Sunteți pe pagina 1din 1

CÂ TEVA DIN DATORIILE CREŞ TINULUI

• să participe cu regularitate la Sfintele Slujbe;


• participarea să fie cu credință , evlavie si cu multă luare aminte;
• să fie cu gâ ndul numai la Dumnezeu, fă ră ră spâ ndire în alte pă rți;
• creştinului nu-i este îngă duit să lipsească de la biserică mai mult de trei dumineci consecutive.
• câ nd un credincios lipseşte de la Sfintele Slujbe de mai multe ori consecutiv, acesta poate fi
oprit de la Sfâ nta Împă rtă şă nie pâ nă câ nd reintră în starea normală de frecventare a Bisericii;
• să se împă rtă şească câ t de des, fă câ ndu-şi rugă ciunile prescrise şi urmâ nd sfatul duhovnicului
să u.
• creştinul nu poate avea duhovnic în afara parohiei de care aparţine, decâ t cu binecuvâ ntarea
parohului să u;
•cel ce se spovedeşte  în alte pă rți fă ră binecuvâ ntare, poate fi refuzat la împă rtă şanie;
• să fie împă cat cu toți semenii;
• la Biserică să aducă totdeauna un mic dar, ca jertfă din osteneala mâ inilor sale;
• fiecare credincios trebuie să plă tească bisericii ce se cuvine din osteneala sa, după porunca
Bibliei; neîndeplinirea poruncii acesteia atrage mâ nia lui Dumnezeu, fiind socotit ca un fur şi
neîmplinitor al poruncilor ;
• în Biserică , stă m după cum este râ nduiala locului, nevorbind si neieşind afară , decâ t la absolută
nevoie ;
•  în Biserică se intră în ţinută curată si decentă ;
• cuvâ ntul de învă ță tură - predica, trebuie ascultată cu multă atenție;
• pă rinții sunt datori să -şi aducă copiii la Biserică şi să -i obişnuiască de mici, bine ştiind că
frecventarea Bisericii şi rugă ciunea înseamnă legă tura cu Dumnezeu,  fă ră de care nu  putem face
nimic; de la vă rsta de 7 ani copiii trebuie obişnuiți cu spovedania câ t de des;
• numai prin apropierea de Dumnezeu scade necazul si creşte bucuria:
• la întoarcerea de la Biserică , creştinul duce cu sine binecuvâ ntarea şi bucuria întâ lnirii cu
Dumnezeu, pe care trebuie să le împă rtă şească şi celorlalți din casă .

S-ar putea să vă placă și