Sunteți pe pagina 1din 5

SCOALA SANITARA POSTLICEALA “ CAROL DAVILA “

CALAN
ASISTENT MEDICAL GENERALIST

CANCERUL DE COLON

ELEV:
CIUBOTARIU (HUIU-CIUBOTARIU)
ROXANA

DEVA,2011-2012
CANCERUL DE COLON

Definitie:
Cancerul de colon este o afectiune tumorala a colonului (intestinului gros). Cancerul rectal afecteaza ultimii
centimetri ai colonului, astfel incat impreuna cele doua afectiuni poarta denumirea de cancere colorectale.
Majoritatea cancerelor de colon debuteaza ca si proliferari benigne de celule, sub forma polipilor colonici. In
timp, unii dintre acesti polipi se pot transforma malign in cancer de colon.

Semnele si simptomele cancerului de colon sunt:


- Modificarile tranzitului intestinal, incluzand aici diareea sau constipatia, precum si modificarea consistentei
scaunului pe o perioada mai mare de timp;
- Sangerarea rectala sau prezenta de sange in scaun;
- Disconfortul abdominal persistent – crampe, balonari sau durere;
- Senzatia de evacuare incompleta a continutului intestinal dupa defecatie;
- Slabiciunea musculara si fatigabilitatea;
- Scaderea ponderala marcata fara o cauza aparenta.
Multi dintre pacientii cu cancer de colon nu prezinta simptome in stadiile incipiente ale bolii. Cand
acestea apar, depind foarte mult de marimea tumorii si localizarea sa la nivelul intestinului gros.

Cauze:
Nu este clar ce anume cauzeaza cancerul de colon. Cancerul apare atunci cand celulele din structura
colonului se modifica. Celulele normale cresc si se divid intr-o maniera ordonata, asigurand o functie
normala. Uneori insa, aceasta crestere scapa de sub control, astfel incat celulele se divid exagerat, intr-un
mod continuu. Dupa o perioada de latenta, astfel de agregate celulare aflate in continua crestere vor alcatui
tumorile, care pot afecta portiuni de dimensiuni diferite ale mucoasei colonului sau rectului.

1. Modificarile precanceroase de la nivelul colonului


Cancerul de colon debuteaza deseori sub forma unor aglomerari de celule precanceroase, numite polipi.
Acestia sunt situati la nivelul mucoasei ce captuseste intestinul gros si au o forma asemanatoare celei a unei
ciuperci. Rareori, modificarile precanceroase pot fi plate sau subdenivelate in grosmiea intestinului, caz in
care poarta denumirea de „leziuni nonpolipoide”. Acestea sunt mai dificil de detectat. Indepartarea polipilor
si a leziunilor non-polipoidale poate preveni dezvoltarea cancerului de colon.

2. Mutatiile genetice mostenite care cresc riscul de a face cancer de colon


Mutatiile genetice care cresc riscul de a dezvolta cancer de colon se mostenesc, dar acest lucru se intampla
doar in putine cazuri. Mutatiile genetice transmisibile nu inseamna ca o persoana va dezvolta inevitabil
cancer de colon, ci doar ca riscul este mai ridicat.

3. Polipoza adenomatoasa familiala


Este o afectiune rara care determina aparitia de mii de polipi pe mucoasa intestinului gros si a rectului.
Persoanele cu polipoza adenomatoasa familiala au un risc crescut de a dezvolta cancer de colon inaintea
varstei de 40 de ani.

4. Cancerul colorectal nonpolipozic ereditar


Numit si sindromul Lynch, creste considerabil riscul de cancer colonic inaintea varstei de 50 de ani. Atat
polipoza adenomatoasa familiala cat si cancerul colorectal nonpolipozic ereditar pot fi detectate prin testare
genetica. Daca exista cazuri de cancer de colon in familie este indicat sa cereti medicului sa efectuati aceste
teste.

Factorii care predispun la aparitia cancerului de colon:


- Varsta inaintata. 90% dintre persoanele diagnosticate cu cancer de colon au peste 50 de ani. Cancerul de
colon poate aparea si la tineri, dar aceste cazuri sunt rare;
- Rasa neagra. Afro-americanii au un risc mai ridicat de a dezvolta cancer de colon decat celelalte persoane;
- Istoricul personal de cancer colorectal sau polipoza colonica. Persoanele care au avut un cancer de colon
sau polipi colonici au un risc mai ridicat de a dezvolta afectiunea;
- Afectiunile intestinale inflamatorii. Boala Crohn si rectocolita ulcero-hemoragica favorizeaza dezvoltarea
cancerului intestinului gros;
- Sindroamele genetice precanceroase. Astfel de afectiuni sunt polipoza familiala si sindromul Lynch
(cancerul colonic ereditar nonpolipozic);
- Istoricul familial de cancer colorectal sau polipoza colonica. Existenta unei rude care a suferit de un
cancer augmenteaza riscul de aparitie a cancerului colorectal. Cu cat mai multe rude sunt afectate cu atat
riscul este mai mare. Agregarea familiala a cazurilor poate fi si rezultatul expunerii la diversi carcinogeni din
mediu sau urmarea adoptarii unui stil de viata nesanatos sau a anumitor obiceiuri alimentare;
- Dieta saraca in fibre si bogata in grasimi. Cancerul de colon si cancerul rectal pot fi asociate cu dieta
saraca in fibre si bogata in grasimi si calorii. Consumul de carne rosie si carne procesata predispun la aparitia
cancerului colonic;
- Sedentarismul. Stilul de viata lipsit de activitate fizica poate favoriza aparitia cancerului de colon, in timp
ce exercitiul fizic regulat are efecte inverse;
- Diabetul. Persoanele care sufera de diabet insulino-rezistent pot avea un risc mai mare de a dezvolta cancer
de colon;
- Obezitatea. Persoanele obeze pot avea un risc crescut de cancer de colon si de mortalitate prin cancer
colonic, comparativ cu persoanele normoponderale;
- Fumatul. Fumatul creste riscul de cancer de rect si colon;
- Alcoolul etilic. Consumul regulat de alcool predispune la cancer colorectal;
- Radioterapia. Radioterapia directionata spre cavitatea abdominala pentru tratarea altor fome de cancer
poate creste riscul de aparitie al cancerului de colon.

Stadializarea cancerului de colon


Dupa formularea diagnosticului de cancer colo-rectal, medicul poate recomanda o serie de teste care sa
stabileasca stadiu in care se afla afectiunea. Stadializarea ajuta in alegerea celor mai potrivite metode
terapeutice si poate include manevre imagistice neinvazive(cum ar fi computer tomografia, CT), dar uneori
poate insemna si apelarea la metode diagnostice invazive.

Stadiile cancerului de colon:


- Stadiul 0. Cancerul este in cel mai precoce stadiu de dezvoltare, nu a depasit mucoasa colonului sau a
rectului. Acest stadiu se mai numeste si stadiul de carcinom in situ.
- Stadiul I. Cancerul a depasit mucoasa dar nu a penetrat peretele colonului sau al rectului.
- Stadiu II. Cancerul a penetrat peretele intestinal dar nu a atins ganglionii limfatici de vecinatate.
- Stadiul III. Tumora a invadat ganglionii limfatici de vecinatate dar nu a afectat alte organe sau sisteme.
- Stadiul IV. Tumora a atins alte organe sau sisteme, cum ar fi plamanii sau ficatul.
- Cancerul recurent. Acest stadiu denumeste reaparitia tumorii dupa efectuarea tratamentului. Poate aparea
la nivelul colonului, al rectului sau al altui organ.

Tratament:
Tratamentul chirurgical in stadiile initiale ale cancerului de colon
In cazul cancerelor mici la nivelul unui polip sau a celor in stadii initiale eliminarea se poate face cu ajutorul
colonoscopului. Daca anatomopatologul stabileste ca tumora din polip nu a invadat si baza acestuia, atunci
exista o mare sansa ca intreg cancerul sa fi fost in totalitate eliminat. Alti polipi mai mari pot fi eliminati prin
interventie chirurgicala laparoscopica, operatie ce se realizeaza prin doar cateva mici incizii la nivelul
cavitatii abdominale, incizii prin care sunt introduse camera video si intrumentele neceare interventiei.
Imaginile sunt proiectate pe un monitor. Se pot preleva si biopsii ganglionare din jurul zonei afectate.

Tratamentul chirurgical in cancerul de colon invaziv


Daca tumora a crescut prin peretele colonic chirurgul poate recomanda colectomia, pentru a indeparta
portiunea afectata in totalitate, pana in tesutul sanatos. Se ridica si ganglionii limfatici din vecinatate, pentru a
fi analizati ulterior.

Chirurgul poate reuni cele doua portiuni restante; cand insa acest lucru nu este posibil, se poate efectua o
colostomie temporara (anus contra naturii). Se efectueaza o incizie pentru a crea un orificiu in peretele
abdominal prin care se aduce la piele o portiune terminala a colonului, pentru a putea realiza evacuarea
continutului digestiv intr-o punga speciala pe parcursul urmatoarelor zile; ziele de dupa operatie sunt cruciale
pentru vindecare. Ulterior continuitatea anatomica a colonului se reface, alteori insa colostomia poate fi
permanenta.

Tratamentul chirurgical in cancerul de colon aflat in stadii avansate


Daca tumora se afla intr-un stadiu avansat si/sau starea generala este alterata se poate inverveni chirurgical cu
viza paliativa, pentru a decomprima colonul si pentru a ameliora simptomatologia.

Daca exista metastaze doar la nivelul ficatului, in numar redus, chirurgul poate efectua si interventia necesara
eliminarii acestora din ficat. Ulterior se intervine si prin chimioterapie; in multe cazuri aceasta poate fi
utilizata si inaintea interventiei. Aceasta asociere de mijloace terapeutice are drept scop cresterea sanselor de
supravietuire.

Chimioterapia
Chimioterapia utilizeaza anumite medicamente pentru a distruge celulele canceroase; poate fi administrata
pentru a distruge celulele ramase in urma interventiei chirurgicale, pentru a controla cresterea tumorala sau
pentru a minimiza simptomele cancerului. Medicul mai poate recomanda chimioterapia in cazul in care
cancerul s-a raspandit in afara peretelui intestinului gros sau la ganglionii limfatici. La persoanele cu cancer
rectal chimioterapia se asociaza cu radioterapia.

Radioterapia
Radioterapia utilizeaza energie din surse de raze X pentru a distruge celulele canceroase care raman in urma
chirurgiei sau pentru a ameliora manifestarile cancerului colo-rectal.
Radioterapia este rareori utilizata in stadiile initiale; ea se foloseste in stadiile in care cancerul colorectal a
strapuns tubul digestiv si a atins ganglionii limfatici. Radioterapia poate fi folosita dupa interventia
chirurgicala si pentru a reduce riscul de reaparitie a cancerului in aria care a fost interesata initial.

Terapia biologica tintita


Exisa medicamente care actioneza pe anumite defecte ale celulelor canceroase distrugandu-le; se adreseaza
celor cu boala avansata, si pot fi administrate impreuna cu chimioterapia sau singure. Astfel de medicamente
sunt: bevacizumab (Avastin), cetuximab (Erbitux) si panitumumab (Vectibix).

S-ar putea să vă placă și