MAN

Curs 7
3 Caracterizarea materialelor amorfe si nanocristaline

3.1 Analiza macrostructurala (microscopie optica MO si

microscopie „scanning” SEM)

3.1.1 Consideratii generale

Examinarea marginilor benzilor obţinute a evidenţiat existenţa unor neuniformităţi sub

formă de fibre subţiri de grosime aproximativ egală cu 3-4% din grosimea benzii. Aceste
fibre s-au separat din masa topiturii în timpul solidificării, având o orientare similară cu
sensul de deplasare al benzii în procesul de tragere. Responsabilă de apariţia acestor
neuniformităţi de margine este instabilitatea de tip Kelvin-Helmholtz care se manifestă
în baie şi ia naştere din mişcarea relativă a fluidelor stratificate, adică baia lichidă
staţionară şi stratul de gaz antrenat în mişcare de către suportul de răcire. S-a constatat
prin determinări experimentale [1] că pentru diminuarea acestor fenomene, viteza jetului
trebuie să fie suficient de mare, oricum mai mare decât cea rezultată dintr-o relaţie de
forma [1]:

h
Vj VS (124)
w
unde: VS - viteza suportului de răcire
h - grosimea medie a benzii
w - lăţimea benzii

Benzile obţinute au fost examinate macroscopic şi pe cele două feţe: faţa de contact (cu
suportul de răcire) şi faţa liberă (dinspre mediul ambiant). Faţa de contact prezintă
pentru toate benzile obţinute un luciu puternic şi o rugozitate scăzută în comparaţie cu
faţa liberă, care prezintă un luciu mai puţin pronunţat şi o rugozitate mai ridicată.
Examinarea la microscopul stereoscopic a celor două feţe ale benzilor a relevat alte
aspecte caracteristice fiecăreia dintre ele. Pe suprafaţa de contact s-a observat un relief
format din convexităţi liniare şi dispuse în lungul benzii. Forma, orientarea şi densitatea
acestora au dus la concluzia că relieful observat pe faţa de contact este “negativul”
reliefului de pe suprafaţa laterală discului de răcire. Suprafaţa liberă a benzilor a relevat
prezenţa unui relief sub formă de valuri liniare, dispuse oblic faţă de lungimea benzilor
şi orientate în sensul de tragere al benzii. Acastă configuraţie a rezultat ca urmare a
interacţiunilor între materialul în curs de solidificare şi curenţii de gaz antrenaţi de
mişcarea discului, în interiorul incintei de lucru.
În ceea ce priveşte continuitatea benzilor, aceasta a fost foarte bună, rezultând la
fiecare şarjă de tragere două sau maximum trei bucăţi de bandă (1şarjă=10g aliaj).
Benzile au rezultat compacte, fără perforaţii, cu excepţia benzilor obţinute la cea mai
ridicată valoare a suprapresiunii de ejectare. În condiţiile unor valori constante pentru
celelalte variabile de proces, dacă presiunea de ejectare a topiturii prin orificiul
creuzetului creşte foarte mult, se produce compunerea celor patru tipuri de instabilitate
(Kelvin-Helmholtz, Maragnoni şi unde capilare în baie şi Rayleigh şi Maragnoni în jet)
ceea ce duce la perforarea benzii sau chiar la fragmentarea ei.
Un alt aspect care trebuie amintit este legat de apariţia stropilor. Una din condiţiile
desfăşurării corecte a procesului de tragere a benzilor este ca volumul băii să fie
constant. Acest lucru se realizează atunci când debitul de material adus de jet în baie
este egal cu cel “tras” de suportul de răcire din baie. Dacă primul debit este mai mare
decât al doilea, pe lângă bandă, în incinta de elaborare se obţin şi particule sferice care
uneori pot adera la suprafaţa liberă a benzii, contribuind deci la deteriorarea geometriei
benzii obţinute.

3.1.2 Determinări de grosime şi lăţime

Determinarea dimensiunilor s-a realizat cu micrometrul, pentru lăţime şi prin

microscopie optică, pentru grosime.
Micrometrul electronic utilizat a fost de tip BLACK DECKER, cu o precizie a măsurării
de 10 2 mm.
S-au realizat măsurători pe câte 6 bucăţi de bandă din cadrul aceleiaşi şarje, luate la
întâmplare. Pe fiecare fragment s-au realizat 6 determinări în zone diferite. Valorile
maximă şi minimă obţinute au fost eliminate, iar cu celelalte s-a determinat media
aritmetică. Valorile obţinute astfel pe cele 6 fragmente din aceeaşi şarjă au fost
mediate, iar rezultatul este prezentat în tabelul 12.
Pentru determinarea grosimii s-a utilizat un microscop optic tip ZEISS, Germania,
echipat cu ocular gradat şi micrometru obiect tip REICHERT, Austria, cu gradaţia de 10-
2
mm.
Fragmentele de bandă din aceeaşi şarjă au fost încorporate în răşină epoxidică, în
poziţie perpendiculară pe planul de pregătire metalografică [209]. Fiecare probă
obţinută a fost prelucrată conform tehnologiei uzuale de pregătire metalografică [214],
după care a fost studiată la microscopul optic. Rezultatele au fost prelucrate matematic
aşa cum s-a prezentat mai sus şi sunt prezente în tabelul 12.
Benzile obţinute prezintă grosimi în intervalul 12,6-46,9 m şi lăţimi cuprinse între 0,68 şi
0,97 m. Pentru fiecare din cele 6 seturi de condiţii de elaborare sau constatat variaţii
ale grosimii şi lăţimii benzilor. Aceste variaţii sunt în concordanţă cu rezultatele din
literatură [11-18, 202-212].

Tabelul 12. Determinari de grosime si latime

Nr probă Grosime bandă g [ m] Lăţime bandă, lb [mm]
1 12,6 0,68
2 28,7 0,72
3 29,2 0,78
4 32,3 0,83
5 37,6 0,87
6 46,9 0,97
De asemenea, aceste variaţii de dimensiuni, care nu au depăşit 15-20% din
dimensiunea medie raportată în lucrare, s-au manifestat mai ales la valorile mari ale
suprapresiunii de ejectare a lichidului. În aceste condiţii se formează pe suportul de
răcire un gol [1] hidraulic circular. Turbulenţa din jurul periferiei acestui gol hidraulic
generează neregularităţi ale băii, manifestate în timp şi spaţiu, de natură să genereze
variaţii de lăţime şi grosime pe lungimea benzii (instabilitate Rayleigh).
Se prezintă în continuare dependenţa grosimii (g) şi lăţimii (lb) benzilor, de principalii
parametrii de proces (pe baza datelor din tabelele 9 şi 12 (fig.21 şi 22).

Fig.21. Dependenţa grosimii benzilor rezultate, de parametrii fizici

ai procesului:
a-dependenţa de debitul jetului
b-dependenţa de viteza jetului

Dependenţele prezentate în fig.21 arată că grosimea se poate reduce micşorând debitul

de topitură ce ajunge în contact cu discul (a). O reducere mai ponderată a grosimii se
poate obţine (b) şi scăzând viteza de deplasare a jetului, deci micşorând presiunea de
ejectare.

Fig.21.Dependenţa grosimii benzilor rezultate, de parametrii fizici

ai procesului:
c-dependenţa de lungimea de contact
d-dependenţa de timpul de contact

Din fig.21c,d rezultă că grosimea benzilor obţinute poate fi redusă şi prin creşterea
lungimii de contact sau a timpului de contact.
Figura 22 prezintă dependenţa lăţimii benzilor rezultate, de parametrii fizici ai
procesului.
 Fig.22. Dependenţa lăţimii benzilor rezultate, de parametrii fizici
ai procesului, în condiţiile utilizării unui orificiu de ejectere
circular:
a-dependenţa de debitul jetului
b-dependenţa de viteza jetului

Rezultă că în condiţiile ejectării topiturii printr-un orificiu circular de diametru dat, lăţimea
benzii poate fi crescută prin creşterea debitului de lichid ejectat sau, mai rapid, prin
creşterea vitezei jetului.
De asemenea se poate constata că lăţimea benzii obţinute se poate mări prin scăderea
lungimii de contact şi a timpului de contact (fig.22,c,d)
Se prezintă în final, în figura 23, a şi b, dependenţa grosimii şi lăţimii benzilor de
presiunea de ejectare, singurul parametru de proces variat în mod direct, la elaborare.

Fig.23. Dependenţa dimensiunilor secţiunii transversale a benzilor,

de presiunii de ejectare:
a-dependenţa lăţimii de presiunea de ejectare
b-dependenţa grosimii de presiunea de ejectare

Se constată că obţinerea unor benzi cu lăţime cât mai mare şi cu grosime cât mai mică
se poate realiza prin creşterea presiunii de evacuare a topiturii metalice din creuzet.
S-au realizat, de asemenea, măsurători ale celor două zone, A şi B, prezente în
structura benzilor. Rezultatele sunt prezentate în tabelul 13. .
Măsurătorile au fost efectuate cu ajutorul microscopului optic, echipat cu ocular gradat
şi micrometru-obiect.
Datorită faptului că grosimea benzilor şi cele ale zonelor cu structuri diferite nu au fost
constante pentru acelaşi fragment de bandă, s-a adoptat următoarea strategie de
măsurare:
au fost alese 5 fragmente de bandă din zone diferite ale şarjelor elaborate;

din fiecare fragment au fost realizate alte două, care au fost astfel montate încât să
se poată realiza măsurători de grosime atât în secţiune transversală, cât şi în
secţiune longitudinală;
fragmentele astfel pregătite au fost înglobate în răşină epoxidică bicomponentă, cu
întarire la rece;
S-a realizat pregătirea probelor metalografice prin şlefuire pe hârtie abrazivă, lustruire
pe postav şi apoi catifea, ambele umectate cu suspensie de alumină în apă; atacul s-a
realizat cu o soluţie apoasă 1% NaOH, prin imersie 10 secunde, la temperatura
ambiantă [213, 214];

Tabel 13. Măsurători ale celor două zone, A şi B, prezente în structura benzilor
Proba 1 2 3 4 5 6
Zona A 3,78 7,75 6,71 6,14 6,39 6,11

Zona B 8,82 20,95 22,48 26,16 31,21 40,79

Aprecierea mai exactă a influenţei vitezei de răcire asupra ponderii celor două zone în
grosimea totală a benzilor se poate face studiind datele din tabelul 13 prezentate în
histograma cumulativă din figura 24:
 100%

90%

80%

70%

60%

50%
Pondere
40%

30%

20%

10%

0%
1 2 3 4 5 6
Cod proba

Fig. 24. Reprezentarea grafică a ponderii grosimii

zonelor A şi B, în grosimea totală a benzilor obţinute
(zona A-alb; zona B-gri)

Se remarcă tendinţa de scădere a ponderii zonei A pe totalul grosimii, odată cu

scăderea vitezei de răcire. Acest mod de variaţie este în concordanţă cu observaţiile
făcute de Jones, Garrett şi Sanders [55] privind variaţia grosimii zonelor A şi B în funcţie
de viteza de răcire realizată.

3.2 Cercetarea microstructurii

3.2.1 Microscopie optică

A. Pregărirea probelor metalografice. Pentru examinarea prin microscopie optică prin

reflexie, au fost realizate probe atât din barele obţinute prin turnare clasică în formă
metalică cu pereţi groşi, cât şi din benzile obţinute prin solidificare rapidă, cu şase
seturi diferite de parametri de proces.
Prelevarea probelor a fost făcută ţinând cont de importanţa locului de prelevare şi a
metodei de detaşare a fragmentului de material. Fragmentele de material au fost
înglobate în răşină acrilică bicomponentă, cu întărire la rece şi marcate pentru
identificare. Proba din aliajul turnat clasic a fost prelevată din partea centrală a barei
turnate, adică la 120mm de capătul inferior.
 Benzile au fost înglobate în răşină astfel încât să poată fi cercetată atât structura în
secţiune longitudinală cât şi cea în secţiune transversală. Pregătirea probelor
înglobate în răşină s-a desfăşurat conform metodei clasice, adică urmând etapele de
şlefuire, lustruire şi atac chimic. Şlefuirea s-a făcut pe hârtie abrazivă de şase
granulaţii diferite şi descrescătoare, iar lustruirea s-a făcut pe postav şi apoi pe pluş
cu fineţe ridicată, ambele umectate cu suspensie de alumină în apă.
Pentru punerea în evidenţă a structurii a fost ales un reactiv recomandat [213,214]
pentru evidenţierea compuşilor intermetalici din aliaje Al-Fe. Atacul s-a făcut deci, cu
soluţie de NaOH 1%, prin imersie 10 secunde, la temperatură ambiantă.
B. Analiza structurilor evidenţiate. Probele prelevate din barele solidificate lent prezintă
aspectele specifice aliajelor de aluminiu (Figurile 25,26,27)
Din micrografiile prezentate şi conform diagramei de echilibru, structura se compune
dintr-o masă de bază cu eutectic punctiform fin şi compuşi intermetalici de formă
stelată, celulară sau neregulată.

Figura 25. Micrografie optică a aliajului solidificat lent ( 125 )

Atac: NaOH 1%, 5 sec., temperatură ambiantă
 Figura 26. Micrografie optică a aliajului solidificat lent ( 250 )
Atac: NaOH 1%, 5 sec., temperatură ambiantă

La măriri superioare (Figurile 26 si 27) se poate observa de asemenea, prezenţa unui

constituent localizat la limitele grăunţilor.

Fig. 27. Micrografie optică a aliajului solidificat lent ( 500 )

 Atac: NaOH 1%, 5 sec., temperatură ambiantă

Studiul probelor solidificate rapid pune în evidenţă o structură relativ omogenă, sub
forma unui constituent punctiform foarte fin, care poate fi asimilat într-o masă de soluţie
solidă. (Figurile 28-37)

Fig. 28 Micrografia optică a probei 1 125

Atac: NaOH 1%, 10 sec., temperatură ambiantă

Fig.29 Micrografia optică a probei 1 250

 Atac: NaOH 1%, 10 sec., temperatură ambiantă

În toate micrografiile optice prezentate, benzile sunt aşezate în aceeaşi poziţie în care
s-au găsit în momentul solidificării. Astfel, extremitatea inferioară reprezintă faţa de
contact cu discul de răcire, iar cea superioară reprezintă faţa benzii în contact cu
mediul.

Figura 30. Micrografia optică a probei 2 125

Atac: NaOH 1%, 10 sec., temperatură ambianta

În acest context se observă, mai ales în micrografiile realizate la măriri 250 , că faţa
de contact cu discul de răcire este mult mai netedă decât faţa “liberă” a benzii.
Explicaţia constă în faptul că faţa de contact a benzii este, de fapt, o “replică” a
suprafeţei laterale a discului de răcire, reproducând “în negativ” relieful acesteia
[53,55,158].
 Figura 31. Micrografia optică a probei 2 250
Atac: NaOH 1%, 10 sec., temperatură ambianta

Neregularităţile celeilalte suprafeţe a benzii se datorează în schimb, interacţiunii dintre

topitura metalică din baia formată la piciorul jetului şi curenţii de gaz produşi de
mişcarea discului, în mediul de lucru[1].

Figura 32. Micrografia optică a probei 3 125

Atac: NaOH 1%, 10 sec., temperatură ambianta
Figura 33. Micrografia optică a probei 3 250
Atac: NaOH 1%, 10 sec., temperatură ambianta

Figura 34. Micrografia optică a probei 4 125

Atac: NaOH 1%, 10 sec., temperatură ambianta
Figura 35. Micrografia optică a probei 4 250
Atac: NaOH 1%, 10 sec., temperatură ambianta

Fig. 36. Micrografia optică a probei 5 250

Atac: NaOH 1%, 10 sec., temperatură ambiantă
 Fig. 37. Micrografia optică a probei 5 500
Atac: NaOH 1%, 10 sec., temperatură ambiantă

O trăsătură specifică a structurilor de solidificare rapidă obţinute pe aliajul studiat o

constituie fineţea elementelor structurale obţinute. Studiul atent al micrografiilor din
figurile 28-37 relevă o creştere a fineţii structurilor obţinute pe măsura creşterii vitezei
de solidificare.
Cea mai importantă caracteristică a structurilor obţinute este prezenţa a două zone
distincte, pe grosimea secţiunilor longitudinale studiate. Zonele au fost notate cu “A”
(zona din vecinătatea discului de răcire) şi “B” (zona din vecinătatea mediului ambiant).
Microstructurile rezultate prin solidificare rapidă conţin în general elemente ale
solidificării clasice, încluzând grăunţi, dendrite, eutectice, dar toate la grade superioare
de fineţe. De multe ori dimensiunile acestor elemente structurale se situează sub limita
rezoluţiei a aparatelor utilizate curent în cercetări de structură.
Clasificarea şi formarea structurilor de solidificare rapidă au fost studiate în detaliu de
Jones, Garrett şi Sanders [55], care
au semnalat pentru prima dată existenţa celor două zone cu structură diferită. Jones a
observat şi a definit în aliajele solidificate rapid două tipuri de microstructuri care pot fi
deosebite prin răspunsul diferit la atacul cu reactiv, aşa cum relevă şi micrografiile din
figurile 28-37. Creşterea măririi la care se face observaţia permite o exprimare calitativă
a celor două microstructuri (figurile 38-41).
Primul tip de structură (zona A) este caracterizată de dendrite fine de aluminiu primar,
neînsoţite de precipitate detectabile optic. Zona A se găseşte în imediata vecinătate a
discului de răcire şi în general se atacă mai greu. Cealaltă structură, zona B, este
caracterizată de prezenţa aluminiului primar (dendritic).
 Fig. 38. Micrografia optică a probei 1 500
Atac: NaOH 1%, 10 sec., temperatură ambiantă

Fig.39. Microstructura optică a probei 2 500

Atac:1% NaOH, 10sec., temperatură ambiantă

Răspunsul generos la atacul cu reactiv al zonei B este o consecinţă a prezenţei

compuşilor intermetalici care pot fi detectaţi optic. Orice produs subţire obţinut printr-o
tehnică de solidificare ultrarapidă poate conţine atât zona A şi zona B, cât şi combinaţii
ale lor în zona de trecere.
Jones avansează ideea că această zonă de trecere se dezvoltă în momentul când
dendritele din zona A ajung la o anumită dimensiune şi are loc germinarea particulelor

de precipitat, care cresc în zonele interdendritice, formând zona B. Factorul determinant

este, după Jones, schimbarea vitezei de răcire pe adâncimea produsului.

Fig.40. Microstructura optică a probei 3 500

Atac:1% NaOH, 10sec., temperatură ambiantă
 Fig.41. Microstructura optică a probei 5 500
Atac:1% NaOH, 10sec., temperatură ambiantă

Studiul evoluţiei grosimii zonelor A, respectiv B, din secţiunea unei benzi solidificate
rapid, din aliaj Al-Fe-V [45], relevă modificări importante odată cu modificarea vitezei

de răcire (controlată de viteza periferică a discului). Astfel, la viteze de răcire relativ

scăzute, structura rezultantă este microdendritică, cu spaţii între ramurile secundare de
sub 1 m. La viteze mai ridicate de răcire apare un amestec de structuri dendritice şi
microeutectice, cu prezenţa unor precipitate fine (dimensiuni de aproximativ 50nm). La
viteze foarte ridicate de răcire, structura este formată numai din precipitate sferice, cu
granulaţia extrem de fină, nedetectabile optic (Tabelul 14).
În concluzie repartiţia zonelor A şi B în structura unui produs sub formă de bandă,
obţinut prin solidificare rapidă este următoarea:

Tabel 14.
Viteză de mică medie mare
răcire
Zona B A+B A
-dendrite fine - eutectic fin -precipitate
Structura -eventual, - microdendrite nedetectabile optic
constituenti compuşi - precipitate fine
detectabili optic nedetectabile optic