Experimentul Stanford.

Celebrul psiholog american, Philip Zimbardo, a realizat in augsut 1971 un experiment al inchisorii. El
a ales ca subiecti un numar de studenti pe care i-a impartit in doua grupe egale ca numar. O grupa
urma sa joace rolul de “gardieni”, in timp ce ceilalti jucau rolurile de “detinuti”.
Philip Zimbardo, impreuna cu Craig Haney, Curtis Banks si David Jaffe, masteranzi in psihologie la
randul lor, au amenajat in subsolul Facultatii de Psihologie din cadrul Stanford University o
inchisoare. Au procedat astfel intrucat realizarea experimentului intr-o inchisoare reala a fost
imposibila.
18 studenti, selectati in urma unui anunt in ziarele locale, avand un nivel de educatie normal, fara
diferente majore de comportament intre ei, fara probleme de natura psihica si fara cazier, au fost
impartiti in doua grupuri. 9 dintre ei jucau rolurile de gardieni, in timp ce ceilalti 9 rolurile de detinuti.
Rolurile au fost luate in serios in ciuda faptului ca participantii erau constienti ca este vorba doar de o
simulare, de un joc. Unul dintre “gardieni” declara la finalul experimentului, ca a trait primele zile
sentimentul ridicolului. Imbracat fiind in tinuta kaki si cu ochelarii de soare era nevoit sa isi
inabuseasca excesele de ras in fata colegilor si prietenilor sai care jucau roluri de detinuti.
Excesul de zel al participantilor, in special al gardienilor, a facut ca inca din prima noapte in interiorul
“inchisorii” sa aibe loc o revolta a detinutilor. Acestia, treziti cu brutalitate in miezul noptii pentru
“apel”, s-au razvratit impotriva presupusilor gardieni, baricadandu-se in celule. “Fortele de ordine” s-
au vazut nevoite sa apeleze la extinctoarele amplasate in incinta pentru a-i indeparta de usile celulelor
pe detinuti.
Pe masura ce zilele treceau, s-a observat ca gardienii abuzau de putere agresandu-i pe detinuti. Au
aparut favoritismele. Cei care respectau regulile si ii ascultau neconditionat pe gardieni aveau parte de
mici favoruri. Chiar li s-a amenajat o celula cu conditii civilizate. Celor care opuneau rezistenta si se
revoltau le erau interzise si minimele drepturi pe care le aveau: de a manca si de a folosi toaleta
amenajata la capatul culoarului.
Unul dintre fostii gradieni, cel mai bland dintre toti in viata reala, s-a dovedit a fi cel mai necrutator in
timpul experimentului. Si-a pierdut calmul cand unul dintre detinuti a refuzat sa manance si I-a turnat
mancare acestuia pe fata.
Ostilitatile dintre cele doua grupuri au inceput sa fie evidente dupa a 3-a zi de experiment. Gardienii
erau singurii care isi manifestau sentimentele, in timp ce detinutii erau nevoiti sa si le reprime. Primii
aveau manifestari imprevizibile, refuzand adesea sa raspunda la intrebarile simple si legitime ale
detinutilor.
In cea de a patra zi, Zimbardo a adus in inchisoare un preot care sa stea de vorba cu subiectii detinuti.
S-a observat ca in marea lor majoritate s-au prezentat cu numarul de identificare pe care l-au primit la
“arestare”. In timpul discutiilor pe care le-au purtat cu preotul, subiectii au abordat mai mult
subiectele legate de conditiile din inchisoare si mai putin cele personale. Zimbardo si-a confirmat
ipoteza ca persoanele in detentie au tendinta de “dezindividualizare”.
Uimitor pentru cercetatori a fost faptul ca pana si preotul, care stia ca este vorba despre un
experiment, a luat in serios conversatiile pe care le-a avut cu detinutii, promitandu-le acestora ca va
interveni pentru ei, sa obtina conditii mai bune de trai in detentie. De asemeni le-a promis ca va ajuta
la contactarea unor avocati pentru a ii elibera.
Experimentul urma sa se desfasoare timp de 14 zile dar, in urma reactiilor aparute in randul
participantilor, a fost intrerupt dupa o saptamana. Familiile acestora au apelat la randul lor la avocati
pentru a cere incetarea experimentului si eliberarea studentilor.
Un rol hotarator in incheierea inainte de vreme a proiectului l-a avut Cristina Raslash, viitoarea sotie a
lui Zimbardo, la randul ei absolventa de psihologie. Venita in vizita la “inchisoare”, aceasta a
remarcat atrocitatile la care erau supusi cei incarcerati. Ea i-a cerut lui Zimbardo incheierea imediata
a experimentului cu argumentul ca experimentul s-a transformat radical fata de ce isi propusese initial,
si ca efectele mediului inchisorii sunt profunde asupra subiectilor implicati.
Zimbardo si echipa sa si-au dat seama ca ei insisi au pierdut contactul cu realitatea si ca situatia a
degenerat. Au hotarat incheierea imediata.

Cu toate acestea, profesorul a tras concluzii importante legate de modul in care rolurile sociale
si mediul conjunctural influenteaza caracterul uman. El a concluzionat ca: puterea contextului
social în care se află o fiinţă umană într-un anumit moment este de cele mai multe ori
dominantă faţă de capacitatea de a se opune a acesteia.
Contextele sociale ne determina rolurile
Rolurile pe care pe care le jucam in societate sunt determinate de contextele sociale si de gradul de
autoritate care ne este oferit prin functie.
Cand ne aflam in grupurile noastre sociale, personalitatea noastra este puternic influentata de regulile
ce sunt impuse in grupul din care facem parte, de cerintele pe care le au de la noi ceilalti si sunt
puternic accentuate de dorinta de a nu da gres, de a respecta legile si de a avea simtul datoriei
implinite.
Evenimentele socio-politice sau economice pe care le traim au un efect asupra caracterului uman
determinand reactii variate, functie de cat de afectate ne sunt vietile si siguranta.
In situatiile duse la extrem, cei care au puterea au tendinta de a isi depasi atributiile, in timp ce cei cu
drepturi limitate au tendinta de a se revolta, apoi de a se resemna si de a se interioriza.

Impactul pe care il au situatiile extreme (de razboi,de inchisoare, chiar si de dictatura) asupra
individului au ca rezultat o transformare interioara a caracterului acestuia.
Prin experimentul condus de Psihologul Philip Zimbardo s-a demonstrat ca “situatiile extreme si nu
personalitatea devianta se afla la originea disfunctiilor sociale”.
Detaliile
Autorii experimentului nu au formulat ipoteze precise. Obiectivele lor au fost, in principal,
explorarea interactiunilor in mediul penitenciar, prin intermediul simularii unei inchisori functionale.
Pentru alegerea participantilor in cadrul experimentului sau, autorii acestuia au dat un anunt un presa
locala prin care promiteau participantilor 15$ pe zi celor care urmau sa fie selectati. Din cei 100 de
candidati, au fost alesi 28, in urma unor teste de personalitate si interviuri clinice. Studentii
participanti la experiment participasera si la cursurile de vara de la Stanford.
La experimentul propriuzis au participat 18 subiecti, impartiti in doua grupe; 9 au jucat rolul de
gardieni, iar 9 au jucat rolul de detinuti. Ceilalti care au trecut de faza de selectie, au fost considerati
rezerve, autorii experimentului anticipand “dezertarea” unora.
Participantii la experiment au semnat o forma de contract prin care isi exprimau acordul de a participa
in cunostinta de cauza la experiment.
“Big Brother”
Pentru ca nu a fost aprobata cererea de a efectua experimentul in interiorul unei inchisori reale, echipa
de cercetatori a amenajat o inchisoare in subsolul Facultatii de Psihologie din cadrul Universitatii
Stanford, cu aprobarea comitetului de conducere a acesteia. Conditiile impuse de comitet au fost ca
nimeni sa nu sufere fizic si ca zilnic sa se prezinte un raport la cabinetul medical al Universitatii. De
asemeni sa amplaseze extinctoare in interiorul subsolului.
Au fost construite 3 celule, de cate 2m/3m aproximativ, in care au fost introdusi cate 3 detinuti,
S-a amenajat de asemeni o camera destinata gardienilor, unde sa se schimbe si sa se odihneasca, o
camera pentru consiliere psihologica si interviuri, si o camera pentru “directorul inchisorii”, nimeni
altul decat Philip Zimbardo.
Pentru realizarea cat mai aproape de realitate a inchisorii din subsolul facultatii, cercetarii au apelat
pentru consiliere la un fost detinut, care a ispasit 16 ani de detentie; au studiat literatura despre
inchisori si despre lagarele de concentrare.
Pentru supravegherea “falsei inchisori” Zimbardo a folosit camere ascunse, iar la finalul
experimentului existau peste 12 ore de material inregistrat.
S-au folosit benzi magnetice pe care au fost inregistrate prin intermediul unor microfoane camuflate,
starile emotionale si comunicarea dintre detinuti.
Schimbarile de stari afective ale participantilor au fost masurate cu liste de adjective si cu teste
sociometrice.
Inainte de simulare, participantii au completat teste de personalitate care aveau ca scop urmarirea unor
caracteristici importante pentru comportamentul interpersonal, precum scala F sau Scala de
Machiavelism.
Un material de cercetare au reprezentat-o si rapoartele zilnice completate in scris de gardieni la iesirea
din schimb.
La finalul experimentului, toti subiectii au raspuns la chestionare postexperimentale.
Rolurile. Obligatiile. Drepturile

Detinutii
Pentru o simulare cat mai reala, cu ajutorul departamentului de politie “Palo Alto City”, subiectii –
detinuti au fost arestati in plina noapte, ridicati de la casele lor, transportati la politie unde li s-au
intocmit fise personale si li s-au luat amprentele. Apoi au fost transportati la ‘inchisoare’.
Aici au primit fiecare cate un sapun, un prosop si o salopeta pe care erau inscriptionate numerele de
identificare. Salopeta trebuia purtata fara lenjerie intima. Fiecare purta pe cap o casca de nylon pentru
simularea tunderii la chelie.
Instructiunile pentru detinuti prevedeau ca intrei sa se adrreseze dupa numaruld e identificare, iar
gardienilor sa se adreseze cu formula “Domnul ofiter corectional”.
Aveau dreptul al 3 mese pe zi si 3 drumuri la toaleta, dar insotiti.

Gardienii
Purtau uniforme kaki, formate din pantaloni si camasa, ochelari de soare cu lentile care faceau
imposibil contactul vizual cu detinutii. Simbolurile puterii lor erau reprezentate de bastoane de lemn,
fluiere, catuse si cheile de la celule.
Sarcina gardienilor era aceea de “a mentine un nivel rezonabil de ordine in inchisoare, necesar pentru
functionarea eficienta a acesteia”.
Li s-a interzis de la inceput sa recirga la violenta, dar aceasta instructiune a fost incalcata inca din a
doua zi.
“Fortele situationale pot produce modificari ale naturii umane”
La inceputul experimentului nu existau diferente notabile intre grupul gardienilor si cel al detinutilor.
Insa, la mai putin de o saptamana, grupurile erau complet diferite. Diferentele dintre cele doua au fost
determinate de contextul special in care au fost pusi.
S-a observat ca rolurile au fost luate in serios mai ales de catre cei ce formau grupul gardienilor. Din
randul detinutilor s-a facut remarcat un singur student care si-a pastrat luciditatea si amintea adesea
colegilor sai ca este vorba doar de un joc si sa incerce sa fie calmi si sa nu se ia prea in serios.
Cu toate acestea, la finalul experimentului incheiat cu o saptamana inainte decat fusese programat,
Zimbardo remarca ca “fortele situationale pot produce, intr-adevar, modificari ale naturii umane, mai
spectaculoase decat transformarea”. In cartea despre experiment, autorul mentiona ca “pe masura ce
gardienii deveneau agresivi, detinutii deveneau pasivi. Asertivitatea gardienilor a dat nastere
dependentei detinutilor. Depresia si lipsa de speranta a detinutilor a corespuns sentimentului de
control dezvoltat de gardieni”.
Experimentul inchisorii, dar si alte experimente de acest tip, arata ca si cei mai buni dintre oameni pot
suferi transformari majore in anumite contexte ce favorizeaza comportamente considerate aberante in
mod normal.
Se poate explica astfel de ce in timpul celui de al doilea razboi mondial, unii indivizi considerati
normali inainte de razboi, au fost partasi la atrocitatile din timpul razboiului. S-a luat ca exemplu un
ofiter german al carui rol era acela de a coordona trenurile ce transportau detinutii catre lagarele de
exterminare. Menirea lui era ca programul trenurilor sa fie respectat. In timpul procesului ce I-a fost
intentat ulterior, el s-a declarat nevinovat, intrucat “nu am facut altceva decat am respectat ordinele”.
Nici unui dintre ofiterii implicati in masacrul din timpul razboiului mondial nu I-a trecut prin minte sa
nu respecte ordinele, sa se revolte si sa elibereze detinutii.
In zilele noastre acte similare se intampla in razboaie, precum cele din Irak, Vietnam etc. Cei direct
implicati in actiunile de razboi, se transforma in urma fortelor situationale ce actioneaza asupra lor,
urmand ordinele si cautand sa ramana in viata.
Efectele experiementului “inchisorii Stanford” pot explica in mare ceea ce se intampla in
adevaratele inchisori, efectul de ‘reeducare’ pe care il au acestea asupra detinutilor reali.
Explica si comportamentul agresiv al celor ce lucreaza in inchisori, dar si a fortelor de ordine
implicate in actiunile sociale.
Experimentul Stanford este unul dintre cele mai relevante studii de psihologie sociala tocmai pentru
ca dovedeste importanta analizei situationale a comportamentului uman.
Controverse
Asupra lui Zimbardo si a colegilor sai a planat multa vreme acuzatia de incalcare flagranta a
principiilor de etica a cercetarii. Fara indoiala subiectii au suferit traume fizice si psihice.
Philip Zimbardo a recunoscut ca ar fi trebuit sa puna capat experimentului chiard e a doua zi cand s-a
produs revolta detinutilor iar gardienii au intervenit cu violenta. Si admite, de asemeni, ca a incalcat
codul etic al procedurilor cand si-a asumat roluld e director al inchisorii, rol cu care s-a identificat e
parcursul experimentului.
In apararea sa si a proiectului sau, sunt aduse insa aprobarea comitetului de etica pentru desfasurarea
in cadrul universitatii a experimentului, precum si declaratiile subiectilor ca au luat la cunostinta si
sunt de acord cu conditiile de participare la experiment.
Adevarul este ca nimeni nu a putut anticipa cum vor evolua evenimentele. Cu toate acestea, subiectii
au fost sub observatie pe o perioada de un an de zile de la incheierea studiului si s-a remarcat faptul ca
efectele negative au disparut treptat.

In Romania, un experiment cat se poate de real si asemanator cu cel desfasurat la Universitatea

Stanford, a fost trait de mii de tineri intelectuali romani, in perioada comunista, in inchisorile
comuniste de la Aiud, Pitesti etc. Experimentul cunoscut sub numele de “Experimentul Pitesti”
este cel mai cunsocut dintre ele. Cartea cu acelasi nume, scrisa de istoricul Alin Muresan pe baza
declaratiilor supravietuitorilor ororilor de la Pitesti, prezinta viata pe care au dus-o detinutii politici de
la Pitesti, cum s-a incercat reeducarea detinutilor prin terori inimaginabile. In inchisorile comuniste s-
a trait la propriu transformarea umana sub actiunea fortelor situationale descrise de Zimbardo in
cartea sa “Experimentul Lucifer”. Multi tineri intelectuali, prieteni, au devenit gardienii si tortionarii
propriilor camarazi de suferinta, pentru a obtine favorurile adevaratilor tortionari.