Educația timpurie

Educația este un fenomen extrem de complex ce poate fi studiat din

numeroase perspective,fiecare dintre acestea dezvaluindu-i noi sensuri si intelesuri.
Scopul educației este de a socializa individul biologic prin construirea ființei sale
sociale care sa se suprapună celei individuale (E.Durkheim,1980).
Educația timpurie ,ca prima treapta de pregatire pentru educația
formală,reprezinta totalitatea experiențelor individual realizate și social existente
sau organizate de care beneficiază copilul în primii ani de viață cu rol de a
proteja,crește și dezvolta ființa umană prin înzestrarea cu capacitate și achiziții
fizice,psihice,culturale specifice care să-i ofere identitate și demnitate proprie.Ceea
ce învață copiii în primii ani reprezintă mai mult de jumătate decît vor învăța tot
restul vieții.
Educația timpurie include toate formele de sprijin sau suport necesare copilului
foarte mic pentru a-și realiza dreptul la supraviețuire,protecție și pentru a ne
îngriji să ii fie asigurată dezvoltarea de la naștere la 8 ani.(Evans,Meyer,Ilfeld,2000).
Se cunoaște faptul că alegerile făcute în copilaria timpurie și acțiuni întreprinse
de părinți și de societate ,au o influență puternică și de durată asupra
copilului.Astfel , investiția în copii la vîrste cît mai fragede va conduce pe termen
lung la dezvoltarea socială și la realizarea susținută a drepturilor copiiilor.
Copiii sunt viitorul ; ei perpetuează valorile culturale.Prin copii umanitatea
transmite valorile cum ar fi :traiul împreuna în armonie apreciind și protejînd
mediul ,încep sa se evidențieze în anii preșcolari și pot fi promovate prin programe
de copilarie timpurie. Jocul și procesul de creștere sunt strîns legate între ele;copilul
mic are mai multe ocazii de a se juca liber,însa treptat joaca libera a copilului este
înlocuită cu activități structurate,atât acasă cât și în instituțiile de educație.
În grădiniță jocul este activitatea de bază și se regăsește în toate ariile de
activitate realizînd procesul de învățare într-un mod atractiv,antrenant si ușor
asimilabil de către copil. In decursul jocului copilul actioneaza asupra obiectelor din
jur,cunoaste realitatea,isi satisface nevoia de miscare,dobandeste incredere in
propriileforte,isi imbogateste cunostintele,manifestandu-si dorinta de a participa la
viata si activitatea celor din jur,copilul isi asuma rolul de adult,reproducand
activitatea si raporturile lui cu ceilalti oameni.In acest fel ,jocul este social prin
natura lui.Insasi posibilitatea de a-si imagina realitatea,de a o reflecta,reprezinta
pentru copil sensul jocului.Prin aceasta activitate copilul isi satisface nevoile
prezente si se pregateste de viitor.
Copilul mic se joaca repede cu ceea ce il intereseaza in acel moment.Cel mai bine
este sa faca activitati in ritmul lui. Cei intre 2 si 3 ani au o intelegere limitata a
notiunii de timp. Cateva minute pot sa li se para lungi.Activitatile de grup trebuie sa
fie limitate;cei mai multi dintre ei invata cel mai bine din activitati de rutina sau din
cele pe care le aleg singuri.Copiii de peste 2 ani sunt asemanatori dar si diferiti de
copiii mici.Si ei sunt preocupati de descoperire,dar sunt mai independenti;joaca lor
este mai organizata si poate dura mai mult,Ei se joaca cu ceea ce ii intereseaza pe

1
moment.Jocul intr-o activitate poate fi foarte iute,nu se impaca cu activitati lungi si
planificate.
Eduard Claparede in “Psihologia copilului si pedagogia
experimentala”(1975) enumera opt teorii care au fost enuntate pentru a explica
esenta si cauzalitatea care stau la baza jocului copilului:
-1)Teoria recrearii sau a odihnei(Schaller,Lazarus) potrivit careia functia
jocului ar fi aceea de a relaxasi detensiona atat corpul cat si spiritul .
-2)Teoria surplusului de energie (Schiller,Spencer)conform careia,surplusul de
energie acumulat de copil se descarca prin joc.
-3)Teoria atavismului(Hall) care sustine ca jocul este un exercitiu necesar
disparitiei tuturor functiilor rudimentare ,devenite inutile .
-4)Teoria exercitiului pregatitor(K.Gross)sustine existenta a multiple tipuri de
jocuri intrecere,vanatoare ,etc si defineste functia jocului ca un exercitiu pregatitor
pentru viata adevarata.
-5)Teoria jocului ca stimulent al cresterii(H.Carr)in special pentru sistemul
nervos.
-6)Teoria exercitiului complementar (H.Carr)se bazeaza pe ideea potrivit careia
jocul intretine si improspateaza deprinderile nou dobandite.
-7)Teoria intregirii(K.Lange)potrivit careia jocul ar fi un inlocuitor al realitatii
care ar procura copilului ocaziile pe care nu le gaseste in realitate.
-8)Teoria cathartica(H.Carr) dupa care functia jocului ar fi aceea de a ne
purifica din cand in cand de trebuintele antisociale cu care venim pe lume si de a le
canaliza spre compotramente acceptate.
Prin excelenta ,jocul constituie cadrul specific unui antrenament al
spontaneitatii si al libertatii de expresie,un stimul important in cultivarea
receptivitatii si sensibilitatii a mobilitatii si flexibilitatii psihice.e plin de promisiuni
si surprize,poate sa dezvolte liber,dar cand intervine jocul se inchide.
In conceptia lui Jean Piaget expusa in lucrarea “Psihologia copilului”(1976)
jocul are functia de a realiza adaptarea copilului in realitate.Jocul este formativ si
informativ si indeplineste functia de socializare.
Pentru ca varsta timpurie este cea mai importanta perioada pentru dezvoltarea
personalitatii copilului,si perioada de la nastere pana la intrarea in scoala cere
stimulare,in dezvoltarea optima a copilului este necesar parteneriatul educational
incheiat intre gradinita,respectiv scoala si familie,comunitate ori institutii care au
rol in cresterea ,ingrijirea si educarea copilului.Parteneriatele implementeaza un
sistem de educatie timpurie,un proces complex si indelungat care cere o colaborare
stransa si continua si o comunicare intre Ministerul Educatiei,Cercetarii si Inovarii
si alte institutii (incluzand familia care este o institutie in vederea asigurarii
coordonarii tuturor masurilor privind drepturile,protectia si dezvoltarea viitoare a
copilului.In cadrul acestor parteneriate se pot parcurge urmatoarele
continuturi:transmiterea unor informatii despre ecologie,dobandirea unor
cunostinte despre relatia om-mediu,educarea unor comportamente si conduite
civilizate,imbogatirea vocabularului activ cu cuvinte din diferite domenii,cultivarea
unor atitudini de investigare,cercetare,etc.