Sunteți pe pagina 1din 1

Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” Baia Mare Numele și prenumele elevului

Clasa: ____________ Data: _____________ ________________________


TEST DE EVALUARE
Citește următorul text:
Frumoaso,
ți-s ochii așa de negri încât seara
când stau culcat cu capu-n poala ta
îmi pare că ochii tăi, adâncii, sunt izvorul
din care tainic curge noaptea peste văi,
și peste munți și peste șesuri
acoperind pământul
c-o mare de întuneric.
Așa-s de negri ochii tăi,
lumina mea.
(Lucian Blaga, Izvorul nopții)

A. Scrie răspunsul pentru fiecare dintre cerințele de mai jos.


1. Notează o pereche de cuvinte, din textul dat, aflate în relație de antonimie. 10 puncte
2. Menționează rolul utilizării virgulei în secvența: Frumoaso, 10 puncte
3. Explică modul de formare a unui cuvânt obținut prin compunere și a unui cuvânt obținut prin conversiune din textul
poeziei. 10 puncte
4. Transcrie două cuvinte care conțin diftongi diferiți. 10 puncte
5. Identifică, în textul dat, două figuri de stil diferite și numește-le. 10 puncte
6. Formulează, într-un enunț, care este sentimentul dominant transmis de eul liric. 10 puncte

B. Redactează o compunere de minimum 150 de cuvinte, în care să îți exprimi opinia despre semnificația titlului
poeziei Izvorul nopții de Lucian Blaga, prin raportare la conținutul textului citat. 16 puncte
În compunerea ta, trebuie:
- să formulezi o opinie despre semnificația titlului poeziei;
- să îți susții opinia formulată prin două argumente potrivite, valorificând textul dat;
- să respecți structura specifică tipului de compunere cerut;
- să ai obligatoriu numărul minim de cuvinte precizat.

Vei primi 14 puncte pentru redactarea întregii lucrări (unitatea compoziției – 2 puncte; coerența textului – 2 puncte;
registrul de comunicare, stilul și vocabularul adecvate conținutului – 2 puncte; respectarea normelor de ortografie – 3 puncte;
respectarea normelor de punctuație – 3 puncte; așezarea corectă a textului în pagină – 1 punct; lizibilitatea – 1 punct).

S-ar putea să vă placă și