INSTRUCŢIUNI TEHNICE PRIVIND OPTIMIZAREA

TRATAMENTELOR TERMICE ÎN FABRICILE DE PREFABRICATE

CU AJUTORUL METODEI ULTRASONICE DE IMPULS

Indicativ C 221-85

Cuprins

* OBIECT ŞI DOMENIU DE UTILIZARE

* PRINCIPIUL METODEI
* APARATURA DE ÎNCERCARE
* TEHNICA DE ÎNCERCARE ŞI PRELUCRAREA DATELOR
* STABILIREA VITEZEI DE PROPAGARE LIMITĂ LA DECOFRARE
* MĂSURI DE PROTECŢIA MUNCII
* ANEXA 1: Curba de corelaţie viteza de propagare longitudinală – rezistenţa la
compresiune la decofrare

1. OBIECT ŞI DOMENIU DE UTILIZARE

1.1 Obiectul prezentelor instrucşiuni tehnice îl formează optimizarea tratamentelor termice la care
sunt supuse elementele prefabricate, din beton greu sau uşor, simplu, armat sau precomprimat,
în fabrici de prefabricate sau poligoane de şantier cu ajutorul metodelor nedistructive de
încercare.

1.2. Conducerea tratamentului termic, în vederea optimizării sale, se face pe baza măsurării
evoluţiei vitezei longitudinale de propagare a ultrasunetelor, în timpul evoluţiei tratamentului
termic, în beton.

1.3. Metoda poate fi aplicată, în faza actuală, la următoarele procedee de tratament termic:

- tratament în tipare încălzitoare

- tratament prin procedeu electrotermic.

În general pentru a aplica metoda şi tehnica existentă este necesar ca postul de tratament să fie
fix.

1.4. Condiţia principală, pe care trebuie să o îndeplinească betonul, pentru a permite efectuarea
măsurătorilor, este ca temperatura să nu depăşească 80-90 oC, în nici un moment al încercării.

1.5. Metoda permite:

- controlul direct pe piesă al evoluţiei întăririi betonului din element;

- scurtarea duratei de tratament termic cu economia corespunzătoare de energie, în limitele
asigurării rezistenţei betonului, necesară decofrării şi transportului în depozit;
- mărirea productivităţii muncii prin scurtarea ciclului de tratament termic;
- optimizarea formei ciclului de tratament termic;
- reducerea practic la zero a rebuturilor rezultate din decofrarea şi transportul prematur al unor
piese încă neîntărite.

1.6. Decizia de urmărire a tratamentului termic trebuie luată înaintea turnării betonului în tipar.

1.7. Razultatele obţinute pe un element al seriei pot fi extinse la celelalteelemente de acelaşi tip
al seriei dacă condiţiile de tratament sunt aceleaşi sau mai bune la celelalte elemente.

1.8. Metoda poate fi aplicată la elementele de orice grosime cu condiţia ca tratamentul termic să
fie uniform distribuit pe grosimea elementului.

1.9. Metoda poate fi aplicată la elementele turnate în mai multe straturi cu condiţia ca stratul de
sus să fie cel de beton.

[top]

2. PRINCIPIUL METODEI

2.1. Se introduc în betonul proaspăt palpatorii emiţător şi receptor de ultrasunete, rezistenţi la

imersie şi la temperatură ridicată.

2.2. Se măsoară timpul de propagare (T b) al impulsurilor ultrasonice prin beton, pe distanţa

emiţător-receptor (L), la fiecare jumătate de oră, de la începutul tratamentului termic.

2.3. Se calculează viteza de propagare a ultrasunetelor (V L) cu relaţia:

(1)

în care:

L - este distanţa emiţător-receptor, în mm;

Tb - timpul de propagare al utrasunetelor, în m/s.

NOTĂ: Există aparate care permit afişarea directă a vitezei de propagare măsurate.

2.4. Se stabileşte un prag al vitezei de propagare ce corespunde rezistenţei betonului necesară la

decofrare.

2.5. Se întrerupe tratamentul la atingerea pragului prestabilit al vitezei de propagare.

NOTĂ: Există aparate care semnalizează automat, acustic sau optic, atingerea şi depăşirea
pragului prestabilit al vitezei de propagare.

2.6. Se lasă elementul pe fundul tiparului minimum 1 oră, după oprirea tratamentului termic,
pentru revenirea la temperatură normală, după care se poate trece la manipularea sa.
[top]

3. APARATURA DE ÎNCERCARE

3.1. Aparatura de încercare constă dintr-o sondă cu palpatoare şi un bloc electronic de măsurare
a timpului de propagare a impulsurilor ultrasonice prin beton.

3.2. Sonda cu traductoare constă dintr-un ansamblu ce cuprinde un palpator emiţător de

ultrasunete, de tip magnetostrictiv, un palpator receptor de ultrasunete, de tip piezoelectric şi o
bară de solidarizare a celor două palpatoare, ce permit menţinerea constantă a geometriei
sistemului emiţător-receptor, în timpul turnării betonului şi extragerea sondei după încheierea
măsurătorilor.

3.3. Palpatoarele trebuie să fie rezistente la imersie şi la temperaturi până la 100 oC, fără a-şi
modifica sensibil proprietăţile şi în particular randamentul de transformare a energiei electrice, în
energie mecanică vibratorie. Mufele, care asigură legătura prin cablu între sondă şi blocul
electronic, trebuie să fie etanşe la apă şi aburi.

3.4. Distanţa între emiţător şi receptor este fixă şi are valoarea de 200 mm, iar frecvenţa proprie
preferată a palpatoarelor este de 50 Hz.

3.5. Palpatoarele sunt realizate astfel încât sonda să fie extrasă fără dificultăţi deosebite din
beton, după terminarea măsurătorilor. În acest scop se realizează pante de degajare sub diferite
unghiuri pe toate feţele palpatoarelor. Unghiul minim se foloseşte pentru feţele de emisie,
respectiv de recepţie ale palpatoarelor. Tot în scopul facilităţii extragerii sondei din beton feţele
laterale de fund şi în mai mică măsură de spate ale palpatoarelor se ung cu un strat subţire de
vaselină. Feţele de emisie şi recepţie nu se ung cu nimic.

3.6. Blocul electronic de măsurare cuprinde următoarele părţi componente:

a. blocul de formare a impulsurilor electrice ce excită emiţătorul;

b. blocul de sincronizare, care asigură sincronizarea aplicării impulsurilor electrice cu declanşarea
numărătorii sau a bazei de timp;
c. blocul de amplificare a semnalului recepţionat;
d. blocul de măsurare a timpului scurs între momentul emisiei şi momentul recepţiei impulsului
ultrasonic.

3.7. Aparatele electronice ce formează blocul electronic de măsurare pot fi de două tipuri:

a. cu tub catodic ce permite vizualizarea semnalului recepţionat şi luarea deciziei privind valoarea
timpului de propagare măsurat de către un operator ce observă imaginea pe tub.
b. cu afişaj digital ce permite măsurarea automată şi afişarea timpului de propagare măsurat,
folosind amplificarea constantă maximă a semnalului.

3.8. Unele din aparatele cu afişaj digital, permit citirea directă a vitezei de propagare şi prin
compararea ei cu o viteză prestabilită, necesară pentru decofrarea elementului, avertizarea
asupra atingerii sau depăşirii vitezei prestabilite pentru decofrare. Avertizarea poate fi vizuală sau
sonoră sau de ambele tipuri.

3.9. Alimentarea aparaturii de încercare poate fi realizată la reţea sau la baterie. Ultima este
preferată mai ales în cazul fluctuaţiilor mari ale tensiunii la reţea.
[top]

4. TEHNICA DE ÎNCERCARE ŞI PRELUCRAREA DATELOR

4.1. Se verifică funcţionarea aparaturii şi se stabileşte corecţia de zero, prin introducerea între
emiţător şi receptor a unei bare etalon, în care timpul de propagare al ultrasunetelor este
cunoscut.

4.2. Se stabileşte locul de introducere a sondei cu palpatoare în beton, ţinând seama de existenţa
şi orientarea armăturilor din element. Se foloseşte o singură sondă cu emiţător şi receptor pe
element.

4.3. Se stabileşte adâncimea la care urmează a fi fixată sonda în beton, şinând seama de
grosimea elementului, natura fundului şi prezenţa armăturilor din element. Se montează fie
distanţieri sub palpatori pentru menţinerea lor la cota stabilită în timpul turnării şi vibrării betonului,
fie se fixează sonda pe şipci de lemn ce reazemă pe laturile cofrajului elementului.

4.4. Fixarea sondei în poziţia prestabilită se face în timpul turnării betonului.

4.5. Se interzice folosirea unor straturi cuplante pe suprafeţele de emisie şi recepţie ale
palpatorilor. Acest lucru este necesar din cauza pericolului topirii acestor straturi în timpul
tratamentului termic şi a creeri astfel a unui strat izolator, de aer, între palpator şi beton, care
împiedică transmiterea semnalelor acustice.

4.6. Se efectuează vibrarea betonului menţinând sonda în poziţia dorită pe timpul vibrării.

4.7. Se transportă elementul de la masa de vibrare, la locul se aplicare a tratamentului termic,

având grijă să nu se lovească sonda în timpul transportului, pentru a nu deteriora contactul dintre
beton şi palpatori.

4.8. Se aplică elementele auxiliare tratamentului termic (plăcile în cazul tratamentului

electrotermic, furtunurile şi prelatele în cazul tratamentului cu aburi) fără a lovi sonda fixată în
beton.

4.9. Se efectuează măsurătorile de timp de propagare sau viteză de propagare a ultrasunetelor

începând cu aplicarea tratamentului electrotermic sau a tratamentului cu abur) fără a lovi sonda
fixată în beton.

4.10. Cadenţa măsurătorilor de viteză de propagare a impulsurilor ultrasonice este una la o

jumătate de oră pentru procedeul electrotermic şi una la o oră pentru procedeul cu aburi în tipare
încălzitoare.

4.11. Când viteza de propagare atinge o valoare egală cu 0,9 din valoarea prestabilită pentru
decofrare se trece fie la reducerea la jumătate a intervalului dintre măsurători, fie la măsurarea în
regim continuu (la aparatele automate).

4.12. În momentul atingerii valorii prestabilite pentru viteza de propagare a impulsurilor

ultrasonice la decofrare se poate întrerupe tratamentul termic.
4.13. După întreruperea tratamentului termic părţile laterale ale panoului pot fi decofrate, dar
panoul trebuie să rămână pe fund cca. 1 oră.

4.14. Manevrarea panoului complet decofrat poate fi făcută la cca. 1 oră de la întreruperea
tratamentului termic.

[top]

5. STABILIREA VITEZEI DE PROPAGARE LIMITĂ LA DECOFRARE

5.1. Stabilirea vitezei de propagare a impulsurilor ultrasonice necesară a fi atinsă la decofrare se

face cu ajutorul unor curbe de transformare viteză – rezistenţă şi cu ajutorul rezistenţei necesare
la decofrare, cerută de proiectant.

5.2. Curbele de transformare viteză – rezistenţă se obţin prin încercarea distructivă şi

nedistructivă a cca. 30 epruvete, cuburi de 14,1 cm sau 20 cm latură turnate din compoziţia
betonului ce se foloseşte la realizarea fiecărui tip de panou.

5.3. În cazul existenţei a diferite reţete de beton sau diferite mărci sau clase de beton se
stabileşte o curbă de transformare pentru fiecare reţetă, marcă sau clasă.

5.4. Toate cuburile de probă ce se confecţionează cu reţeta de beton folosită la panou, se

compactează ca şi betonul din panou şi se încearcă la termene de tratament termic în
următoarele succesiuni:

a) 1,4 T.T.
b) 0,5 T.T.
c) 0,6 T.T.
d) 0,7 T.T.
e) 0,8 T.T.
f) 0,9 T.T.
g) 1,0 T.T.
h) 1,1 T.T.
i) 1,2 T.T.
j) 1,3 T.T.

în care T.T. – reprezintă timpul prescris pentru iniţial tratamentul termic.

5.5. La fiecare termen se încearcă nedistructiv cu ultrasunete şi distructiv la compresiune o serie

de 3 cuburi.

5.6. Rezultatele obţinute se înscriu pe un grafic care are în abscisă viteza longitudinală de
propagare şi în ordonată rezistenţa cubică la compresiune.

5.7. Se trasează curba de corelaţie viteză – rezistenţă cu ajutorul metodei celor mai mici pătrate
(anexa 1).

5.8. Se intră în graficul astfel obţinut cu valoarea prescrisă de proiectant pentru rezistenţa la
compresiune la decofrare şi se determină viteza de propagare a ultrasunetelor corespunzătoare
la decofrare.
5.9. Graficul de corelaţie viteză – rezistenţă se reface ori de câte ori se modifică reţeta de turnare
a betonului sau materialele utilizate, sau când se modifică tipul şi condiţiile tratamentului termic.

5.10. În cazul când nu s-a produs nici un fel de modificări care să justifice refacerea curbei de
transformare, aceasta va fi verificată cu ajutorul unor încercări de sondaj cel mult odată la 6 luni.

5.11. Încercările de sondaj constau din încercarea nedistructivă şi distructivă a 6 cuburi, care au
fost confecţionate în aceleaşi condiţii ca şi betonul din panou şi au fost supuse aceluiaşi
tratament termic.

5.12. Rezultatele astfel obţinute se reprezintă pe graficul curbei de transformare viteză de

propagare – rezistenţă la compresiune.

5.13. Dacă centrul de greutate al figurii formate de punctele reprezentative ale celor 6 încercări
coincide cu poziţia curbei sau are o deviaţie mai mică de ± 5% în valori ale rezistenţei, faţă de
curbă, se consideră valabilă curba trasată iniţial.

Dacă deviaţiile sunt cuprinse între ± (5...10%) se adoptă drept curbă de transformare o curbă
asemenea, deplasată cu valoarea relativă a deviaţiei constatate.

Dacă deviaţiile sunt mai mari de ± 10% se reface curba de transformare viteză – rezistenţă.

[top]

6. MĂSURI DE PROTECŢIA MUNCII

6.1. Se va asigura punerea la pământ a aparaturii de încercare.

6.2. Se vor respecta instrucţiunile de protecţia muncii specifice locului în care se fac încercările
(fabrici de prefabricate, poligon de şantier etc.)

[top]

ANEXA 1

CURBA DE CORELAŢIE VITEZA DE PROPAGARE LONGITUDINALĂ –

REZISTENŢA LA COMPRESIUNE LA DECOFRARE

a) Întreprinderea: poligonul de prefabricate Ploieşti

b) Marca de proiect a betonului: B250

c) Rezistenţa necesară la decofrare: 8,5 MPa

d) Tipul de tratament termic: tipare încălzite cu abur

e) Data turnării epruvetelor: 25.03.1984

f) Elemente ale compoziţiei betonului ce influenţează relaţia de transformare:

- Ciment: Pa35;

- Dozaj ciment: 300 kg/m3;

- Agregate: rulate de Văleni;

- Fracţiunea de fin 0...1 mm; 26%;

- Dimensiunea maximă a agregatului: max = 20 mm

g) Tip de epruvete folosite la lucrare: cuburi 14,1 cm latură

h) Număr de epruvete folosite la încercări: 28 buc

i) Durata tratamentului termic: 12 h

j) Intervalul de timp în care au fost făcute încercările: 4 h – 24 h de la tunare

k) Temperatura maximă a betonului în timpul tratamentului termic: 60 oC

l) Intervalul de timp între încercări: 1 h

m) Intervalul de viteze acoperit: 3100...3900 m/s

n) Intervalul de rezistenţe acoperit: 6...13 MPa

o) Curba de corelaţie viteză – rezistenţă obţinută: Fig. 1

p) Coeficient de variaţie:

r) Viteza de propagare necesară la decofrare conform graficului din fig. 1: VL = 3580 m/s