Ion Gavanescul

Ion Găvănescul

(1859-1949)

S-a născut în localitatea Găvanele, judeţul Buzău. A urmat studii liceale şi universitare în ţară – între
1878 şi 1883 – cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii Bucureşti şi apoi a plecat în
Germania, unde a parcurs studii postuniversitare la Berlin cu Dilthey şi Paulsen. În 1887, a obţinut titlul
de doctor în filosofie cu teza „Versuch einer zusammenfassenden Darstellung der pädagogischen
Ansichten John Locke’s”. Lucrarea sa de doctorat a constituit o analiză critică a pedagogiei lui John Kocke
şi a fost publicată în limba română în anul 1889 sub titlul Ideile pedagogice ale lui J. Locke.

După obţinerea doctoratului în Germania, în 1888, până în 1932, Ion Găvănescul ocupă un post de
profesor la Catedra de Psihologie şi Estetică a Universităţii din Iaşi, rămasă vacantă prin plecarea
profesorului C. Dimitrescu-Iaşi la Universitatea din Bucureşti. A ţinut cursuri de pedagogie, didactică,
istoria pedagogiei, etică, psihologie şi estetică.

Cea mai importantă realizare a pedagogului ieşean o reprezintă înfiinţarea în 1899, a Seminarului
Pedagogic din Iaşi prin Legea învăţământului secundar şi superior întocmită de Spiru Haret. Seminarul de
la Iaşi a fost prima şcoală de aplicaţie românească pentru pregătirea licenţiaţilor candidaţi la profesorat.
Găvănescul a fost directorul acestei instituţii timp de 33 de ani (1899-1932). A condus cele două
publicaţii ale Seminarului Pedagogic „Cultura română – pedagogie, ştiinţe, litere” şi „Buletinul
Seminarului Pedagogic Universitar. Revistă de pedagogie-filosofie-ştiinţe-litere”, încurajând afirmarea
academică a tinerilor universitari – C. Narly, Gr. Tăbăcaru, V. Pavelcu.

A elaborat cursuri pentru studenţi şi elevi de liceu – „Psihologia” (1890), „Etica” (1893), „Curs de
pedagogie generală” (1899), „Istoria pedagogiei”, în 3 volume (1903).