Albai Cristina Alina

LL Română-Engleză, anul III

Subiectul examenului:

Modernism și postmodernism în cultura contemporană – o privire personală

Eseu de cel mult 2000 de semne

Observații:

vă rog să exprimați păreri proprii despre cultura și literatura actuală: modernismul merge până la anii
optzeci, postmodernismul românesc de acolo înainte.

Vă rog și vă cer onestitate, se văd copy-paste-urile imediat, folosiți ghilimelele. Orice notă este mai bună
decât pierderea examenului prin plagiat în preajma licenței!

de la ora 9 la 11

Succes!
Albai Cristina Alina
LL Română-Engleză, anul III

Modernism și postmodernism în cultura contemporană – o viziune personală

Aproape întreaga poezie interbelică românească poate fi pusă sub semnul modernității.
Această perioadă este marcată de diferite platforme ale curentului literar modernist, precum
simbolismul, avangarda, expresionismul, ermetismul.
Modernitatea poeziei și prozei românești se reduce la ideea de contemporaneitate și la
racordarea cu lumea europeană. În esență, curentul literar despre care vorbim se angajează să
lupte împotriva tradiționalismului, pionierii săi revoltându-se împotriva academismului rigid,
caracteristic secolului XIX. Cu alte cuvinte, s-a dorit trecerea către un altfel de artă și către feluri
inovative de a o crea. Teoreticianul acestei perioade din literatura română este Eugen Lovinescu,
care preia teoria formelor fără fond de la Titu Maiorescu și o reformulează, fiind de părere că
formele trebuie să-și creeze singure fondul. Un mare număr de poeți români guvernează
modernismul de la perioada interbelică (Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Ion Barbu, etc.) până la
generația șaizecistă (Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Grupul Oniric în poezie și Marin Preda,
Nicolae Breban și Sorin Titel în proză) și anii `70, precursori ai postmodernismului (Emil
Brumaru, Șerban Foarță).
Proza și poezia postmoderniste în literatura română stau sub semnul cunoașterii lumii
doar prin intermediul textului. O astfel de idee și câteva altele caracteristice acestui curent se
regăsesc concentrate în opera lui Mircea Cărtărescu. Această epocă artistică a fost marcată de
numeroși prozatori și poeți în literatura română, în opera cărora se pot regăsi cu ușurință câteva
trăsături specifice postmodernismului, precum ironia, imitația și artificialitatea și care subliniază
cele trei mari piedestaluri care se ating în acest curent: relația cu lumea, relația cu textul și relația
cu cititorul. Printre aceștia se numără: Ștefan Agopian, Alexandru Mușina, Ioan Es. Pop, Cristian
Popescu în poezie și Mircea Cărtărescu, Mircea Nedelciu, Nicolae Steinhardt în proză.
În concluzie, viziunea mea personală asupra celor două epoci artistice sus menționate
vrea să aducă la cunoștință faptul că ele au reușit să inoveze și să racordeze la cultura europeană
literatura română, încorporând noi procedee de a crea artă și totodată filtrând realitatea prin
mintea artistului. Acest tip de solipsism ne atrage atenția asupra subiectivității realității în
literatură.