Parohia „SF. M. M.

GHEORGHE” Măcișeni
Preot George Boșneaga

PATRIARHUL NICODIM MUNTEANU (1939-1948)

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2019 drept Anul omagial al
satului românesc (al preoților,  învățătorilor și primarilor gospodari) și Anul comemorativ al
patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești pe tot
cuprinsul Patriarhiei Române.

Conform programului-cadru al anului omagial 2019, în al doilea semestru, tema de

dezbatere va fi cea a elogierii patriarhului Nicodim Munteanu, deoarece anul acesta se împlinesc
80 de ani de la alegerea ca patriarh al României.

Cel de-al doilea Patriarh al României, Nicodim Munteanu, s-a născut la data de 6
decembrie 1864 într-o familie de ţărani evlavioşi în satul Pipirig, judeţul Neamţ, primind la
botez numele de Nicolae. Crescut intr-o atmosfera de puritate sufleteasca, in preajma Manastirii
Neamt tanarul Nicolae Munteanu traieste in spiritul credintei inca din copilarie.
Tânărul Nicolae şi-a început studiile la şcoala primară din Târgu-Neamţ apoi în
perioada 1882-1890 va urma cursurile Seminarului Teologic Veniamin din Iaşi. În timpul
seminarului, devine ucenic în casa mitropolitului Moldovei Iosif Naniescu, care îi devine
părinte duhovnicesc şi imediat după absolvirea seminarului teologic, acesta l-a trimis pentru
continuarea studiilor la renumita Academie teologică de la Kiev, ctitoria mitropolitului Petru
Movilă, care era caracterizată la vremea aceea drept un adevărat altar al tradiţiei bisericeşti,
întemeiată pe învăţătura patristică bizantină şi îmbogăţită de spiritualitatea rusească.1
La data de 1 august 1894, cu un an înainte de terminarea studiilor, pe când tânărul
Nicolae avea 29 de ani, intră în monahism la Mănăstirea Neamţ, iar cinci zile mai târziu este
hirotonit întru diacon, primind numele de Nicodim. În anul 1895 încheie studiile cu lucrarea

1
Pr. prof. dr Ion Vicovan, „Istoria Bisericii Ortodoxe Române” volumul II, Editura Trinitas, Iaşi 2002. P. 232-239.
„Propaganda papistă la români”. După finalizarea studiilor se întoarce la Iaşi unde va urca noi
trepte ale slujirii ierarhice, astfel la data de 1 ianuarie 1896 a fost hirotonit preot, iar doi ani mai
târziu va fi hirotesit arhimandrit.
La Iaşi mereu a stat în preajma părintelui său duhovnicesc şi îndeplinea funcţia de mare
eclesiarh şi de predicator al catedralei mitropolitane. În urma trecerii la cele veşice a părintelui
său duhovnicesc, mitropolitul Iosif, arhimandritul Nicodim va da curs invitaţiei episcopului
Pimen Georgescu de a deveni vicar al Episcopiei Dunării de Jos, iar aici în perioada 1903-1909
va conduce şi seminarul Teologic Sf. Andrei, unde s-a remarcat printr-o activitate
gospodărească intensă la fel cum a făcut-o şi la Iaşi. În luna mai 1909 este ridicat la treapta de
arhiereu-vicar cu titlul de Băcăuanul.
Până la alegerea sa ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, a fost ales mai întâi
Episcop de Huşi la 18 februarie 1912 şi unde va păstori până în 1923, unde din motive
necunoscute până astăzi se retrage la mânăstirea sa de metanie, Mănăstirea Neamţ, căreia a fost
şi egumen şi unde a cunoscut cea mai rodnică perioadă din punct de vedere cultural, tipărind
cărţi dar şi o activitate rodnică din punct de vedere gospodăresc, repară cele 7 Biserici
aparţinătoare de Mănăstirea Neamţ, precum şi cele aproximativ 300 de chilii, a redobândit
averea mănăstirii2.
Iată cum descrie scriitorul Mihail Sadoveanu, activitatea pe care a desfașurat-o cel care
avea să devină Patriarhul Nicodim: "De la Paisie Velicicovski, mânăstirea Neamțu nu se mai
bucurase de asemenea conducător vrednic. Trecerea părintelui Nicodim pe la Neamțu a
însemnat renașterea acestei vechi și frumoase ctitorii.
În data de 23 ianuarie 1935, scaunul mitropolitan de la Iaşi fiind vacant în urma trecerii la
cele veşnice a mitropolitului Pimen Georgescu, Congresul Naţional Bisericesc prezidat de
Patriarhul Miron Cristea, a hotărât alegerea episcopului Nicodim Munteanu în scaunul
mitropolitan de la Iaşi. Aici ca mitropolit a început restaurarea catedralei vechi.
Ca urmare a trecerii la Domnul a Patriarhului Miron Cristea la data de 6 martie 1939,
mitropolitul Nicodim, locţiitor de patriarh, a fost nevoit să accepte cea mai înaltă demnitate
eclesiastică a ţării, la data de 30 iunie 1939, iar o săptămână mai târziu la data de 7 iulie este
înscăunat în catedrala patriarhală la Sfânta Liturghie ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

2
Arhim. Scriban, „Anii de viaţă harnică şi plină a Patriarhului Nicodim” , în GB, an 1945, nr. 13-18, p. 145.
 Cuvintele rostite la învestitura sa, arată programul său de activitate: "Voi evangheliza
poporul, voi vesti legea Domnului cu timp și fără timp, voi creștina mereu poporul și-l voi sfinți,
până vor deveni toți, dacă e cu putință, cetățeni destoinici ai Împărăției Cerești si prin aceasta,
cetățeni destoinici ai împărăției pământești, ai Patriei”.
Prin aceasta arata cum viața politică și viața religioasă a poporului român, sunt împletite,
sunt contopite, și cum Biserica nu se putea separa de stat, ci dimpotriva, aceste doua mari puteri
trebuie sa se ajute si sa se sprijine reciproc.
Însă la scurt timp după alegerea sa ca patriarh, în România a urmat o perioadă tulbure,
marcată de schimbări politice, de pierderi majore de vieți omenești și daune materiale pricinuite
de cel de-al Doilea Război Mondial, dar și de începutul unui regim opresiv – regimul comunist.
Alături de întreg poporul român, Biserica Ortodoxă s-a confruntat cu aceleași provocări și
greutăți, căutând să rămână alături de păstoriții săi, în ciuda restricțiilor și greutăților de tot felul.
Aceste schimbări majore prin care a trecut țara în perioada 1939-1948 au marcat viața oamenilor
și instituțiilor statului român. În acea vreme, la cârma Bisericii noastre s-a aflat o personalitate
deosebită a Ortodoxiei românești: Patriarhul Nicodim Munteanu.
În contextul istoric amintit, libertăţile religioase nu au fost respectate, iar ierarhii
ortodocşi au fost puşi în situaţii dificile privind administrarea şi activitatea Bisericii noastre în
plan religios şi social.
Prin urmare, Patriarhul Nicodim a avut misiunea de a conduce Biserica Ortodoxă
Română în vremuri tulburi, când cei mai mulţi dintre ierarhi, clerici şi credincioşi erau adesea
forţaţi să slujească intereselor politice de moment în detrimentul Bisericii şi a societăţii civile.
Meritul istoric al patriarhului Nicodim este acela de a fi făcut posibilă păstrarea dreptei
mărturisiri întru Hristos, chiar în condiţiile declanşării ofensivei ateismului comunist împotriva
Bisericii, care avea să se intensifice şi mai mult în deceniile următoare, cerând jertfe şi suferinţe
din partea ierarhilor, preoţilor, monahilor şi credincioşilor – jertfe şi suferinţe împlinite de ei
până la capăt, cu conştiinţa răsplătirii veşnice din partea lui Dumnezeu.
A păstorit în timpuri deosebit de grele, în timpuri de criză economică și război, iar adesea
se afla sub presiunea factorilor politici din țară și din străinătate. Cu toate acestea, patriotismul
său nu a fost unul de circumstanță, ci era al unui român autentic. Patriarhul Nicodim Munteanu
era un om adânc legat de istoria poporului și, în același timp, era un om care avea conștiința
importanței și misiunii Bisericii în viața poporului român. Iar când era diplomat, era un diplomat
cu demnitate. El a înfruntat puterea politică, atunci când era vorba despre prezentul și viitorul
țării, a înfruntat forțe politice străine, apărând demnitatea Bisericii și a neamului românesc.
Nicodim patriarhul rămâne în istoria Bisericii şi a poporului român o persoană cu verticalitate şi
conştiinţă misionară
(Patriarhul Daniel- P Nicodim un mărturisitor al luminii)
Patriarhul Nicodim nicicum şi nicicând n-a dat uitării pasiunea sa deosebită: scrisul,
traduceri şi texte originale. Între acestea, desigur, locul de frunte îl ocupă traducerea românească
a Sfintei Scripturi. Această lucrare a început-o la Huşi, a continuat-o şi perfecţionat-o la Neamţ.
Editarea unei noi Biblii era imperios necesară. Timpul cerea o traducere ştiinţifică şi
literară, după textele originale, păstrând mireasma vechilor scripturi, un text făcut cu toată grija
textului original și frumusețea limbii române, păstrând mărgăritare din graiul poporului ca să fie
înțeleasă de toți, așa precum a fost la vremea sa, Biblia din 1688. Acest eveniment a avut loc în
anul 1936, la Bucureşti când cu aprobarea Sf. Sinod a ieşit de sub tipar a doua traducere integrală
a Sfintei Scripturi după cea din 1688. A reuşit să îmbrace Cuvântul lui Dumnezeu în mlădioasa
haină a graiului strămoşesc dimpreună cu preoţii profesori de teologie de la Chişinău, Grigore
Pişculescu (Gala Galaction) şi Vasile Radu.
De asemenea, subliniem și opera literară și de traducător a patriarhului Nicodim.
Cunoscând limba rusă din perioada studiilor la Kiev, a tradus și a prelucrat din rusește, peste o
sută de lucrări teologice, cărți de predici sau de zidire sufletească petru credincioși.
Opera scrisă a Patriarhului Nicodim este foarte însemnată. A răspândit cu însufleţire
învăţăturile ziditoare de suflet, prin mii de pagini scrise sau tălmăcite de el în grai curat
românesc. A publicat, în lunga sa carieră de scriitor bisericesc, o întreagă bibliotecă creştină,
neobişnuit de bogată şi de variată, pe care a intitulat-o, simbolic, ,,OgorulDomnului,,.
Colecţia „Ogorul Domnului” (35 de volume) formează aproape o enciclopedie teologică.
În ea figurează deopotrivă istoria biblică şi istoria creştină, cuvântul sfintei Scripturi şi literatura
patristică, biografii şi opere de viaţă creştină, literatură religioasă şi omiletica (aceasta cuprinde o
lungă serie de predici şi cuvântări). Nu lipsesc nici cele cu un conţinut şi o destinaţie specială
precum cele adresate tineretului şcolar. În ele sunt prezentate adevărurile şi îndatoririle creştine
fundamentale, precum şi tâlcuri de mare folos pentru credincioşi: Sfânta Liturghie, Tatăl nostru,
Crezul, cele noua fericiri, cele zece porunci.
 Un interes teologic deosebit prezintă, în această colecţie, volumele privitoare la istoria
biblică, viaţa lui Iisus Hristos, viaţa şi opera Sf. Apostol Pavel, primele zile ale creştinismului
etc. În 1913, în colaborare cu alţi autori, a alcătuit „Mica Biblie”, dând la îndemâna
credincioşilor cuvântul Evangheliei în veşmântul curat al limbii româneşti.
Colecţia „Ogorul Domnului” este astfel un bogat depozit de cunoştinţe, de fapte şi de îndemnuri
creştine, în care ştiinţa şi viaţa practică sunt cinstite şi socotite îndatoriri sfinte în ogorul
Domnului.
Astfel, prin traducerea Sfintei Scripturi, prin traducerea și prelucrarea atâtor predici,
lucrări de teologie și broșuri moralizatoare, ca și prin pastoralele și cuvântările originale,
patriarhul Nicodim își înscrie numele printre reprezentanții de prestigiu ai teologiei ortodoxe
române.
De la patriarhul Nicodim, ne-a rămas și o instituție bisericească de mare valoare: Școala
superioară de picture bisericească a arhiepiscopiei Bucureștilor, ajunsă până la noi sub forma
cursurilor de picture bisericească la nivelul Patriarhiei, initiative care ytrebuie așezată la baza
revirimentului artistic-bisericesc din vremea noastrătrăim în această privință o epocă de
adevărată Renaștere.
Patriarhul Nicodim rămâne în istoria Bisericii și a poporului român o figură înaltă, de
verticalitate luptătoare, de demnitate înțeleaptă și de conștiință misionară într-un popor creștinat
odată cu formarea sa în istorie.