Stilurile funcționale ale limbii române

Cuvântul stil vine de la latinescul stylus care înseamnă condei. Naturalistul

francez Buffon definea încă de la mijlocul secolului al XVIII-lea stilul ca fiind
întrebuinţarea individuală a limbii, afirmând că „stilul este omul însuşi” („le style
c’est l’homme meme”). Aşadar, el considera că fiecare individ are stilul său, de
aceea l-a definit stil individual, iar în funcţie de împrejurările în care cineva
vorbeşte şi de starea de spirit în care se găseşte, stilul poate fi:

 stil neutru (indiferent): un răspuns dat unui trecător;

 stil familiar (apropiat): folosit între „ai casei” sau cu prietenii;
 stil solemn (grav, ceremonios, protocolar): se adresează unei oficialităţi, unei
persoane importante în ierarhia socială.

Tudor Vianu, estetician, defineşte stilul ca fiind ansamblul notaţiilor pe care

vorbitorul sau autorul le adaugă expresiilor sale tranzitive. Ion Coteanu, lingvist,
afirma că „poetic sau nu, stilul este şi expresia verbală a unui mod de a gândi”.

Clasificarea stilurilor

Clasificarea stilurilor s-a făcut în funcţie de exprimarea oamenilor după

apartenenţa lor la un grup social, fapt ce imprimă în vorbire (scriere) anumite
particularităţi comune grupului respectiv. În general, se admite existenţa
următoarelor stiluri funcţionale ale limbii:

1. Stilul beletristic ( stilul literaturii artistice)

2. Stilul științific
3. Stilul administrativ-oficial
4. Stilul publicist
5. Stilul colocvial (familiar)

Stilul beletristic
 Stilul beletristic este folosit în operele literare, de aceea se mai numeşte şi stilul
literaturii artistice şi are următoarele caracteristici:

 utilizarea imaginilor artistice, a cuvintelor cu sens figurat care, prin

muzicalitate şi forţă sugestivă, conturează imagini plastice în conştiinţa
cititorului;
 cuvintele expresive, figurile de stil, topica şi punctuaţia sunt relevante pentru
anumite stări afective ale autorului sau pentru ideile pur intelectuale sau
noţionale ale textului;
 se adresează mai ales imaginaţiei şi sensibilităţii cititorului, ideile trebuie -
aşadar - descoperite în expresia figurată şi sugestivă a textului beletristic;
 este bogat în elemente lexicale: arhaisme, regionalisme, neologisme,
elemente de jargon şi argou care au ca scop reflectarea realităţii prin imagini
sugestive şi crearea unor efecte de natură emoţională;
 stilul beletristic este conotativ, deoarece cuvintele primesc sensuri noi,
figurate, prin polisemie, bogăţie sinonimică, sensuri secundare.

Particularități lingvistice:
Lexicale:  Polisemantism; Sensul conotativ; Varietate lexicală
Morfologice:  Valori expresive ale părţilor de vorbire; Mărcile subiectivităţii
Sintactice:  Diversitatea raporturilor de subordonare; Inversiuni, dislocări topice
Stilistice: Prezenţa procedeelor artistice

Exemplificare :

„Avea în sufletul ei ceva ce nu putea să spună nimănui, iar aceasta nu pentru că s-

ar fi sfiit, ci pentru că nu ştia nici dânsa ce are. Se temea ea însăşi de sine, simţea c-
o apucă din când în când o pornire năvalnică şi-i vine să se ducă, ea singură nu ştia
unde, şi să facă, ea singură nu ştia ce. Mii şi mii de primejdii, nenorociri peste
nenorociri, zbuciumări peste zbuciumări, o viaţă plină de nevoie şi de dureri: Ie
presimţea, le ştia parcă pe toate cum vin”. (Mara, de Ioan Slavici)
 Stilul științific
Stilul ştiinţific este utilizat în lucrările cu caracter ştiinţific, tehnic şi are
următoarele trăsături caracteristici:

 transmite informaţii asupra unor fenomene, obiecte, procese menite să

dezvolte teorii, concepţii şi idei, să relateze rezultatele obţinute prin investigarea
diferitelor domenii ale realităţii sau să precizeze tehnologii cu caracter aplicativ;
 comunicarea se realizează prin noţiuni ştiinţifice, raţionamente riguroase,
clare, precise;
 pune în lumină ideile, adresându-se gândirii nu sensibilităţii cititorului;
 cuvintele se folosesc cu sensul propriu, nu figurat;
 vocabularul ştiinţific cuprinde numeroase neologisme, termeni de
specialitate cu circulaţie internaţională;
 uneori, limbajul ştiinţific cuprinde şi elemente expresive, cuvinte cu valoare
afectivă cu scopul de a întări un punct de vedere al autorului, de a sublinia o
concluzie, exprimând şi adeziunea afectivă a autorului la poziţia intelectuală
ilustrată prin argumentaţie logică;
 stilul ştiinţific este denotativ, adică utilizează cuvintele în sens propriu,
termeni de specialitate, termeni ce vizează precizia comunicării.

Particularități lingvistice:
Lexicale:  Terminologie de specialitate, monosemantism, neologisme;
Morfologice: Substantive abstracte, pluralul autorului; 
Sintactice:  Coordonarea și subordonarea; 
Stilistice: Fără figuri de stil si digresiuni.

Exemplificare:

„Legea conservării masei substanţelor a permis descoperirea şi a altor legi ale

transformărilor chimice. Dintre acestea, în continuare se va studia legea
proporţiilor definite.

Demonstraţie experimentală
Pe o sită de azbest se încălzeşte un amestec, format din 4 g sulf şi 3g magneziu
pulbere. Amestecul se aprinde cu o uşoară explozie şi arde cu flacără strălucitoare.
Produsul rezultat, o pulbere cenuşie, este sulfura de magneziu MgS.”

Reacţia care a-avut loc se poate exprima prin ecuaţia: Mg + S = MgS.

 Stilul publicistic
Stilul publicistic (jurnalistic) este caracteristic ziarelor şi revistelor, articolelor de
presă ce dezbat diferite probleme economice, culturale, ştiinţifice, sociale, politice
etc.; se foloseşte atât în presa scrisă, cât şi în cea audiovizuală:

 exprimarea este accesibilă cititorului cu o cultură medie, urmărind

informarea publicului şi comentarea - pe înţelesul tuturor - a ideilor şi
problemelor de interes public;
 ştirile se redactează clar, succint, precis, la obiect;
 uneori, exprimarea recurge la un lexic bogat şi variat, cu virtuţi expresive,
menit să convingă şi să determine, în acelaşi timp, stări afective.

Particularități lingvistice:
Lexicale:  Este evitat limbajul profesional (el se foloseşte în publicaţiile de
specialitate). Termenii noi sunt explicaţi prin analogie: raporturi de asemănare/
diferenţiere stabilite între două sau mai multe obiecte, fenomene, fiinţe etc.
Utilizează titluri șocante pentru a atrage atenția, pentru acoperirea subiectului
sau pentru referire nemijlocită la conținut.
Morfologice: Foloseşte preponderent diateza activă.
Sintactice:  Construit cu propoziţii enunţiative cât mai accesibile şi mai simple.
Formulări eliptice care să impresioneze şi să atragă atenţia.
Stilistice:  Detaliile sunt precise şi elocvente. Stilul cel mai sensibil la inovaţie.
Se utilizează uneori procedee artistice (asemănătoare cu stilul beletristic).

Exemplificare:
„Excelent SA, firmă producătoare de ciocolată cu o tradiţie de peste 30 de ani în
domeniu, şi-a inaugurat ieri o nouă linie de producţie, realizată cu echipamente
elveţiene, germane şi italiene de cea mai înaltă calitate. Valoarea investiţiei se
ridică la aproximativ 6 milioane de dolari, iar totalul investiţiilor pentru 1998 a
fost estimată la circa 11 milioane de dolari, urmărindu-se ca amortizarea
investiţiei să se producă în maximum un an de zile.” (Ştire din ziar)
 Stilul oficial-administrativ
Stilul administrativ (oficial) este folosit în actele oficiale emise de diverse instituţii
şi întreprinderi (adeverinţe, certificate, expertize, procese verbale etc) sau în cele
adresate de persoane fizice ori juridice (cereri, memorii, reclamaţii, acţiuni
Injustiţie etc);

 apelează la clişee sau formule lexicale: „Se adevereşte prin prezenta....”, „Vă
aducem la cunoştinţă că...”;
 se folosesc obligatoriu alineate, paragrafe, articole numerotate („art. 3”) în
scopul scoaterii în evidenţă a ideilor ce se vor subliniate în actul oficial, precum
şi pentru claritatea acestora;
 exprimarea este lapidară (concisă), neutră, obiectivă.

Exemplificare:

DOAMNĂ DIRECTOR,

Subsemnatul(a)______________________________________________, medic/ dentist / farmacist

specialist, prin OMS nr.______ din anul_________, în
specialitatea____________________________________________________, cu vechime în
specialitate de 5 ani la data de ___/___/2017, având locul de muncă
la_________________________________________________, vă rog să-mi aprobați înscrierea la
examenul de obținere a gradului de primar, organizat în sesiunea 21 iunie 2017.

Solicit susţinerea examenului în Centrul universitar________________;

Solicit transmiterea certificatului obţinut la DSPJ__________________;

C.N.P.______________________________,

Telefon de contact____________________,

Mail ______________________________.

Data: Semnătura:

Doamnei Director al Centrului de Resurse Umane în Sănătate Publică

Gabriela ANGHELOIU
 Stilul colocvial
Stilul familiar (intim, apropiat) este folosit în comunicarea cu prietenii, cu
persoanele care ne sunt apropiate; în relaţiile din cadrul familiei se foloseşte
stilul familial.

Caracteristicile stilului:
 recurge la elemente suprasegmentale (ton, gestică, mimică);
 are o mare încărcătură afectivă;
 regulile gramaticale pot fi încălcate;
 pot fi folosite elemente de argou sau jargon;
 sunt folosite particularităţi regionale sau socio-profesionale;
 se realizeaza dezvoltarea spontana, neintentionata a limbii.
 un anume grad de afectivitate;
 folosirea unor formule de adresare, pentru implicarea ascultatorului;
 prezenta unor termeni regionali sau chiar argotici;
 folosirea diminutivelor, substantivelor in vocativ sau a verbelor la imperativ;
 simplitate, degajare si naturalete.

Particularități lingvistice:
Lexicale:  Argou; Jargon;Neologisme la moda; Cuvinte tipice unor graiuri
Morfo-sintactice:  Pronume, adjective, adverbe nehotarate. Aproximari prin
numerale si substantive. Pronume si verbe cu specific regional; enunturi
fragmentate. Digresiuni, paranteze.
Stilistice:  Diminutive. Argumentative. Superlative expresive. Vocative,
interjectii,imperative. Zicale.
 Calităţile generale ale stilului

Corectitudinea
Corectitudinea este respectarea strictă a regulilor gramaticale, a ortografiei în
vigoare. Abaterea de la corectitudine duce la soiecism. De exemplu: dezacordul
(„ziariştii a participat la manifestare...”), folosirea incorectă a acuzativului („cartea
care am luat-o...”), cuvinte sau expresii enunţate greşit („servici”, „în ceea ce
privesc problemele”) etc.

Claritatea
Claritatea este dată de folosirea cuvintelor cu sensurile lor de bază, bine cunoscute.
Abaterile de la claritate sunt:

 obscuritatea - stilul confuz, greoi;

 stilul echivoc - confuzie în exprimare, astfel încât nu se poate şti exact la ce
se referă vorbitorul;
 nonsensul - exprimare fără logică, fără sens, deseori aberantă („Industria
română e admirabilă, e sublimă putem zice, dar lipseşte cu desăvârşire”- I.L.
Caragiale).

Proprietatea
Proprietatea este calitatea stilului privind folosirea cuvintelor ce exprimă exact
ideea, apelând la sensul propriu, cel mai potrivit al cuvântului. Abaterile se produc
din cauza necunoaşterii sensurilor unor cuvinte şi duc la un stil impropriu.

Precizia
Precizia este capacitatea de a folosi cuvintele strict necesare comunicării, de a găsi
acele cuvinte care să exprime cel mai bine ideea pe care vorbitorul doreşte să o
transmită. Abaterile de Ia precizia exprimării pot duce la:

 stilul prolix, difuz, bombastic, printr-o aglomerare obositoare de cuvinte

inutile, ceea ce produce digresiunea. Definind un astfel de stil, Voltaire îl numea
„o mare de cuvinte într-un pustiu de idei”, iar Titu Maiorescu, referindu-se la
„beţia de cuvinte”, afirma că „boala se numeşte lipsa de idei”.
 pleonasmul este greşeala de exprimare prin repetarea inutilă a unor cuvinte
ce exprimă aceeaşi idee ( „şi-a adus aportul”).

Puritatea
Puritatea este dată de folosirea strictă a cuvintelor admise de simţul cultivat al
limbii. Abaterile de la această calitate a exprimării reies din incultură, din lipsa
lecturii, din imitarea fără discernământ („faci mişto!”), precum şi din folosirea
abuzivă ori nejustificată de provincialisme, arhaisme, neologisme, barbarisme etc.