Sunteți pe pagina 1din 9

AVORTUL

( slide 1)Art. 190. - (1) Întreruperea cursului sarcinii, prin orice mijloace, săvârşită în vreuna din
următoarele împrejurări:

a) în afara instituţiilor medicale sau cabinetelor medicale autorizate în acest scop;

b) de către o persoană care nu are calitatea de medic de specialitate;

c) dacă vârsta sarcinii a depăşit paisprezece săptămâni,

Se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu zile-amendă.

(slide 2 ) (2) Întreruperea cursului sarcinii, săvârşită în orice condiţii, fără consimţământul femeii
însărcinate, se pedepseşte cu închisoare strictă de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.

> (3) Dacă prin faptele prevăzute în alin. (1) şi (2) s-a cauzat femeii însărcinate o vătămare corporală
gravă, pedeapsa este închisoarea strictă de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi, iar dacă fapta a
avut ca urmare moartea femeii însărcinate, pedeapsa este închisoarea strictă de la 5 la 15 ani şi
interzicerea unor drepturi.

(slide 3 ) În cazul în care fapta prevăzută în alin. (2) sau (3) a fost săvârşită de medic, pe lângă
pedeapsa închisorii se va aplica şi interdicţia exercitării profesiei de medic.

(slide 4) Nu se pedepseşte întreruperea cursului sarcinii efectuată de medic:

a) dacă întreruperea cursului sarcinii era necesară pentru a salva viaţa, sănătatea sau integritatea
corporală a femeii însărcinate de la un pericol grav şi iminent şi care nu putea fi înlăturat altfel;

b) în cazul prevăzut în alin. (1) lit. c), când întreruperea cursului sarcinii se impunea din motive
terapeutice,potrivit dispoziţiilor legale;

c) în cazul prevăzut în alin. (2) când femeia însărcinată s-a aflat în imposibilitatea de a-şi exprima voinţa,
iar întreruperea cursului sarcinii se impunea din motive terapeutice potrivit dispoziţiilor legale.

( slide 5)Avortul poate fi:

>avort la cerere

>avort spontan

>avort terapeutic

– are ca scop prevenirea unorconsecinţe nefaste fie pentru mamă fie pentru produsul de concepţie fără
a încălca libertatea mamei de a-şi asuma riscul. Avortul terapeutic nu este un act impus!!!!

>avortul provocat ilegal sau delictual reprezintă întreruperile de sarcină provocate în afara condiţiilor
stabilite de lege.
Avortul provocat devine caz medico-legal prin consecinţele grave asupra sănătăţii sau a vieţii femeii!
PROBLEME MEDICO-LEGALE ÎN AVORT

Diagnosticul de sarcină la femeia vie:

>Examenul clinic

>Examenul biologic

>examenul histologic al fragmentelor recoltate prin chiuretaj de control (depistarea vilozităţilor coriale
sau a fragmentelor din produsul de concepţie)

Diagnosticul de sarcină la cadavru

>examenul extern

>examenul intern: se măsoară şi se cîntăreşte uterul.


Proba de certitudine este găsirea produsului de concepţie în uter sau a resturilor de placentă fetală.

De cît timp a fost întreruptă sarcina?

Sarcina întreruptă la 3-4 luni se mumifiază iar la vîrste mai mari se macerează; după intensitatea
maceraţiei se poate aprecia de cît timp a murit produsul de concepţie: în primele 2-3 zile se produc
flictene la nivelul maleolelor; la 7-8 zile apar flictene pe torace şi abdomen; după 2 săptămîni fătul
capătă aspect sanghinolent iar epidermul se detaşează.

PRUNCUCIDEREA

Art. 180. - Uciderea copilului nou născut, săvârşită imediat după naştere de către mama aflată într-o
stare de tulburare pricinuită de naştere, se pedepseşte cu închisoare strictă de la 2 la 7 ani.

Expertiza medico-legală a produsului de concepţie prevede:

stabilirea stării de nou-născut – păstrarea pe corp a urmelor de sînge, legătura cu cordonul ombilical
confirmarea faptului că nou-născutul s-a născut viu (a respirat, a ţipat sau a mişcat)

Orice dovadă de viaţă: respiraţie, circulaţie, mişcare determină conf. OMS obligaţia de a înregistra
copilul drept născut viu.

Pulmonul respirat

macroscopic – umplerea cavităţilor pleurale de către plămînii destinşi, culoare roz-gri, la palpare dă
senzaţia de crepitaţii; la secşionare dinpulmon se scurge sînge aerat

>docimazia hidrostatică – fragmente de pulmon din diferite zone plutesc deasupra apei

>ex. microscopic – alveolele sunt destinse, căptuşite cu celule aplatizate; bronşiile sunt destinse cu
lumen rotund, conţin mucus şi au pereţii căptuşiţicu epiteliu înalt

Pulmonul nerespirat

macroscopic – cei doi plămîni au consistenţă cărnoasă, culoare roşu închis, se prezintă ca 2 mase
cărnoase de o parte şi de alta a coloaneivertebrale

>docimazia hidrostatică – fragmentele din plămîni nu plutesc

>microscopic – aspect de organ dens, cu fante înguste şi cu bronşiile închise în „gură de pungă”

Pruncuciderea omisivă constă înomiterea îngrijirilor nou-născutului imediat după naştere: lipsa de
dezobstruare a căilor respiratorii, neligaturarea cordonului ombilical cu hemoragie, lipsa alimentaţie etc.
Pruncuciderea comisivă – cele mai variate manevre criminale

Examinarea femeii!!!

Violul

Art. 217. - (1) Actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, prin
constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, se
pedepseşte cu închisoare strictă de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.

Pedeapsa este detenţiunea severă de la 15 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi dacă:

a) fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună;

b) victima se afla în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;

c) victima este un membru de familie;

d) victima era un minor care nu împlinise vârsta de 15 ani;

e) s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii.

Seducţia

Art. 219. - (1) Fapta aceluia care, prin promisiuni de căsătorie, determină o persoană de sex feminin care
nu împlinise vârsta de 18 ani să aibă cu el raport sexual se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la
5 ani.

Hărţuirea sexuală

Art. 223. - (1) Hărţuirea unei persoane prin ameninţare sau constrângere în scopul de a obţine satisfacţii
de natură sexuală, de către o persoană care abuzează de calitatea sau de influenţa pe care i-o conferă
funcţia îndeplinită la locul de muncă, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu zile-
amendă.

EXPERTIZA MEDICO-LEGALĂ A VIOLULUI

Scop: pentru stabilirea :

virginităţii

violului cu deflorare

violului fără deflorare


1. Stabilirea virginităţii – pe baza examinării membranei himenale.Ex. morfologic al membranei
himenale:

a. aspectul general – forma inelară, semilunară, labiată, septat, imperforat, cribriform sau himen dublu.

b. orificiul himeneal – se cercetează dimensiunile şi aspectul marginii libere.

Forma orificiului poate fi: rotundă, ovalară, în fantă

Marginea liberă poate fi netedă sau uşor ondulată (fără crestături sau prelungiri) sau poate fi neregulată
cu crestături mai adînci (himen dinţat) sau cu crestături fine în formă de fransuri (himen franjat)

c. lăţimea membranei himeneale – este distanţa de la baza de implantare la marginea liberă – măsoară
de la 2 mm la 15 mm.

Diagnostic cert de virginitate:

>himen imperforat

>himen cribriform

>himen labiat

>himen fibros

>himen lat cu orificiul mic

>himen nedilatabil sub 1 cm diametru

2. Violul cu deflorare

Deflorarea recentă în urma unui raport sexual

presupune următoarele elemente:

>rupturile membranei himenale

>hemoragie

>tumefacţie

>sensibilitate ,

>prezenţa spermatozoizilor în secreţia vaginală ,prezenţa perilor

>consecinţe tardive: boli venerice, sarcină


Rupturile membranei himenale – odată cu primul raport sexual se produc rupturi inegale ca extindere cu
următoarele caractere:

>număr – pot fi unice sau multiple

>direcţie – este radiară de la marginea liberă sprebaza himenului

>adîncime – pot fi complete (cînd ajung pînă la inserţia himenului).. sau incomplete

> localizarea rupturilor – variază cu forma, lăţimea şi structura himenului; leziunile se localizează
comparînd himenul cu cadranului unui ceas

Hemoragia poate fi minimă sau abundentă; cel mai frecvent hemoragia este redusă şi durează 3-4 zile;
poate reapare la examinare.

Tumefacţia – rupturile de deflorare recentă se

caracterizează prin: sunt roşietice, neregulate, marginile sunt infiltrate, tumefiate, sîngerînde, dureroase
după 2-3 zile aspectului anterior hemoragic i se suprapun depozite de fibrină şi chiar secreţie purulentă
după 4-6 zile semnele de deflorare recentă dispar prin apariţia procesului de vindecare prin epitelizarea
rupturilor ( nu prin cicatrizare)între 8-14 zile epitelizarea este completă

>Sensibilitatea – durerea este moderată, persistă cîteva zile; durata şi intensitatea ei variază cu
reactivitatea victimei, cu importanţa rupturilor, tipul de himen.

>Prezenţa spermatozoizilor în secreţia vaginală - în cazul în care examinarea se face pînă la două zile de
la data raportului sexual

>Identificarea spermatozoizilor: în secreţia vaginală, pe corpul victimei, pe obiecte de îmbrăcăminte, pe


diverse obiecte de la locul faptei.

>Prezenţa perilor – pe lenjerie, pe corpul victimei3.Violul fără deflorare : Se întîlneşte în două


circumstanţe: în himenele dilatabile unde raportul sexual este posibil fără ruptura membranei
himeneale la femeile adulte cu viaţă sexuală veche.

>Semnele de violenţă constau în majoritatea cazurilor în echimoze sau excoriaţii de diferite forme
localizate mai frecvent pepărţile interne ale coapselor, în jurul organelor genitale externe, pe braţe, faţă
şi gît.

S-ar putea să vă placă și