FORMARE ÎN PSIHOTERAPIE FAMILIALĂ SISTEMICĂ

FAMILIA DE ORIGINE – TEHNICI DE LUCRU ÎN REGISTRUL EXPERIENȚIAL

DR. PIROSKA KOMLOSI

I. INTRODUCERE
Temă: Întoarcerea în timp la familia de origine
La început, cei care doreau să se formeze în terapie familială sistemică, trebuiau să treacă ei
înşişi printr-o analiză extinsă. S-a renunţat la această practică deoarece presupunea foarte
multă muncă (minim 2 sesiuni pe săptămână) şi era foarte costisitoare. Totuşi există şi alte
metode pentru ca viitorul practicant de terapie familială sistemică să ajungă să se cunoască pe
sine, una dintre ele fiind analiza familiei de origine. Acest fel de cunoaştere este foarte
important deoarece:
1. Este o metodă de dobândire a insight-ului şi a cunoaşterii de sine. Reuşim să dobândim
abilităţi care ne permită să rămânem în contact cu ceea ce simţim (inner life) şi învăţăm cum
să reflectăm asupra noastră înşine (ne punem întrebări cu privire la noi înşine, de genul „Ce
simt acum?, „Ce m-a făcut să simt aşa?”, „Ce fel de amintiri trezeşte acest sentiment?”).
Următorul pas, în acest proces, îl reprezintă înţelegerea de sine.
Trebuie să fim atenţi la faptul că, în locul unei cauzalităţi de tip linear, avem una de tip
circular (felul în care mă simt are mai multe circumstanţe/cauze la bază). De exemplu, m-am
simţit înfuriat deoarece o persoană a fost nepoliticoasă cu mine. Sentimentul meu actual de
mânie se poate datora următoarelor circumstanţe: sunt obosit, toleranţa mea este scăzută
deoarece tocmai am primit o veste proastă sau mă grăbesc să pregătesc ceva pentru copilul
meu. Într-un alt moment, cu alte circumstanţe, s-ar putea ca persoana nepoliticoasă să nu-mi
provoace acelaşi sentiment de mânie. ESTE IMPORTANT SĂ ÎNVĂŢĂM SĂ PRIVIM
VIAŢA ASTFEL. Un aspect important în formarea în psihoterapie, este a învăţa aspectele
educative ale terapiei, sau altfel spus, oamenii trebuie să fie investiţi cu noi capacităţi de a-şi
conduce viaţa.
2. Creşte abilităţile empatice ale terapeutului. Este necesar să citim şi să învăţăm cât mai
mult despre terapie. În acest sens, este recomandabil să citim cartea lui Carl Rogers A deveni
o persoană (editura trei).
Empatia este o abilitate care poate fi învăţată şi perfecţionată. Pentru a avea o viaţă personală
bună, este nevoie de abilităţi empatice. Nu putem să fim părinţi buni, în lipsa empatiei. În
zilele noastre se foloseşte termenul de „mentalizare” (mentalisation) care este foarte aproape
de cel de empatie.
Empatia se referă la două aspecte:
- A simţi, adică a dezvolta acelaşi sentiment ca şi cealaltă persoană
- A gândi, de ce a apărut acest sentiment
Pentru a simţi ca şi celălalt trebuie să-ţi opreşti propriile sentimente şi să fii atent la celălalt. A
te gândi presupune să te distanţezi de sentiment şi să începi să te gândeşti la el.
3. Există o dimensiune de ucenicie, adică a observa cum fac alte persoane terapie şi a lucra
ca şi co-terapeut. Beneficiul direct îl reprezintă învăţarea unui model de a lucra cu familiile.
Aceasta presupune a fi atent la ceea ce se spune, dar şi la felul în care se comportă terapeutul.
Toate acestea se învaţă în timpul supervizării. Se recomandă ca primul modul de supervizare
să se facă cu aceeaşi persoană cu care s-a făcut formarea.
4. Viitorul terapeut trebuie să aibă experienţe aparte cu membrii propriei familii. Din acest
motiv este important ca toate tehnicile învăţate să fie aplicate membrilor familiei noastre.
Acest lucru este important deoarece fiind la început, ne vom simţi puţin mai confortabil să le
aplicăm lor aceste tehnici, şi nu străinilor. Dacă ne este prea dificil să aplicăm tehnicile
familiilor noastre, le putem aplica prietenilor.

1
Trebuie să ţinem cont de faptul că, în terapie, desenele sunt exerciţii care vor fi făcute cu
familiile problematice (care cooperează greu, de exemplu).

Ne-am putea întreba de ce este atât de important să lucrăm cu propriile noastre familii.
Răspunsul este că în toate terapiile familiale fantoma familiei terapeutului este întotdeauna
prezentă. De aceea este important să desfăşurăm, în următorii ani, o muncă serioasă în ceea ce
priveşte figurile noastre parentale. Clarificarea propriei situaţii familiare este esenţială dacă
vrem să lucrăm şi să ajutăm familiile. Pentru a fi împăcaţi cu propria noastră experienţă de
familie ar trebui să acceptăm faptul că părinţii noştri sunt aşa cum sunt deoarece au fost creaţi
purtând în spate amprenta a câteva generaţii de dinaintea lor. Acest lucru ar trebui să trezească
în noi un sentiment de compătimire, vis-a-vis de ei. Este ceva greu de făcut, dar răsplata este
mare, deoarece ne dă un sentiment de pace interioară: sentimentul că sunt OK în a face faţă
sentimentelor (coping) pe care le am faţă de aceşti doi părinţi speciali. De fapt, aceasta este
CEA MAI IMPORTANTĂ SARCINĂ DIN VIAŢA NOASTRĂ: A FACE FAŢĂ
SENTIMENTELOR FAŢĂ DE PROPRIA FAMILIE (coping with our own families). Acest
lucru ne dezvoltă abilităţile de coping: nu putem să ne schimbăm părinţii, dar putem să
schimbăm felul în care îi privim.

II. PRACTICA TERAPEUTICĂ / METAFORELE FAMILIEI

În timpul celor 2 zile de formare Piroska ne-a stimulat şi îndrumat să lucrăm cu şi prin
metafore. Acest proces este util atât pentru exprimarea trăirilor personale (vom vedea
exerciţiul NOW I FEEL LIKE… propus grupului) cât şi în terapia cu familiile.
În timpul celor 2 zile, Piroska „a luat pulsul” stărilor noastre interioare la începutul şi sfârşitul
fiecărei zile de formare în felul următor:
„Vă rog să reflectaţi la felul în care vă simţiţi acum şi încercaţi să traduceţi gândurile şi
sentimentele voastre printr-o imagine, simbol, metaforă care să exprime starea şi experienţa
voastră din acest moment. Încercaţi să continuaţi fraza ACUM MA SIMT ASEMENEA… /
ACUM MA SIMT CA ŞI CÂND… (Now I feel like…)”
Ulterior, după câteva minute de reflecţie am împărtăşit metaforele personale grupului. A fost
o ocazie de a percepe diferenţele dintre noi în acelaşi context de formare.
Acelaşi exerciţiu este util în terapia de cuplu. Efectul acestuia seamănă cu valurile şi undele
stârnite de o piatră aruncată in apă: membrii rezonează în mod diferit la aceeaşi metaforă
propusă spre analiză de către terapeut. Comunicarea prin imagini e mai imediată şi mai uşor
de explorat decât să le ceri clienţilor să descrie ce simt.
Piroska, de exemplu, la începutul terapiei de cuplu lucrează în principal cu 2 imagini:
„Suntem la o răscruce de drumuri…” sau „Suntem în aceeaşi barcă…”. Le cere clienţilor să
descrie ce simte fiecare vizavi de una din aceste imagini. Este important să observăm cât de
diferite sunt reacţiile sau situaţiile personale ale partenerilor. Unii se pot simţi confuzi în faţa
a 3 opţiuni de drum diferite, alţii se simt depăşiţi să pornească pe un anume drum, precum unii
simt că se află într-o barcă extrem de fragilă pe timp de furtună sau altora le lipsesc vâslele
bărcii.
Piroska ne-a mărturisit că ea însăşi ca terapeut a întimpinat dificultăţi în a lucra cu metaforele
în primii săi 10 ani ca terapeut. Le simţea neadecvate stilului personal, preferând să folosească
un limbaj mai tehnic, cu termeni ştiinţifici. Ulterior a înţeles ca familiile agreau un limbaj mai
„simplu” iar imaginile comunicau mai uşor şi intuitiv emoţiile/dificultăţile clienţilor săi.
Piroska ne-a îndrumat să nu ne ferim de metafore pentru că ele ne transformă într-o persoană
mai empatică pentru clienţii noştri.

III. PRACTICĂ TERAPEUTICĂ / EXERCIŢII

2
Este important să trecem prin experienţa de a fi clienţi. În cadrul acestei părţi vom observa
modelul unui terapeut (Piroska) şi vom înţelege şi învăţa despre ce iese la iveală prin
efectuarea acestor exerciţii (în legătură cu familiile noastre).

EXERCIŢIILE
S-a discutat pe următoarele teme, redate în desene:
1. CASA MEA
2. DESENUL FAMILIEI cu trei variante:
- FAMILIA MEA
- FAMILIA MAGICĂ/VRĂJITĂ
- FAMILIA ÎN ACŢIUNE
3. TORTUL VIEŢII MELE (Cake of My Life)
4. LINIA VIEŢII (Time Line / Life Line)
5. BLAZONUL FAMILIEI MELE

S-au propus şi alte exerciţii privind familia de origine:

6. „CHESTIONAR” AL AMINTIRILOR PRIVIND MAMA / TATA
7. MAMA/TATA MĂ PREZINTĂ!

În cazul fiecărui exerciţiu s-a început prin a ne fi oferite instrucţiunile, iar apoi urma stabilirea
unei limite de timp pentru efectuarea exerciţiului.
În cazul în care avem o familie în terapie, căreia îi aplicăm exerciţiul, vom cere membrilor
familiei să se aşeze de o asemenea manieră încât să nu vadă ceea ce desenează ceilalţi şi să nu
se poată influenţa unul pe altul.
Clienţii pot medita la ceea ce au desenat, apoi se poate lucra pe acest material şi în şedinţele
următoare (nu numai în şedinţa în care s-a făcut exerciţiul). Este sigur că odată ajunşi acasă
vor discuta între ei desenele (care sunt păstrate de către terapeut), vor medita le ele şi astfel
desenele se transformă într-un material bogat pentru terapie.

1. Casa mea
Instrucţiuni: în terapie li se cere, de obicei, clienţilor să deseneze casa actuală. Deoarece
scopul nostru era reflecţia asupra familiei de origine, ni s-a cerut să desenăm casa din
copilărie, dacă este posibil.
„Imaginaţi-vă că vedeţi casa copilăriei voastre de undeva de deasupra şi încercaţi să faceţi
un desen ca şi un „arhitect”, dar într-un sens subiectiv. Folosiţi culori. Puteţi să puneţi
oricare detalii vi se par importante (nu neapărat persoane), în desenul vostru: mobilă,
explicaţii dacă simţiţi nevoia, orice”
Interpretarea desenului:
În prima fază ne facem o impresie generală în ceea ce priveşte culoarea, forma, liniile,
proporţiile desenului etc., şi verbalizăm această impresie, o verificăm cu subiectul.

 se observă felul în care desenul ocupă spaţiul - cât loc de pe foaie a fost folosit, unde
anume a fost aşezat pe foaie (în centru, în stânga, în dreapta, jos, sus).
 se observă cum au fost folosite culorile puse la dispoziţie – persoana poate să
folosească o singură culoare sau mai multe, poate să folosească culori pale sau culori
puternice, unele părţi din desen pot fi colorate în culori pale, iar altele accentuate prin
culori puternice sau prin apăsarea cu creionul colorat pe acea parte. Trebuie să fim
atenţi şi să întrebăm întotdeauna clientul ce înseamnă o anumită culoare pentru el (nu
să presupunem că dacă o culoare înseamnă ceva pentru terapeut, automat va însemna

3
 acelaşi lucru şi pentru client). Vom privi desenul şi vom întreba despre o anumită
culoare dacă ne atrage atenţia (este folosită mai mult, este accentuată).
 Întotdeauna prima întrebare va fi: CUM TE-AI SIMŢIT CÂND AI FĂCUT ACEST
DESEN? sau „Ce sentimente a trezit în tine acest desen?”
 O altă întrebare pusă la început este: CUM AI ÎNCEPUT DESENUL, în ce ordine ai
desenat elementele lui?
 Altă întrebare: ÎŢI AMINTEŞTI SĂ FI ÎNTÂMPINAT UNELE PROBLEME CÂND
TE-AI GÂNDIT CUM SĂ FACI DESENUL? Dacă răspunde că da, cercetăm mai
îndeaproape partea din desen care i-a ridicat probleme, întrebăm ce semnificaţie au
pentru persoană acele elemente
 Următorul pas este să observăm cu atenţie elementele desenului şi să punem întrebări
cu privire la ce ni se pare interesant, ne atrage atenţia. La desenul casei vom fi atenţi la
felul în care persoana a desenat uşile şi ferestrele. Uşile reprezintă limitele care au
existat sau nu între membrii familiei (observăm dacă sunt sau nu desenate uşi, cum
sunt acestea – închise sau deschise, au mânere sau orice alte semne distinctive, orice
altceva ne atrage atenţia). Ferestrele reprezintă relaţiile cu exteriorul, cu alte persoane,
cu mediul (observăm dacă sunt sau nu desenate, eventual întrebăm ce se vedea prin
ele). Dacă este desenată mobilă sau alte elemente de decor, punem întrebări cu privire
la acestea, ce reprezintă pentru client.
 Se analizează de asemenea semnele prezenţei mediului exterior, ale lumii exterioare.
Există ceva semne în afara casei? Dacă da, ce semnificaţie au acestea?
 Care încăpere sau parte a casei tale are pentru tine o semnificaţie pozitivă? Putem să
cerem persoanei să facă un semn acolo unde simte că ar fi o experienţă pozitivă. În
aceiaşi manieră putem investiga cu ce parte a casei sunt asociate sentimentele
negative. Este necesar să aflăm dacă asocierile, fie cu sentimentele pozitive, fie cu cele
negative, se leagă de experienţele cu ceilalţi sau au legătură cu persoana în cauză.
 Dacă ai putea schimba ceva, ce anume ai schimba? E ceva de schimbat? Cum ai putea
să faci asta? Te poţi gândi la modalităţi concrete de a face acest lucru?
 Ai învăţat ceva nou din această experienţă? Ai descoperit ceva la care nu te-ai mai
gândit până acum? Ţi-a atras atenţia ceva în mod deosebit? Ai conştientizat ceva?
 Referitor la împărţirea în pagină: partea stângă a foii se referă la trecut, partea din
mijloc la prezent, iar dreapta la viitor. Atunci când vorbim de realitate, vorbim despre
partea de jos a paginii, iar întrebările, ezitările, teama, speranţele şi lucrurile
nedefinite, neclare îşi fac loc în partea de sus a paginii. Acestea sunt aspecte de care ar
fi bine să se ţină cont în momentul interpretării.
 De asemenea, este indicat să fim atenţi la lucrurile foarte bine subliniate, conturate
(prin culoare, formă sau alte aspecte) sau∕ şi la cele vagi, disipate. Ce legătură au
acestea cu persoana? De exemplu, camerele, spaţiile care se asociază cu sentimente
pozitive sau negative pot fi supradimensionate sau minimalizate, după caz.
 Pot să apară elemente mai puţin obişnuite, cum ar fi inexistenţa pereţilor, fapt care
sugerează o slabă delimitare a graniţelor, a dorinţelor, puţin realism.
 Cum este folosit spaţiul din foaie? Persoana este subiectivă sau realistă? Îi place să
folosească spaţiul? O casă mică poate sugera faptul că persoanei îi este frică să se
extindă, poate sugera inhibiţii interne, timiditate, o stimă de sine scăzută, o uşoară
depresie, etc. Obiectele mici, camerele mici, obiectele înnegrite, desenate apăsat sau

4
 abia schiţate necesită investigarea laturii emoţionale. Camerele desenate în detaliu
sugerează o viaţă emoţională intensă, bogată.
 Întotdeauna vom fi atenţi să nu impunem interpretări de ale noastre clienţilor, „să-i
punem cuvintele noastre în gură”. Trebuie să fim foarte atenţi la LIMBAJUL NON
VERBAL AL CLIENŢILOR, la feed-back-ul pe care ni-l transmit şi să încercăm să
fim empatici în procesul de interpretare al desenelor.

2. Desenul familiei cu cele trei variante:

A. Familia mea
Instrucţiuni: vă rog să-i desenaţi pe membri familiei dumneavoastră cum doriţi, dar nu într-
un mod „schematic”, oamenii să aibă corpuri, să apară în desen proporţiile, să aibă părţile
corpului (picioare, mâini).
Impresie generală: desenul prezentat era bine structurat, linii clare, am observat ocuparea
spaţiului.
Întotdeauna punem prima întrebare: CUM TE-AI SIMŢIT CÂND AI FĂCUT DESENUL
ACESTA?
Următoarea întrebare: „Cum ai început desenul, în ce ordine au fost desenate personajele?”
O altă întrebare: „Îţi aminteşti să fi întâmpinat vreo problemă când te-ai gândit cum să faci
desenul?”.
Este important să ne uităm la BAZA desenului, cine este cel mai apropiat de bază.
Urmărim felul în care sunt îmbrăcate persoanele, dacă un anumit element iese în evidenţă şi
ce înseamnă acest lucru pentru client.
Urmărim alte elemente din desen care ne atrag atenţia. Este util să observăm şi să explorăm cu
clientul:
- mărimea personajelor (indicii privind dinamica şi relaţiile din familie) - clientul va fi
întrebat despre importanţa afectivă, statutul personajului pentru el sau alţi membri ai familiei
- prezenţa uneltelor (ce pot indica posibilitatea de acţiune sau agresivitate a personajelor,
precum şi modalităţi de coping) – se va verifica cu clientul simbolistica fiecăruia şi rolul
acestor instrumente.
O altă întrebare importantă este CE SIMŢI PENTRU FAMILIA TA? CE FEL DE FAMILIE
AI?
În cazul în care avem desene realizate de către copii sau adolescenţi, vom fi foarte atenţi la
dimensiunile părţilor corpului. Problema pe care copilul a experimentat-o se leagă cu corpul
(connects with the body). Copiii traumatizaţi desenează trupuri „cu probleme”. De exemplu,
copiii abuzaţi fizic desenează mâini/braţe mai mari sau colorate în culori închise. Mâinile pot
arăta mai multe lucruri (un copil care şi-a colorat mâinile în negru avea un sentiment de vină
legat de masturbare; o fetiţă care a desenat mâinile tatălui foarte mari, era abuzată sexual de
către acesta). O altă fată abuzată sexual a desenat un pat gol şi o uşă închisă, toate în culori
accentuate, intense. Alte fete abuzate îşi desenează fustele mai scurte în zona de mijloc, în
jurul organelor genitale. Sau când desena figura masculină, zona organelor genitale era scoasă
în evidenţă (mai apăsat desenată, schimbări, ceva diferit, ceva care atrage atenţia). Când avem
impresia că un copil este abuzat, este util să îl punem să deseneze ceva.
O carte recomandată de Piroska, despre abuz, a fost „Trauma and Recovery” de Judith
Herman.
 La final îi cerem persoanei să noteze sub fiecare persoană numele, vârsta fiecărui
membru al familiei şi un număr pentru a şti ordinea în care i-a desenat.
 Putem apela la o serie de întrebări: Cum te-ai simţit când ai auzit sarcina? Cum te
simţi acum, văzând rezultatul muncii tale?

5
  Cu cine ai început desenul?∕ Pe cine ai desenat prima dată? Ce semnificaţie are acest
lucru?
 În cazul în care un personaj e desenat foarte mic sau foarte mare, în ciuda vârstei, pe
lângă ceilalţi membrii ai familiei, putem întreba de ce crezi că acest personaj e mai
mic ∕ mai mare?
 În situaţia în care un aspect al desenului este foarte bine subliniat, accentuat pe lângă
celelalte aspecte, putem afla ce înseamnă acest lucru.
 Când lipseşte un element (de exemplu, personaje cărora le lipsesc mâinile) sau când
un membru al familiei este omis din desen este necesară investigarea acestor aspecte.
 Se încearcă urmărirea diferenţelor dintre copii şi părinţi, diferenţele de gen, distanţa
dintre membrii familiei si semnificaţia acestora, etc.
 În momentul în care descoperim un element de interes, verificăm prin întrebări: Ce
semnificaţie are pentru tine faptul că… ? Ce ai vrut să reprezinţi prin… ?
 În aceste desene apar rar elemente ale naturii sau alte obiecte. În cazul în care
constatăm prezenţa lor este foarte probabil ca acestea să fie importante pentru subiect.

B. Familia magică / vrăjită

Instrucţiuni: vă rog să vă imaginaţi şi să desenaţi toţi membrii familiei ca şi cum ar fi
transformaţi în ceva (copiilor puteţi să le spuneţi că un magician a venit şi i-a transformat pe
toţi membrii familiei). Adulţilor le puteţi spune că membrii familiei pot fi transformaţi în
orice, dar nu în alte fiinţe umane.
Prima întrebare a fost „Cum te-ai simţit în timpul desenului?”, apoi „De ce a ales să facă acest
tip de desen?”. Următoarea întrebare a fost „Cum ai început să faci desenul?”.
Am urmărit felul în care personajele au fost aşezate în pagină, ansamblul desenului, relaţiile
care există între ele. „Poţi să numeşti şi alte sentimente pe care le aduci în familia ta?”
La sfârşit: „CE AI SCHIMBA ÎN DESEN?”
PRECIZAȚI ORDINEA ÎN CARE AU FOST FĂCUTE PERSONAJELE ŞI EXPLICAȚI CE
REPREZINTĂ FIECARE.
ATUNCI CÂND LUCREZI CU UN DESEN DE ACEST FEL ÎNCERCI SĂ TE
IDENTIFICI CU ELEMENTELE DIN DESEN.
„CE PERSONAJ ŢI-A VENIT PRIMA DATĂ ÎN MINTE?”. Următoarea întrebare s-a
referit la ordinea în care au fost desenate următoarele personaje. Apoi a urmat întrebarea „LA
CE ELEMENT AI STAT SĂ TE GÂNDEŞTI CEL MAI MULT?”. „Ce înseamnă elementul
acesta?” „Cum te influenţează?”.
Este util să observăm dacă există o conexiune funcţională între elemente/simboluri (de
exemplu: lucrează în comun în acelaşi spaţiu, fac acţiuni diferite în acelaşi context?).
Această metodă este folosită când vrei să afli mai multe despre membri familiei, dar fără să
pui întrebări direct. Este utilă în lucrul cu copiii sau adolescenţii care nu doresc să vorbească
direct despre părinţi – în sesiunea de lucru punem întrebări despre elementul desenat şi nu
întrebăm direct despre părinţi (de exemplu, cum este această caracatiţă). Informaţiile primite
vor fi folosite mai departe în cursul terapiei.

C. Familia în acţiune
Instrucţiuni: încercaţi să-i desenaţi pe membrii familiei voastre în timp ce fac ceva,
desfăşoară diverse acţiuni.

6
„Cum te-ai simţit când ai avut de realizat acest exerciţiu?”.
Următoarea întrebare a fost „Cum ai început să faci această sarcină, la ce te-ai gândit iniţial,
care era planul?” Descrie, pas cu pas, cum a realizat desenul.
„Care persoană îţi dă cea mai multă energie?”
Altă întrebare: „Care persoană îţi ia cea mai multă energie?”.
„Ai schimba ceva dacă ai putea?”.
„Cum te simţi când priveşti acest desen?”.
Acest tip de desen (familia în acţiune) este folositor în aplicarea la copiii peste 7 ani. Desenele
ne vor dezvălui cele mai adânci simţăminte despre fiecare membru al familiei. Desenul ne
arată multe lucruri despre relaţiile care există în casă, între membrii familiei. Vom urmări cât
de apropiate sunt persoanele din desen, în ce direcţie privesc, dacă apar anumite obstacole
între personaje (pereţi, mobilă, computer).
Poate să se manifeste fenomenul de „încapsulare” – o persoană este închisă ca într-o capsulă –
poate fi înconjurată de mobilă sau orice altceva. Persoana care este „încapsulată” se află într-o
stare de izolare accentuată (poate să fie vorba de un fenomen real sau de ceva ce simt
persoana care a făcut desenul).
Referinţa la o casă în desen poate indica stabilitate sau siguranţă.

3. Tortul vieţii mele / tortul rolurilor mele

Instrucţiuni: imaginaţi-vă un tort care simbolizează întreaga voastră viaţă (trecut, prezent şi
viitor). Încercaţi să tăiaţi felii din acest tort, fiecare felie însemnând un rol/ o relaţionare pe
care îl/o îndepliniţi. Feliile pot să aibă diverse mărimi, pot fi folosite creioanele colorate
pentru a ne exprima sentimentele faţă de diferite roluri sau relaţii.
În interpretarea desenului, începem prin a privi aşezarea în pagină. Partea din mijloc
reprezintă prezentul, realitatea de acum. Partea de jos cuprinde rădăcinile sau fundaţia, iar
partea de sus ceea ce se află deasupra noastră, transcendentul. În prima parte (trecut) pot
apărea abuzuri, traume în copilărie care pot nega prezentul şi viitorul.
Prima întrebare: CUM TE-AI SIMŢIT CÂND AI AUZIT DESPRE ACESTĂ SARCINĂ?
Apoi: CUM AI ÎNCEPUT SĂ FACI DESENUL? Unele persoane gândesc într-o manieră
emoţională: cum le vine în minte un rol îl şi pun pe hârtie. Alte persoane au un stil mai
cognitiv: îşi fac o listă cu rolurile – mintal sau pe hârtie – şi apoi încep să le aşeze în pagină.
Următoarea întrebare: CE AI DESENAT MAI ÎNTÂI ŞI DE CE? Continuăm cu întrebările
despre fiecare rol – respectând ordinea în care au fost desenate şi întrebăm ce semnificaţie are
fiecare dintre roluri pentru persoana care le-a desenat.
Vom fi atenţi la felul în care sunt separate rolurile între ele – prin diferenţe de culoare, prin
linii mai mult sau mai puţin apăsate. De exemplu, o linie clară între rolul de fiică a mamei şi
cel de fiică a tatălui, poate indica o relaţie proastă între cei doi părinţi. Vom observa şi felul în
care a fost folosită culoarea: întrerupt, egal, fragmentat, mai apăsat pe alocuri.
IMPORTANT: când persoana foloseşte aceleaşi cuvinte în descrierea a relaţii/roluri diferite,
aceste cuvinte descriu un sentiment puternic.
Vom fi atenţi şi la felul în care sunt aşezate rolurile, unul lângă altul. De exemplu, putem avea
rolul de fiică aşezat lângă cel de soră.
Vom fi atenţi şi la felul în care aceeaşi culoare poate fi folosită pentru roluri diferite. Este
interesant să observăm rolurile care sunt reprezentate în părți opuse ale tortului.
Dacă o felie nu e colorată dar celelalte sunt, Piroska ar cere clientului să ia un creion si să o
coloreze. S-ar discuta apoi de alegerea noii culori.
Alte întrebări vor fi: CARE ROL ÎŢI OFERĂ CEA MAI MARE ENERGIE/RESURSELE
CELE MAI MARI? CARE ROL ÎŢI RĂPEŞTE CEA MAI MULTĂ ENERGIE/ TE
SUPĂRĂ, OBOSEŞTE, ENERVEAZĂ? DACĂ AI PUTEA SĂ-ŢI SCHIMBI TORTUL CE
FELIE AI FACE MAI MARE ŞI CE FELIE MAI MICĂ? CE DIFERENŢĂ AR FACE
7
ACEASTĂ SCHIMBARE ÎN VIAŢA TA? CUM AR INFLUENŢA RELAŢIILE CU
CEILALŢI MEMBRI AI FAMILIEI?
Vom fi atenţi la mărimea tortului (CÂT DE MARE E TORTUL CARE MI-L FAC PENTRU
MINE ÎNSUMI?): torturile foarte mici pot indica o stimă de sine scăzută, depresie.
Trebuie să reţinem că marginea exterioară a tortului reprezintă legătura cu mediul, dar şi
legătura cu mine însumi (cu referire la integritatea persoanei). Poate semnifica dorinţa de a
ţine pe alţii afară, dar şi dorinţa de a mă ţine pe mine însumi (împreună cu toate rolurile)
coerent, legat.
Acest exerciţiu nu este recomandat copiilor sub 10-12 ani. Se foloseşte în terapia individuală
şi de cuplu.
Întotdeauna când vedem ceva accentuat întrebăm clientul ce semnificaţie are acel lucru pentru
el. Este util să lăsăm timp clientului (chiar de la o şedinţă la alta) să explice unele lucruri care
au rezultat în desen. Scopul desenului este să favorizeze explorarea şi nu e neapărat un mijloc
de a „stoarce” rapid răspunsuri la chestiuni dificile din viaţa clientului.

4. Time line∕ Life line – Linia vieţii

Instrucţiuni: Marchează acele evenimente pe care le consideri importante pentru tine, din
momentul naşterii până în prezent.

 Această tehnică presupune identificarea şi notarea evenimentelor mai importante

pentru subiect, pe o foaie de hârtie pe care sunt schiţate două axe. Pe verticală se
notează nivelul de satisfacţie personală, de fericire, realizările sau starea de bine din
perioada respectivă, iar axa orizontală este axa timpului, unde se notează anul, sau
data (vârsta) aproximativă. Punctul 0 al axei verticale nu trebuie să fie în josul paginii,
așa încât să se poată nota și elementele negative (de la + 100 la - 100). Axa orizontală
pleacă din punctul 0.
 Ar trebui să se ia în considerare nivelul de satisfacţie experimentat la acel moment şi
nu evaluarea noastră actuală, din prezent, prin „ochii adultului”.
 La fiecare urcare şi coborâre a liniei care se trasează între nivelele de satisfacţie, se
poate discuta ce anume a pierdut şi ce anume a câştigat din acea experienţă (se notează
sub an). De asemenea, este important de observat care au fost modalităţile de a face
faţă acelor evenimente importante, precum şi contribuţia celorlalţi la ceea ce s-a
întâmplat.
 Tehnica este indicată în momentul în care avem nevoie de o privire de ansamblu
asupra procesului. Se poate folosi cu oricine şi chiar în situaţii de criză, deoarece
subliniază experienţele pozitive trecute ale subiectului şi îi oferă speranţă chiar dacă
acum nivelul satisfacţiei a scăzut. În același timp, subiectul poate avea sentimentul că
deși a experimentat în trecut experiențe negative, a reușit să le depășească și să aibă și
experiențe pozitive.
 Acelaşi exerciţiu poate fi adaptat terapiei de cuplu. Se prezintă axele aceluiaşi grafic,
cerând să se marcheze evenimentele începând din momentul constituirii cuplului.
Ambii parteneri sunt solicitaţi să completeze propriul grafic, în mod separat şi absolut
independent unul faţă de celălalt. Ulterior, alături de terapeut se împărtăşesc graficele
şi se compară nivelele de satisfacţie. Evaluarea satisfacţiei evenimentelor „vieţii de

8
 cuplu/de familie” poate fi diferită între parteneri. Printre cauzele acestor percepţii
diferite pot fi şi influenţele copilăriei fiecărui partener sau experienţa de viaţă în cadrul
propriei familii de origine. În acest sens, pentru a explora corect diferenţele dintre
grafice, este util să nu excludem din grafic momentul naşterii personei şi să nu dăm
start graficului doar de la momentul formării cuplului. Astfel se pot conştientiza
variabile subiective noi în evaluarea percepţiei de satisfacţiei în cuplu. 
O carte utilă pentru problematicile şi neînţelegerile care apar între partenerii de cuplu
este Cele 5 limbaje ale dragostei de Gary Chapman. În alte cărţi, acelaşi autor tratează
în mod interesant alte subiecte ale terapiei de familie.
 Scopul acestei tehnici este să înţelegem evaluarea ∕ semnificaţia subiectivă pe care
persoana o acordă evenimentelor, să înţelegem care este cauza diferenţelor şi a
interpretărilor pe care le oferă persoana pentru anumite procente, fie foarte mari, fie
foarte mici. În aceste momente este indicat să apelăm la principiul universalităţii şi să
îl facem pe subiect să înţeleagă că aceste sentimente sunt normale şi că se întâlnesc şi
la alte persoane.
 Sunt, de asemenea, importante explicaţiile oferite de subiect: învinovăţeşte pe alţii
pentru ceea ce s-a întâmplat? Are capacitatea de a fi recunoscător, de a fi mulţumit şi
de a simţi gratitudine pentru lucrurile bune? Simte că a primit ceva?
 Capacitatea de a face faţă pierderii e diferită pentru fiecare – în aceste situaţii este
indicat să ne exprimăm empatia: Înţeleg că ai traversat un moment dificil, ce crezi că
am putea face?
 Este util să încheiem prin a explora dacă desenul l-a făcut să înţeleagă ceva nou
(insight).

5. Blazonul familiei mele (family shield)

Instrucţiuni:
„Desenează un blazon al familiei tale. Pune pe blazon acele simboluri şi obiecte pe care le
consideri tipice familiei tale de origine. Ia în considerare obiceiurile, tradiţiile, valorile
pozitive sau negative care au caracterizat familia voastră, tot ceea ce ai luat de la ea sau ai
ales să ignori de la ea.”

În interpretarea desenului, prima întrebare va fi: CARE A FOST ORDINEA ÎN CARE AI

DESENAT DIFERITELE ELEMENTE ALE BLAZONULUI? Este important să evidenţiem
primele elemente pe care le-a evocat clientul. La fel de important e să întrebăm clientul
DACĂ ACUM AR ADĂUGA UN NOU ELEMENT BLAZONULUI. Acest aspect e util
pentru că va proveni din profunzimea experienţei subiectului.
După ce au fost prezentate toate elementele la modul general, va trebui analizat fiecare simbol
în parte: CE AI SIMŢIT ÎN TIMP CE DESENAI ACEST SIMBOL? CE ÎNSEAMNĂ
PENTRU TINE ACEST SIMBOL? CE SIMŢI ACUM PRIVINDU-L? DAR CULOAREA
PRIN CARE L-AI REPREZENTAT CE SEMNFICĂ PENTRU TINE ?
Vom cere asociaţii, sentimente, interpretări pentru fiecare obiect în parte. Vom încuraja
asocierile libere sau descrieri ale poveştilor de familie, anecdotelor.

9
Apoi vom întreba : CARE PARTE (SIMBOL) SE APROPIE CEL MAI MULT DE VIAŢA
TA DE ACUM? sau CARE ELEMENT ÎŢI PROVOCĂ DISCONFORT, DURERE, RUŞINE
SAU ARE ORICE FEL DE CONOTAŢIE NEGATIVĂ PENTRU TINE?
Prin intermediul simbolurilor se vor evidenţia valorile de familie pozitive sau negative, pentru
că în familia de origine există 2 forţe: una pozitivă care te alimentează să creşti şi una
negativă care blochează o dezvoltare armonioasă, sanătoasă.
O întrebare utilă ar fi: UITÂNDU-TE DIN NOU ASUPRA BLAZONULUI, IDENTIFICI
ELEMENTE CARE TE LEAGĂ DOAR DE MAMA, DOAR DE TATA SAU DOAR DE
GENERAŢIA BUNICILOR TĂI ?
Ca ultimă întrebare: CARE ELEMENTE SIMŢI CĂ REPREZINTĂO RESURSĂ PENTRU
FAMILIA TA DE ORIGINE?

6. Mama / tata mă prezintă

În acest exerciţiu de role playing Piroska ne-a solicitat să fim prezentaţi într-un mod inedit
(„virtual”) de către propria mamă sau tată în faţa grupului de colegi.
Instrucţiuni:
„Invitaţi unul dintre părinţii voştri în sala de curs. Aceştia vor prezenta în modul lor
caracteristic, obişnuit propriul fiu/fiică. Fiecare dintre voi va trebui să îl personifice pe
părinte (prin gesturi, cuvinte, atitudini) stând în picioare, în spatele scaunului vostru („gol”)
al fiului/fiicei.”

7. „Chestionar” al amintirilor privind mama / tata

După ce desenele asupra propriei familii au fost completate, Piroska ne-a pus la dispoziţie o
jumătate de oră pentru aprofundarea figurii mamei / tatălui prin câteva întrebări.
Instrucţiuni:
„Haideţi să ne amintim mai bine mamele / tații noastre / noștri! Scrieţi despre amintirile care
vă vin în minte la următoarele 10 întrebări privind situaţii obişnuite sau neobişnuite legate de
figura mamei / a tatălui.
1. Cea mai timpurie amintire în legătură cu mama voastră este… Descrieţi cât mai detaliat
ceea ce vă amintiţi: circumstanţe, atmosferă.
2. Care sunt asocierile care vă vin în minte când spuneţi „mama”. Oferiţi vreo 4-5.
3. Care a fost cea mai tipică atmosferă când mama era prezentă sau apărea?
4. Ce era important în viaţă pentru ea, din ce vă amintiţi?
5. Ce a respins ea cel mai mult?
6. Care erau aşteptările tipice ale ei faţă de tine?
7. Care au fost criticile obişnuite ale ei faţă de tine?
8. Care trăsături sau caracteristici ale tale i-au plăcut cel mai mult?
9. Care erau criticile pe care mama ta le dezaproba în cazul fraţilor tăi? Dacă nu ai fraţi,
atunci în cazul prietenilor tăi.
10. Care trăsături şi caracteristici îi plăceau mamei tale la fraţii tăi? Dacă nu ai fraţi atunci
în cazul prietenilor tăi.”
La final ne-a sugerat ca într-una din serile noastre libere să ne acordăm o jumătate de oră
pentru a completa chestionarul cu privire la figura celuilalt părinte.

10
Observaţii general-valabile pentru toate tehnicile:

 Nu este recomandat ca desenele să fie returnate subiecţilor, întrucât pot cauza reacţii
nepotrivite.
 Atenţie la formularea instrucţiunilor. Acestea trebuie să fie simple şi clare. Terapeutul
trebuie să dea cât mai puţine indicaţii. În caz contrar, vorbind despre ceea ce ar trebui
să apară sau nu în desen, deja se fac sugestii. Formulări de genul: tu ar trebui să decizi
poziţia, distanţa, culoarea, etc. nu sunt de dorit. În cazul în care subiectul nu înţelege
ce are de făcut se pot relua instrucţiunile. În aceiaşi ordine de idei când membri
familiei pun întrebări este indicat a li se răspunde vag pntru a nu influenţa.
 Dacă subiecţii vorbesc despre evenimente neplăcute este indicat să îi încurajăm, să
găsim şi aspectul pozitiv în ceea ce s-a întâmplat.
 De multe ori după terminarea desenului mulţi subiecţi constată că au uitat să pună
ceva important acolo. Este foarte probabil ca acel element (pozitiv sau negativ) să nu
fie ceva la care este uşor să te gândeşti. Poate fi asociat cu frustrarea sau alte
sentimente negative. De obicei este un element legat de latura emoţională.
 În cazul în care aceste tehnici se aplică cu întreaga familie este indicat să observăm cât
de mult se implică fiecare membru al familiei (cine începe desenul?, cine e blocat?,
cine nu e implicat?). E bine să se aloce timp în funcţie de ultimul membru al familiei
care termină. Cei care termină mai repede pot pur şi simplu să se bucure de munca lor.
 Aceste tehnici pot fi utilizate cu oricine şi indiferent de vârstă. De aceea, se poate ca
uneori să ne confruntăm cu persoane mai sceptice, care vor considera că aceasta este o
sarcină copilărească. În astfel de situaţii trebuie să fim convinşi de ceea ce cerem şi să
nu ne lăsăm intimidaţi. În cazul în care persoana opune rezistenţă putem apela la
empatie: „Observ că nu-ţi este uşor să faci această sarcină. Ai putea să-mi spui ce se
întâmplă? De ce anume se leagă această tensiune?”
 Scopul acestor tehnici este să-i faci pe oameni să vorbească despre amintirile
neplăcute şi să le arăţi că acestea sunt normale şi că îi înţelegi: „Ştiu că e greu să
vorbeşti despre aceste lucruri∕ s-ar putea să fie dureros, să nu-ţi găseşti cuvintele, dar
apoi te vei simţi mai bine”.
 Este important să folosim următoarea formulare: ce simţi vizavi de această figură  ? –
aceasta include şi interpretarea poziţiei corpului nu doar a persoanei reprezentate.
 Este un desen multicolor sau alb-negru? Folosirea mai multor culori este un indicator
pentru starea de bine. Copiii in medie folosesc 1-2 culori.
 Copiii în general tind să se situeze în centrul foii, nu din motive egoiste, cât din raţiuni
justificate perioadei evolutive.
 În evaluarea desenelor copiilor este util să observăm mărimea membrilor familiei,
apropierea dintre ei, felul cum îi desenează (prin forme rotunde sau colţuroase,
ascuţite).
 La sfârşit se sumarizează ceea ce a experimentat subiectul prin aceste sarcini, e
important să aflăm cum a fost pentru acesta să se angajeze într-o sarcină mai puţin
obişnuită.
 Nimic nu se interpretează înainte de a verifica mai întâi cu subiectul!
11
Povestea în 6 puncte
Se împarte un A4 în 6 cadrane (câte 2 orizontal),și este pentru prelucrarea unei pierderi.
Persoana trebuie să se gândească la o pierdere pe care a suferit-o, și să deseneze în fiecare
cadran câte un desen pentru următoarele:
1. Eu înaintea pierderii
2. Ce mi-aș fi dorit să păstrez
3. Ce m-a ajutat să fac față pierderii
4. Ce dificultăți am avut în a face față pierderii
5. Ce am reușit să păstrez
6. Eu după pierdere.

Interpretarea e destul de similară celorlalte tehnici, practic mergi pe proces, identificarea

resurselor, integrarea pierderii.

12