REZUMAT

Zona caldă se desfăşoară de o parte şi de alta a Ecuatorului, incluzând sectoare de

uscat (până la paralela de 350). În cadrul ei se disting trei grupe de regiuni naturale cu
specific distinct. În regiunea naturală ecuatorială relieful este de altitudine medie (cam până
la 1000 m) din America de Sud - bazinul Amazonului, Guyana, NE Podişul Brazilian, Africa
(bazinul fluviului Congo, litoralul Golfului Guineea, estul Madagascarului); în Asia de
Sud-Est (Indonezia, Filipine, Malaysia, estul insulei Sri Lanka-Ceylon). Ceea ce
impresionează, la scara macropeisajului regiunii, este pădurea ecuatorială. Regiunile
naturale tropical-umede cu două anotimpuri (subecuatorială) au o largă desfăşurare de-o
parte şi de alta a regiunii ecuatoriale, frecvent până la latitudinea de 200. Anumite condiţii
locale (îndeosebi desfăurarea unor lanţuri montane) au favorizat extinderea acesteia până la
latitudini mai mari (în sudul Africii până la 300, în sudul Argentinei până la 350, în Peninsula
Yukatan la 220, în India până aproape de Tropicul Racului).
În cuprinsul acesteia intră câmpii, podişuri şi chiar lanţuri montane cu altitudini medii în care
se află păduri tropicale cu frunze căzătoare şi savane. Se încadrează America Centrală,
partea de est a Braziliei, o bună parte din India, Peninsula Indochina, sud-estul Chinei şi
nordul Australiei, o mare parte din Africa Centrală (Guineea, Burkina Faso, Nigeria, Sudan,
Somalia, Uganda, Mozambic,Angola, vestul Madagascarului). Regiunile naturale
tropical-uscate includ suprafeţe situate în zona tropicelor de o parte şi de alta acestora, la
latitudini de 150– 250. Cea mai mare dezvoltare o au în Emisfera nordică unde ocupă nordul
Africii (Sahara), de la Atlantic şi până la Marea Roşie, apoi Peninsula Arabia, Irakul, Iranul, o
bună parte din Pakistan, vestul Indiei şi o parte din Podişul Mexican. În Emisfera sudică sunt
areale mult mai restrânse în nordul statului Chile, sudul Africii şi partea central-vestică a
Australiei.
Zonele temperate au cea mai mare desfăşurare pe Glob încadrându-se între 300 şi
660 latitudine. Cuprind un spaţiu vast în Emisfera nordică, având caracteristici complexe.
Factorul principal în detaşarea zonei temperate îl reprezintă cel dinamic care - prin
deosebirile nete în regimul de manifestare al parametrilor săi în cadrul sezoanelor – impune
anumite caracteristici de ordin general în desfăşurarea învelişului vegetal, de soluri, în
regimul scurgerii apei râurilor şi în morfodinamica actuală; cu alte cuvinte a determinat
impunerea unor peisaje diferite de cele întâlnite în zona caldă. Regiunile naturale
mediteranene ocupă suprafeţe la latitudini de 300– 400, precumpănitor în insulele şi în
statele riverane M.Mediterane.
Areale mai restrânse sunt pe ţărmul californian (San Francisco, Los Angeles), în Chile (la
sud de tropic), sud-vestul Republicii Africa de Sud, în sudul Australiei. Prin poziţie, ea face
trecerea între regiunile naturale ale zonei calde şi cele ale zonei temperate. Regiunile
naturale temperat-oceanice sunt caracteristice.arealelor situate în vecinătatea oceanelor.
Extensiunea mai mare sau mai mică este legată de poziţia lanţurilor montane înalte cu
desfăşurare oarecum paralelă cu ţărmul. Prezenţa Cordilierilor şi Anzilor în marginea vestică
a Americilor face ca aici ea să fie redusă la o fâşie după cum absenţa acestora în vestul
Europei determină o largă desfăşurare până în sectorul central-estic al continentului.
Suprafeţe nu prea mari se află în estul Asiei, sud-estul Australiei, Tasmania, sudul Noii
Zeelande şi în America Sud. Regiunile. naturale temperat-continentale semiaride şi aride se
desfăşoară în părţile centrale ale continentelor, la latitudini de 380 – 500 , la distanţe mari de
oceane, fiind bine încadrate de sisteme de munţi care constituie bariere în calea maselor de
aer. Cea mai mare desfăşurare o au în Eurasia plecând din estul ţării noastre şi până în
vestul Chinei (Takla Makan) şi Mongolia. Sistemele montane ce se înşiră din Carpaţi şi până
în Himalaya şi Extremul Orient împiedică pătrunderea maselor de aer din sud şi sud-est.
Deschiderea spre vest face ca unele influenţe ale circulaţiei atlantice să se resimtă şi la est
de ţara noastră de unde şi o atenuare a aridităţii climatului în Europa de Est. Areale mai
restrânse se găsesc în America de Nord, în podişurile înalte din partea centrală a S.U.A. şi
Canadei şi în America de Sud (în Argentina). Aici Cordilierii şi Anzii constiuie obstacole
însemnate în calea maselor de aer oceanic-vestic care nu ajung în est decât ca mase
uscate şi calde. Regiunile naturale temperat-continentale reci se desfăşoară în America de
Nord şi Eurasia la latitudini mari (de la 450 până la Cercul polar), incluzând atât câmpii şi
podişuri joase, cât şi munţi cu înălţimi medii (Scandinavia, Siberia). În peisaj, se impun
pădurile de conifere compacte.
Zonele reci se desfăşoară în cele două emisfere la latitudini mari, frecvent de la
Cercul polar spre poli. Se includ: nordul Canadei, Alaska, Groenlanda, extremitatea nordică
a Eurasiei şi insulele arctice, iar în Emisfera sudică Antarctida. În cadrul zonei se disting
două regiuni cu trăsături geografice aparte –subpolare şi polare. Regiunile naturale
subpolare se află doar în Emisfera nordică în extremităţile polare ale Americii de Nord (limita
este la sud de Cercul polar) şi în Eurasia (din nordul Norvegiei până în Peninsula
Kamceatka; în general se menţine dincolo de 660vlatitudine). Regiunile naturale polare
cuprind cea mai mare parte din Groenlanda, unele insule din Arctica şi Antarctida. Sunt
întinderi imense de gheaţă cu grosime mare, din care răzbesc vârfuri şi creste ale reliefului
fosilizat.