe care apoi nu mai știi cum să le gestionezi eficient. Ai
tendința de a ajunge să dai faliment până nu înveți să apreciezi și să utilizezi
corect banii. Nu îți spunem asta ca să te speriem și nici nu e necesar să crezi,
însă trebuie să fii conștient că percepția ta despre bani este una distructivă. Ai
nevoie de stabilitate și te simți bine doar înconjurat de bani și avere. Dar banii
nu sunt totul. Sunt doar o parte din viață. Banii te vor părăsi dacă nu îți schimbi
percepția despre ei. Poți să îi vezi ca fiind un instrument prin care să
experimentezi tot ce îți dorești, nu totul în viață.

JUPITER ÎN CASA 1 – RETROGRAD


Orgoliul tău e cam dezvoltat. Dorești să experimentezi cât mai mult pentru a-ți
etala talentele multiple. Ceea ce nu este un lucru greșit, însă este important să
știi dacă o faci pentru tine sau pentru ceilalți. Vrei să demonstrezi ceva
celorlalți sau dorești să îi ajuți? Stai destul de prost cu organizarea și nu știi să-
ți folosești eficient resursele personale. Din păcate nu-ți dorești nici
colaborarea cu ceilalți și preferi să te arunci cu capul înainte, singur. Este
important să înveți să-ți dirijezi resursele și să finalizezi acțiunile începute.

SATURN ÎN ZODIA LEU (SLĂBICIUNI, LIMITE, TESTE – MARELE PROFESOR)


Este important să înveți valorile corecte pentru conducerea celorlalți și modul
în care tratezi creativitatea, dragostea și romantismul. De asemenea, să-i
respecți pe ceilalți, să te abții de la a controla destinele celor din jur, fie că sunt
copii, subalterni, partenerul de viață, părinții. Să te analizezi lucid și autocritic.
SATURN ÎN CASA 4
Deși de mic ai fost forțat de circumstanțe să preiei responsabilitățile grele ale
casei, din cauza unor probleme cu părinți, acest lucru te-a responsabilizat și
astfel în căminul tău nu vei avea probleme din această cauză. Nu îți plac
schimbările, ții foarte mult la trecut și la originile tale, de aceea posibil să fi
părăsit cu greu casa părintească, localitatea natală sau țara în care te-ai născut.
Ai de învățat să fii mai responsabil și cu tine însuți, nu doar cu familia și să nu
mai lași emoțiile să se ascundă în tine, ci să le dai afară într-un mod frumos,
corect, cinstit.

URANUS ÎN ZODIA SCORPION - CASA 6 (SCHIMBARE, REVOLUȚIE, VIZIUNI


NOI)
Ai abilități de vindecare (bioenergie) și interes pentru diverse terapii sau diete.
Ai calități deosebite în tehnică, mai ales computere. Nu suporți rutina, dorești
să încerci mereu lucruri noi. Poți avea idei științifice sau matematice
ingenioase, care să conducă la invenții importante sau la noi deschideri, în
special în cazul celor care au aplicații practice.

NEPTUN ÎN ZODIA SĂGETĂTOR - CASA 7 (ILUZII, FANTEZII, VISE,


SPIRITUALITATE)
Cauți persoane cu scopuri, vise și/sau viziuni comune și poți avea un partener
sensibil, intuitiv, idealist, visător, talentat (poet, muzician, scriitor) și inimos,
care din multe puncte de vedere reprezintă pentru tine idealul pe care l-ai
căutat întotdeauna. Cauți în partener cu care ai afinități spiritual, un partener
care îți stimulează inspirația și imaginația și care are un farmec misterios și
fascinant. Poți avea de asemenea o atracție față de străini și față de călătorii în
străinătate, precum și capacitatea de a-i ajuta pe cei mai puțin norocoși.

PLUTO ÎN ZODIA BALANȚĂ - CASA 6 (SCOPUL EVOLUTIV AL SUFLETULUI)


Înveți lecții despre serviciile față de alții, despre autoperfecționare și smerenie.
Aici lucrează o minte puternică, care trece prin cicluri de introspecție și
autoanaliză și prin reglări în orice aspect al propriei persoane nepotrivit pentru
traseul evolutiv. Scopul evolutiv al sufletului tău este să înveți relațiile corecte
dintre tine și ceilalți, să dezvolți credință și să descoperi un sentiment de
conexiune cu o putere sau cu o forță superioară. Prin aceasta, vor fi învățate
lecții despre discriminare, toleranță și respect față de imperfecțiunile și
greșelile umane.

NODUL NORD ÎN SCORPION/ NODUL SUD ÎN TAUR (SCOPUL VIEȚII)


Ți-ai dezvoltat deja o natură senzuală și stabilitate, prin acumularea și folosirea
resurselor, în trecut (altă viață). Acum trebuie să înveți despre aspectele mai
profunde ale vieții și să treci printr-un proces de renaștere, în timp ce faci asta.
Este o ocazie să înveți despre puterea adevărată, despre transformare și
despre cum să-ți controlezi sentimentele.
Ține minte trei lucruri:
- fă saltul de la conservatorism la acceptarea schimbărilor.
- pune-ți forța și perseverența în slujba unor obiective îndrăznețe.
- construiește noul fără a distruge structurile vechi viabile.

NODUL NORD ÎN CASA 6/NODUL SUD ÎN CASA 12


Ești o persoană care petrece mult timp adâncită în gânduri. Tendința de a-ți
trăi viața pe baza temerilor și imaginației poate să-ți submineze încrederea, iar
cei apropiați de tine pot crede că eviți realitatea. Ești aici ca să oferi servicii
altora, așa că trebuie să înveți ce înseamnă responsabilitatea și încrederea și să
dezvolți încredere în Univers. După ce vei reuși asta, îi vei ajuta pe ceilalți cu
compasiune și vei simți o mare plăcere făcând asta.

ASCENDENT ÎN TAUR (PERSONALITATEA)


Ai o personalitate tenace, o mare capacitate de efort susținut, încăpățânare,
iubești arta și tot ce-i frumos și rafinat. Iubești intens, profund, ești plin de
pasiune și de gelozie. Posezi trăsături fizice deosebit de atrăgătoare.
Motivația interioară dominantă care te conduce este lupta pentru
subordonarea mediului în scopul păstrării echilibrului intern. Te remarci prin
rezistență și perseverență metodică. Optica vieții tale este munca laborioasă,
concepută cu fermitate și condusă de stil tradiționalist. Încăpățânarea este o
trăsătură constantă a caracterului, care, în funcție de momentul și de locul în
care se impune, devine o calitate sau un defect. Interesul pentru utilitate se
dezvoltă pentru a cuprinde chestiunile practice și lumea afacerilor – producția,
comerțul și consumul bunurilor, realizarea de operații de credit și acumularea
unei bogății palpabile. Dorești o educație pentru a fi practic și consideri
cunoștințele neexplicabile o pierdere de vreme.
Înveți despre frumusețe. Trebuie să înțelegi natura experienței fizice, a
esteticului și a intimității.

DESCENDENTUL ÎN SCORPION (RELAȚIA CU PARTENERUL DE VIAȚĂ)


Relațiile tale pot fi marcate de posesivitate și combativitate. Atragi un partener
misterios, secretos, pasional, poți întâlni pe cineva care te fascinează din prima
clipă, fără să știi de ce, care te învăluie în farmecul său personal și te subjugă
dintr-o singură privire. Te poți îndrăgosti la prima vedere. Consideri că orice ar
fi partenerul trebuie să îți rămână alături.

MIJLOCUL CERULUI ÎN CAPRICORN (CARIERA)


Ai ambiție, tenacitate și putere de muncă. Ești o persoană perseverentă,
muncești mult, știi să organizezi lucrurile și să le planifici eficient.
Domeniile în care te manifești cel mai bine sunt cele sigure, stabile, care cer
abilități organizatorice sau strategice, simț practic și financiar: administrație
publică, contabilitate, cercetare, arhivare, arhitectură, construcții, agricultură,
industrie, stomatologie, ortopedie etc.
Ține minte aceste lucruri:
- ai capacitate de organizare și nevoie de a accede la un statut social prin
merite personale
- te afli prin cei ambițioși , care își propun să reușească pe cont propriu,
avansând lent, treaptă cu treaptă, aspirând permanent spre un nou vârf
- te regăsești în poziții-cheie în cadrul unui sistem, al unei structuri, al unei
ierarhii, urmărești să ajungi indispensabil prin competența, responsabilitatea și
autodepășirea continuă
- ai ca temă de viață lecția autorității, iar dacă înveți să asculți și să te
subordonezi, poți deveni lider respectat, mai ales că ești motivat de un rol
important, de funcție și de eticheta asociată profesiei.

INTERPRETARE PERSONALĂ
Dragă Augustina,
Drumul tău în viața asta indică o direcție orientată în slujba altora. O cercetare
și aprofundare în domeniul relațiilor interumane. Favorabil pentru cei în terapii
sau psihologi. Domeniu prin care poți câștiga și un statut social.
Atenție doar la tendința de a ține sau acționa în scopuri proprii.

Cu credința că aceste informații îți sunt de folos,


Echipa Învățături Atlantida.

S-ar putea să vă placă și