El s-a preocupat de echilibrarea armonioasă a celor două tendinţe pedagogice existente

deja la începutul secolului XX: a liniei individualiste şi a liniei sociale. El considera necesară nu
numai dezvoltarea individului conform unor legităţi, dar şi pregătirea în vedera participării la
viaţa materială a societăţii.
Ion Găvănescu a aderat la ideile politice de extremă dreapta fiind un membru marcant al
Mișcării legionare, membru fondator al Senatul legionar. A fost deputat al partidului Totul
pentru Țară din anul 1937.
În proporţia pedagogică „instrucţie-educaţie”, pedagogul punea pe primul plan educaţia.
Pe lângă momentele specifice instrucţiei, fiecare lecţie trebuie să conţină un moment cu finalitate
educativă. Acest moment era denumit de Găvănescu humanism. Se prevedea educaţia voinţei
elevilor (introducând lucrul manual în liceu) şi educaţia sentimentelor. Prin educaţia
sentimentelor se urmărea utilizarea în procesul educaţional a unor „instincte puternice” umane:
instinctul onoarei, al colectivităţii, de imitare, de mişcare. Anumite metode de educaţie
corespund fiecăruia din aceste instincte. Spre deosebire de alţi pedagogi, care practicau
înăbuşirea instinctelor, Ion Găvănescu propune utilizarea instinctelor în sens pozitiv.
În domeniul didacticii, Găvănescu solicita ca instrucţia să fie practică, progresistă,
interesantă. Utilizarea educaţiei sentimentelor era o modalitate de formare a unor cetăţeni cu
orientări stabile naţional-patriotice, în condiţiile infiltrării masive cu străini a tuturor instituţiilor
statului. Istoricii scriu că profesorul Găvănescu a fost “susţinător fervent al cauzei româneşti în
instituţiile de învăţământ invadate de străini”.
A fost licențiat în Litere și Filosofie la Universitatea din București (1883) și, ulterior, în
1887, a obținut titlul de doctor în filosofie la Berlin cu teza intitulată Versuch einer
zusammenfassenden Darstellung der pädagogischen Ansichten John Locke (Încercare de
prezentare completă a opiniilor pedagogice ale lui John Locke). Lucrarea a avut ca temă o
analiză critică asupra socio-pedagogiei întâlnite la John Locke şi va apărea ulterior şi în limba
română (1889), sub titlul Ideile pedagogice ale lui John Locke.
În anul 1888 se întoarce în România, la Universitatea din Iaşi, şi ocupă postul de profesor
titular la catedra de Psihologie. În 1892 este numit inspector al învăţământului secundar. La data
de 11 februarie 1905 Găvănescu este ales senator al instituţiei.
Ion Găvănescu a fost ales preşedinte al Asociaţiei Profesorilor Universitari din România.
El s-a implicat activ în viaţa politică, promovând linia intereselor naţionale.
Fiind cunoscut cu o activitate legionară susţinută în anii ’30, Ion Găvănescu a fost
întemniţat şi a murit în închisorile comuniste, în anul 1949.