Sunteți pe pagina 1din 1

2 ani fără cel mai mare Poet basarabean...

Cu o imensă durere în suflet ne amintim de ziua de 18 ianuarie 2009,


zi în care marele poet, Grigore Vieru s-a stins din viaţă. Au trecut deja doi
ani, doi ani de când ne lipseşte cuvântul său, doi ani ce par o veşnicie.
Vieru avea dreptate în versurile „Stinge-mi-s-or ochii mie / tot deasupra
cărţii sale” fiindcă în noaptea accidentului el se întorcea de la un concert
dedicat lui Mihai Eminescu.
Vieru a fost cel mai mare poet pe care noi, cei aflaţi între Nistru şi
Prut, am văzut vreodată. A fost un poet al lacrimii, deoarece versurile sale
redau toată durerea neamului nostru. El este printre putinele roade ale
neamului nostru care are seminta buna si roditoare. Lăstarul din
sămânţa sădita de tine îşi are rădăcinile înfipte in cele doua
maluri ale Prutului.
Grigore Vieru, a fost şi un adevărat patriot, un om ce toată viaţa a
simţit româneşte, un om ce a luptat pentru limbă şi pentru naţiune, el
aducând prin versurile sale Basarabia mai aproape de patria-mamă. Vieru
nu a fost doar un mare poet, ci a fost şi un simbol al luptei naţionale din
Basarabia postbelică. El era un om care vorbea întotdeauna cu suflet, din
inimă, despre patrie şi limba română, era un mare patriot şi acest lucru nu
se va uita. Chiar dacă aşa, ca om, părea un om foarte fragil, însă spiritul
său a fost foarte tare. A fost un luptător şi tot imaginarul lui poetic reţine
ideea unităţii şi libertăţii românilor.
Cu părere de rău, noi nu l-am preţuit şi nu i-am acordat destulă
atenţie atunci când mai era în viaţă, interesul faţă de creaţia sa trezindu-se
doar după moartea poetului, acum însă, ne rămâne doar să ne întrebăm de
ce el a plecat aşa devreme, de ce nu e în viaţă, acum, când avem aşa
mare nevoie de el.
Am trecut pe la mormântul marelui poet, am pus o floare lângă
crucea încolăcită într-o panglică tricolor, crucea pe care scria cu negru pe
alb "Grigore Vieru 14.11.1935 - 18.01.2009". Am stat ceva timp la
mormântul său, am stat tăcut şi cu capul plecat, de parcă stăteam la sicriul
unei persoane foarte apropiate, pe care o cunoşteam toată viaţa şi despre
care nici acum nu vine să cred că nu mai este în viaţă. Precum fiecare
musulman trebuie să treacă măcar o dată în viaţă pe la Mecca, aşa şi
fiecare patriot este dator să treacă pe la mormântul lui Vieru.
Au trecut doi ani, însă mă simt de parcă doar am citit ştirea în care
scria de moartea poetului. Rămâne doar să ne rugăm la Dumnezeu ca să
mai dea poporului nostru aşa o personalitate ca Vieru.
Mereu ne va fi dor dumneavoastră şi mereu vă vom deschide cartea
ca să-vă revedem surâsul înviforat şi trist.