BIOECHIVALENŢA

MEDICAMENTELOR
 Bioechivalenţa - egalitatea unui parametru farmaceutic specific formei
farmaceutice – biodisponibilitatea substanţei medicamentoase –care
stabileşte:
 cantitatea realativă de SM absorbită dintr-o formă farmaceutică şi

ajunge în circulaţia sistemică;

 viteza cu care se realizează acest proces.

 Substituirea unui medicament eficace clinic cu un produs cu o compoziţie

identică sau echivalentul lui generic nu poate fi făcută numai pe baza
echivalenţei chimice sau farmaceutice, ci trebuie demonstrată echivalenţa
farmacologică, constatată prin echivalenţa efectelor clinice.
 Medicamentele echivalente chimic şi farmaceutic administrate în aceeaşi
doză pe aceeaşi cale de administrare pot produce concentraţii de
substanţă medicamentoase identice în sânge.
 Echivalenţa chimică şi/sau farmaceutică nu sunt suficiente pentru a
declara bioechivalenţa a două medicamente.
 Termeni farmaceutici

 În determinările de bioechivalenţă se urmăreşte intensitatea şi durata

efectelor secundare, apreciind la un medicament eficient o
biodisponibilitate mare, reducerea efectelor secundare, a interacţiunilor
cu alte medicamente sau alimente.
 Indiferent de tipul de medicament inovat, ca produs original este
protejat de un patent pe o anumită piaţă ce aparţine producătorului.
 După expirarea patentului, produsul poate intra în circulaţie în paralel
cu produse reproduse după formulări asemănătoare, numite produse
generice (multisursă).
 În prezent, sunt folosiţi termeni care, justificaţi prin definiţii ştiinţifice,
argumentează calitatea, eficacitatea şi siguranţa între produsul
multisursă (generic) şi produsul inovator,original, brevetat de marcă.
 formă farmaceutică- produs medicamentos, produs farmaceutic,
preparat farmaceutic: produsul final care reprezintă o formulare a SM
cu substanţe auxiliare specifice formei de administrare (comprimate,
capsule, supozitoare, etc), prelucrate printr-o tehnologie
corespunzătoare.
 produse farmaceutice alternative - produse farmaceutice care
conţin acceaşi SM, dar care diferă în privinţa formei chimice a SM
(sare, ester, etc.), a tipului de formă farmaceutică (capsule,
comprimate cu cedare imediată), sau a cantităţii de SM pe doză
unitară.
 produs medicamentos inovator (iniţial)- produsul care a fost
primul autorizat în terapeutică (de obicei ca medicament brevetat) pe
baza documentaţiei privind eficacitatea, siguranţa şi calitatea.
 produs generic - produs medicamentos multisursă. Atunci
când este utilizat, va avea înţelesul de produs medicamentos
care poate fi interschimbabil cu produsul inovator. În condiţiile
în care practica farmaceutică oferă numeroase produse
multisursă se impune ca pe baza DCI a substanţei
medicamentoase să se aleagă medicamentul convenabil,
rămânând ca pacientul să sugereze produsul comercial pe care
îl doreşte. (Hotărâre nr. 14/14.10.1999 – ANM, privind
evaluarea echivalenţei terapeutice a produselor
medicamentoase multisursă).
 produse medicamentoase multisursă (produse echivalente
farmaceutic care pot fi sau nu echivalente terapeutic). Produsele
medicamentoase multisursă care sunt echivalente terapeutic
sunt interschimbabile.
 produs medicamentos interschimbabil - produsul care este
echivalent terapeutic cu un produs de referinţă.
 echivalenţă farmaceutică- produsele sunt echivalente farmaceutic
dacă ele conţin aceeaşi cantitate din aceeaşi SM, în aceeaşi formă
farmaceutică şi sunt administrate pe aceeaşi cale.
 Echivalenţa farmaceutică nu implică obligatoriu echivalenţa

terapeutică, deoarece diferenţele între excipienţi şi/sau în procesul

de fabricaţie pot conduce la diferenţe în ceea ce priveşte
performanţele produsului.

 echivalenţa terapeutică - două produse medicamentoase sunt

echivalente terapeutic dacă, după administrarea în aceeaşi doză
molară, efectele lor determinate prin studii adecvate sunt în mod
esenţial aceleaşi, cu respectarea eficacităţii şi siguranţei.
 bioechivalenţa - două produse medicamentoase sunt considerate
bioechivalente dacă ele sunt echivalente farmaceutic, iar
biodisponibilităţile lor după administrare în aceeaşi doză molară sunt
similare, astfel încât efectele lor să fie în mod esenţial aceleaşi.
 biodisponibilitatea - proporţia de SM ajunsă în circulaţia sistemică
dintr-o formă farmaceutică şi viteza cu care aceasta este atinsă; se
determină cu ajutorul curbei concentraţie-timp, pe baza măsurătorilor
în circulaţia sistemică sau urină.
 produs de referinţă - produs medicamentos faţă de care se
dovedeşte echivalenţa terapeutică a noului produs medicamentos
multisursă pentru autorizare.
 Produsul de referinţă trebuie să fie produsul inovator (iniţial)

pentru care eficacitatea, siguranţa şi calitatea au fost stabilite.

 În anumite situaţii, A.N.M. poate indica ca produs de referinţă un

produs medicamentos interschimbabil autorizat şi a cărui

siguranţă, eficacitate şi calitate au fost dovedite.
 Caracteristici ale produselor
multisursă
Produsele generice (multisursă) se caracterizează prin:
 sunt echivalente cu produsele originale prin calitate, eficienţă şi
siguranţă;
 procesele de optimizare pot conduc la produse care devin competitive
cu produsul original;
 în faza de dezvoltare se pot simplifica unele etape de cercetare;
 preţurile mai scăzute cu 20% până la 80% favorizează economia
costurilor de sănătate;
 utilizarea unor tratamente echivalente cu cele ce necesită costuri mai
mari;
 accesul mai larg la produsele moderne;
 se pot comercializa în paralel cu produse de brand cu marca de comerţ
® produse care prezintă numai denumirea comună internaţională
(DCI), care se referă la substanţa medicamentoasă (ex. Cordarone® -
Amiodaronă).
Reproducerea unui medicament după cel original este susţinută de
regulile stabilite la nivel internaţional (Reguli de bună practică
farmaceutică, Reguli de bună practică de laborator, Reguli de bună
practică clinică) şi altele naţionale care asigură calitatea acestora.
Exigenţele se referă la:
 calitatea SM şi a substanţelor auxiliare (caracteristici, impurităţi);

 formularea şi prepararea formei farmaceutice;

 caracterizarea formei farmaceutice (fizico-chimică, stabilitate, etc);

 echivalenţa terapeutică cu produsul original (bioechivalenţa).

 Studii de
bioechivalenţă

În determinarea bioechivalenţei se prevede:

 biodisponibilitatea egală între cele două produse;
 absenţa unor diferenţe semnificative a mărimii şi vitezei de absorbţie a unei
SM din forme farmaceutice echivalente sau alternative administrate în aceeaşi
doză şi condiţii similare.
Cauze ale bioinechivalenţei medicamentelor
 Factorii responsabili de bioinechivalenţa unui medicament sunt determinaţi de
SM, excipienţi, procesul de producţie a formei farmaceutice, caracteristicile
locului de administrare şi absorbţie în condiţiile patologice.
 Proprietăţile fizico chimice ale SM: mărimea particulelor, starea cristalină,
polimorfismul, aranjamentul atomilor, moleculelor, forma chimică (sare-ester)
pot fi cauze ale ineficienţei terapeutice.
 Excipienţii prezenţi în unele forme farmaceutice solide de uz oral (ex.
diluanţi, aglutinanţi, dezagreganţi, lubrifianţi, incluşi în formularea
comprimatelor) pot influenţa bioechivalenţa medicamentului.
Între substanţele medicamentoase şi substanţele auxiliare asociate se pot
produce reacţii de absorbţie reversibile uneori, urmate de o reacţie chimică, ce
scad acţiunea. Exemple de substanţe care produc reacţii de adsorbţie
(alginaţii, bentonita, caolinul, tensioactivi) pot modifica procesul de
absorbţie,distribuţia din organism.