Epoca Napoleoniana

Atenția puterilor europene a fost îndreptată spre contracararea acțiunilor lui Napoleon Bonaparte
la începutul secolului al XIX-lea. Napoleon a semnat în 1807 Tratatul de la Tilsit cu Rusia, prin
care urmărea să-și asigure dominația în vestul Europei. Această alianță urma să-i asigure lui
Napoleon sprijinul Rusiei în războiul cu Regatul Unit. În schimb, Rusia avea permisiunea să
ocupe Moldova și Muntenia. În cazul în care sultanul s-ar fi opus ocupării acestor teritorii, Franța
și Rusia urmau să îi atace pe otomani, iar posesiunile turcilor din Europa urmau să fie împărțite
între cei doi aliați. Acest aranjament era o amenințare nu doar la adresa Imperiului Otoman, ci și
la adresa Regatului Unit, Austriei și Prusiei, care erau aproape lipsite de capacitatea de reacție
împotriva unei alianțe atât de puternice. Austriecii erau poate cei mai afectați de un posibil atac
franco-rus împotriva turcilor, care ar fi dus la distrugerea Imperiului Otoman și de aceea au
încercat să prevină o asemenea amenințare cu ajutorul manevrelor diplomatice. În cazul eșecului
măsurilor diplomatice, Klemens Wenzel von Metternich a hotărât să sprijine împărțirea
Imperiului Otoman, o soluție care dezavantaja Austria, dar era mai puțin defavorabilă decât
cucerirea sud-estului european de către Imperiul Rus.

Plănuitul atac împotriva Imperiului Otoman nu a mai avut loc, alianța semnată la Tilsit a fost
anulată practic de invadarea Rusiei de către Napoleon în 1812. După înfrângerea lui Napoleon de
alianța marilor puteri în 1815, reprezentanții învingătorilor au negociat un nou aranjament
european la Congresul de la Viena. În timpul acestor negocieri nu s-a reușit să se ia niciun fel de
decizie în legătură cu soarta Imperiului Otoman. Neabordarea acestei probleme, ca și neinvitarea
otomanilor să participe la Sfânta Alianță a fost interpretat de observatori ca o indicație a faptului
că puterile europene considerau Chestiunea Orientală drept un subiect de politică internă a
Rusiei, care nu putea să intereseze pe niciunul dintre aliați.

Razboiul din Crimeea

Încercări de menținere a păcii

Țarul Nicolae a presupus că, recunoscători pentru rolul avut în înăbușirea revoluțiilor de la 1848,
austriecii aveau să-i fie aliați, sau cel puțin aveau să rămână neutri. Austria se simțea însă
amenințată, la rândul ei, de prezența trupelor rusești la Dunăre. Când anglo-francezii au pretins
retragerea rușilor din Principatele Dunărene, Austria i-a sprijinit și, deși nu a declarat imediat
război Rusiei, a refuzat să se declare neutră. Când, în vara anului 1854, Viena a mai făcut o
cerere pentru retragerea trupelor, Rusia s-a temut că Austria avea să intre în război.

Deși principalele motive de război au dispărut după ce Rusia și-a retras trupele din Principatele
Dunărene, Anglia și Franța nu au încetat ostilitățile. Hotărâte să rezolve o dată pentru totdeauna
așa numită „Problemă orientală”, aliații au propus anumite condiții pentru încetarea focului, și
anume:

 obligația Rusiei de a renunța la protectoratul asupra Principatelor Dunărene;

 abandonarea oricăror pretenții de amestec în treburile interne otomane având ca pretext
protejarea creștinilor din Turcia;
 revizuirea Convențiilor Strâmtorilor din 1841 și liberul acces al tuturor națiunilor la
navigația pe Dunăre.

Când țarul a refuzat să accepte condițiile de pace, a izbucnit ceea ce avea să fie numit Războiul
Crimeii.
Războiul Crimeii a durat din 28 martie 1853 până în 1856 și a fost un conflict armat dintre
Imperiul Rus, pe de-o parte, și o alianță a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei, a celui de-
al doilea Imperiu Francez, a Regatului Sardiniei și a Imperiului Otoman, pe de altă parte. Este
considerat a fi fost unul dintre ultimele războaie religioasepe continent, primul conflict la
declanșarea căruia presa și opinia publică occidentală a jucat un rol semnificativ și care, în
același timp, a fost raportat prompt opiniei publice occidentale prin noile mijloace de comunicare
în aceeași notă a premierelor, războiul Crimeii este considerat a fi cel dintâi război total, care a
afectat în mod tragic populația civilă expusă la curățire etnică în același timp, se incearcă oprirea
expansiunii Rusiei în zona Mării Negre.

Războiul Crimeii a introdus pentru prima oară și folosirea din punct de vedere tactic a căilor
ferate și a altor invenții moderne ca telegraful. În timpului Războiului Crimeii, care este
considerat de unii cercetători primul război modern, s-au folosit la scară largă tranșeele și
bombardamentele „oarbe” de artilerie (care se bazau mai mult pe datele obținute de patrulele de
recunoaștere decât pe observarea directă a câmpului de luptă).

Cauzele razboiului:

Criza Imperiului Otoman

Mișcările de eliberare ale populației din Imperiul Otoman
Rivalitatea dintre Marile Puteri pentru extinderea teritorială