Referat:

Reacţia în lanţ. Reactorul

nuclear.

Elaborat :Șaptefrați Daniel

Verificat:Neronova Olga
 1. Reacţie în lanţ este numită reacţia în care neutronii rezultaţi din fisiunea
nucleelor stimulează fisiunea altor nuclee. Masa minimă de substanţă la care are
loc reacţia în lanţ se numeşte masă critică. La mase mai mici decât aceasta creşte
partea de neutroni care trece pe lângă nuclee şi iese în afara substanţei radioactive
235
fără a provoca fisiunea nucleelor. Evident, izotopul 92 U poate fi păstrat numai în
cantităţi mai mici decât masa critică. Aceasta poate fi micşorată folosind învelişuri
din substanţe care reflectă neutronii, de exemplu, din beriliu. Astfel, în cazul
uraniului aceasta poate fi redusă până la câteva sute de grame. Reacţia nedirijată
de fisiune în lanţ se produce în bomba atomică (denumirea corectă, bombă
235
nucleară), în care două fragmente de uranium 92 U , având fiecare masa mai mică
decât cea critică, dar suma maselor lor fiind mai mare decât aceasta, se află în
interiorul unui înveliş metalic. La momentul respectiv, fragmentele de uraniu sunt
suprapuse. Se obţine un corp cu masa mai mare decât cea critică şi are loc explozia
nucleară.

Reacţia dirijată de fisiune în lanţ se realizează în reactorul nuclear. Regiunea în

care se produce reacţia în lanţ este numită zonă activă. Uraniul natural conţine
235 238
doar circa 0,7% de izotop fisionabil 92 U , restul de 99,3% revenind izotopului 92
U . Prin separarea izotopilor se obţine uraniu bogat în izotopul fisionabil, numit
uraniu îmbogăţit. Fisiunea acestui izotop se produce mult mai eficient sub acţiunea
neutronilor lenţi cu viteze de circa 2·103 m/s. Neutronii emişi în urma fisiunii au
viteze mult mai mari, de ordinul 107 m/s. Pentru reducerea vitezelor acestora se
foloseşte moderatorul (apa, apa grea, grafitul sau un amestec al lor). La mişcarea
prin moderator neutronii rapizi pierd din energie, devenind lenţi. Ca rezultat,
numărul de nuclee ce fisionează se măreşte considerabil. Aceşti factori determină
structura zonei active: ea reprezintă un sistem de blocuri sau bare de uraniu
plasate în spaţiul cu moderator . Zona activă este înconjurată de un înveliş
reflector , mai frecvent din beriliu, care reflectă neutronii şi îi întoarce în zona
activă, intensificând astfel fisiunea nucleelor. În exteriorul acestuia se află învelişul
protector de radiaţie din beton armat. Funcţionarea reactorului este dirijată cu
ajutorul barelor de control din compuşi ai cadmiului sau borului care absorb
puternic neutronii lenţi. Introduse complet, barele absorb un număr mare de
neutroni, astfel încât reacţia în lanţ nu se produce. Pentru a o iniţia, barele sunt
scoase parţial până se produce reacţia în regim staţionar. În cazul în care
accidental intensitatea reacţiei se măreşte brusc, barele de control sunt introduse
automat în zona activă şi reacţia este întreruptă. Energia degajată în zona activă
este preluată de un agent termic , consumată apoi la producerea vaporilor de apă
care pun în funcţiune turbinele staţiilor electrice.
2. Reactoarele nucleare pun în funcţiune, de asemenea, spărgătoarele de gheaţă,
submarinele etc. Primul reactor nuclear în lume a fost construit la Chicago (SUA)
sub conducerea lui Enrico Fermi (1901–1954), fiind pus în funcţiune la 2
decembrie 1942. În Europa, primul reactor nuclear a fost construit în anul 1946, în
URSS, sub conducerea lui Igor Kurciatov (1903–1960). În prezent sunt construite
şi funcţionează mai mult de o mie de reactoare, cele mai multe dintre ele fiind
componente ale unor centrale nucleare electrice. Acestea produc circa 6% din
energia electrică consumată în lume, iar în ţări ca Franţa şi Suedia – mai mult de
jumătate din energia consumată.
a) Un reactor nuclear este o instalație tehnologică în care are loc
o reactie de fisiune nucleară în lanț în condiții controlate, astfel încât să poată fi
valorificată căldura rezultată în urma procesului de fisiune

b) Funcționarea reactorului nuclear se bazează pe reacția de fisiune indusă de

neutroni prin care se eliberează energie, iar procesul poate fi controlat prin
controlul numărului de neutroni disponibili. 
235
U + n → 2 fragmente de fisiune + 2 sau 3 neutroni + β, γ + energie
Deoarece neutronii eliberați prin fisiune pot induce alte fisiuni apare
posibilitatea perpetuării reacției (fisiune în lanț). În condiții optime reacția de
fisiune se menține la nivel constant și avem o reacție în lanț controlată.
Neutronii expulzați prin fisiune au o energie cinetică ce corespunde unei
viteze de circa 13 800 km/s (neutroni rapizi). Pentru a produce fisiunea
uraniului 235neutronii trebuie să aibă energii mult mai mici, adică să fie în
echilibru termic cu mediul înconjurător (neutroni termici). Neutronii rapizi
sunt încetiniți prin ciocnirea cu atomii moderatorului. Hidrogenul (din apa
ușoară) cu masă egală cu cea a neutronului ar părea cel mai bun moderator
dar el poate absoarbe ușor neutronii scăzând numărul lor. Deuteriul (din apa
grea) are avantajul că absoarbe mai puțini neutroni realizând mai ușor
perpetuarea reacției în lanț.
În reactor numărul de neutroni este rezultatul competiției dintre procesul de
fisiune (care generează neutroni) și a procesesele neproductive de absorbție în
materialele reactorului sau de scurgere în afara reactorului. Autoîntreținerea
reacției de fisiune depinde de vitezele proceselor menționate care determină
constanta de multiplicare:
keff = Viteza de producere/(viteza de absorbție în materiale+ viteza de
scurgere din reactor)
keff < 1 Numărul de neutroni scade în timp ș reactorul se oprește (regim
subcritic).
keff = 1 Reacție în lanț auto întreținută (regim critic în stare stațonară)
keff > 1 Numărul de neutroni crește permanent (regim supercritic)
 c) Reactorii nucleari au trei tipuri de aplicații.

 Cea mai semnificativă aplicație comercială este producerea de energie

electrică sau de căldură (termoficare, procese industriale).
 O altă aplicație este propulsia navală (în special pentru scopuri
militare).
 Există și reactori nucleari pentru cercetare unde fascicolele de neutroni
se folosesc pentru activități științifice sau pentru producerea
de radioizotopi destinați utilizărilor civile (medicină, industrie, cercetare),
sau militare (arme nucleare).
d) Reactorii nucleari se pot clasifica în funcție de tipul de reacție nucleară
folosit, de materialele folosite la construcția instalației, de utilizarea energiei
produse și de stadiul de dezvoltare a tehnologiei.

 În funcție de reacția nucleară folosită reactori se clasifică în:

- reactori de fisiune (cu neutroni termici sau cu neutroni rapizi)
- reactori de fuziune

 În funcție de combustibilul nuclear folosit reactorii se clasifică în:

- reactori cu combustibil solid (oxid de uraniu, oxid plutoniu, oxid de thoriu
sau combinații)
- reactori cu combustibil lichid (săruri topite de uraniu sau de thoriu)

 În funcție de moderatorul folosit reactorii se clasifică în:

- reactori cu apă ușoară;
- reactori cu apă grea;
- rreactori cu moderator organic (PCB);
- reactori cu grafit;
- reactori cu elemente ușoare (Lif, BeF2);
- reactori fără moderator (cu neutroni rapizi).

 În funcție de agentul de răcire folosit reactorii se clasifică în:

- reactori cu apă ușoară (sub presiune sau în fierbere);
- reactori cu apă grea;
- reactori cu gaz (heliu, dioxid de carbon, azot);
- reactori cu metal lichid (sodiu, NaK, plumb, eutectic plumb-bismut, mercur)
- reactori cu săruri topite (săruri cu fluor)

 În funcție de utilizare reactorii se clasifică în:

 - reactori pentru producerea de energie electrică;
- reactori pentru producerea de energie termică (căldură de proces,
desalinizare, producere de hidrogen, termoficare);
- reactori pentru propulsie (nave, submarine);
- reactori pentru producerea de radioizotopi prin transmutare (plutoniu,
U233, radioizotopi pentru uz medical sau industrial);
- reactori de cercetare.

 În funcție de stadiul tehnologiei reactorii se clasifică în:

- reactori din generația I, primele prototipuri ( Shippingport, Magnox, Fermi
1, Dresden);
- reactori din generația II, proiectate înainte de 1990 (PWR, BWR, PHWR,
AGR, WWER);
- reactori din generația III, modernizări ale reactorilor din generația doi
(ABWR, APWR, EC-6, VVER 1000/392, AHWR-thoriu)
- reactori din generația III + , proiecte cu îmbunătățiri semnificative privind
securitatea si economicitatea (CANDU avansat, EPR, VVER 1200, APWR,
ABWR)
- reactori din generația IV, în proiectare pentru a fi construite după 2030
(reactor termic de foarte înaltă temperatură, reactor termic supercritic cu
apă, reactor termic cu săruri topite, reactor rapid răcit cu gaz, reactor rapid
răcit cu sodiu, reactor rapid răcit cu plumb).