STILURILE FUNCŢIONALE

STILUL (fr. style, lat. stylus, gr. stylos’condei din metal, ascuţit la vârf, cu care se imprimau
literele pe tăbliţele de ceară’; astăzi: mod de exprimare verbală sau scrisă)- expresia unei
individualităţi

COTEANU:

STILUL ARTISTIC STILURI NONARTISTICE/FUNCŢIONALE

Cum transmite Ce transmite
Limbaj conotativ Limbaj denotativ
Unicitate şi inovarea expresiei Expresie caracterizată prin folosirea unor formule şi
construcţii mai mult sau mai puţin fixe, repetabile
Bogăţie lexicală Concentraţie lexicală
Sensuri multiple Sensuri unice

STILURILE FUNCŢIONALE - variante ale limbii literare care corespund anumitor sfere de
activitate umană

1. STILUL OFICIAL (JURIDICO-ADMINISTRATIV)- se întrebuinţează în sfera relaţiilor

oficial-justiţie, administraţie, diplomaţie etc.-, fiind reprezentat de o categorie largă de texte
(legi, hotărâri judecătoreşti, regulamente de funcţionare a instituţiilor, documente politice,
corespondenţa oficială, petiţiile şi memoriile cetăţenilor, curriculum vitae, procesul-verbal,
cererea, formularul, interviul de angajare etc.) şi are următoarele particularităţi:
 Are funcţie referenţială
 Emiţătorul este specializat, receptorul este, de obicei, specializat, dar şi nespecializat, cel
care vrea să cunoască legea
 Respectarea normelor limbii literare
 Obiectivitate
 Lipsa afectivităţii şi a expresivităţii
 Enunţuri cu formă impersonală
 Vocabular specializat
 Folosirea neologismelor, dar nu în număr la fel de mare ca în stilul ştiinţific
 Limbaj accesibil
 Claritate, precizie, concizie, proprietate
 Utilizarea cuvintelor cu sens denotativ
 Mod de expunere formal
 Setereotipie: utilizarea de clişee lingvistice-formule gata consacrate/ formule tip (vezi
cererea)
 Scop utilitar, informare, educare
 Respectarea unor reguli de prezentare grafică (împărţirea textului în paragrafe, alineate,
articole)

2. STILUL (TEHNICO-)ŞTIINŢIFIC este folosit în studii şi lucrări ştiinţifice şi are

următoarele caracteristici:
 Are funcţie exclusiv referenţială, transmite informaţii ştiinţifice, tehnice;
 Respectarea normelor limbii literare;
 Obiectivitate, folosirea pluralului autorului, întrucât acesta evită referirea la propria persoană
(ne propunem să prezentăm..., în opinia noastră...);
 Claritate, precizie, concizie, corectitudine;
 Emiţătorul este specializat, iar receptorul poate fi specializat sau nespecializat;
 Utilizarea unei terminologii specifice fiecărui domeniu şi tehnicii, precum şi a
neologismelor, multe de circulaţie internaţională;
 Folosirea cuvintelor mai ales cu sensul lor propriu/ denotativ monosemantism;
 Lipsa figurilor de stil;
 Utilizarea citatului ca punct de plecare într-o argumentare;
 Completarea conţinutului cu mijloace extralingvistice: hărţi, desene etc.;
 Scop informativ, de educare;
 Structura logică a propoziţiilor şi a frazelor;
 Folosirea unor mijloace lingvistice de genul: în primul rând, în al doilea rând, din această
cauză, din motivele enumerate anterior; în această privinţă, sub acest aspect, pe de o parte,
pe de altă parte, aşadar, ca atare, în consecinţă, în concluzie etc.
Textul ştiinţific apare în reviste de specialitate sau în volume de studii şi cercetări din
diverse domenii (ştiinţe socio-umane, ştiinţe exacte, ştiinţele naturii, tehnică etc.), reprezentând
tipuri variate: note, artocole, recenzii, analize, diagnoze şi prognoze, tratate, sinteze, referatul,
comentariul, analiza de text, paralela etc.

3. STILUL BELETRISTIC (LITERAR ARTISTIC) este specific operelor literare în proză

şi în versuri (+memorii, jurnale, eseuri, memorii, amintiri etc.) şi are următoarele trăsături:
 Mesajul are funcţie poetică, centrată asupra lui însuşi;
 Caracterul individual al stilului;
 Bogăţie expresivă şi forţă de sugestie, obţinute prin folosirea figurilor de stil şi a procedeelor
artistice, a cuvintelor polisemantice şi cu sens figurat/ conotativ;
 Preluarea unor elemente de la celelalte stiluri la nivelul limbajului-arhaisme, neologisme,
elemente de jargon şi argou, regionalisme, termeni ştiinţifici etc.;
 Încărcătură emoţională;
 Căutarea originalităţii în exprimare;
 Respectarea, în general, a normelor limbii literare, scriitorul îşi ia o mare libertate;
 Eufonia, ambiguitatea, sugestia, expresivitatea, originalitatea;
 Scop estetic.
STILUL PUBLICISTIC

 este neunitar (eterogen) din cauza diversităţii tipurilor de texte jurnalistice conţinând
elemente care nu îi sunt neapărat specifice (aceste elemente provin din limbajul ştiinţific, din
cel administrativ sau din cel caracteristic literaturii);
 este propriu mijloacelor de comunicare în masă destinate marelui public, ziarelor, revistelor,
periodicelor, magazinelor, reprezentând presa scrisă, dar și în mass-media audio-vizuală;
este stilul prin care publicul este informat, influențat și mobilizat într-o anumită direcție în
legătură cu evenimentele sociale, politice, științifice, economice, artistice, sportive,
mondene, etc. Modalitățile de comunicare sunt: monologul scris (în presă și publicații),
monologul oral (la radio si televiziune), dialogul oral (dezbaterile publice), dialogul scris
(interviuri consemnate scris);
 este caracteristic mijloacelor de comunicare în masă: ziare, reviste, televiziune, radio, având
funcţia de mediatizare a evenimentelor, şi are următoarele particularităţi:
 influenţează opinia publică (discurs persuasiv);
 în conformitate cu strategiile persuasive, discursul se poate adresa raţiunii sau afectivităţii;
 strategia persuasivă se bazează pe argumente:
A. persuasiunea adresată raţiunii aduce argumente de specialitate, de tip cauză-
efect; (cauze-situaţie de analizat şi/ sau problemă – soluţii – rezultate/ modalităţi de
aplicare a soluţiilor);
B. persuasiunea adresată afectivităţii aduce argumente de popularitate,
superioritatea unor produse în raport cu altele similare, mărturia unor beneficiari ai
produsului, tradiţie, grija faţă de destinatar; dimensiunea persuasivă ţine de publicitar;
 are atât funcție referențială, informativă, cât și funcţie conativă (urmărește crearea unui
curent de opinie, influențarea receptorului), funcție educativă, și chiar funcție de
divertisment;
 respectarea normelor limbii literare, în general, chiar dacă formulările tipice limbajului
cotidian sunt destul de frecvente;
 modul de raportare la informație este diferit: aceasta poate fi prezentată obiectiv (știrea) sau
însoțită de un comentariu/ interpretare, ceea ce presupune o anume implicare subiectivă a
autorului (reportajul, cronica, dezbaterea etc.)
 orientat spre maximă accesibilitate şi actualitate; limbaj accesibil;
 bogăția și varietatea lexicului;
 adaptabilitate la inovaţie, reflectată în folosirea unor neologisme la modă, dar fără a afecta
accesibilitatea limbajului;
 utilizarea unor procedee de expresivitate specifice stilului beletristic: sens conotativ, figuri
de stil – inversiuni, repetiții, antiteze – deseori folosite cu sens ironic, a unor construcţii
expresive (de exemplu, formulări şocante, eliptice, pentru a atrage atenţia cititorului etc.);
 utilizarea unor procedee menite a stârni curiozitatea publicului; un rol important în acest sens
în au titlurile (eliptice, adeseori formate dintr-un singur cuvânt), subtitlurile, interogaţiile şi
exclamaţiile retorice, repetițiile, enumerațiile etc.); utilizarea largă a sinonimelor; tendințele
de aglomerare sintactică; tendința eliminării conjuncțiilor copulative.
 folosirea unor clişee, de exemplu, fraţii noştri de peste Prut, perla litoralului românesc etc.;
 accesibilitatea limbajului, explicabilă prin categoriile diverse ale publicului ţintă;
 scop informativ, dar şi persuasiv, de influenţare a opiniei publice;
 se poate adresa raţiunii sau afectivităţii.

Notă:
Unele forme se apropie de stilul colocvial, artistic sau ştiinţific, prin faptul că îmbină
informaţia cu o prezentare/ comentare a acesteia, ceea ce, uneori, presupune şi o anumită
implicare subiectivă a autorului. Conţinutul reflectă realitatea imediată şi este completat cu
mijloace extralingvistice de tipul: fotografie, caricatură, hartă, schemă, statistică, tabel.

Particularităţi lingvistice
 Lexicale: Este evitat limbajul profesional (el se foloseşte în publicaţiile de specialitate).
Termenii noi sunt explicaţi prin analogie: raporturi de asemănare/ diferenţiere stabilite între
două sau mai multe obiecte, fenomene, fiinţe etc. Utilizează titluri șocante pentru a atrage
atenția, pentru acoperirea subiectului sau pentru referirea nemijlocită la conținut.
 Morfologice:Foloseşte preponderent diateza activă.
 Sintactice: Construit cu propoziţii enunţiative cât mai accesibile şi mai simple. Formulări
eliptice care să impresioneze şi să atragă atenţia.
 Stilistice: Detaliile sunt precise şi elocvente. Stilul cel mai sensibil la inovaţie. Se utilizează
uneori procedee artistice (asemănătoare cu stilul beletristic).

Textele jurnalistice, din presa scrisă şi audio-vizuală, sunt tipuri variate:

a) În presa scrisă: articolul de presă, ştire, reclamă, comunicat, interviu, reportaj,
corespondenţă, cronica sportivă, cronica dramatică, cronica de film, sondajul, editorial,
relatare, foiletonul, masa rotundă, anunțul publicitar, reclama etc.;
b) În presa audio-vizuală: talk-show-ul, masa rotundă, dezbaterea, convorbirea, interviul,
reportajul, reclama etc.