Capitolul VI.

Abordare experimentala şi interpretarea datelor

Scopul cercetării

Am evidenţiat interacţiunea dintre diferite variabile cu caracter psihologic, pedagogic şi

sociologic care contribuie la explicaţia şi predicţia delincvenţei juvenile.
Cercetarea noastră şi-a propus realizarea următoarelor obiective principale:
 identificarea factorilor şi mecanismelor de bază care generează sau favorizează manifestările
delincvente în rândul adolescenţilor;
 evaluarea eficienţei activităţii de prevenire realizată de principalele instituţii sociale (serviciul
public specializat – Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sector 4 Bucureşti şi
Serviciul de Prevenire pentru copii şi adolescenţi din cadrul poliţiei sectorului 4);
 lucrând la fiecare caz, alături de specialiştii din cadrul D.G.A.S.P.C. sector 4, am contribuit la
îmbunătăţirea deciziilor privind luarea celei mai potrivite măsuri educative pentru fiecare subiect al
lotului experimental;
 trasarea liniilor directoare ale unui program eficient bazat pe măsuri educative, recuperative,
consiliere şi psihoterapie în vederea reintegrării sociale a adolescenţilor delincvenţi (evidenţiind
dinamica personalităţii la aceştia)

Metodologia cercetării

Material şi metodă
Lucrarea noastră, intitulată „Dinamica personalităţii la adolescenţii delincvenţi” este constituită
din două părţi:
 partea I a lucrării – cuprinde aspecte teoretice privind personalitatea la adolescenţii delincvenţi
şi este alcătuită din câteva capitole esenţiale în care s-a urmărit realizarea unei priviri de ansamblu
asupra fenomenului delincvenţial la vârsta adolescenţei;
 partea a II-a a lucrării – este centrată pe aspectele practice, analizând cantitativ şi calitativi
rezultatele obţinute în urma cercetării aplicative.
Caracteristicile lotului experimental
Cercetarea noastră aplicativă s-a efectuat pe un lot format din 60 de subiecţi.
În cadrul acestui lot, au fost incluşi adolescenţi delincvenţi cu vârsta cronologică între 14 şi 18
ani.
Au fost investigaţi adolescenţi de ambele sexe, respectiv 54 de băieţi şi 6 fete.
Datele privind lotul experimental, criteriile de care s-a ţinut seama în întocmirea acestui lot etc.,
sunt sintetizate în tabelele următoare:
Vârsta în ani 14 15 16 17 18 Total
Nr. 23 9 8 6 14 60
adolescenţi
delincvenţi
% 38,33 15 13,33 10 23,33 100%
Tabelul nr. 1 – Componenţa lotului experimental după criteriul vârstei.

40 38,33
35
30
25 23,33
% 20
15
15 13,33
10
10
5
0 14 15 16 17 18

Vârsta
Vârsta în ani 14 15 16 17 18 Total
Nr. băieţi 23 6 6 5 14 53
delincvenţi
Nr. fete 1 3 2 1 0 7
delincvente
Tabelul nr. 1 – Componenţa lotului experimental după criteriul sexului.

băieţi fete

25
22
20

15 14
%
10
6 6 5
5 3
1 2 1
0
0
14 15 16 17 18
vârsta

Mediul de origine – din totalul celor 60 de subiecţi.

 39 provin, ca familie, din mediul urban, mai precis, din Bucureşti;
 15 provin din alte localităţi având generic aceleaşi caracteristici ale mediului urban;
 6 provin din mediul rural şi se află în Bucureşti ocrotiţi în diferite Centre de plasament ale
Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sector 4 sau ale unor organizaţii
nonguvernamentale ce se ocupă de protecţia drepturilor copilului şi au sediul social în sectorul 4
Bucureşti.
Componenţa lotului experimental a fost întocmită astfel: s-au luat în studiu toţi copiii din
sectorul 4 Bucureşti, cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani, care au săvârşit o faptă penală în perioada de
timp 01.07.2004-31.03.2005.
Precizăm că, pentru aceia cu vârsta cuprinsă între 14 – 16 ani care au săvârşit o faptă penală dar
care nu răspund penal, măsura educativă a fost luată de către Comisia pentru Protecţia Copilului sector
4 Bucureşti, la şedinţele căreia a participat şi un procuror.
 Pentru ceilalţi adolescenţi delincvenţi cuprinşi în lotul experimental s-au întocmit dosare penale
şi sunt cercetaţi de către organele de poliţie şi procuratură.
Vârsta în ani 14 15 16 17 18 total
Nr. adolescenţi care fete 1 3 2 0 0 6
nu răspund penal băieţi 18 5 3 2 0 28
Nr. adolescenţi care fete 0 0 0 1 0 1
răspund penal băieţi 4 1 3 3 14 25
Tabel nr. 3 – componenţa lotului experimental după criteriul prezenţei sau nu a
discernământului în momentul comiterii faptei penale.

18

16

14

12
nr. subiecţi

10

0
14 15 16 17 18
vârsta

nu răspund penal fete răspund penal fete

nu răspund penal băieţi răspund penal băieţi
 Mijloacele investigative utilizate

1. Analiza statistică a datelor anamnezice existente în:

 dosarele adolescenţilor investigaţi:
 natura şi gravitatea delictului;
 calitatea participării;
 împrejurările comiterii faptei etc.
 fişele matricole şi informaţiile obţinute din caracterizările unor profesori şi colegi de clasă ale
acestor adolescenţi:
 rezultatele şi performanţele şcolare;
 dacă frecventează regulat/sporadic cursurile şcolare;
 dacă au abandonat şcoala;
 relaţiile cu profesorii;
 relaţiile cu colegii de clasă şi de şcoală, cum este perceput de către colegii săi )exemplu:
este liderul unui grup de colegi, este marginalizat, respins sau trece neobservat de către
ceilalţi);
 anchetele sociale ( efectuate de către noi în colaborare cu asistentul social din cadrul
„Serviciului de delincvenţă juvenilă” al Direcţiei pentru protecţia Copilului sector 4):
 statusul socio-economic al familiei adolescentului;
 forma de organizare familială;
 climatul conjunctural şi relaţiile intrafamiliale;
 zona în care este plasată locuinţa (cartierul de rezidenţă);
 modalităţi de petrecere a timpului liber;
 informaţii privind grupul de prieteni;

II. Convorbiri nondirijate cu adolescenţii

Acestea le-am realizat în vederea evidenţierii contextului familial şi şcolar în care au fost
educaţi şi a identificării circumstanţelor care au declanşat actul delincvent.

III. Convorbiri şi interviuri purtate cu reprezentanţii organelor specializate de control social

(procuror, poliţişti, profesori, reprezentanţi ai Direcţiei pentru Protecţia Drepturilor Copilului sector 4
Bucureşti implicaţi în activitatea cu minorii delincvenţi).
 Scopul acestora este de a identifica cele mai adecvate căi şi mijloace de combatere şi prevenire
în viitor a manifestărilor delincvente.
VI. Utilizarea chestionarelor
 Am aplicat un chestionar privitor la relaţia dintre două generaţii – părinţi şi copii pentru a
evidenţia care sunt relaţiile intrafamiliale.
 Chestionarul Woodworth – Mathews – Bontilă, folosit ca tehnică de investigare a personalităţii.
V. Utilizarea unor teste psihologice
 Am utilizat „Testul de apercepţie tematică” (Thematic Apperception Test).
VI. Sociograma (Moreno)
Utilizând această tehnică, am evidenţiat locul pe care îl ocupă adolescentul în cadrul grupului
împreună cu care a comis actul infracţional.
VII. Piramida trebuinţelor (Maslow)
Am stabilit astfel motivaţia actului infracţional.
Desfăşurarea propriu-zisă a cercetării şi interpretarea rezultatelor
Analiza datelor şi informaţiilor rezultate din cercetare atestă faptul că, cele mai frecvente cauze
care favorizează apariţia comportamentului delincvent sunt:
• Neînţelegerile intrafamiliale şi destrămarea familiei (60% dintre minorii delincvenţi investigaţi
provin din astfel de familii); aceste situaţii pot declanşa la copii tulburări emoţionale şi tendinţe
patologice care se vor traduce prin devieri comportamentale.
• Influenţa grupului de prieteni (38,33%) a grupului cu un pronunţat caracter delincvent;
majoritatea membrilor lui au rezultate slabe la învăţătură sau au abandonat şcoala, refuză să se
conformeze normelor societăţii în care trăiesc şi să adopte valorile acesteia, având propriul sistem
de norme şi valori.
• Relaţiile dificile cu părinţii cu alţi membri ai familiei (31,66%); acestea îl vor situa permanent
pe adolescent în cadrul unor carenţe afective şi de securitate.1
• Subculturi cu un pronunţat caracter delincvenţial ( 18,33%). Acestea pot crea indirect condiţii
pentru dezvoltări dizarmonice ale personalităţii adolescentului (Teoriile lui Kay şi Shaw).
• Solicitările mass-media, au o influenţă din ce în ce mai mare asupra puberilor şi adolescenţilor.
În lotul nostru, 15% dintre subiecţi au comis acte infracţionale sub influenţa agresiunii şi violenţei
promovate de mass-media (filme, muzică, jocuri pe calculator şi chiar desene animate care
promovează violenţa). Acestea înlătură reflecţia şi meditaţia, favorizează reacţiile impulsive sau de
satisfacere imediată a trebuinţelor.

1
Guttmacher, Berman, Deniker, ap. Porot, 1983
 • Absenţa unuia dintre părinţi (11,65%) poate influenţa negativ dezvoltarea personalităţii
copilului prin absenţa figurii de identificare necesară în continuarea personalităţii viitoare.
Rolul mamei este primordial: astfel, după Schneidemann, copilul fără mamă îşi construieşte la
început „o reacţie de protest”, pentru ca mai apoi să treacă printr-o etapă „disforică” şi, în sfârşit, prin
stadiul de negare a necesităţii de a avea mamă.
În cadrul relaţiilor de modelare a personalităţii copilului, rolul tatălui - deşi pare secundar - este
cel puţin în anumite etape indispensabil, de obicei după o perioadă de tandreţe îndreptată spre mamă,
când băiatul are nevoie fundamentală de modelul patern, modelul de bază al însăţi personalităţii sale,
adolescentul căruia nu i s-a satisfăcut nevoia primară a relaţiei cu modelul patern, va avea o reacţie de
exploatare şi de căutare a acestui model, numai că prin efectele suprasolicitării afectogene ale mamei,
copilul este un imatur afectiv şi nu are experienţa relaţiilor diversificate, ca atare, este uşor captat de
false modele paterne aşa cum sunt cele homosexuale. Una dintre reacţiile la maternitatea solitară,
valabilă şi pentru băieţi şi pentru fete, este aceea de supratensionare afectivă.2
Lipsa modelului patern poate produce modificări primare ale nucleului personalităţii, cu mărirea
riscului pentru devianţă şi infracţiune.
• Precocitatea pubertăţii şi sexualităţii (11,66%), aceasta se manifestă în condiţiile actualei etape
de explozie tehnică şi economică. După unii specialiştii, se pot constitui într-un focar generator de
delincvenţă juvenilă şi ridică probleme chiar unor adolescenţi cu dezvoltare normală.
• Tulburări de comportament (11,6%). Adolescentul cu tulburări de comportament se manifestă
prin simptome caracterizate printr-un mare polimorfism. Manifestările clinice depind atât de vârstă,
sex, stadiul de dezvoltare, cât şi de factorii de mediu.3
Simptomatologia tulburărilor de comportament cuprinde o gamă foarte întinsă de manifestări,
atât ca număr, cât şi ca intensitate: ea pleacă de la o simplă minciună care poate avea un efect anodin,
putând ajunge la acte de mare gravitate.
• Deficienţe în atitudinea educativă a părinţilor (11,66%) – agresivitatea, despotismul,
hiperautoritatea, hiperpermisivitatea etc., determină, la copil şi ulterior la adolescent, reacţii de
indisciplină, incapacitate de acomodare, iritabilitate etc.4
• Prelungirea şcolarizării obligatorii (10,00%) şi deficienţe de intelect (10,00%). Aceste două
cauze sunt strâns legate între ele. La copiii cu intelect de limită aceasta este o sursă de inadaptare şi
eşec, fapt ce-l antrenează pe copil pe calea delincvenţei (Stanciu, et. al., 1974).
• Lipsa ocrotirii părinteşti şi existenţa unei măsuri de protecţie de tip plasament/încredinţare la
serviciul public specializat sau la un ONG (10%). Mediul instituţional nu poate să îndeplinească
2
„Agresivitatea şi condiţia umană”, Constantin Păunescu, editura Tehnică, Bucureşti, 1994, pag. 127-128.
3
„Psihologia comportamentului deviant”, Ruxandra Răşcanu, Editura Universităţii Bucureşti, 1994, pag. 23.
4
Beker şi Peterson, ap. Porot, 1983.
 toate funcţiile pe care le are o familie armonioasă. Astfel, copiii din centrele de plasament au
carenţe în dezvoltarea psiho-activă ce pot duce la formarea unor personalităţi imature.
• Divorţ (8,33). Această cauză devine pentru copil un fapt ireparabil. Disputele premergătoare,
tensiunile excesive dintre părinţi sau un părinte brutal, alcoolic şi care provoacă certuri duc la o
serie de situaţii fără echivoc din partea acestora care, pe lângă anxietatea şi insecuritatea pe care le
pot insufla copilului, îi pot crea unele resentimente sau pot constitui pentru el un model de imitat.
• Disocierea grupului familial prin boli cronice grave (3,33). Aceasta este o cauză care poate
crea familiei, pe lângă privaţiuni economice, şi o frustrare emoţională. Această frustrare poate
induce o stare de anxietate şi un sentiment de singurătate.
• Pseudodebilitatea mentală a părinţilor (3,33%). Această cauză este considerată de unii autori
(Michaux, ap. Nahorniak, 1972) o caracteristică a mediului subcultural, prezintă multiple implicaţii
comportamentale cu caracter deviant şi este legată de multiplele carenţări şi neglijenţe educative
prezentate în acest mediu.
• Predispoziţii ereditare la o afecţiune psihică ce pot determina conturarea unor personalităţi
psihopatice cu manifestări agresive deosebit de grave (3,33%). Dezvoltările dizarmonice ale
personalităţii de tip psihopatic, întâlnite la vârste tinere, nu sunt afecţiuni care apar la un moment
dat în existenţa individului şi care ar dispărea prin tratament, ca alte boli, ci însoţesc individul de-a
lungul întregii vieţi. Structurarea lor se face treptat, încă din perioada copilăriei, când trăsăturile
patologice sunt abia sesizabile.

Nr. Cauzele care au determinat apariţia Nr. de adolescenţi la care

comportamentului deviant s-a constatat prezenţa
acestor cauze
a Neînţelegerile intrafamiliale 16 26,66
b Familie destrămată 20 33,33
c Disocierea grupului familial prin boli cronice grave 2 3,33
d Absenţa unuia dintre părinţi 7 11,66
e Divorţ 5 8,33
f Deficienţe în atitudinea educativă a tatălui 4 6,66
g Deficienţe în atitudinea educativă a mamei 3 5,00
h Relaţii dificile cu mama 6 10,00
i Relaţii dificile cu tatăl 7 11,66
j Relaţii dificile cu alţi membri ai familiei 6 10,00
k Lipsa ocrotirii părinteşti şi existenţa unei măsuri de protecţie de tip 6 10,00
plasament/încredinţare la serviciul public specializat sau la un
ONG
l Subculturi cu un pronunţat caracter delincvenţial 11 18,33
m Pseudodebilitatea mentală a părinţilor 2 3,33
n Prelungirea şcolarizării obligatorii 6 10,00
o Precocitatea pubertăţii şi sexualităţii 7 11,66
p Solicitările mass-media 9 15,00
r Influenţa grupului de prieteni 23 38,33
S Tulburări de comportament 7 11,66
t Predispoziţii ereditare la o afecţiune psihică ce pot determina 2 3,33
conturarea unei personalităţi psihopatice cu manifestări agresive
deosebit de grave
u Deficienţe de intelect 6 10,00

Tabelul nr.5
 45

40 38,33

35 33,33

30

25
%

20 18,33
15
15 11,66 11,66 11,66
10 10 10 10 10
10 8,33
6,66
5
5 3,33 3,33 3,33
1,66
0
b c d e f g h i j k l m n o p r s t u
cauzele comportamentului delincvent

Analiza datelor şi informaţiilor rezultate din cercetare atestă faptul că în proporţie majoritară,
minorii delincvenţi cercetaţi au comis delicte de:
 Furt în dauna avutului particular (de exemplu, furturi de bani, obiecte, alimente; foarte multe s-
au realizat din autoturisme;
 Furt în dauna avutului public (de exemplu, furturi din magazine, din diferite societăţi
comerciale cu răspundere limitată, şcoli);
 Delicte de vagabondaj, cerşetorie, prostituţie, agresiuni fizice şi chiar perversiuni sexuale.
Grupând aceste delicte în funcţie de frecvenţa săvârşirii lor, pe ansamblul lotului de adolescenţi
delincvenţi investigaţi (60 de subiecţi) rezultă următoarea situaţie:
Nr. Natura delictului săvârşit Numărul adolescenţilor care au %
săvârşit acest delict
1 Furt din avutul public sau privat 45 75,00
2 Vagabondaj 11 18,33
3 Cerşetorie 8 13,33
4 Prostituţie 6 10,00
5 Huliganism, ultraj 13 21,66
6 Tâlhărie şi agresiuni fizice 7 11,66
7 Perversiuni sexuale 2 3,33
Tabelul nr. 6 – Principalele fapte infracţionale săvârşite

Notă: Precizăm că, unii dintre adolescenţii cuprinşi în lotul cercetat au comis doar un singur tip
de delict, în timp ce alţii au săvârşit două sau chiar mai multe delicte.
 11,66 3,33

21,66

10

75

13,33

18,33

furt vagabondaj cerşetorie prostituţie huliganism, ultrj tâlhărie, agresiuni fizice perversiuni sexuale

Majoritatea acestor adolescenţi prezentau serioase deficienţe de socializare familială şi şcolară,

concretizate prin fugă de acasă, abandon şcolar, vagabondaj, consum de alcool, anturaje nefaste care,
accentuate de labilitatea lor morală şi afectivă, au constituit factori importanţi în structurarea
comportamentului lor delincvent.
Am constatat că,furtul şi fuga de acasă apar cu o frecvenţă mai mare atât în cazul familiilor
dezorganizate, cât şi în cele organizate, compuse din cei doi părinţi, dar unde există conflicte şi
dificultăţi între aceştia. Asemenea manifestări sunt tipice şi pentru familiile în care unul dintre soţi nu
este părintele natural al copilului.
Se constată că, alături de deficienţele socializării familiale, comportamentul delincvent al
adolescenţilor investigaţi a fost influenţat şi de eşecul, abandonul şcolar şi nu în ultimul rând de
inadaptarea acestora la exigenţele procesului de instrucţie şi educaţie din şcoală.
Analizând datele aflate în fişele lor matricole, se constată:

Nr. Rezultatele şi performanţele şcolare Numărul de adolescenţi care au %

aceste rezultate
1 Rezultate mediocre 4 6,66
2 Rezultate slabe şi foarte slabe dar fără 25 41,66
să fi repetat vreun an şcolar
 3 Rezultate foarte slabe şi au repetat clasa 8 13,33
4 Rezultate slabe şi au repetat două, trei 6 10,00
clase
5 Abandon şcolar 17 28,33
Tabelul nr.7 – Rezultatele şi performanţele şcolare ale adolescenţilor delincvenţi investigaţi.

rezultate mediocre
6,66
28,33
rezultate slabe şi foarte
slabe dar fără să fi repetat
vreun an şcolar
rezultate foarte slabe şi au
repetat o clasă

10 41,66 rezultate slabe şi au repetat

două,trei clase

abandon şcolar
13,33

Din caracterizările unor profesori şi colegi de clasă ale acestor adolescenţi, am remarcat şi alte
aspecte legate de neintegrarea lor şcolară, cum ar fi:
 Sancţiunile primite: - 63,33% dintre minori au fost sancţionaţi pentru diverse abateri săvârşite
în şcoală; 49% dintre cei sancţionaţi reacţionând negativ prin: fugă de la şcoală, chiul de la diverse
materii, fumat etc.
 Participarea la activităţile şcolare – peste 68% dintre adolescenţii investigaţi nu au participat la
nici o activitate organizată de şcoală.
  Atitudinea faţă de corpul profesoral:
• 56,66% dintre adolescenţi manifestau indiferenţă;
• 24% aveau relaţii bune cu unul sau doi profesori şi doreau să menţină aceste relaţii;
• 19,33% adoptaseră o atitudine de negare şi respingere a cadrelor didactice.
 Relaţiile cu colegii de clasă şi şcoală:
• aceşti adolescenţi aveau relaţii bune, de apropiere cu cei care împărtăşeau aceleaşi puncte de
vedere şi valori, în special cu colegii care aveau şi ei rezultate slabe la învăţătură;
• erau respinşi de către cei cu performanţe şcolare foarte bune (în special de către fete);
• treceau neobservaţi de majoritatea colegilor cu care nu aveau interese şi aspiraţii comune (peste
60%).
Această situaţie a condus la izolarea şi marginalizarea lor în raport cu restul colectivului clasei.
Considerând că aceste rezultate şi performanţe scăzute se datorează, exclusiv, deficienţelor de
socializare familială sau tulburărilor de comportament adolescentine, cadrele didactice au adoptat o
atitudine pasivă, nereuşind să dirijeze şi să influenţeze pozitiv conduita acestor „elevi-problemă”.
Aceasta a condus la apariţia unor reacţii de respingere a şcolii, de fugă din colectivul şcolar şi de
vagabondaj în compania altor elevi cu rezultate slabe la învăţătură şi disciplină.
Constituirea unor asemenea „companii” şi anturaje negative, formate de multe ori spontan şi
ocazional, reprezintă un factor favorizant pentru declanşarea unor acţiuni delincvente în grup.
Apariţia acestor grupuri de socializare „negativă” este stimulată de acele cauze favorizante pentru
formarea comportamentului delincvent prezentate anterior şi, în special de:
• lipsa relaţiilor afective pozitive în familie între părinţi şi între părinţi şi copii;
• privarea adolescentului de bunurile necesare traiului zilnic;
• tentaţiile pe care le oferă majoritatea magazinelor, cu dulciuri şi obiecte frumos ambalate
dar foarte scumpe, pe care majoritatea părinţilor nu le pot cumpăra copiilor lor datorită mijloacelor
financiare reduse de care dispun;
• inexistenţa unor modalităţi de comunicare familială şi de petrecere a timpului liber cu
părinţii;
• eşecul şi abandonul şcolar;
• frustrarea şcolară sau profesională;
• permisivitatea comunităţii locale.

Nr. Modalitatea de săvârşire a delictului Numărul de adolescenţi care au %

adoptat această modalitate
 1 Delicte săvârşite în grupuri formate 31 51,66
spontan
2 Delicte săvârşite în grupuri bine 11 18,33
organizate
3 Delicte săvârşite individual 18 30
Tabelul nr. 8 – Participarea la comiterea delictului

delicte săvârşite
individual

delicte săvârşite în
grupuri bine organizate

delicte săvârşite în
grupuri formate
spontan

Din cercetarea noastră, a rezultat că 60% dintre adolescenţii investigaţi au făcut parte din astfel
de grupuri de „socializare negativă” iar delictele săvârşite în comun au fost mult mai grave decât cele
săvârşite individual.
Au existat două grupuri bine organizate, formate din 6 şi respectiv 5 membri.
Vom prezenta, spre exemplificare, mecanismul de acţiune şi caracteristicile grupului format
din şase membri.
Susţinem concluziile unor specialişti în domeniu care afirmă că delincvenţa în grup este cea mai
periculoasă din punct de veder social, fiindcă delictele săvârşite de minorul care acţionează singur
trădează, de obicei, lipsă de experienţă de viaţă, naivitate etc.; pe când delictele practicate în grup au,
de la bun început, altă tentă: sunt în general premeditate, organizate, comise cu „mijloace
perfecţionate”, de regulă noaptea.
„Ce anume îi leagă pe aceşti adolescenţi?”
 În primul rând, îi leagă faptul că sunt adolescenţi slab ataşaţi mediului în care trăiesc, familiei.
Există şi influenţe negative exercitate uneori de nişte părinţi care şi ei se sustrag normelor şi valorilor
societăţii.
Am constatat că, în acest grup există norme de conduită precise, un sistem de valori propriu – o
ierarhie a valorilor – specifice grupului. Lipsiţi relativ de familie, ei simt nevoia organică de a se grupa.
Grupul de prieteni rezolvă problema, „echilibrându-i”. Noua situaţie le acordă o anumită stare de
independenţă. Din păcate, ei nu ştiu să folosească în sensul cel mai bun independenţa câştigată. Micul
câştig, impresia că nu mai ai nevoie de alţii câtă vreme îi ai pe ceilalţi membri ai grupului – prieteni, nu
părinţi – este anulat de faptul că apartenenţa la grup obligă la o supunere oarbă.
Acest grup ţine să se manifeste întotdeauna spectaculos în public, cât şi zgomotos, ca să se
„remarce” iar fiecare din membrii săi este obligat să se supună, să se adapteze oricărei schimbări de
opiniei ivite în restul grupului.
Grupul, „banda”, de adolescenţi delincvenţi avea drept principal „scop lucrativ” furtul din
avutul public sau privat. Se specializaseră în spargerile de autoturisme şi sustrăgeau diverse obiecte de
valoare pe care le găseau în maşini. Tot ei se fac vinovaţi de acte de vandalism colectiv, tulburarea
ordinii publice, acţiuni agresive îndreptate împotriva altor copii şi adolescenţi.

„Ce anume găseşte adolescentul într-un astfel de grup?”5

• Grupul îi propune un climat şi un mediu de certitudine.

• Grupul se caracterizează prin recreere, emoţie şi, în cazul nostru, prin teribilism.
• Grupul îi aduce minorului posibilitatea de a se identifica unui grup redus ca număr şi închis,
aflat aparent în afara oricărei alte influenţe, oferindu-i puternice modele de identificare, prestigioase
şi marginale în acelaşi timp, adică „eroi” care nu pot „tolera” întotdeauna ceea ce există în jurul lor,
motiv ca, în ochii altora, să fie şi mai de preţ.
• Grupul este un factor dinamic şi formativ prin forţă şi siguranţă, prin experienţa solidarităţii şi a
cunoaşterii de sine şi a celuilalt.
• Grupul este o schiţă a vieţii sociale, o tranziţie spre viaţa adultă.
• Grupul îi satisface pe acei care nu au avut parte de afecţiune, atunci când credeau că vor avea.
• Grupul comunică şi un sentiment de putere sporită.
• Grupul răspunde bine psihologiei adolescentului, deoarece îi dă sentimentul că este îndrăgit,
susţinut, condus spre acţiuni pline de forţă, ameţitoare.

5
„Minori în derivă”, Mihai Stoian, Editura Enciclopedică Română, Bucureşti, 1972, pag. 160-161.
 Vom prezenta în continuare, pe fiecare din membrii acestui grup şi ce rol au.

 Minorul B.R., vârsta – 17 ani. Este liderul grupului.

Provine dintr-o familie organizată, cu o situaţie materială bună, nelipsindu-i cele necesare
creşterii şi educării. Tatăl său nu se interesează de problemele şi activităţile sale. Mama sa a avut o
atitudine de protejare excesivă, „ocrotindu-l” de toate dificultăţile şi satisfăcându-i toate cererile.
Este elev la un liceu teoretic dar, în ciuda Ql-ului său peste medie, are rezultate foarte slabe la
învăţătură şi a fost nevoit să repete clasa a X-a. Nu este interesat să aibă rezultate bune, motivând că
„… el este adaptat la realitatea societăţii româneşti iar noi greşim când îl vedem ca inadaptat social”.
Este bine dezvoltat din punct de vedere fizic, extrem de atent la fiecare gest pe care-l face.
Este lipsit de angoase, şi mai cu seamă, de cele provocate de sentimentul de vinovăţie care nu
există la el. Dispune de o mare ingeniozitate în permanenta sa strădanie de a disimula, de a se apăra
prin minciuni, de a lua „măsuri de precauţie” faţă de tot ce l-ar putea lua prin surprindere. Se adaptează
foarte bine la situaţii noi, în organizarea unor acţiuni negative. Are rezistenţă de necrezut la presiuni
(intimidare, mustrare etc.), folosindu-se magistral de tehnica tăcerii dispreţuitoare. Manifestă
intoleranţă la autoritate (refuzul agresiv al disciplinei).
El este cel care coordonează activitatea întregului grup, împarte sarcinile, stabileşte sistemul de
recompense şi pedepse. De menţionat că, în toate delictele pe care le-au comis în grup, el a fost cel care
a instigat dar, niciodată nu şi-a asumat rolul cel mai riscant.

 Minorul P.M., în vârstă de 14 ani încă neîmpliniţi. Rolul jucat în grup – „prietenul tuturor”.
Provine dintr-o familie dezorganizată datorită divorţului părinţilor. Locuieşte la tată iar acesta
trăieşte în concubinaj cu altă femeie. Afirmă că relaţiile sale cu tatăl său şi cu soţia acestuia „”nu sunt
dintre cele mai rele dar nici foarte bune”; cu alte cuvinte, aceştia sunt indiferenţi de ceea ce face copilul
lor, de ocupaţiile pe care le are sau de rezultatele lui şcolare.
Minorul afirmă că se simte foarte bine în acest grup. Motivează faptele infracţionale comise prin
lipsa unor alte preocupări care să nu-l plictisească, spiritul de grup şi nu în ultimul rând influenţa
filmelor pe care le vizionează şi a concertelor la care participă.
Are rezultate foarte slabe la învăţătură, se gândeşte să nu mai continue şcoala ci să plece în
străinătate deoarece acolo a auzit el că se câştigă mult mai bine.

 Minorul T.C. în vârstă de 15 ani. Rolul său în grup – prietenul liderului şi „bodyguard”.
 Provine dintr-o familie în care ambii părinţi sunt alcoolici, tatăl este şomer, mama lucrează ca
femeie de serviciu la o societate comercială. Mai are încă trei fraţi, mai mici decât el. În familia lui,
tatăl este cel violent nu numai cu el dar şi cu ceilalţi membri ai familiei.
A abandonat şcoala, nu a terminat nici măcar cele opt clase elementare. Citeşte cu greutate, în
schimb, ştie să facă calcule de aritmetică. Înainte să intre în acest grup, a comis şi alte delicte, singur, în
special spargeri de autoturisme.
Reacţionează violent la orice gest al celuilalt, întâi verbal, pe urmă ridică mâna, indiferent
dacă este vorba de un adult. Îi agresează pe cei mai mici decât el. Este mândru de forţa sa fizică.
Agresivitatea acestui adolescent provine dintr-o gravă insatisfacţie afectivă, de origine
familială, dintr-o frustrare dublată de un tratament extrem de dur aplicat copilului de către tată.
Suportând din copilărie mica presiunea unei comportări părinteşti dure, expresie – în optica infantilă –
a absenţei dragostei, copilul însuşi crescând, devine dur, agresiv, violent. Tonusul agresiv al
raporturilor din casă se măsoară nu numai prin bătaie ci şi prin absenţa afecţiunii (tot un act ostil la
adresa copilului). Comportamentul agresiv al adolescentului lasă să se întrezărească un profund
sentiment de insatisfacţie, fiind tot de origine frustrantă.

 Minorul C.M. în vârstă de 16 ani. Rolul în grup – „bufon”.

Provine dintr-o familie în care există mari conflicte şi tensiuni psihice datorită tatălui său care
suferă de o boală gravă, fiind imobilizat la pat; mama sa munceşte dar câştigul este foarte mic şi le
ajunge cu dificultate de la o lună la alta. Mai are un frate, de 16 ani – C.A., care face şi el parte din
acest grup.
Este elev la o şcoală generală dar rezultatele sale la învăţătură sunt foarte slabe, are multe
absenţe nemotivate. A repetat până acum două clase.
Este extravertit, naiv.
Afirmă că a comis faptele infracţionale în special pentru a-şi satisface nevoia de hrană şi alte
trebuinţe elementare.

 Minorul C.A. în vârstă de 14 ani. Rolul său în grup – „ţap ispăşitor”.

Acest copil prezintă o uşoară debilitate mintală. Este elev la o şcoală ajutătoare cu semiinternat.
Îndeplineşte în grup toate sarcinile „ingrate”. El este cel care este expus cel mai mult în timpul
infracţiunilor pe care le comit împreună.
Se simte securizat în mijlocul acestui grup; este foarte încântat şi îşi dă silinţa să îndeplinească
toate ordinele liderului. Este întotdeauna lângă fratele său care se simte foarte ataşat.
  Minorul T.R. în vârstă de 16 ani. Rolul său în grup – „cel mai bine informat”.
Este elev de clasă cu liderul grupului. Spre deosebire de acesta, el are rezultate medii la
învăţătură.
Chiar dacă are o familie organizată, membrii acesteia manifestă o reacţie de respingere a
normelor şi valorilor societăţii. Mama sa nu a lucrat niciodată. Tatăl său este mai mult absent din
familie, din informaţiile unor vecini reieşind că se ocupă de comercializarea unor maşini aduse din
străinătate. Mai are un frate care a fost condamnat pentru infracţiunea de furt din avutul public; acum,
acesta se află în libertate dar nu are un serviciu stabil.
Situaţia materială a familiei este foarte bună.
O mare vină în evoluţia morală a acestui adolescent o are şi familia lui, el confruntându-se cu
modele familiale negative.
În urma aplicării metodelor şi tehnicilor adecvate, am constatat că personalităţile acestor
adolescenţi sunt diferite dar, au şi trăsături comune. Acestea sunt:
• Pasivitate şi lene;
• Instabilitate;
• agresivitate, ciudă, neîncredere;
• absenţa stăpânirii de sine, impulsivitate, violenţă;
• nevoia satisfacerii imediate, a reuşitei rapide;
• decalaj între impulsuri şi realitatea înconjurătoare;
• lipsă de interes faţă de societate;
• preocupări sexuale mascate;
• nevoia de evaziune.
Pornind de la teoria lui Abraham Maslow, şi ţinând seama de ceea ce i-a motivat pe fiecare din
aceşti adolescenţi în aderarea la grupul delincvenţial şi la comiterea actelor infracţionale, avem
următoarea reprezentare:
 NEVOI
FIZIOLOGICE

NEVOIA DE
SIGURANŢĂ

NEVOIA DE
NEVOIA DE NEVOIA DE
STATUT, DE
AFILIERE APRECIERE INIŢIATIVĂ

NEVOIA DE
DEZVOLTARE

Precizare:
 Minorul B.R. – „liderul grupului” îşi satisface, prin intermediul grupului, nevoia de statut, de
apreciere.
 Minorul P.M. – „prietenul tuturor „ îşi satisface trebuinţa de afiliere.
 Minorul T.C. – „prietenul liderului şi bodyguard” îşi satisface în primul rând trebuinţa de
afiliere şi, în al doilea rând, nevoia de siguranţă.
 Minorul C.M. – „bufonul” îşi satisface nevoile fiziologice dar şi trebuinţa de afiliere.
 Minorul C.A. – „ţapul ispăşitor” îşi satisface nevoile fiziologice, nevoia de siguranţă şi
trebuinţa de afiliere.
 Minorul T.R. – „cel mai bine informat” îşi satisface nevoia de iniţiativă dar şi trebuinţa de
afiliere.

În continuare, vom prezenta sociograma „solară” individuală pentru fiecare din membrii acestui
grup, pornind de la modelul propus de Maisonneuve J. (1969).
Acesta redă grafic constelaţia preferinţelor relative la fiecare subiect în cadrul grupului de
apartenenţă. În centrul graficului „solar” am trecut persoana care ne interesează iar în celelalte sectoare
de cerc am înscris pe ceilalţi membri ai grupului cuprinşi într-un fel sau altul în câmpul relaţiilor
preferenţiale care privesc subiectul în cauză.
 Folosind acest tip de sociogramă se evidenţiază structura afinităţilor în grup.
Relaţiile ca atare sunt redate prin vectori, aşa cum este indicat mai jos în legătură cu
reprezentarea relaţiilor diadice.
Rubricile rămase libere în cadrul graficului „solar” ne indică „zona de indiferenţă”.
Absenţa vectorului în cadrul diadei indică absenţa relaţiei preferenţiale.

DIADELE:

B.R. alege pe T.C. şi se aşteaptă la reciprocitate.

T.C. alege pe B.R. şi se aşteaptă la reciprocitate.
Aceasta este o diadă densă (are patru vectori).

Aceleaşi relaţii există şi între B.R. şi T.R.

B.R. respinge pe C.A. dar se aşteaptă să fie ales de către acesta.
C.A. alege pe B.R. dar nu se aşteaptă la reciprocitate.

B.R. alege pe C.M. şi se aşteaptă să fie ales.

C.M. alege pe B.R. dar nu se aşteaptă să fie ales.
Aceasta este o diadă densă ( cu trei vectori).

Între cei doi există atracţii reciproce dar nepercepute.

Aceasta este o diadă biparţială (cu doi vectori)

Figura 4 – Sociograma „solară” individuală a adolescentului P.M., „prietenul tuturor”

Diadele:

P.M. alege pe T.R. şi se aşteaptă să fie ales dar, T.R. este indiferent faţă de P.M.
Este o atracţie unilaterală, cu aşteptare iluzorie.
Aceasta este o diadă unilaterală, cu doi vectori de o singură parte.

P.M. alege pe C.M. şi se aşteaptă la reciprocitate.

C.M. alege pe P.M. şi se aşteaptă la reciprocitate.
Aceasta este o diadă densă, cu patru vectori. Este o relaţie armonică perfectă.
P.M. alege pe C.A. şi invers. Sunt atracţii reciproce dar nepercepute.
Aceasta este o diadă biparţială.

Figura nr. 5 – Sociograma „solară” individuală a adolescentului T.CV., „prietenul liderului şi

bodyguard”

Diadele:

T.C. alege pe T.R. (atracţie unilaterală, fără iluzie, din partea acestuia.
T.R. respinge pe T.C. dar se aşteaptă să fie ales.
Aceasta este o diadă densă, cu trei vectori.

Între T.C. şi C.A. există o indiferenţă mutuală reciprocă.

Aceasta este diada nulă.

Există o atracţie unilaterală din partea lui C.M.

Aceasta este o diadă unilaterală, cu un vector de o singură parte.

Figura nr. 6 – Sociograma „solară” individuală a adolescentului C.M., „bufon”

C.M. îl alege pe C.A. şi se aşteaptă să fie ales.

C.A. îl alege pe C.M. şi se aşteaptă să fie ales. Este o relaţie armonică perfectă.
Aceasta este o diadă densă, cu patru vectori.

C.M. îl alege pe Ţ.R. iar Ţ.R. îl alege pe C.M. şi se aşteaptă să fie ales.
Aceasta este o diadă densă, cu trei vectori.

Figura nr. 7 – Sociograma „solară” individuală a adolescentului C.A., „ţapul ispăşitor”

C.A. T.C.
Între cei doi există o indiferenţă mutuală reciprocă.
C.A. îl atrage pe Ţ.R. dar este o atracţie unilaterală fără iluzie.
Aceasta este o diadă unilaterală, cu vectori de o singură parte.

Figura nr. 8 – Sociograma „solară” individuală a adolescentului Ţ.R., „cel mai bine informat”

Diadele:

Ţ.R. îl respinge pe T.C. dar se aşteaptă să fie ales.

T.C. îl alege pe Ţ.R. dar nu ştie despre sentimentele lui Ţ.R. faţă de el.
Aceasta este o diadă densă, cu trei vectori.

Prezentarea altor cazuri:

Minorul M.D.M. în vârstă de 16 ani, este elev în clasa a VII-a la fără frecvenţă (deoarece a
rămas repetent trei clase). Provine dintr-o familie în care există mari neînţelegeri între membrii acesteia
(tată alcoolic, lucrează în construcţii, venit insuficient şi prost repartizat;
Mamă şomeră, hiperautoritară; încă doi fraţi mai mici). A intrat în anturajul unor infractori majori,
împreună cu care frecventa jocurile de noroc, consuma alcool. Datorită relaţiilor tensionate dintre
părinţi, neînţelegerilor cu mama, şi a veniturilor insuficiente ale familiei, copilul a fugit de acasă,
începând să vagabondeze prin ţară. Împreună cu un grup de infractori majori a participat la furturi din
apartamente. I s-a întocmit dosar penal, urmând să apară în faţa instanţei de judecată. Probabil că,
pentru infracţiunile săvârşite va fi supravegheat într-un centru de reeducare.
În povestirile T.A.T. proiectează conflictele familiale, agresivitatea verbală şi manifestă şi tendinţa spre
alcoolism din cadrul familiei.
Minorii H.S. şi A.P. în vârstă de aproape 18 ani, sunt lipsiţi de ocrotire părintească. H.S. a fost
părăsit în maternitate încă de la naştere iar de atunci nici părinţii şi nici un alt membru al familiei
lărgite nu s-a mai interesat de el. A fost ocrotit în diverse instituţii până la această vârstă. În prezent se
află la un centru de plasament al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sector 4
Bucureşti. Urmează cursurile unei şcoli profesionale şi are rezultate mediocre. Celălalt minor, A.P., a
ajuns în această instituţie de ocrotire de la vârsta de şapte ani deoarece – în acea perioadă – tatăl a fost
condamnat penal la 18 ani închisoare datorită unei crime iar mama a vândut casa şi s-a căsătorit cu un
alt bărbat. Urmează cursurile aceleiaşi şcoli profesionale şi are rezultate slabe. Aui un comportament
agresiv faţă de ceilalţi băieţi mai mici care se află ocrotiţi în centrul de plasament. Împreună au dat foc
la o baracă în care se aflau depozitate mai multe materiale.
Comisia pentru protecţia Copilului a hotărât ca aceşti doi adolescenţi să nu fie trimişi în faţa
instanţei de judecată. Măsura luată faţă de ei a fost aceea de libertate supravegheată; un asistent social îi
va supraveghea şi va încerca să-i îndrume. De asemenea, vor fi cuprinşi, alături de alţi patru tineri de
aceeaşi vârstă, într-un program de sprijin susţinut de o organizaţie nonguvernamentală. Proiectul
constă, în esenţă, în încercarea de integrare socială a acestor adolescenţi prin oferirea unui spaţiu de
locuit – altul decât acela dintr-un mediu instituţionalizat şi a unui loc de muncă pentru cei care nu
urmează o formă de învăţământ sau, susţinere şcolară. Aceşti adolescenţi vor fi supravegheaţi şi
îndrumaţi de un asistent social al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi protecţia Copilului sector 4
şi de către un asistent social al O.N.G.-ului care a iniţiat proiectul.

Minorul G.J. în vârstă de 14 ani provine dintr-o familie destrămată în urma divorţului dintre
părinţi. A fost încredinţat tatălui. A abandonat cursurile şcolare şi a început să vagabondeze. A fost
prins în timp ce încerca să sustragă câteva dulciuri dintr-un magazin. La planşa nr. 14 a testului T.A.T.
spune: „În această imagine este vorba de un băiat care vrea să fugă de acasă din cauza certurilor dintre
părinţii săi. Aceştia au divorţat, Până să se întâmple acest lucru era bine. Băiatul se ducea la şcoală şi se
înţelegea bine cu ei. Băiatul s-a hotărât să plece în lume, să fie singur. El crede că părinţii au divorţat
din cauza lui”. Pentru acest copil, Comisia pentru Protecţia Copilului a hotărât luarea măsurii educative
– libertate supravegheată; copilul va fi mai atent supravegheat de către tată şi de către un asistent social.
De asemenea, la solicitarea tatălui, un psiholog va încerca să ajute această familie, prin consiliere, să
depăşească problemele cu care se confruntă.
 Minorul B.S. în vârstă de 15 ani provine dintr-o familie destrămată, în urma divorţului dintre
părinţi. Locuieşte într-un apartament cu două camere (împreună cu mama sa, concubinul acesteia şi
încă doi fraţi mai mici), într-un cartier periferic al Bucureştiului. Mama adolescentului este şomeră.
Concubinul mamei (care asigură de fapt întreţinerea familiei) nu are autoritate asupra acesteia iar mama
nu se ocupă de creşterea şi educarea copiilor săi. Minora manifestă un interes scăzut faţă de învăţătură,
obţinând rezultate slabe la şcoală şi absentând frecvent de la ore. Hoinăreşte şi vagabondează împreună
cu alte minore prin oraş şi prin localităţile din apropierea Bucureştiului, furând diverse obiecte pe care
le vinde. A fost prinsă de către poliţie când întreţinea raporturi sexuale cu diverşi bărbaţi. Este acuzată
de furt din avutul public şi de prostituţie. I se va întocmi dosar penal şi va fi chemată în faţa instanţei de
judecată. Probabil că va fi internată într-un centru de reeducare.

Minora D.A., în vârstă de 15â6 ani, provine din prima căsătorie a mamei sale, împreună cu alţi
patru fraţi. Tatăl său era alcoolic. Adolescentul locuieşte împreună cu trei dintre fraţii săi şi un nepot al
fratelui său mai mare. Locuinţa este formată din două camere şi o baie. Deşi este foarte rece, locuinţa
nu este încălzită; singura sursă de căldură este o sobă în care se face foc cu nişte cartoane pe care copiii
le adună în timpul zilei. S-au mutat aici în urmă cu câţiva ani, în casă nelocuind nimeni. Ulterior, casa
a fost vândută de către proprietar unui arab care îi somează să părăsească locuinţa, situaţie în care,
întreaga familie, nu ar avea unde să se ducă.
Adolescentul nu lucrează. Întregul venit al familiei este foarte mic. El a renunţat la şcoală din
„cauza sărăciei”; apoi a stat acasă (a urmat cursurile şcolii generale, VIII clase). Uneori mergea în
piaţa Rahova unde ajuta oamenii, apoi a început să fure din maşini, magazine, mijloace de transport. A
avut probleme cu Poliţia de mai multe ori. În urmă cu doi ani a fost chemat la Comisia pentru Protecţia
unor Categorii de Minori, nu mai ştie din care motiv.
A fugit de acasă de mai multe ori din cauză că se certa cu părinţii şi fraţii săi, în special cu tatăl
său care era alcoolic şi îl bătea. A locuit o perioadă în canal în zona Brâncoveanu.
Având o dezvoltare intelectuală normală şi o personalitate de tip extravertit, copilul simte lipsa
unor venituri corespunzătoare.
Deşi a împlinit 14 ani nu are buletin de identitate; încearcă să şi-l dacă dar întâmpină dificultăţi
din cauza lipsei domiciliului. Are certificat de naştere.
Ultima dată şi-a vizitat tatăl anul trecut, la domiciliul acestuia din Crevedia, unde locuieşte cu
părinţii. Nu primeşte nici un ajutor material din partea acestuia.
În viitor doreşte să urmeze o şcoală sau un curs de calificare, dacă ar avea bani.
 Având în vedere faptele comise, dar şi vârsta pe care o are adolescentul, noi am considerat că
poate fi ajutat mult mai mult dacă nu este internat într-un centru de reeducare. Comisia pentru Protecţia
Copilului a hotărât luarea măsurii educative – mustrare. Din păcate este foarte greu de interveni în
familia adolescentului datorită situaţiei acesteia (principala problemă fiind aceea că nu au o locuinţă şi
nici posibilităţi materiale pentru a închiria una). Acest adolescent a fost îndrumat spre o şcoală
profesională cu internat. Atât cursurile şcolare cât şi cazarea sunt plătite din fondurile de ajutoare ale
Centrului de consiliere din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi protecţia Copilului sector 4
Bucureşti.

Pentru investigarea personalităţii am folosit chestionarul Woodworth – Mathews – Bontilă.

Acesta cuprinde 76 de întrebări la care trebuie răspuns dihotomic, între „Da” şi „Nu”.
Corespund la opt categorii de tendinţe psihonevrotice. Examinatorul poate decela reacţii de neadaptare
sau slabă adaptare emoţională de stress, ca şi modul de trăire afectiv – temperamental a unor situaţii
care depăşesc zona de pur echilibru psihic şi se îndreaptă spre domeniul psihopatologiei. Cele opt
categorii stabilite de autori ca reprezentând tendinţe de evoluţie psihopatologică sunt:
• Emotivitate;
• Tendinţe obsesivo-fobice;
• Tendinţe schizoide;
• Tendinţe paranoide;
• Tendinţe depresiv-hipocondriace;
• Tendinţe impulsiv –epileptoide (paroxistice);
• Instabilitate;
• Tendinţe antisociale.
Autorii au găsit un sistem de convertire al răspunsurilor în note, prin acordarea unui coeficient
(variind cantitativ între 26 şi 52) cu care se înmulţeşte numărul răspunsurilor pentru fiecare categorie
din cele enumerate. Folosirea acestui chestionar cuantifică rezultatele astfel:
• un total sub 120 de puncte, indică un subiect în limitele normalului;
• un total cuprins între 121 şi 180 de puncte, indică prezenţa tendinţelor la emotivitate crescută şi
tendinţe antisociale;
• un total cuprins între 181 şi 240 de puncte, indică tendinţe accentuate la … emotivitate crescută,
… antisociale.
 • Un total de peste 241 de puncte, indică tendinţe severe constituite în sindroame.
Chestionarul fiind constituit pe sistemul de răspunsuri forţate „Da/Nu”, am încercat utilizarea
lui într-un context de crescută receptivitate a subiectului, în momentul dorinţei de confesare, de
realizare a unui catarsis atât de necesar acestor adolescenţi, ei fiind în fond persoane frustrate, persoane
slabe din punct de vedere contactual.
Gravitatea tendinţelor Punctaj Număr de %
adolescenţi
În limitele normalului Sub 120 7 11,66
Prezenţa tendinţelor 121 – 180 35 58,33
Tendinţe accentuate 181 – 240 15 25,00
Tendinţe severe, constituite în sindroame Peste 241 3 5,00
Tabelul nr. 9 – Gravitatea tendinţelor psihopatologice la adolescenţii investigaţi (conform
chestionarului Woodworth – Mathews – Bontilă).

25

TENDINŢE SEVERE
TENDINŢE ACCENTUATE
11,66
PREZENŢA TENDINŢELOR
ÎN LIMITELE NORMALULUI

58,33

Testul de apercepţie tematică(T.A.T.)

Este creat iniţial de către Christina D. Morgan şi Henry A. Murray în 1935 şi definitivat, în
1943, de către H.A.Murray. El constă din 30 de planşe sau ilustraţii (din care se aleg, însă, după caz, 20
de planşe care se prezintă în două serii), care cuprind anumite personaje aflate într-o situaţie ambiguă,
iar subiectul are sarcina de a povesti istorioare corespunzătoare situaţiilor prezentate prin imagini şi
inventate sub impulsul momentului.
În faţa planşei, subiectul va manifesta tendinţa de a integra în interpretarea situaţiei prezentate
propria sa experienţă şi existenţă, cerinţele de moment conştiente şi inconştiente.
 Testul permite evidenţierea şi descifrarea unor tendinţe latente constând în: forme agresive,
autoagresive, dominaţie, supunere, protecţie, independenţă, dependenţă etc. Există şi un sistem de
interpretare de cinci puncte ale răspunsurilor şi anume:
• eroii povestirii (cu care se identifică subiectul în mod cert);
• trebuinţele (eroului principal şi ale altora);
• forţele ce acţionează asupra eroilor;
• tema generală a istorioarei elaborate de subiectul considerat;
• deznodământul.
Precizăm însă, că noi nu am abordat toate aceste aspecte. Am studiat relatările făcute de fiecare
adolescent şi am urmărit:

 forma relatării, lungimea ei, gradul de organizare, orientarea şi detaliile; pe acestea le-am corelat cu
rezultatele şcolare pe care le are adolescentul în cauză, cu rezultatele obţinute în urma aplicării
chestionarului Woodworth – Mathews – Bontilă, cu alte informaţii obţinute prin folosirea altor metode
şi tehnici (vezi metodele şi tehnicile folosite) încercând să obţinem o imagine cât mai reală privind
personalitatea adolescentului investigat.
 Evidenţierea unor sentimente şi atitudini ale adolescenţilor delincvenţi faţă de anumite persoane
(părinţi, profesori, colegi, prieteni) şi situaţii sociale frustrante, ca şi pentru evidenţierea unor motivaţii
şi tendinţe care grevează asupra conduitei: impulsivitate, agresivitate, echilibru, inerţie etc. Aceasta ne-
a ajutat să înţelegem mai bine ce anume i-a determinat pe adolescenţii investigaţi să comită actele
infracţionale.

Chestionarul privitor la relaţia dintre două generaţii – părinţi şi copii, a fost utilizat pentru a
evidenţia care sunt relaţiile intrafamiliale. Acest chestionar a putut fi aplicat la 38 de familii (părinţi/sau
un părinte şi adolescentul respectiv), în celelalte 17 de cazuri neputând fi aplicat părinţilor
adolescenţilor investigaţi din motive obiective (exemplu: părinţi care şi-au părăsit copiii de la vârste
foarte mici, părinţi care au divorţat şi locuiesc în alte zone ale ţării, sau care au decedat etc.; am avut şi
5 cazuri în care, părinţii au refuzat să discute cu noi despre copii lor şi cu care nu am putut stabili o
colaborare care să fie în interesul adolescentului delincvent cercetat).
Rezultatele obţinute la acest chestionar (vezi anexa nr. 1) ne-au ajutat să clarificăm anumite
aspecte legate de cauzele care i-au determinat pe adolescenţii investigaţi să comită infracţiuni; care este
„contribuţia” mediului familial în săvârşirea acestor delicte; dacă motivaţia delictului comis are la bază
factori ce ţin de relaţiile ce se stabilesc între părinţi şi copii.
 Am constatat că în aproximativ 68% din cazuri, relaţiile dintre adolescenţi şi părinţii lor sunt
destul de tensionate, această situaţie datorându-se ambelor părţi, iar în 32% din cazuri în familiile
respective există unele neînţelegeri – datorate diferenţelor de vârstă şi mentalităţi, o protecţie uneori
excesivă pentru adolescenţii în cauză care, contrar celor aşteptate de către părinţii respectivi, a avut
efecte negative asupra personalităţii copiilor lor.

În loc de încheiere

Nu trebuie ignorată problematica complexă a adolescentului. Trebuie să se ţină seama de

substratul intim ce caracterizează această vârstă. A-l sancţiona pe adolescent pentru deficienţele şi
greşelile educatorilor săi înseamnă a eluda specificul modului de adaptare şi integrare a acestuia în
societatea adulţilor.6
Conduitele delincvente la adolescenţi se datorează, în mare măsură, disfuncţiilor apărute în
domeniul economic şi social, în cel al structurilor organizaţionale, în domeniul vieţii spirituale şi
morale sau în sfera raporturilor sociale şi interpersonale care, prin mijlocirea unor fenomene şi procese
favorizante, pot genera, la rândul lor inadaptare, neintegrare şi devianţă la anumiţi adolescenţi.
Punând în corelaţie situaţia socio-economică a adolescentului şi familiei acestuia, condiţiile în
care a fost educat şi socializat, structura sa de personalitate şi condiţia delictogenă, suntem de aceeaşi
părere cu acei autori (S. Rădulescu, D. Banciu) care afirmă că asemenea comportamente deviante sunt
consecinţa disfuncţiilor educative şi socializatoare ale familiei, şcolii şi ale unor instituţii sociale,
reprezentând, în majoritatea cazurilor, manifestări tipice ale „crizei de originalitate” din perioada
adolescenţei.

6
„Introducere în sociologia delincvenţei juvenile”, S. Rădulescu, D. Banciu, Editura Medicală, Bucureşti, 1990, pag. 110.
Anexa nr. 1 – „Chestionar pentru două generaţii: părinţi şi copii”

Acest chestionar îşi propune să descopere contrastele, neînţelegerile şi conflictele dintre

generaţii, dintre părinţi şi copii.7 Chestionarul se adresează părinţilor şi copiilor cu vârsta peste 14 ani.
Structura: sunt 20 de întrebări comune şi câte 16 întrebări pentru fiecare categorie; se răspunde
prin „Da” sau „Nu”.

Întrebări comune
1. Vă place muzica rock?
Da/Nu
2. Vă place muzica clasică?
Da/Nu
3. Vă place muzica folk?
Da/Nu
4. Vă plac mai mult filmele cu probleme sociale decât cele comice?
Da/Nu
5. Vă plac mai mult filmele de aventuri decât toate celelalte?
Da/Nu
6. Vă place să ieşiţi seara (în vizită, la plimbare etc.)?
Da/Nu
7. Vă plac vacanţele la mare într-un loc liniştit?
Da/Nu
7
„Cunoaşterea de sine şi a celorlalţi” – Psihoteste, Jeni Sîntion, Filaret Sîntion, Editura Ştiinţifică şi tehnică, Bucureşti,
1997, pag. 113 – 117.
8. Vă place să mergeţi cu cortul la munte?
Da/Nu
9. Credeţi că există situaţii în care un cuvânt, o expresie în jargon este mai adecvată?
Da/Nu
10.Vă place să ascultaţi radioul, casetofonul etc. cu sonorul dat la maximum?
Da/Nu
11.Aveţi prieteni cu care vă întâlniţi frecvent?
Da/Nu

12. Preferaţi din când în când o masă frugală?

Da/Nu
13. Urmăriţi frecvent transmisiile sportive la T.V.?
Da/Nu
14. Ştiţi ce este o videodiscotecă?
Da/Nu
15. Vă place să glumiţi în familie?
Da/Nu
16. Vă plac minifustele?
Da/Nu
17. Vă plac hainele croială clasică?
Da/Nu
18. Vă place cum este aranjată casa dumneavoastră?
Da/Nu
19. Citiţi romane poliţiste?
Da/Nu
20. Vă place să ţineţi un animal?
Da/Nu

Întrebări pentru părinţi

21. Reuşiţi adesea să înţelegeţi stările copilului dumneavoastră fără ca el să vă spună ceva?
Da/Nu
22. Vă place ca la aniversarea sa să-şi invite prietenii?
 Da/Nu
23. Dacă aveţi ceva de făcut împreună, îi permiteţi copilului dumneavoastră să decidă?
Da/Nu
24. Râdeţi la glumele fiului/fiicei dumneavoastră?
Da/Nu
25. Consideraţi că umorul său este bizar şi de neînţeles?
Da/Nu
26. Consideraţi că dumneavoastră când eraţi tânăr, aţi fost mai bun ca tinerii de astăzi?
Da/Nu
27. Aveţi încredere în opţiunile copilului dumneavoastră, chiar dacă ele sunt diferite de ale
dumneavoastră?
Da/Nu
28. Îi permiteţi să iasă seara, dacă ştiţi unde şi cu cine se duce?
Da/Nu
29. Vă este absolut indiferent cine sunt prietenii fiului/fiicei dumneavoastră?
Da/Nu
30. Consideraţi firesc ca de la o anumită vârstă copilul dumneavoastră să plece în vacanţe doar cu
prietenii?
Da/Nu
31. Consideraţi că este bine să se dea copiilor lunar o sumă de bani pe care să o cheltuiască aşa cum
doresc?
Da/Nu
32. Vă nelinişteşte foarte mult ideea că într-o zi fiul/fiica dumneavoastră va fi absolut independent?
Da/Nu
33. Ţineţi/aţi ţinut seama şi de părerea sa în opţiunea pentru şcoală sau profesor?
Da/Nu
34. Aţi dorit întotdeauna ca fiul/fiica dumneavoastră să aibă o anumită profesie?
Da/Nu
35. Îi împrumutaţi câteodată fiului/fiicei dumneavoastră unele obiecte de îmbrăcăminte?
Da/Nu
36. În general, sunteţi mulţumit de relaţia cu fiul/fiica dumneavoastră?
Da/Nu

Întrebări pentru fiu/fiică

21. Înţelegeţi întotdeauna ceea ce doresc părinţii tăi să-ţi spună?
Da/Nu
22. Îşi face plăcere să-ţi inviţi acasă prietenii cu ocazia unor sărbători, aniversări?
Da/Nu
23. Îţi place să mergi împreună cu părinţii la cinema?
Da/Nu

24. Crezi că numai prietenii de vârsta ta sunt demni de încredere şi adulţii nu?
Da/Nu
25. Crezi că părinţii tăi sunt prea posesivi?
Da/Nu
26. Ţi se pare că eşti controlat(ă), supravegheat(ă) mai mult decât alţi băieţi/fete?
Da/Nu
27. Ai încredere în sfaturile părinţilor tăi?
Da/Nu
28. Dacă ai necazuri apelezi la ajutorul lor?
Da/Nu
29. Crezi că eşti în stare să hotărăşti singur(ă) în problemele care te privesc?
Da/Nu
30. Îşi ajuţi mama/părinţii în gospodărie?
Da/Nu
31. Găseşti că părinţii tăi sunt simpatici?
Da/Nu
33. Ţi-e teamă de discuţiile cu ei?
Da/Nu
34. Prietenii părinţilor tăi sunt simpatici?
Da/Nu
35. Apreciezi că părinţii tăi îţi acordă destulă libertate?
Da/Nu
36. Te simţi în largul tău acasă?
Da/Nu
Cotarea răspunsurilor
Pentru întrebări comune: confruntaţi răspunsurile 1 – 20 şi acordaţi câte un punct pentru fiecare
răspuns identic, indiferent dacă acesta este „Da” sau „Nu”.
Pentru întrebările separate: acordaţi câte un punct pentru fiecare răspuns identic cu cel prezentat
în grila următoare.

Întrebare 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 3 34 35 36
3
Părinţi da da da da nu nu da da nu da da nu da nu da Da
Copii da da da nu nu nu da da da da da nu da da da da

Faceţi sume punctelor obţinute la toate cele 36 de întrebări.

Interpretarea rezultatelor

Părinţi şi copii. Cu cât este mai mare numărul de răspunsuri identice la primele 20 de întrebări,
cu atât este mai mare asemănarea de gusturi, opinii şi mentalităţi în familia dumneavoastră. Se poate
stabili care este coeziunea nucleului familial şi care sunt aspectele în care sunt mai accentuate
deosebirile.
Părinţi.
• între 0 – 14 puncte, între dumneavoastră şi copii există relaţii destul de tensionate. Această
situaţie nu se datorează doar uneia dintre părţi. Cu mai multă disponibilitate şi încredere din partea
dumneavoastră, relaţiile de familie se vor îmbunătăţi şi nu vor mai semăna cu un „război rece”.
• 15 – 27 puncte, în familia dumneavoastră se manifestă raporturi variabile şi destul de dinamice.
Există unele neînţelegeri – datorate diferenţelor de vârstă şi mentalităţi – ca şi o anumită tendinţă de
protecţie, uneori excesivă, pentru fiul/fiica dumneavoastră. Ţineţi seama de faptul că nu mai este
copil, acceptaţi şi punctul său de vedere.
• Între 28 – 36 puncte, în familia dumneavoastră există armonie, încredere, identitate de opinii şi
respect reciproc faţă de exigenţele şi personalitatea celuilalt.
Fiu/fiică
 • între 0 – 14 puncte, această strânsoare de fier pe care o acuzi ţi se datorează în principal ţie.
Odată ce ai constatat diferenţele de vederi şi intenţii dintre tine şi părinţi, de ce nu cauţi acele
elemente de comunicare sau înţelegere care, obligatoriu, există? Ai putea obţine mai multă
consideraţie şi independenţă.
• între 15 – 27 puncte, raporturile tale cu familia sunt destul de bune; nu întotdeauna gândiţi la
fel şi ai destule confruntări cu părinţii. Încearcă să înţelegi şi punctul de vedere al părinţilor.
• între 28 – 36 puncte, eşti aproape întotdeauna de acord cu părinţii, îi apreciezi şi îi stimezi, nu
te simţi sufocat în familie. Meritul nu este exclusiv al părinţilor tăi.

Anexa nr. 2 – „Strategii de acţiune pentru prevenirea delincvenţei juvenile”

 Educaţie
Obiective
Modalităţi de realizare
 Familie
Obiective
Modalităţi de realizare
 Copii în dificultate
Cadrul juridic şi instituţional
 Parteneriat social
Obiective
Mijloace de realizare

Educaţie
Obiective:
• educarea copiilor şi informarea acestora în domeniile juridic şi civic pentru a-i învăţa să-şi
exercite drepturi şi să-şi asume responsabilităţi într-o societate democratică;
• dezvoltarea unui comportament civic şi facilitarea formării unui sistem de valori bazat pe
respectarea normelor de convieţuire socială;
• atragerea, perfecţionarea şi integrarea într-o mişcare asociativă de copii şi adolescenţi, lideri
informali în colectivităţile din care provin;
• formarea la copii şi adolescenţi a unei concepţii comunitare de prevenire şi combatere a
criminalităţii.
Modalităţi de realizare
• organizarea unor întâlniri interactive cu elevii în scopul discutării problemelor cu care se
confruntă aceştia şi găsirea unor mijloace adecvate de soluţionare a lor, la care să participe profesori,
părinţi, reprezentanţi ai poliţiei şi ai Direcţiei generale de Asistenţă Socială şi protecţia Copilului;
• prezentarea unor analize periodice ale activităţii, pe baza cărora să se poată evalua rezultatele şi
să se găsească noi metode de acţiune;
• desfăşurarea unor programe menite să faciliteze crearea şi dezvoltarea la copii şi adolescenţi a
unui comportament civic corect;
• identificarea stărilor tensionale, împiedicarea degenerării lor în conflicte şi medierea dialogului
între părţile implicate;
• cunoaşterea grupurilor organizate de copii şi adolescenţi, a activităţii acestora – în colaborare cu
poliţia – şi atenţionarea lor asupra eventualelor comportamente negative;
• discutarea problemelor personale ale copiilor în cadrul orelor de dirigenţie;
• desfăşurarea unor activităţi educativ – preventive în unităţile de învăţământ de către lucrători de
poliţie specializaţi în domeniul prevenirii delincvenţei şi de către specialişti ai Direcţiei Generale de
Asistenţă Socială şi protecţia Copilului;
• iniţierea unor acţiuni de educaţie culturală, civică şi antiinfracţională, care vor avea în vedere:
cunoaşterea drepturilor şi obligaţiilor cetăţeneşti, a mijloacelor de garantare a acestor drepturi, a
modalităţii de autoprotecţie împotriva violenţei;
• colaborarea cu mass-media şi punerea la punct a unui sistem de informare completă şi variată
asupra acestor probleme (emisiuni radio – T.VB., articole în presă, tipărirea de pliante, broşuri, afişe
etc.);
• amenajarea în şcoli şi licee a unor panouri cu articole şi fotografii, care să prezinte exemple
concrete de infracţiuni săvârşite de minori, precum şi riscurile unui comportament deviant;
• oferirea de cluburi, cercuri, întreceri sportive, excursii, vizite, vizionări de film, piese de teatru
etc.;

Familie
Obiective:
• identificarea şi eliminarea factorilor de risc existenţi în familie, care pot afecta dezvoltarea
minorilor;
 • reconsiderarea rolului familiei în creşterea şi educarea copiilor, implicarea mai accentuată a
familiei în creşterea şi educarea copiilor;
Modalităţi de realizare
• identificarea şi monitorizarea familiilor dezorganizate, a celor aflate în situaţii de criză şi în care
se consumă în mod frecvent alcool etc.;
• intervenţia pentru prevenirea instituţionalizării, a abandonului, a neglijării copilului şi a
violenţelor intrafamiliale;
• reconsiderarea rolului familiei în societate, dezvoltarea educaţiei familiale şi a serviciilor sociale
pentru susţinerea familiilor aflate în dificultate;
• promovarea cercetării abuzului şi neglijării copilului, inclusiv în familie şi iniţierea de măsuri
eficiente de intervenţie;
• creşterea rolului autorităţilor publice locale în protecţia familiei şi a copilului;
• perfecţionarea continuă a legislaţiei în domeniu;
• identificarea copiilor şi adolescenţilor aflaţi în situaţii de risc, a celor abandonaţi sau supuşi la
violenţe în familie şi luarea unor măsuri adecvate de ocrotire de către instituţiile specializate.

Copii în dificultate

• depistarea copiilor care nu beneficiază de ocrotirea familiei şi luarea unor măsuri adecvate de
protecţie de către Direcţiile de Asistenţă Socială şi protecţia Copilului;
• prezentarea riscurilor la care se expun prin abandonarea şcolii, prin fuga din familie sau din
instituţiile de ocrotire;
• discutarea cauzelor care i-au determinat la acest gest şi încercarea de a găsi împreună cu
profesioniştii implicaţi în aceste activităţi, soluţii la problemele cu care se confruntă;
• identificarea şi intervenţia rapidă a Comisiei pentru protecţia Copilului, în cazul minorilor care au
săvârşit fapte penale dar care nu răspund penal;
• instituirea unei practici unitare în cauzele cu minori, prin pregătirea unor poliţişti în cadrul unor
programe speciale care să asigure respectarea specificului cultural şi religios, egalitatea şanselor,
respectul persoanei;
• sensibilizarea societăţii faţă de problematica copiilor străzii, reliefarea adevăratei dimensiuni a
acestui fenomen, în vederea recuperării şi reintegrării lor sociale; prevenirea recidivei;

Cadrul juridic şi instituţional

 • definirea şi delimitarea clară a noţiunilor şi conceptelor cu care se operează;
• asigurarea unei legislaţii flexibile în domeniu, care să poată fi permanent adaptată la noile situaţii;
• diversificarea măsurilor de sancţionare;
• stabilirea clară a competenţelor şi responsabilităţilor în acest domeniu;
• reorganizarea instituţiilor specializate existente;
• crearea unor servicii sociale destinate copiilor străzii;
• creşterea numărului poliţiştilor care se ocupă de cauzele cu minori;

Parteneriatul social
Obiective:
• dezvoltarea şi diversificarea activităţilor şi a formelor de colaborare dintre instituţiile ce au ca
obiectiv de activitate problemele copiilor şi adolescenţilor;
• atragerea şi implicarea unui număr tot mai mare de O.N.G.-uri în activitatea de prevenire a
delincvenţei juvenile;
• formarea, cu sprijinul mass-mediei, a unei opinii de masă în favoarea creşterii asistenţei acordate
copiilor şi a unei atitudini generale de respingere a oricăror forme de violenţă îndreptate împotriva
copiilor.

Modalităţi de realizare
• punerea în practică a unor programe în domeniul educaţiei, realizate de către Direcţiile Generale
de Asistenţă Socială şi protecţia Copilului în colaborare cu:
 Poliţia
 Ministerul Învăţământului
 Ministerul Culturii;
 Ministerul Tineretului şi Sportului
 Ministerul Justiţiei
 Biserica
 UNICEF
 Consiliul pentru Minorităţi Naţionale
• programe în domeniul familiei, realizate în colaborare cu:
 Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale
 Ministerul Sănătăţii
  O.N.G.-uri
• Programe destinate copiilor aflaţi în dificultate, realizate în
colaborare cu:
 Ministerul Sănătăţii
 Ministerul Justiţiei
 Poliţie
 O.N.G.-uri

Bibliografie

• „A Modern Dictionary of Sociology” G.A. Theodorson; New York, Thomas y Growell

Company, 1969.

• „Adolescenţii şi familia”, Dan Banciu, Sorin M. Rădulescu, Marin Voicu, Editura Ştiinţifică
şi Enciclopedică, Bucureşti, 1987.

• „Agresivitatea şi condiţia umană”, Constantin Păunescu, Editura tehnică, Bucureşti, 1994.

• „Agresivitatea şi condiţia umană”, Constantin Păunescu, Editura tehnică, Bucureşti, 1994.

• „Cunoaşterea de sine şi a celorlalţi” – Psihoteste”, Jeni Sîntion, Filaret Sîntion, Editura

Ştiinţifică şi tehnică, Bucureşti, 1997.

• „Delinguent Boys”, Albert K. Cohen, Gleneoe, Ilinois, The Free Press, 1955.

• „Devianţă comportamentală şi boală psihică”, Sorin M. Rădulescu, Mircea Piticariu, Editura

Academiei, Bucureşti, 1989.

• „Dinamica personalităţii”, Mihai Golu, Editura Geneze, 1993.

• „Educaţie şi reintegrare socială”, E. Bărbulescu, V. Radovan, Editura Scrisul Românesc,

Craiova, 1987.
• „Introducere în psihodiagnostic”, Ursula Schiopu, Ediţia a II-a, 1976, Universitatea
Bucureşti.

• „Introducere în sociologia delincvenţei juvenile”, Sorin M. Rădulescu, Dan Banciu, Editura

Medicală, Bucureşti, 1990.

• „Introducere în sociologia devianţei”, Dan P. Banciu, Sorin M. Rădulescu, Marin Voicu,

Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1985.

• „Mesures de prevention de la delinquance juvenile: identification des cas exposes au risque,

intervention en temps utile et methodes de traitment”, în „Les nouvelles methodes de
traitment des jeunes delinquants”, J. Jasinski, New York, 1979.

• „Minori în derivă”, Mihai Stoian, Editura Enciclopedică Română, Bucureşti, 1972.

• „New trends in theory of the disturbed family”, V. Szyrunski, în revista Universităţii

Ottawa, 41, nr. 1 ian. – martie, 1971.

• „Profilaxia delincvenţei şi reintegrarea socială”, Vasile Preda, Editura Ştiinţifică şi

Enciclopedică, Bucureşti, 1981.

• „Psihologia comportamentului deviant”, R. Răşcanu, Editura Universităţii Bucureşti, 1994.

• „Psihologia vârstelor”, Emil Verza, Editura Hyperion XXI, Bucureşti, 1983.

• „Psihologie generală”, Paul Popescu-Neveanu.

• „Psihologie judiciară”, Nicolae Mitrofan, Voicu Zdrenghea, Tudorel Butoi, Casa de Editură
şi Presă „Şansa” SRL, Bucureşti, 1992.

• „Psihologie socială – texte alese”, coordonator Elena Zamfir, Editura Ankarom, Iaşi, 1997.

• „Psihologie socială”, Ioan Radu, Petru Iluţ, Liviu Matei, Editura Exe S.R.L. Cluj-Napoca,
1994.

• „Psihoterapie şi relaţii umane”, C. Rogers, Martin G. Kinget, vol I.

• „Psychologie sociale des ages”, J. Stoetzel, Bull. Psychol., 1967.

• „Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României nr. 26/1997 republicată, privind protecţia

copilului aflat în dificultate.