Familia tradiţională si familia modernă din perspeciva rolurilor

sociale asumate în plan formal.

Familia reprezintă o formă socială de baza, care rezultă în urma actului căsătoriei sau
a concubinajului neformal, care uneşte parinţii (mama şi tatăl) şi descendenţii (copii).

Etimologic, noţiuniea de familie îşi are originea în latinescul „familia”, care provenea
de la „famulus – sclav de casă”. Desigur, înţelesul cuvântului s-a schimbat de-a lungul
timpului, căpătând înţelesul din ziua de azi.

Dacă familia tradiţională era bazată pe căsătorie, acesta fiind actul care facea dintr-un
cuplu (bărbat şi femeie) o familie, familia modernă nu mai cere exclusiv acest act, conceptul
de familie fiind mult mai permisiv. Familia tradiţională se simţea obligată de mediul social
sa perpetueze specia, finalitatea şi scopul acesteia fiind naşterea urmaşilor şi asigurarea
continuităţii familiei. In acest tip de familie, bărbatul – tată era cel care trebuia sa asigure
traiul familie, s-o apere şi reprezenta un model pentru ceilalţi membri ai familie, cuvântul lui
fiind legea nescrisă a familiei de la care dacă te abăteai, erai un neadaptat, o fire rebelă ce
trebuia reeducată. Femeia – mama, era văzută, de cele mai multe ori doar ca mamă pentru
copii, singura ei obligaţie fiind îngrijirea copiilor, statutul de casnică fiind unul asumat în
mod tacit, indiferent de aspiraţiile ei. În cazul în care avea şi un serviciu, pe primul loc era
întotdeauna familia, fiind gata oricând sa renunţe la serviciul ei dacă nu reuşea sa îmbine cu
succes ambele sarcini. Copiii familiei tradiţionale erau consideraţi o proprietate a familie, nu
entitaţi distincte, cu voinţă şi dorinţă proprie. Menirea lor era, conform dogmelor societăţii, să
ducă numele familie pe culmi cât mai înalte, să facă în aşa fel încât tot efortul pe care parinţii
l-au depus pentru creşterea lor să fi meritat. Nu se ţine cont de visurile şi aspiraţiile
individuale, traseul educaţional fiind trasat uneori chiar din primele etape ale vieţii.

În concluzie familia tradiţională era, acum dacă stam şi privin în trecut, un fel de
închisoare, în care dacă alegeai sa intri, trebuia sa te supui regulior familiilor din care faceai
parte. Orice abatere de la regulile stricte, scrise din moşi strămoşi în istoria familiei
resprective, facea din indivd un rebel, un neadapat care ori era expulzat din familie, ori
trebuia sa renunţe în final la visele lui.

În contrast cu familia tradiţională, familia modernă tinde să sa-şi creeze propriile ei

regului, altele decât cele ale generaţiilor anterioare, reguli care sa-i asigure o relaxare psihică
şi sufletească, reguli menite sa asigure un climat cât mai placut pentru toţi membrii familie.
În familia modernă, căsătoria nu e privită ca un act obligatoriu, tatăl îşi asumă şi el rolul în
creşterea copiilor, participă activ la educarea lor, nu e singurul care traseasză regulile.
Hotărârile se iau de comun acord cu toţi membrii familie, fiecare este liber să-şi exprime
sentimentele si emoţiile, copii sunt încurajaţi să-şi urmeze visurile, aspiraţiile şi sunt susţinuţi
în acest sens. Mama poate avea o slujba, își poate urma carierea după pofta inimii, uneori
rolul de figura materna (cea care ingrijeşte cel mai mult copilul) fiind luat de o persoana
autorizată (bona). În familie moderă copilul este considerat o entitate cu voinţă şi sentimente
proprii, este lasat să ia decizii singur şi învăţat sa-şi asume responsabilitatea pentru deciziile
pe care le ia, chiar dacă de cele mai multe ori deciziile sunt oarecum influenţate de mediul în
care creşte, de modelele materne şi paterne pe care le are.

De asemena familia modernă nu înseamnă neapărat mama, tata şi copii, poate fi

familie monoparentală, familie în care ambii părinţi sunt de acelaşi sex sau părinţii infiază
copii.