Sunteți pe pagina 1din 8

Acatistul Preasfințitului Agapit, Doctorul Lavrei Pecerska

1 iun

Condacul 1

Prealesule ucenic al preasfântului și de Dumnezeu purtătorului, al dascălului nostru făcător de minuni


Antonie, cel ce ai urmat vieții sfinte a învățătorului tău, Preasfinte Părinte Agapit, cu cântări te
preaslăvim și cu dragoste te cinstim pe tine, mijlocitorul nostru; iar tu, ca cel ce ai îndrăzneală către
Stăpânul, roagă-te pentru mântuirea sufletelor noastre în ziua judecății și ne izbăvește de orice
primejdii, pe noi cei ce îți cântăm: Bucură-te, Sfinte Agapit, grabnic tămăduitor al bolilor sufletești și
trupești!

Icosul 1

Din tinerețe ai iubit curăția îngerească, binecuvântatule Agapit, cel ce ești următor al virtuților
preasfântului Antonie, și de la el dobândind tunderea monahală, te-ai făcut următor cu sârguință a
faptelor lui preamărite; pentru aceasta, te slăvim pe tine, cântându-ți :

Bucură-te moștenitorule al virtuților și darurilor preasfântului Antonie;

Bucură-te, chip al desăvârșirii;

Bucură-te, cel ce prin rugăciunile tale stăruitoare către Dumnezeu, ai dobândit darul tămăduirilor și al
facerii de minuni;

Bucură-te, căci cu suspine adânci ai dobândit curăția trupească și sufletească;

Bucură-te, Sfinte Agapit, grabnic tămăduitor al bolilor sufletești și trupești!

Condacul al 2-lea

Cel ce ești înainte-văzător prin Dumnezeu, fapta cea bună ai lucrat, fără de osteneală, cuvioase
părinte Agapit, primind binecuvântarea Preasfântului Antonie, pentru a te nevoi în peșteră. Astfel,
dobândind pacea care covârșește toată mintea și lucrător virtuților arătându-te, cântai neîncetat lui
Dumnezeu, în post și priveghere: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Înțelegând Preasfinte Agapit voia lui Dumnezeu, i-ai ajutat pe oameni să pună început bun mântuirii
și ai sădit în inimile lor dragostea cea adevărată; cu dinadinsul i-ai săturat cu dulceți duhovnicești și
le-ai întărit credința prin minuni. Tu te-ai arătat ascultător părintelui tău duhovnicesc, Antonie, și
povățuitor lumii întregi, pentru acestea, primește de la noi cântarea:

Bucură-te, cel ce ai deprins virtuțile Sfântului Antonie;

Bucură-te, cel ce ai trăit viața duhovnicească cu ardoare;

Bucură-te, cel ce cu dragoste de fiu l-ai iubit pe învățătorul tău;

Bucură-te, că învățătorul tău te-a iubit la fel de mult;

Bucură-te, cel ce ai urmat vieții sale sfinte;

Bucură-te, cel ce în boală i-ai fost grabnic ajutător;

1
Bucură-te, Sfinte Agapit, grabnic tămăduitor al bolilor sufletești și trupești!

Condacul al 3-lea

Cel ce ai fost întărit de puterea Dumnezeiască, Sfinte Agapit, viață călugărească cu nevoință ai trăit.
Fie binecuvântat lucrul mâinilor tale, în numele Domnului, spre izbăvirea și tămăduirea tuturor celor
ce cu nădejde și credință vin la tine, și fără trândăvie, cântă Preasfintei Treimi: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Având cuget curat, mlădiță vie a Bisericii lui Hristos, Sfinte Agapit, îți aminteai de cuvintele Domnului:
„Bolnav fiind, cercetați-Mă” și „ceea ce faceți unuia din frații voștri mai mici, Mie îmi faceți...” și
primind sub acoperământul tău pe cei necăjiți și deznădăjduiți, te îngrijeai de aceștia, alinându-i cu
părinteasca ta mângâiere; tu ai ușurat bolile cele grele și cu rugăciunile tale, pe cei ce ședeau în
patul morții, i-ai ridicat. Pentru aceasta, primește de la noi laudele:

Bucură-te, cel ce cu evlavie ai urmat virtutea;

Bucură-te, cel ce întru Hristos ai iubit pe toți frații monahi;

Bucură-te, slujitor neostenit al călugărilor bolnavi;

Bucură-te, cel ce pentru faptele tale bune, din viața vremelnică ai dobândit pacea și bucuria veșnică;

Bucură-te, Sfinte Agapit, grabnic tămăduitor al bolilor sufletești și trupești!

Condacul al 4-lea

Furtuna ispitelor care ne cuprinde în fiecare zi, tu ai trecut-o cu ușurință, binecuvântatule Agapit,
ajungând la limanul cel duhovnicesc căci, hrănindu-te cu poruncile dumnezeiești, ostenelile,
necazurile și chinurile au devenit făclie picioarelor și lumină căilor tale către Domnul. Cel ce ești întru
Împărăția Cerurilor, îndură-te de noi, ca să cântăm, împreună cu tine, Sfintei Treimi: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Auzind despre viețuirea ta cea sfântă, cădem înaintea ta, binecuvântatule părinte Agapit, și urmând
învățăturile tale, primim în dar dezlegare de felurite neputințe. Alergând acum la tine, ca la un grabnic
ajutător și tămăduitor, te rugăm să vindeci toată boala și toată neputința, lăudându-te cu cântări ca
acestea:

Bucură-te, iubire negrăită, împodobită cu alese virtuți;

Bucură-te, ostaș al lui Hristos, biruitor asupra vrăjmașilor nevăzuți;

Bucură-te, doctor iscusit al celor bolnavi de păcate;

Bucură-te, mântuire a multor suflete;

Bucură-te, căci cu adevărat, iubitor al aproapelui te-ai arătat;

Bucură-te, că mijlocești, fără de osteneală, pentru mântuirea sufletească și vindecarea trupească a


robilor lui Dumnezeu;

Bucură-te, Sfinte Agapit, grabnic tămăduitor al bolilor sufletești și trupești!

Condacul al 5-lea
2
Luminat fiind de Soarele Dreptății, ți-ai dăruit întreaga viață slujirii Stăpânului și a aproapelui,
ostenindu-te în nevoințe și viețuind în sărăcie. Pentru aceasta te-ai învrednicit de vederea lui
Dumnezeu, iar împreună cu sfinții, neîncetat Îl slăvești pe Cel ce te-a încununat, cu cântarea: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Te cinstim, binecuvântate părinte Agapit, că ai ajuns la starea bărbatului desăvârșit și ai fost


împodobit cu darurile dumnezeiești făgăduite credincioșilor care împlinesc Cuvântul Său. De aceea,
minunându-ne de nevoințele tale, cântăm aceste cântări de laudă:

Bucură-te, că în cămara inimii tale, Domnul Iisus Hristos a găsit o salbă de bunătăți.

Bucură-te, că n-ai încetat a rosti numele

Său dumnezeiesc; Bucură-te, cel ce ai flămânzit și ai însetat pe pământ;

Bucură-te, că te-ai învrednicit de hrana cea cerească;

Bucură-te, că ai iubit sărăcia;

Bucură-te, că purtător de grijă al celor sărmani te-ai arătat;

Bucură-te, că jugul lui Hristos l-ai purtat cu dragoste;

Bucură-te, Sfinte Agapit, grabnic tămăduitor al bolilor sufletești și trupești!

Condacul al 6-lea

Propovăduitor al virtuților Evangheliei te-ai arătat, prin viața ta, părinte binecuvântat, și ostenindu-ți
trupul prin post și rugăciune, ai viețuit pentru slava lui Dumnezeu, iar prin darul cel dat ție, nu numai
că ai rușinat invidia și mânia vicleanului armean, ci l-ai și adus la lumina adevărului lui Hristos,
învățându-l ca pentru toate să mulțumească și să-L laude pe Domnul, cântându-i neîncetat cântarea:
Aliluia!

Icosul al 6-lea

Înălțându-te în peștera din Lavră, ca o stea purtătoare de Dumnezeu, binecuvântate Agapit, cu


lumina virtuților tale, ai vindecat sufletele celor ce au venit la tine cu nădejde și credință, și ai rușinat
pe armeanul cel rău și plin de invidie, vădindu-i nebunia. De aceea, ca unui slujitor bineplăcut lui
Dumnezeu, strigăm către tine, unele ca acestea:

Bucură-te, doctorul armeanului viclean.;

Bucură-te, că pe cel sortit morții de același armean, l-ai ridicat din prăpastia bolii;

Bucură-te, că pe cel condamnat la moarte și adăpat cu otravă, l-ai vindecat în chip minunat;

Bucură-te, cel ce l-ai izbăvit de la moarte;

Bucură-te, că băutura cu otravă pricinuitoare de moarte n-a fost vătămătoare, împlinindu-se cuvântul
Domnului: „Și ceva dătător de moarte de veți bea, nu vă va vătăma”

Bucură-te, că mânia și nebunia vrăjmașilor tăi o ai potolit;

Bucură-te, Sfinte Agapit, grabnic tămăduitor al bolilor sufletești și trupești!

3
Condacul al 7-lea

Ai avut o singură dorință, părinte binecuvântat: de a bineplăcea lui Dumnezeu, mijlocind pentru
mântuirea sufletească și tămăduirea trupească a credincioșilor tăi; astfel, chilia ta întunecoasă din
peșteră izvor tămăduitor s-a arătat săracilor și bogaților, conducătorilor și lipsiților. Tu i-ai primit pe
toți în inima ta, tămăduindu-i, fără a căuta la fețele lor și i-ai învățat să strige în taină lui Dumnezeu:
Aliluia!

Icosul al 7-lea

Știindu-te pe tine mare făcător de minuni, cneazul Vladimir Monomahul, care zăcea pe patul său de
boală, s-a rugat cu lacrimi, binecuvântatule, să fii adus ca să-l vindeci; dar tu, respectând
făgăduințele monahale, nu ai părăsit zidurile mănăstirii ci ai trimis prințului, printr-un slujitor, ierburi
tămăduitoare, din care gustând cneazul, s-a însănătoșit. Atât de mare este puterea minunilor tale,
încât strigăm către tine,cântare de laudă așa:

Bucură-te, crin răsădit în întunericul peșterii;

Bucură-te, mireasmă a harului dumnezeiesc;

Bucură-te, că nu ai tăinuit darul vindecării, încredințat ție de Dumnezeu;

Bucură-te, că nu ai încălcat făgăduințele monahale de dragul conducătorilor lumești;

Bucură-te, cel ce nu ai schimbat slava cerească pe cea pământească;

Bucură-te, că tu pe marele cneaz, Vladimir Monomahul, din patul morții l-ai ridicat;

Bucură-te, Sfinte Agapit, grabnic tămăduitor al bolilor sufletești și trupești!

Condacul al 8-lea

Nesocotind prinosul și darurile pământești, binecuvântatule Agapit, ai lepădat grija cea lumească și
bogățiile pieritoare, învățând pe cei ce veneau la tine, să-și împartă averea săracilor și să-i cânte lui
Dumnezeu neîncetat, cântare de laudă: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Cu totul urmând poruncilor dumnezeiești, părinte Agapit, căutai comoara cea dumnezeiască mai mult
decât bogăția cea trecătoare și cugetai adesea la cuvintele Evangheliei: „Nu strângeți comori pe
pământ, unde molia si rugina le strică, ci adunați-vă comori în ceruri”; iar tu, nedorind ca de dragul
bunătăților vremelnice să pierzi binecuvântările cele veșnice, ai respins darurile pe care ți le-a adus
cneazul și l-ai învățat să le împartă fraților săraci și lipsiți. De aceea, noi nevrednicii, aducem ție
aceste laude:

Bucură-te, cel ce ai iubit sărăcia mai mult decât bogăția;

Bucura-te, că ai respins răsplata pentru vindecări;

Bucură-te, că ai poruncit ca darurile aduse ție să fie date săracilor;

Bucură-te, că și ultima fărâmă de pâine ai împărțit-o cu cei flămânzi;

Bucură-te, cel ce ai dobândit bucuria viețuirii în sărăcie;

Bucură-te, pildă a iubirii de Dumnezeu și a aproapelui;


4
Bucură-te, odor neprețuit al Lavrei Pecerska din Kiev;

Bucură-te, Sfinte Agapit, grabnic tămăduitor al bolilor sufletești și trupești!

Condacul al 9-lea

Toți cei ce au venit în peștera unde te nevoiai, părinte binecuvântat, căutând vindecare trupească și
sufletească, s-au minunat de simplitatea chiliei tale; iar tu, primindu-i cu negrăită dragoste, i-ai învățat
să-I cânte Răscumpărătorului tuturor: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Nici o limbă nu poate lăuda, cu adevărat, faptele tale minunate, binecuvântate Agapit; noi însă ne
mirăm de harul tău și nevrednici fiind, îndrăznim a te lăuda cu cântări ca acestea:

Bucură-te, că ai însemnat legea lui Hristos pe tăblița inimii tale;

Bucură-te, cel ce din adâncul inimii ai revărsat învățături folositoare și mântuitoare de suflet celor ce
au venit la tine;

Bucură-te, locuitor al peșterii;

Bucura-te, că ai umplut peștera de slava minunilor tale;

Bucură-te, cel ce ești iubit de Dumnezeu;

Bucură-te, binecuvântarea oamenilor;

Bucura-te, căci chipul lui Hristos, desăvârșit în tine s-a arătat;

Bucură-te, cel ce ai purtat jugul lui Hristos cu bucurie;

Bucură-te, Sfinte Agapit, grabnic tămăduitor al bolilor sufletești și trupești!

Condacul al 9-lea

Lucrând cu dor nespus la mântuirea ta, sfinte părinte Agapit, ca grâul copt în timpul secerișului,
binecuvântare ai primit, în ziua pe care Domnul ți-a vestit-o mai înainte, și ducându-te în împărăția
Cerească, ai primit răsplata din mâna cea neprihănită a lui Hristos Dumnezeu. Tu, împreună cu
sfinții, cânți neîncetat, înaintea Tronului Slavei, cântarea de biruință: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Slujitor credincios și următor al împăratului ceresc ești părinte Agapit, după cuvântul Său nemincinos:
„Cine vine după mine, robul meu va fi”; pentru aceasta, te cinstim cu inimă curată, pe tine, cel ce
slujești lui Hristos, în locașul veșnic, îndulcindu-te de fericirea nepieritoare; iar tu, ca un adevărat
sfânt al lui Dumnezeu, primește de la noi această laudă:

Bucură-te, că prezicerile armeanului viclean de Domnul au fost rușinate;

Bucură-te, că El ți-a vestit ziua când te vei muta la ceruri;

Bucură-te, că sufletul tău l-ai încredințat cu bucurie în mâna Domnului;

Bucură-te, că al tău chip s-a înseninat privind spre Dumnezeu;

5
Bucură-te, că fața ta s-a umplut de slava celui în Treime Sfânt;

Bucură-te, că trupul cel muritor a fost îngropat în mănăstire;

Bucură-te, că sufletul tău nemuritor s-a înălțat pe muntele Sionului;

Bucură-te, Sfinte Agapit, grabnic tămăduitor al bolilor sufletești și trupești!

Condacul al 11-lea

Cântare Sfintei Fecioare, Născătoare de Dumnezeu, aduci binecuvântatule părinte al nostru, Agapit,
și acum sălășluiești în biserica cea triumfătoare, desfătându-te întru ea și mijlocind pentru toți cei ce
vin la tine cu dragoste. Roagă-te pentru pacea și mântuirea tuturor celor care aduc laudă lui Hristos,
în Treime Sfânt, cântându-I: Aliluia.

Icosul al 11-lea

Te slăvim, părinte binecuvântat, cel ce cu lumina faptelor tale bune te-ai încununat, că multe minuni
izvorăsc de la moaștele tale; iar tu, noianuri de vindecări dăruiești celor ce cu credință cântă ție:

Bucură-te, înger pământesc și om ceresc;

Bucură-te, tămăduitor fără de arginți și izvor de vindecări;

Bucură-te, că prin tine, lumea este vindecată de felurite boli;

Bucură-te, tămăduitor al celor ce suferă de cancer;

Bucură-te, mângâietorul celor întristați;

Bucură-te, bucuria celor deznădăjduiți;

Bucură-te, Sfinte Agapit, grabnic tămăduitor al bolilor sufletești și trupești!

Condacul al 12-lea

Cere har de la Domnul pentru noi, părinte Agapit, cei ce cinstim cu dragoste sfântă pomenirea ta și
alergăm cu osârdie către cinstita raclă a moaștelor tale, din care izvorăște vindecare minunată celor
bolnavi. Te rugăm ca, prin darul primit de la Milostivul Dumnezeu, să tămăduiești bolile noastre cele
sufletești și trupești și să ne ajuți, ca prin mijlocirea ta să dobândim viața veșnică, și împreună cu tine
să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Cântând faptele tale, părinte binecuvântat, lăudăm viața ta cea îngerească, și cinstim prin rugăciuni,
sfânta pomenirea ta. Căzând înaintea moaștelor tale, te chemăm cu dragoste, grăind cu umilință
unele ca acestea: Bucură-te, vrednic slujitor al Fecioarei Maria;

Bucura-te, slava si lauda nevoitorilor din peșteri;

Bucură-te, mare ocrotitor al mănăstirii tale sfinte, împreună cu sfinții Antonie și Teodosie;

Bucură-te, mijlocitor al celor ce vin să se roage în mănăstirea ta;

Bucură-te, grabnic ajutător al închinătorilor;

6
Bucură-te, acoperământul celor ce iți pomenesc viața sfântă;

Bucură-te, Sfinte Agapit, grabnic tămăduitor al bolilor sufletești și trupești!

Condacul al 13-lea

O, cuvioase părinte Agapit, cel ce în locașul cel dumnezeiesc sălășluiești, nu te depărta de noi,
nevrednicii și păcătoșii! Întinde-ne nouă mâna ta și, prin puterea cea dăruită ție de Dumnezeu,
curățești păcatele noastre și ne dă tămăduire, celor ce strigăm ție: Aliluia! ( Acest condac se zice de
trei ori)

Apoi zicem Icosul 1 si Condacul 1

Icosul 1

Din tinerețe ai iubit curăția îngerească, binecuvântatule Agapit, cel ce ești următor al virtuților
preasfântului Antonie, și de la el dobândind tunderea monahală, te-ai făcut următor cu sârguință a
faptelor lui preamărite; pentru aceasta, te slăvim pe tine, cântându-ți :

Bucură-te moștenitorule al virtuților și darurilor preasfântului Antonie;

Bucură-te, chip al desăvârșirii;

Bucură-te, cel ce prin rugăciunile tale stăruitoare către Dumnezeu, ai dobândit darul tămăduirilor și al
facerii de minuni;

Bucură-te, căci cu suspine adânci ai dobândit curăția trupească și sufletească;

Bucură-te, Sfinte Agapit, grabnic tămăduitor al bolilor sufletești și trupești!

Condacul 1

Prealesule ucenic al preasfântului și de Dumnezeu purtătorului, al dascălului nostru făcător de minuni


Antonie, cel ce ai urmat vieții sfinte a învățătorului tău, Preasfinte Părinte Agapit, cu cântări te
preaslăvim și cu dragoste te cinstim pe tine, mijlocitorul nostru; iar tu, ca cel ce ai îndrăzneală către
Stăpânul, roagă-te pentru mântuirea sufletelor noastre în ziua judecății și ne izbăvește de orice
primejdii, pe noi cei ce îți cântăm: Bucură-te, Sfinte Agapit, grabnic tămăduitor al bolilor sufletești și
trupești!

Rugăciunea întâia

O, preasfinte părinte Agapit, înger pământesc și om ceresc! Cădem înaintea ta cu credință și cu


dragoste, rugându-te cu sârguință să ne dăruiești nouă, păcătoșilor și smeriților, mijlocirea ta cea
sfântă, ca nu cumva să fim lipsiți de ocrotirea cea dumnezeiască. Roagă-te Domnului pentru sufletele
noastre, ca prin bunătatea Sa cea nespusă, să ne dăruiască cele de folos sufletului și trupului nostru:
credință dreaptă și iubire nefățarnică, în suferință răbdare, celor grav bolnavi și celor ce pătimesc
vindecare de boli, celor căzuți sub povara întristării și deznădăjduiți mângâiere! Nu uita,
binecuvântatule părinte, de mănăstirea ta cea sfântă întru care ai locuit și pe care o avem odor
neprețuit, apăr-o pe ea și pe toți cei ce se nevoiesc sau slujesc în aceasta, iar pe cei ce vin să se
închine, ferește-i de ispitele și cursele diavolești. Ajută-ne, Sfinte Agapit, să lepădăm bogăția cea
trecătoare, povățuindu-ne spre a aduna comori cerești. Nu ne lipsi de al tău sprijin, ci cu rugăciunile
tale, adu-ne la limanul mântuirii și moștenitori ai împărăției lui Dumnezeu ne fă părtași. O, Sfinte
Agapit, căzând acum înaintea ta, cântăm și slăvim iubirea ta cea mai presus de cuvânt și lăudând
mijlocirea părintească a ta, dimpreună cu Antonie și Teodosie, te rugăm să vindeci neputințele și
durerile noastre cele trupești și sufletești, ca prin tine și împreună cu tine să lăudăm numele cel sfânt
al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

7
Rugăciunea a doua

Preasfinte părinte Agapit, îndură-te de noi și ridică la înălțimile cele cerești pe cei legați de cele
lumești. Tu, cel ce ai sălașul în ceruri, apleacă-te spre noi, cei de pe pământ, căci te rugăm fierbinte:
învață-ne să mergem pe calea cea strâmtă și cu chinuri, dăruiește-ne înțelepciune și povățuiește
pașii noștri spre împlinirea poruncilor lui Dumnezeu. Căci tu, ca un bineplăcut sfânt al lui Dumnezeu,
ne ești pildă de bună viețuire. Sfinte Agapit, nu înceta a te ruga pentru sufletele noastre cele
păcătoase! Cere, prin mijlocirea ta, de la Preamilostivul Dumnezeu, pace Bisericii Sale, bolnavilor
vindecare, celor ce plâng mângâiere, celor năpăstuiți apărare, celor săraci ajutor! Nu te rușina de noi,
cei ce alergăm către tine cu credință, căci tu ne ești acoperământ și mijlocire! Nu te depărta de la noi,
cei ce nădăjduim întru tine! Stând înaintea icoanei tale, ca și cum am fi chiar în fața ta, cădem către
tine și ne rugăm: primește rugăciunea noastră și o du la jertfelnicul lui Dumnezeu, ca prin tine să
primim har și ajutor în neputințele noastre. Fii sprijinitor nouă celor împuținați la suflet, și întărește-ne
credința, ca înarmându-ne cu nădejde, să ne învrednicim de mila lui Dumnezeu, prin rugăciunile tale!

O, alesule slujitor al Domnului, nouă tuturor, care venim către tine, ajută-ne cu mijlocirea ta și ne
îndreptează, ca întru pace și pocăință să primim sfârșit bun vieții noastre, și să sălășluim împreună
cu tine, în binecuvântatul sân al lui Avraam, unde tu te desfătezi cu bucurie, slăvind cu toți sfinții pe
Dumnezeu, în Treime Sfânt: Tatăl și Fiul și Sfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

S-ar putea să vă placă și