Iepurele din lună

Cândva, demult, deşi era în anotimpul ploilor, n-a căzut un singur strop de ploaie. O
turmă de elefanţi era chinuită de sete şi elefanţii s-au rugat de conducătorul lor:
- Stăpâne, se pare că n-avem nicio cale de a scăpa cu viaţă; aici nu se găseşte decât o baltă
pentru animale mici; atât de mult dorim să ne scăldăm, că ne vom pierde văzul; ce să facem,
unde să ne ducem?
Conducătorul turmei a căutat ceva mai departe şi i-a condus apoi către un lac mare cu apă
limpede. Pe malul lacului vieţuiau însă iepuri, şi mulţi au fost zdrobiţi sub pasul greu al
elefanţilor. Unul din iepuri, pe nume Shilimukha, s-a gândit să-i adune pe toţi ceilalţi iepuri
laolaltă şi a glăsuit:
- Turma de elefanţi e mânată de sete şi e sigur că va veni zilnic. Aşa încât, tribul nostru va
pieri.
Dar un iepure bătrân pe nume Vijaya s-a amestecat şi el:
- Nu vă pierdeţi curajul. Am să pun capăt prăpădului. Şi a pornit la drum, gândindu-se: “Cum
să mă adresez elefanţilor când o să m-apropii de turmă? Fiindcă ajunge să te atingă un
elefant, şi, s-a zis cu tine: un şarpe te ucide doar mirosindu-te; un rege trebuie doar să
zâmbească pentru ca un om să moară, pe când tâlharul te ucide chiar când pare că se pleacă
în faţa ta. Mai bine să urc pe movila asta şi să discut cu conducătorul turmei.”
S-a cocoţat acolo şi s-a pomenit întrebat:
- Cine eşti şi de unde vii?
- Sunt un sol trimis de stăpâna mea Luna.
- Atunci spune de ce te-a trimis, a vrut să ştie conducătorul turmei.
Vijaya a început să explice:
- Ascultaţi, elefanţi prea-puternici; căci un sol nu spune decât adevărul, chiar când e ameninţat
de arme; şi, fiindcă viaţa lui e sacră, doar adevăr e pe buzele lui. Eu vorbesc, aşadar, la
porunca stăpânei noastre, Luna. Aţi săvârşit un păcat distrugând iepurii ce străjuiesc lacul
Lunii. Aceste străji, iepurii, sunt supuşii mei şi de-asta oamenii m-au numit Iepurele din
Lună.
Speriat de vorbele iepurelui, conducătorul s-a apărat:
- Din neştiinţă am făptuit păcatul, crede-ne că nu mai călcăm pe aici.
- Atunci, a răspuns Vijaya, să te pleci adânc, fiindcă Luna tremură de mânie acum în lac; cereţi
iertare şi plecaţi! Iepurele i-a arătat luna oglindită în undele tremurânde ale lacului şi l-a făcut
să se încline adânc.
- Stăpână prea-puternică, a mai zis iepurele, din neştiinţă elefanţii au greşit. Iertare pentru ei!
Şi toată turma s-a îndreptat către alt loc. Chiar cei puternici pot fi biruiţi când îi sperii cu o
putere mai mare decât ei, şi iată cum, după asta, iepurii au trăit liniştiţi, prefăcându-se c-ar fi
supuşii Lunii.