Noțiune de management

1.1. Generalități. Actualitate. Scurt istoric. Problematica managementului.

Managementul, prin definiție, este o activitate, o muncă intelectuala și fizică, necesitând o competență deosebită, o
serie de instrumente de lucru specifice și recursul la anumite tehnici caracteristice. Dar, în primul rând, managementul
este o vocație organică, dinamică și vitală pentru orice societate.
Managementul se conturează ca o disciplina stiintifica în devenire, axata pe un ansamblu de cunostinte sistematizate
necontenit in functie de experienta – pozitiva si mai ales negativa a managerilor.
Managementul se axează pe trei probleme majore:
• obtinerea rentabilitatii pentru intreprinderea condusa de ei;
• organizarea adecvata a muncii si a lucratorilor;
• luarea deciziilor de productie.
Ceea ce rămâne precumpănitor în activitatea managerială, este faptul că inteligența managerilor are de a face cu
oameni mai mult decât cu forțe materiale sau cu fapte conjuncturale. Ceea ce este esențial, este personalitatea
managerului, capacitatea acestuia de a se purta cu oamenii, cu salariații și cu clienții întreprinderii respective.
Managerul fiind persoana care își asumă răspunderea orientării obiectivelor și resurselor în vederea obținerii celor mai
bune rezultate cu putință.
Semantica termenului "management"
Înțelesul managementului este unul foarte complex, dat de sensurile sale multiple:
știința, teorie, adică un ansamblu organizat și coerent de cunoștințe-concepte, principii, metode, tehnici - prin care se
explică în mod sistematic fenomenele și procesele care se produc în conducerea organizațiilor. Este ceea ce
numim știința managementului;
acțiune, proces, adică un ansamblu de activități de conducere, în scopul adoptării deciziilor optime în proiectarea și
reglarea proceselor din interiorul organizațiilor;
arta, reprezentând latura sa pragmatică și care constă în talentul, măiestria managerului de a aplica cunoștințele
științifice, de a folosi metodele și tehnicile adecvate, adaptate la realitățile concrete ale organizației, în condiții de
eficiență (arta de a conduce);
ansamblul sarcinilor legate de conducerea (administrarea) unității (care poate fi organizatie socială, întreprindere,
institutie, etc.);
ansamblul persoanelor cărora li s-au încredințat funcții de conducere;
disciplina de invatamant (obiect de studiu), cuprinzând un ansamblu de cunoștințe ce trebuie învățate, împreună cu
modul de aplicare a lor în procesul de conducere.
Originea si continutul termenului "management"
Cuvântul "management" provine din limba engleză. Sub aceasta forma el este de asemenea folosit în franceză,
germană și în multe alte limbi.
In limba engleza:
to manage - a conduce, a administra;
management - conducere, administratie;
manager - conducator, persoana de conducere.
to lead - a conduce, a dirija, a comanda;
leadership - conducere;
leader - lider, conducator, sef.
Managementul este, în esenta, procesul de coordonare a resurselor umane, informationale, materiale si financiare
într-o manieră eficace şi eficientă prin previziune, organizare, coordonare, antrenare şi controlul resurselor
organizaţiei, in vederea realizarii scopurilor propuse. Obiectul managementului il constituie organizatiile de orice fel.
Această definiţie are avantajul de a specifica cele două elemente de evaluare a rezultatelor managementului,
eficacitatea şi eficienţa şi de a nominaliza cele cinci funcţii ale personalului de conducere.
Eficacitatea – (effectivnes) – reprezintă măsura în care organizaţia îşi îndeplineşte obiectivele propuse fiind cel mai
critic atribut al managementului. Se caracterizează prin acurateţea cu care se stabilesc obiectivele organizaţiei,
managerul eficace selectând doar obiective operante, stabilind apoi ce trebuie să se facă şi cum trebuie să se
acţioneze, concentrând resursele în direcţiile respective.
Eficienţa – (efficiency) – sau randamentul poate fi defint cantitativ ca rezultat al utilizării unei cantităţi cât mai reduse
de resurse – materii prime, energie, forţă de muncă – pentru a realiza un volum prestabilit de bunuri.

1
Responsabilitatea managerială reclamă performanţă atât în domeniul eficacităţii cât şi al eficienţei, însă, deşi eficienţa
este importantă, lipsa eficacităţii nu poate fi compensată de nici un nivel înalt al randamentului. Eficacitatea este cheia
succesului într-o organizaţie, este viabilitatea sa pe termen lung.
Funcţiile managementului :
Previziunea este funcţia care vizează adoptarea deciziilor referitoare la definirea obiectivelor viitoare ale organizaţiei
şi la mijloacele pentru atingerea acestora. Se stabileşte cu ce resurse şi cu ce activităţi se pot îndeplini obiectivele
organizaţiei, cât de aproape sau de departe se situează ea, la un moment dat, de obiectivele propuse, ce acţiuni
corective se impun în cazul abaterilor de la ţelurile propuse.
Organizarea vizează acţiunile de creare a structurii care va permite realizarea obiectivelor şi acţiunilor de coordonare
efectivă a resurselor către manager.
Repartizarea sarcinilor, gruparea acestora în departamente funcţionale şi alocarea resurselor pe departamente,
stabilirea modului de colaborare dintre grupuri sau persoane, sunt activităţi care aparţin funcţiei manageriale de
organizare.
Conducerea (antrenarea şi coordonarea) reprezintă funcţia care implică utilizarea influenţei conducătorului pentru
atragerea, motivarea şi stimularea acţiunilor angajaţilor pentru realizarea obiectivelor propuse.
Coordonarea reprezintă ansamblul proceselor de muncă prin care se armonizează deciziile şi acţiunile personalului
firmei şi a subsistemelor sale, în cadrul previziunilor şi sistemului organizatoric stabilite anterior.
Coordonarea este o „organizare în dinamică”, a cărei realizare depinde de existenţa unei comunicări adecvate la toate
nivelele organizaţionale.
Antrenarea cuprinde ansamblul proceselor prin care personalul firmei este determinat (influenţat) să participe eficace
la realizarea scopurilor organizaţiei, luând în considerare factorii care îi motivează.
Fundamentul antrenării îl reprezintă motivarea, ce rezidă în corelarea satisfacerii nevoilor şi intereselor personalului
cu realizarea obiectivelor şi sarcinilor atribuite.
Se impune adecvarea motivaţiilor la caracteristicile fiecărui salariat, eliminând abordarea nivelatorie, standardizată a
motivării, ce conduce la „neimplicare”, efort minim, ineficienţă.
Controlul implică acţiuni prin care se stabilesc standardele de performanţă ale membrilor organizaţiei, se compară
performanţa curentă cu standardele şi se adoptă acţiuni corective în cazul abaterilor faţă de standarde.
Toate aceste funcţii implică elaborarea deciziei şi comunicarea sau schimbul de informaţii.
Elaborarea deciziei este un proces complex, care constituie principala raţiune a prezenţei managerilor în cadrul
organizaţiei. Ea necesită raţionamentul logic de identificare şi de alegere a acţiunilor compatibile cu obiectivul (ele)
organizaţiei.
Comunicarea este procesul prin care se receptează şi transmit informaţii care condiţionează elaborarea deciziei.

Evoluția managementului ca știință

În sens larg, a conduce înseamna a indruma un grup de oameni, o institutie, o activitate, avand intreaga raspundere
in domeniul respectiv. Într-o accepțiune aproape generală conducerea este sinonimă cu managementul.
Ca știință, Managementul apare în secolul al XX-lea, când dezvoltarea societatii a permis sistematizarea cunostintelor
din diferite domenii si cristalizarea unei teorii cu privire la conducere. El se bazeaza pe utilizarea cunostintelor furnizate
de diferite discipline stiintifice, pe cunoasterea legilor si principiilor care guvernează dinamica fenomenelor din cadrul
organizatiilor.
Întemeietorii managementului sunt considerați inginerul american Frederick Taylor (1856-1915) și cel francez Henri
Fayol (1841-1925).
Taylor a definit managementul ca fiind "arta de a ști precis ce trebuie făcut cât mai bine și mai ieftin".
H.Fayol a definit pentru prima dată funcțiile managementului.

Caracteristici şi orientări ale managementului modern (actual)

Domeniul managementului, de maxim interes şi primă importanţă în societatea modernă prezintă următoarele trăsături
definitorii şi orientări de perspectivă:
1.Viziunea globală, integratoare, de rezolvare a problemelor. Potrivit acestei viziuni, integrarea în rezolvarea
problemelor manageriale trebuie realizată pe două planuri: intraorganizaţie, adică între subsistemele
acesteia, respectiv între activităţile şi compartimentele sale; între organizaţie şi mediul său extern.

2
2.Interdisciplinaritatea
Managementul este domeniul care absoarbe continuu elemente noi din alte ştiinţe, pe care le adaptează şi utilizează
potrivit nevoilor specifice ale conducerii complexelor socio-economice.
3.Caracterul previzional
Un rol determinant în evoluţia oricărei organizaţii îl are strategia de dezvoltare prin care se definesc direcţiile de evoluţie
viitoare şi principalele obiective de atins.
Previziunea creşterii organizaţionale se bazează pe modele de creştere, majoritatea acestora rezultând din analogii
făcute cu legităţile biologice ale dezvoltării organismelor vii.
4.Creşterea dinamismului managerial
Aceasta este determinată de creşterea frecvenţei schimbărilor.
5.Accentuarea caracterului finalist al acţiunilor manageriale
Toate domeniile manageriale trebuie să aibă, logic, o finalitate, adică să asigure realizarea obiectivelor generale ale
organizaţiei.
6.Universalitatea managementului
Are loc permanent un transfer de concepte, principii, tehnici şi instrumente manageriale din domeniul activităţii
industriale în toate celelalte domenii ale vieţii şi activităţii umane, astfel că se vorbeşte curent de management agrar,
management în construcţii, management bancar, financiar, al asigurărilor, educaţional, etc.
7.Profesionalizarea funcţiei de manager
Există numeroase şcoli, instituţii, centre etc. de instruire a cadrelor de conducere, astfel că elita managerială a viitorului
va proveni din şcolile recunoscute de business.
Calitatea esenţială actuală şi de perspectivă a managementului este sugestiv definită de ceea ce P. Drucker numeşte
“noile postulate ale managementului” şi anume:
• managementul este general, afirmându-se în toate domeniile economice şi sociale;
• dezvoltarea spiritului de inovare – este o trăsătură esenţială a managementului modern;
• managementul este orientat spre sporirea continuă a productivităţii muncii intelectuale şi fizice;
• managementul se grefează pe tradiţiile culturale, sociale şi politice ale fiecărei ţări, pe condiţiile de dezvoltare
a acesteia;
• managementul constituie principalul factor de sporire a eficienţei activităţii desfăşurate;
• ca o consecinţă logică, managementul constituie principalul “animator” al dezvoltării economice, afirmaţie
susţinută cu argumentul existenţei unor ţări sărace în resurse materiale dar puternic dezvoltate economic.

1.2. Proiectele în construcţii

Din punctul de vedere al clientului, proiectul în construcţii este de obicei o parte (deşi de obicei o parte mare) a unei scheme mai
mari. De exemplu, proiectul de dezvoltare a construcţiilor este în fine un proiect de adăugare a valorii unui lot de pământ;
construirea clădirii este o etapă în acest proces. Similar, construirea staţiei electrice are loc pentru satisfacerea necesităţii de
electricitate, şi construirea fabricii este o parte a proiectului pentru creşterea capacităţii de producere, sau a eficienței producerii.
Din punctul de vedere al managerului proiectului, este necesar de a aprecia, şi întotdeauna de a lua în consideraţie importanţa
proiectului în schema de lucruri mai largă a clientului.
Clientul determină scopul proiectului şi echipa proiectului care va realiza proiectul din numele clientului pentru a produce
produsul – de exemplu clădirea, un obiect de infrastructură.
Managerul de proiect al clientului este responsabil pentru dirijarea proiectului clientului. Sistemul de management al proiectului
şi procesele de management al proiectului trebuie să fie elaborate şi aplicate la proiectul clientului de către managerul de proiect
al clientului pentru asigurarea succesului proiectului.
Procesele legate de scop prezintă noţiunea structurii de descompunere a lucrărilor, în care proiectul clientului este descompus
într-un şir de sarcini şi subsarcini. La niveluri mai superioare în cadrul acestei structuri de descompunere a lucrărilor, fiecare
sarcină este un proiect în sine,– deci un subproiect al întregului proiect al clientului. Astfel, studiul fezabilităţii este un proiect,
proiectarea este un proiect şi lucrările de construcţii sunt un proiect. Dacă mergem la un nivel mau inferior în structura de
descompunere a lucrărilor, şi construcția portantă a clădirii la fel este un proiect, ca şi montarea instalaţiei mecanice. De obicei,
sunt mai multe subproiecte care trebuie îndeplinite într-un proiect tip în domeniul construcţiei. Acestea formează o parte din
combinaţia elementelor de lucru la finalizarea căreia se produce produsul şi oferă clientului serviciile necesare.

3
Rolul managerului de proiect

În domeniul industriei de construcții termenul “manager de proiect” se aplică pentru o persoană fizică sau organizaţie care
îndeplineşte funcţia de management al proiectelor.
Managerul proiectului este necesar să posede entuziasm, clarviziune, devotament şi integritate şi trebuie să fie capabil să
formeze aceste calităţi în echipa de proiect. Rolul necesită deprinderi tehnice dar la fel şi interpersonale, comunicaţionale, de
conducere şi organizatorice.
În domeniul construcţiilor, managerului de proiect îi este necesară o bună înţelegere a afacerilor, organizării şi proceselor utilizate
de clienţi, consultanţi, furnizori, antreprenori şi subantreprenori. Managerii de proiect de asemenea, trebuie să evalueze
capacităţile şi neajunsurile lor proprii, precum şi cele ale echipei lor.
Atributele şi deprinderile aşteptate de la managerul de proiect includ:
➢ calităţi de conducător;
➢ înţelegerea tehnologică;
➢ deprinderi de evaluare şi de luare a deciziilor;
➢ deprinderi de conducere a oamenilor;
➢ deprinderi de elaborare şi mentenanţă a sistemelor;
➢ deprinderi de planificare şi control;
➢ cunoştinţe financiare;
➢ deprinderi de cumpărare şi generale de achiziţie;
➢ deprinderi comunicaţionale;
➢ deprinderi de negociere;
➢ deprinderi contractuale;
➢ cunoştinţe juridice;
➢ caracter;
➢ deprinderi de formare a echipei de proiect;
➢ experienţa relevantă;
➢ conştiinţa socială şi ecologică.
Aceste calităţi şi deprinderi luate separat nu asigură succesul. Succesul este posibil doar dacă calităţile şi deprinderile sunt
aplicate cu entuziasm în cadrul sistemului structurat de management al proiectului alcătuit din procesele elaborate în modul
corespunzător.
1.3. Reglementări și norme legale de management
1. CP A.02.02:2018 Management în construcții. Sisteme de management în proiectare. Ghid privind gestionarea proiectării
în domeniul construcțiilor
2. CP A.02.12:2017 Managementul proiectelor. Ghidul pentru managementul proiectelor în construcții
3. CP A.05.01:2015 Regulament privind funcțiile beneficiarului în construcții
4. NCM A.08.01:2016 Organizarea construcțiilor
5. NCM A.02.02-96 Regulament privind conducerea și asigurarea calității
6. NCM A.07.04-2002 Regulament cu privire la managerul de proiect
7. SM SR EN ISO 9000 Sisteme de management al calităţii. Principii fundamentale şi vocabular SM SR EN ISO
9001 Sisteme de management al calităţii. Cerinţe
8. SM SR EN ISO 9004 Conducerea unei organizaţii către un succes durabil. O abordare bazată pe managementul calităţii
9. SMV ISO 21500:2012 Ghid pentru managementul proiectului
10. SM ISO/CEI 27001 Tehnologia informaţiei. Tehnici de securitate. Sisteme de management al securităţii informaţiei. Cerinţe
11. SM SR ISO 31000 Managementul riscului. Principii şi linii directoare
12. SM SR EN ISO 14001 Sisteme de management de mediu. Cerinţe cu ghid de utilizare
13. SM SR ISO 10006 Sisteme de management al calităţii. Linii directoare pentru managementul calităţii în proiecte
14. SM SR ISO 10007 Sisteme de management al calităţii. Linii directoare pentru managementul configuraţiei
15. SM SR OHSAS 18001 Sisteme de management al sănătăţii şi securităţii ocupaţionale. Cerinţe SMV EN 12973
Managementul prin valoare.