Enigma Otiliei – relația dintre Felix și Otilia

Otilia și Felix sunt personajele principale ale romanului prezentate de naratorul auctorial încă

din incipitul cărții.

Otilia Mărculescu este pupila lui moș Costache Giurgiuveanu, fiica celei de-a doua soții a
acestuia, dintr-o căsătorie anterioară. Este, deci, orfană de ambii părinți, rămasă în grija
avarului Costache. Avusese o copilărie tristă, crescuse fără dragoste și protecție maternă.
Adolescenta este marcată de frustrări, mai ales că este o mare amatoare de lux, după cum
observă moșierul Leonida Pascalopol. Otilia este studentă la Conservator, o adolescentă
sensibilă, cu temperament de artistă și gusturi rafinate. Felix este băiatul doctorului Sima de la
Iași, orfan și el de ambii părinți, crescut la internat, deci lipsit la fel de dragostea părintească.
Ajunge în grija aceluiași unchi, Costache, a cărui primă soție fusese sora doctorului Sima.
Este prezentat în incipit, în seara în care sosește la București pe strada Antim, căutând casa
unchiului său, în care urma să locuiască până la majorat. Condiția de orfani îi apropie pe cei
doi tineri, din momentul în care se cunosc.

Otilia este introdusă în scenă în primul capitol al romanului cu un portret realizat de către
narator, din perspectiva lui Felix. Tânăra este prezentată într-o ipostază angelică, mai ales că îl
salvează pe Felix din situația penibilă de a nu fi recunoscut de unchiul său. Îl introduce în
salon și îl prezintă celor aflați în jurul mesei de joc. Conștientă de atmosfera ostilă, generată
de clanul Tulea și în special de Aglae, Otilia devine protectoare, aproape maternă cu Felix,
căruia îi oferă cu generozitate camera sa. Felix se îndrăgostește instantaneu, fiind prima lui
dragoste.

Iubirea lui Felix este umbrită însă de sentimentul geloziei, provocat de imprevizibila
adolescentă, care nu-și ascunde interesul pentru moșierul Pascalopol. In realitate, Otilia nu îl
iubește, ci îl admiră și îl respectă, considerându-l singurul bărbat care îi poate oferi protecție
în fața clanului Tulea și garanția unei vieți lipsite de griji.

Tânărul suferă cu atât mai mult cu cât admiră la Otilia nu numai feminitatea, farmecul,
sensibilitatea ei artistică deosebită, ci și dezinteresul sincer pentru averea lui moș Costache.
Fata simte că moș Costache întârzie adopția de teama Aglaei și, mâhnită, pleacă pentru un
timp la Paris cu moșierul. Plecarea Otiliei trezește mândria rănită a adolescentului, care are o
scurtă aventură cu Georgeta, o curtezană de lux din societatea bucureșteană. După întoarcerea
Otiliei, Felix se simte vinovat, recunoscând încă o dată superioritatea Otiliei.

Cei doi tineri au moduri diferite de a înțelege iubirea, care se explică prin temperamentul și
structura lor morală.

Felix este dispus să respecte convențiile sociale, nu-și permite să fie “nedelicat”cu fata pe care
o iubește și este dispus să aștepte oricât, până la căsătorie. Otilia concepe dragostea
nonconformist, ca orice artist cu libertate absolută. Ea îi declară într-o noapte lui Felix că poți
fi împreună și fără “binecuvântarea lui popa Tuică”. Declarația îl încredințează pe tânăr de
dragostea ei. Este surprins a doua zi dimineața, când constată că Otilia l-a părăsit, optând
pentru Pascalopol, cu care se căsătorește.
Finalul este o cheie de legătură pentru înțelegere a eroinei. Peste ani, Felix (devenit profesor
universitar și căsătorit cu o femeie influentă) se întâlnește cu Pascalopol întâmplător. Acesta îi
arată o fotografie recentă a Otiliei, căreia îi redase libertatea. Moșierul mărturisește că, pentru
el, Otilia rămâne o enigmă. În aceeași măsura Otilia este o enigmă și pentru Felix. El
contemplă cu nostalgie, fotografia în care nu o mai recunoaște pe adolescenta de odinioară,
fiind surprins de aerul de platitudine al femeii. Fotografia confirma spusele adolescentei: “Noi
nu trăim decât cinci, șase ani ” – vorbe în care Felix nu crezuse, cu ani în urmă. Naratorul mai
precizează că Felix se închide în biroul lui și studiază (privește) o fotografie mai veche a
Otiliei. Într-o secvență scurtă realizată în stil indirect – liber, el surprinde gândurile lui Felix:
“nu numai Otilia era o enigmă, ci și destinul însuși”.

Cuplul Felix-Otilia ilustrează eșecul în iubire.

Enigma Otiliei – Caracterizare Otiliei

În cadrul tipologiei variate a romanului, Otilia Mărculescu este ingenua. Este cel mai modern
personaj feminin din literatura noastră, deoarece reprezintă drama feminității, misterul,
un echilibru fragil între copilși femeie.

Personaj eponim* și multidimensional, Otilia Mărculescu este fiica vitregă, încă neadoptată,

a bătrânului avar Costache Giurgiuveanu, o adolescentă sensibilă, cu temperament de artistă,
studentă la Conservator, de care Felix se îndrăgostește.

Spre deosebire de majoritatea personajelor din roman(care sunt caractere deja formate), Otilia
este prezentată în devenire, în transformare, ilustrând categoria personajelor mobile. Ea
este feminitatea în procesul ei de formare, remarcabil surprinsă de scriitor.

Prezența Otiliei învigorează și luminează atmosfera lugubră, apăsătoare a casei. ea

răspândește în jurul ei grație, delicatețe, tumult de pasiuni, inteligență.

În conturarea Otiliei, autorul folosește tehnica modernă a perspectivelor, a oglinzilor, și a

observației psihologice. Otilia evoluează între Pascalopol și Felix, iar trăsăturile ei se
accentuează treptat, pe parcursul firului epic, cu fiecare intrare în scenă.

La începutul romanului, Otilia este caracterizată direct de către autor care îi

creează portretul fizic ale cărui detalii
sugerează delicatețea, fragilitatea, inocența și cochetăria tinerei, pe care Călinescu o
numea eroina mea lirică: fata subțirică, cu oase delicate de ogar, de un stil perfect.

La sosirea lui Felix în București, Otilia îl întâmpină cu bucurie, întinzându-i cu franchețe un

braț gol și delicat.

Definită prin fapte, gesturi, limbaj, reacții comportamentale, dar si prin mediul în care
trăiește(caracterizare indirectă), Otilia este un personaj complex. Camera adolescentei
devine o oglindă a temperamentului și pasiunilor sale. Cărțile, partiturile, parfumurile și
obiectele de vestimentație sunt risipite într-o dezordine grațioasă, în deplină concordanță cu
temperamentul ei exuberant.

Deși are un comportament derutant, adolescenta este capabilă de emoții puternice și de

gesturi generoase. Ea reușește să trezească atât pasiuni, cât și resentimente, în special în
relațiile cu celelalte personaje. Pe Pascalopol îl respectă, considerându-l un salvator, un
protector în fața atacurilor murdare ale familiei Tulea. Pe Moș Costache îl iubește sincer, fiind
dezinteresată de averea lui. Este generoasă cu Aurica (deși aceasta o invidiază pentru
farmecul feminin) și tolerează cu stoicism răutatea Aglaei.

Față de Felix, Otilia are gesturi tandre, chiar materne, îl iubește sincer, dar nu vrea sa stea în
calea unei cariere de excepție. Este unul dintre motivele pentru care-l părăsește, altul fiind
acela că vrea să rămână în amintirea lui tânăr, frumoasă și enigmatică, deoarece îmbătrânirea
o înspăimântă.

Cu o uimitoare maturitate pentru vârsta ei, Otilia îi mărturisește: Felix, noi, femeile, nu trăim
decât 5-6 ani. Este o încercare de autocaracterizare, ca și atunci când tânăra încearcă să-i
explice motivele pentru care nu pot rămâne împreună: am un temperament trist, mă
plictisesc repede și sufăr când sunt contrariată.

Finalul romanului îi amplifică taina. Felix contemplă cu nostalgie o fotografie în care nu o

mai recunoaște pe adolescenta de odinioară, constatând cu tristețe platitudinea femeii.

Otilia este unul din cele mai controversate personaje, iar acest lucru se explică prin tehnica
modernă de construcție, este vorba de relativizarea imaginii personajului prin tehnica
oglinzilor paralele (viziune poliedrică). Eroina se reflecta diferit în conștiința personajelor
cu care relaționează. Pentru Moș Costache este fetița mea. Pascalopol o consideră o artistă, o
femeie în devenire, în timp ce pentru Felix reprezintă prima iubire, idealul feminin.

Otilia se reflectă deformat în conștiința clanului Tulea, incapabil să-i înțeleagă

comportamentul nonconformist. Pentru toți este o tolerată, ca și Felix. Cu răutatea ei
proverbială, de babă absolută, Aglae o considera o dezmățată, o stricată, în timp ce Stănică
Rațiu vede în ea o fată deșteaptă, cu spirit practic.

Toate aceste perspective diferite sunt reunite de autor într-o imagine unitară, prin

intermediul căreia conturează unul dintre cele mai fascinante personaje din proza
româneasca, simbol al eternului feminin.

personaj eponim =  personaj care dă titlul operei