ENIGMA OTILIEI

DE GEORGE CĂLINESCU

Prof. Ramona Labici,

Colegiul Național Bănățean
 GEORGE CĂLINESCU
George Călinescu (1899-
1965), personalitate enciclopedică a
culturii române, a fost critic si istoric
literar, poet si estetician, dramaturg și
romancier.

Este considerat drept unul dintre

cei mai importanți critici literari români
din toate timpurile, alături de Titu
Maiorescu sau Eugen Lovinescu.
 ROMANUL ENIGMA OTILIEI
Publicat în anul 1938 și comentat, de atunci, într-o
bogată exegeză, romanul Enigma Otiliei, de G.
Călinescu este un roman realist de tip balzacian,
social și citadin, cu elemente moderniste, aparținând
prozei interbelice.
 Receptări critice:
Pompiliu Constantinescu
(impune modul de receptare în direcția
realismului balzacian)

În opinia cronicarului, G. Călinescu a procedat

clasic, după metoda balzaciană a faptelor
concrete, a experienței comune, fixând în niște
cadre sociale bine precizate o frescă a burgheziei
bucureștene și făcând ca întreaga reconstituire de
împrejurări, destine și tipuri umane să poarte
„pecetea credibilității”.
 George Călinescu respinge proustianismul în romanul românesc
(susținut de Camil Petrescu) și optează pentru romanul realist,
balzacian, obiectiv, creator de tipuri – „un mod de a crea durabil si
esențial”. Însă, în romanul Enigma Otiliei, realismul clasic devine
„un balzacianism fără Balzac” (N. Manolescu).

ELEMENTE DE REALISM BALZACIAN:

Tema: „o frescă din viața burgheziei bucureștene”, familia, societatea

Motivul moștenirii, al paternitații

Situarea exactă in timp si spațiu, descrierea mediului dinspre exterior spre interior

Caracterizarea personajelor: fizionomie, vestimentație + încadrarea personajelor într-o tipologie

Tehnica detaliului semnificativ

Lipsa de idealizare.
Elemente ale modernității
Nicolae Manolescu atrage atenția asupra existenței unei
lucidități estetice de cel mai autentic tip modern.

1. ambiguitatea (în construcția personajelor Otilia,

Pascalopol, Costache Giurgiuveanu)
2. interesul pentru procedeele psihice deviante
(senilitatea lui Simion Tulea, retardul lui Titi, firea
obsesivă a Aglaei (moștenire) și a Auricăi (măritiș)
3. tehnici moderne de construcție a personajelor
(comportamentismul și reflectarea poliedrică)
4. folosirea tehnicii contrapunctului (inteligența lui Felix
vs imbecilitatea lui Titi; feminitatea Otiliei vs urâțenia
Auricăi)
Geneza romanului

scriitorul, fiu al servitoarei Marița,

a fost înfiat de fam. Călinescu

împrejurările morții unei mătuși

(Tinca)

îndrăgostirea de o verișoară mai

îndepărtată, care cânta la pian
 TITLUL OPEREI
Dacă titlul inițial, Părinții Otiliei,
reflecta ideea balzaciană a paternitații,
întrucât fiecare personaj îi determină
eroinei destinul, titlul final reliefează
eternul mister feminin, care, în viziunea
editorului din vremea respectivă, era
mai ofertant pentru public.

De asemenea, sugerează misterul

unei vârste, al vieții înseși:

Otilia Mărculescu
„Nu numai Otilia era o enigmă, ci și
destinul însuși.” – reflecția lui Felix din
finalul romanului.
 TEMA ROMANULUI
Opera literară Enigma Otiliei, de George
Călinescu reprezintă o frescă a burgheziei
bucureștene de la începutul secolului al XX-lea (ceea
ce determină caracterul social și citadin), accentuând
însă problematica familiei, a moştenirii şi a
paternităţii.
Romanul prezintă formarea si maturizarea
(Bildungsroman) unui tânăr care, înainte de a-și face
o carieră, traiește experiența iubirii și a relațiilor de
familie.
Perspectiva narativă
1. perspectivă
obiectivă, însă nu și
impersonală, datorită
unui „amestec
permanent al unui
comentator savant și
expert” (N.
3. viziune
Manolescu)
„dindărăt” a unui
narator
2. narațiune la
predominant
pers. a III-a
omniscient si
(nonfocalizată),
omniprezent, însă
realizată de un
nu și în ce privește
narator obiectiv,
reliefarea
detașat
eternului feminin,
care rămâne o
„enigmă”
 Incipit și final
„Într-o seară de la începutul lui
iulie, pe la orele zece, un tânăr
de vreo optsprezece ani,
îmbrăcat în uniformă de licean,
intra în strada Antim, venind
dinspre strada Sfinţii Apostoli cu
un soi de valiză în mână, nu prea
mare, dar desigur foarte grea,
fiindcă, obosit, o trecea des
dintr-o mină într-alta. Strada era
pustie şi întunecată şi, în ciuda
verii, în urma unor ploi generale,
răcoroasă şi foşnitoare ca o
pădure, într-adevăr, toate curţile
şi mai ales ograda bisericii erau
pline de copaci bătrâni, ca de
altfel îndeobşte curţile marelui
sat ce era atunci Capitala.”
„Dinadins, într-o duminică, o
luă pe strada Antim. Prefacerile
nu schimbaseră cu totul caracterul
străzii. Casa lui moş Costache era
leproasă, înnegrită. Poarta era
ţinuta cu un lanţ, şi curtea toată
năpădită de scaieţi. Nu mai părea
să fie locuită. Cele patru ferestre
din faţă, de o înălţime absurdă, • Aici nu
înălţau rozetele lor gotice stă
prăfuite, iar marea uşă gotică nimeni!"
avea geamurile plesnite. Felix îşi
aduse aminte de seara când
venise cu valiza în mână şi trăsese
de schelălăitorul clopoţel. I se
păru că ţeasta lucioasă a lui moş
Costache apare la uşă şi vechile
vorbe îi răsunară limpede la
ureche:
 INDICI SPAȚIO-TEMPORALI
 CÂND?  UNDE?

„Într-o seară de la începutul lui iulie

1909, cu puțin înainte de orele
zece(…) în strada Antim. Strada era
pustie si intunecată.”

Simetria incipitului cu finalul se

realizează prin descrierea străzii Antim și a
casei lui mos Costache, din perspectiva lui
Felix, în momente diferite ale existenței
sale, adolescență și aproximativ zece ani
mai târziu. Strada Antim
Carul cu bere

Hipodrom
 Calea Victoriei

Lipscani
Banca Națională
 Bucureștiul vechi, cu locurile menționate în
opera literară

Teatrul Național La Șosea

Cheiul Dâmboviței Grădina Cișmigiu

Lacul Teilor
STRUCTURA COMPOZITIONALĂ

Romanul, alcătuit din 20 de capitole, este

construit pe mai multe planuri narative, ce
urmăresc destinul unor personaje, respectiv
destinul Otiliei, al lui Felix, al membrilor
clanului Tulea, al lui Stănica Rațiu etc.

Primul plan urmăreste încercările familiei Tulea

de a obține averea bătrânului Costache
Giurgiuveanu și de a o înlătura pe Otilia din
familie.

Al doilea plan surprinde destinul tânărului Felix Sima,

absolvent de liceu la Iași si orfan, care se mută la București
pentru a studia medicina. Acesta locuiește în casa tutorelui
său si traiește iubirea adoleșcentină pentru Otilia.

Autorul acordă însă atenție și planurilor

secundare, cu scopul susținerii imaginii detaliate
a societății citadine.
 CONFLICTUL
 CONFLICTUL EXTERIOR:  CONFLICTUL INTERIOR:
 Este declanșat de moștenirea  Îi aparține lui Felix și are în
lui Costache Giurgiuveanu, a vedere sentimentele puternice
cărui avere i se cuvine Otiliei, de dragoste trăite pentru Otilia.
dar care este vânată de clanul Conflictul erotic surprinde
Tulea si de Stănică Rațiu. rivalitatea dintre tânărul Felix și
maturul Pascalopol pentru
mâna Otiliei.

Familia Tulea
Felix si Otilia
 Scene reprezentative
1. Scena primirii lui Felix în casa de
pe strada Antim
Dar, papa, e Felix!
Felix privi spre capătul scării ca spre un cer deschis și
văzuîn apropierea lui Hermes cel vopsit cafeniu un cap
prelung șitânăr de fată, încărcat cu bucle, căzând până
pe umeri. Atunci bătrânul, ca și când totul s-ar fi
petrecut în modul cel mai firesc, fără nici o lămurire
asupra atitudinii dinainte, clipind molatic din ochi, cu
aceeași duhoare de tutun și cu același glas fără
acustică, zise lui Felix Sima:— Ia-ți geamantanul și vino
sus! Urcară amândoi pe scara pârâitoare și se găsiră
într-un soide antreu pe care tânărul nu avu răgaz să-l
examineze, rămânând totuși cu sentimentul că mobilele
erau toate acoperite cu niște cămăși de materie
fumurie. Fata, subțiratică, îmbrăcatăîntr-o rochie foarte
largă pe poale, dar strânsă tare la mijloc șicu o mare
coleretă de dantelă pe umeri, îi întinse cu franchețeun
braț gol și delicat. Felix îi strânse mâna și avu o clipă
impulsiunea de a i-o săruta, însă fata i-o trase cu mult
înaintede a lua o deciziune și i-o trecu sub brațul
stâng.— Ce bine-mi pare, ce bine-mi pare, zise ea
volubil, că ai venit. Eu sunt Otilia.
2. Scena întâlnirii lui Felix cu
Pascalopol în tren
Pe Pascalopol, Felix îl întâlni, o dată, în tren, în
drum spre Constanța. Era bătrân de tot, uscat
la față, dar tot elegant, și aproape nu mai
semăna cu cel de altădată. Fălcile îi tremurau
când vorbea. Fu Pascalopol acela care
recunoscu pe Felix.— Mă mai cunoști? Eu sunt
Pascalopol! După câteva vorbe banale,
moșierul scoase din buzunar ofotografie care
înfățișa o doamnă foarte picantă, gen actriță
intreținută, și un bărbat exotic, cu floare la
butonieră. Fotografia era făcută la Buenos
Aires.— Nu știi cine e? întrebă Pascalopol pe
nedumeritul Felix. Otilia! Felix se mai uită o
dată. Femeia era frumoasă, cu linii fine, dar nu
era Otilia, nu era fata nebunatică. Un aer de
platitudine feminină stingea totul. Avusese
dreptate fata: „noi nu trăim decât cinci-șase
ani”.
 PERSONAJELE ROMANULUI

Personajele, ca element esențial al structurii

unui roman realist-obiectiv, participă la acțiune
și se încadrează unei anumite tipologii, stabilind
între ele anumite relații și fiind purtătoarele
mesajului autorului. Aceasta nu înseamnă însă
că personajele sunt construite schematic,
deoarece ele sunt prezentate în mod realist, cu
defectele și calitățile lor, devenind individualități
complexe si verosimile.
 TIPOLOGII
Pentru portretizarea personajelor, autorul alege
tehnica balzaciană a descrierii mediului si fizionomiei
pentru a deduce trăsaturi de caracter. Romanul realist
devine o adevărată comedie umană, personajele fiind
clasate in tipologii:

o Mos Costache - avarul

o Otilia - cocheta si artista
o Felix - ambițiosul si intelectualul
o Pascalopol - aristocratul rafinat
o Aglae - „ baba absolută fără cusur în rău”
o Aurica - fata bătrână
o Simion - dementul senil
o Titi - debilul mintal
o Stănică Rațiu - arivistul
CARACTERIZAREA OTILIEI MĂRCULESCU

Otilia Mărculescu este

poate cel mai modern
personaj feminin din literatura
noastră, reprezentând eternul
feminin, în aspectele lui de
frumusețe, farmec, mister și
cochetărie.
Despre Otilia Mărculescu,
însuşi autorul spunea că este
„eroina mea lirică, proiecţia
mea în afară”, „tipizarea mea,
fundamentală, în ipostaza
feminină”.
Încadrarea personajului în roman

Otilia este figura centrală a romanului, cu un comportament care

cucereşte,intrigă sau revoltă. Caracterul ei se defineşte prin prezenţa unor
elemente contradictorii: amestec de inocenţă şi maturitate, de iubire şi
raţiune, îl iubeşte pe Felix, dar se căsătoreşte cu Pascalopol, este detaşată
de planul material, dar doreşte haine de lux şi trăsură.

Personaj eponim și multidimensional, Otilia Mărculescu este fiica vitregă,

încă neadoptată, a bătrânului avar Costache Giurgiuveanu, o adolescentă
sensibilă, cu temperament de artistă, studentă la Conservator, de care
Felix se îndrăgostește.

Tipologia personajului

Spre deosebire de majoritatea personajelor din roman (care sunt caractere

deja formate), Otilia este prezentată în devenire, în procesul ei de formare
ca femeie, remarcabil surprinsă de scriitor. Prezența Otiliei înviorează și
luminează atmosfera lugubră, apăsătoare a casei. Ea răspândește în jurul
ei grație, delicatețe, tumult de pasiuni, inteligență. Reprezintă tipologia
femeii cochete, frumoase și enigmatice.
 Receptări critice
C. Ciopraga: Al. Piru:

Otilia „se înscrie Otilia este „o

în Eternul exponentă a
feminin și în misteriosului și
atrăgătorului etern
clipă.”
feminin cu instinct
practic.”
Portretul fizic
La începutul romanului, Otilia este caracterizată direct de către
autor, care îi creează portretul fizic ale cărui detalii
sugerează delicatețea, fragilitatea, inocența și cochetăria tinerei:
fată subțirică, cu oase delicate de ogar, de un stil perfect. La
sosirea lui Felix în București, Otilia îl întâmpină cu
bucurie, întinzându-i cu franchețe un braț gol și delicat.

Portretul moral
Definită prin fapte, gesturi, limbaj, reacții comportamentale, dar si
prin mediul în care trăiește (caracterizare indirectă), Otilia este un
personaj complex. Camera adolescentei devine o oglindă a
temperamentului și pasiunilor sale. Cărțile, partiturile, parfumurile
și obiectele de vestimentație sunt risipite într-o dezordine
grațioasă, în deplină concordanță cu temperamentul ei exuberant.
Descrierea Camerei Otiliei
„Încăperea era mai mult lungă decât lată şi avea o
fereastră care da în geamlâc. Acoperită cu o mare cortină de
pluş maro. Câteva fotolii scunde şi mici de pluş maro, un
scrin de nuc de modă veche, dar masiv, un dulap de haine
din acelaşi lemn şi foarte lat dădeau odăii un aer bătrânesc,
dar elegant… în apropierea ferestrei se afla o masă de
toaletă cu trei oglinzi mobile şi cu multe sertare. În faţa ei se
vedea un scaun rotativ de pian. Sertarele de la toaletă şi de
la dulapul de haine erau trase afară în diferite grade, şi-n ele
se vedeau, ca nişte intestine colorate, ghemuri de panglici,
cămăşi de mătase mototolite, batiste de broderie şi tot soiul
de nimicuri de fată. Cutii de pudră numeroase, unele
desfundate, flacoane de apă de Colonia destupate erau
aruncate în dezordine pe masa de toaletă, ca într-o cabină
de actriţă, dovedind graba cu care Otilia le mânuia.”
 Mijloace moderne de
caracterizare
1. ReFLECTaREA poliedrică sau tehnica
oglinzilor paralele
• Otilia este unul din cele mai controversate personaje, iar acest lucru se
explică prin tehnica modernă de construcție, este vorba de relativizarea
imaginii personajului prin tehnica oglinzilor paralele (viziune poliedrică).
Eroina se reflectă diferit în conștiința personajelor cu care relaționează.
Pentru Moș Costache este fetița mea. Pascalopol o consideră o artistă, o
femeie în devenire, în timp ce pentru Felix reprezintă prima
iubire, idealul feminin.

• Otilia se reflectă deformat în conștiința clanului Tulea, incapabil să-i

înțeleagă comportamentul nonconformist. Pentru toți este o tolerată, ca și
Felix. Cu răutatea ei proverbială, de babă absolută, Aglae o considera o
dezmățată, o stricată, în timp ce Stănică Rațiu vede în ea o fată
deșteaptă, cu spirit practic.
• Deși are un comportament derutant, adolescenta este capabilă de emoții
puternice și de gesturi generoase. Ea reușește să trezească atât pasiuni, cât și
resentimente, în special în relațiile cu celelalte personaje. Pe Pascalopol îl
respectă, considerându-l un salvator, un protector în fața atacurilor murdare ale
familiei Tulea. Pe Moș Costache îl iubește sincer, fiind dezinteresată de averea lui.
Este generoasă cu Aurica (deși aceasta o invidiază pentru farmecul feminin) și
tolerează cu stoicism răutatea Aglaei.

• Față de Felix, Otilia are gesturi tandre, chiar materne, îl iubește sincer, dar nu
vrea sa stea în calea unei cariere de excepție. Este unul dintre motivele pentru
care-l părăsește, altul fiind acela că vrea să rămână în amintirea lui tânăr,
frumoasă și enigmatică, deoarece îmbătrânirea o înspăimântă.

• Cu o uimitoare maturitate pentru vârsta ei, Otilia îi mărturisește: Felix, noi,

femeile, nu trăim decât 5-6 ani. Este o încercare de autocaracterizare, ca și
atunci când tânăra încearcă să-i explice motivele pentru care nu pot rămâne
împreună: am un temperament trist, mă plictisesc repede și sufăr când sunt
contrariată.

• Finalul romanului îi reduce misterul, semn că Felix nu mai este îndrăgostit.

Acesta contemplă cu nostalgie o fotografie în care nu o mai recunoaște pe
adolescenta de odinioară, constatând cu tristețe platitudinea femeii.
2. Comportamentismul

Fiind pentru autor o „enigmă”, naratorul nu îi

dezvăluie Otiliei gândurile, sentimentele,
emoțiile, precum în cazul celorlalte personaje. Ea
este prezentată doar prin aspectele
comportamentale, tehnică modernă a
comportamentismului.

Toate aceste perspective diferite sunt reunite de

autor într-o imagine unitară, prin intermediul
căreia conturează unul dintre cele mai fascinante
personaje din proza româneasca, simbol al
eternului feminin.
 CARACTERIZAREA LUI FELIX SIMA
Personajul masculin principal al
operei, reprezentând tipul intelectualului.
„Un tânăr de vreo optsprezece ani” ce se
mută în casa tutorelui său legal,
Costache Giurgiuveanu, pentru a studia
medicina, dorind să ajungă un medic
cunoscut cu multe lucrări valoroase
publicate. Felix este un tânăr ce știe ce
vrea de la viață, dar care se maturizează
de-a lungul romanului datorită
personajelor din jurul său.

Felix este proiecția autorului în adolescență, iar ca într-un

roman al educației sentimentale, „e înconjurat de măștile iubirii și
ale geloziei, ale generozității.” (N. Manolescu)
Portretul fizic (infățișarea și vestimentația) al personajului
este descris încă din primele pagini ale romanului:

„față juvenilă și prelungă, aproape feminină din pricina

șuvițelor mari de păr ce îi cădeau de sub șapcă”;
„culoare măslinie a obrazului” ;
„îmbrăcat în uniformă de licean” ;
„gulerul tare și foarte înalt îi dădea un aer bărbătesc și
elegant.”

Din punct de vedere moral, Felix este un băiat ambițios,

inteligent, hotărât și bun la suflet, dar totuși naiv, fiind
incapabil să descifreze taina personalității femeii iubite, a
Otiliei, întrucât aceasta alternează între indiferență și
afecțiune profundă.
Relația otiliei cu celelalte
personaje
 RELAȚIA FELIX- OTILIA
 Cuplul Felix Sima si Otilia Mărculescu e
numai o promisiune si nu se realizează în
ciuda compatibilității spirituale și
sentimentale. Cei doi tineri au în comun
condiția socială – adolescenți orfani – și
statutul intelectual superior.
 Felix găsește în Otilia un ideal feminin. Fata
răspunde nevoii lui de ocrotire, de protecție
și de dragoste.
 Impulsiv și încă imatur, Felix percepe
dragostea la modul romantic, acesta având
nevoie de sentimente clare, însă
comportamentul Otiliei il dezorientează.
 În cuplu, Otilia se dovedește puternică,
susținându-l moral pe Felix si asigurându-se
că acesta iși urmează studiile.
„Fata se interesa de aproape de activitatea lui Felix, îi scruta
mereu intențiile, îi aducea cărți.”
„Vezi tu(...) eu mi-am pus în gând să scot din tine un om ilustru.”
(Otilia către Felix).
 RELAȚIA OTILIA- PASCALOPOL
 Pentru Otilia, Pascalopol nu
este rivalul lui Felix, ci bărbatul
capabil să o ocrotească
(siguranță financiară și
sentimentală) așa cum nici
moș Costache și nici Felix nu o
pot face.
 Pascalopol mărturisește că nu
poate delimita sentimentele
virile de cele paterne.
„Vreau ca aspirațiile mele (…) să le realizez în domnișoara Otilia.”
(Pascalopol către Felix)
„Poate că Pascalopol ar vrea să mă adopte.” (Otilia)
 Limbajul operei
Este unul uniformizat, naratorul se ascunde în spatele
măștilor sale în ciuda abordării unui ton obiectiv.
Indiferent de situația socială și culturală a
personajelor, acestea adoptă același tipar lingvistic, cu
excepția Aglaei, care pronunță greșit unele cuvinte,
din snobism și parvenitism (ex. Otilia e „falșă”).

La nivel stilistic, se poate observa preferința pentru

epitetul neologic („fața juvenilă”, tăietura elinică a
nasului”, „câmpia plată” etc.). De asemenea, se poate
observa folosirea hiperbolei (în descrierea imaginii
Bărăganului).
 Concluzie

„În Enigma Otiliei, demonstraţia vizează

balzacianismul. Atât romanul educaţiei
sentimentale, cât şi cel social, al rapacităţii
burgheze, cât, în fine, acela molieresc al
avariţiei sunt, posibil, balzaciene, cu
elemente însă din fraţii Goncourt şi Zola.”
(Nicolae Manolescu)