Opera lui Creanga este epopeea poporului roman. Creanga este Homer al nostru.

S-a zis ca Creanga este un colector talentat de basme.

Basmele, povestile lui Creanga!
Ce insemneaza "colector" de basme?
Basmul, povestea, valoreaza cat valoreaza talentul celui care povesteste. Si Creanga a avut un asa de
mare talent, incat in toate povestile sale oamenii traiesc cu o indiviidualitate si cu o putere de viata
extraordinara.

Creanga este atat de realist, incat unele din povestile lui sint aproape lipsite de miraculos, in altele au
numai acea specie de miraculos care ingaduie  povestitorului sa inzestreze pe eorii sai cu insusiri
sufletesti si trupesti peste masura omeneasca. Iar creatiile pur fantastice, ca zmeii s.c.l., Creanga le
imprumuta o viata curat omeneasca, si anume taraneasca; ii amesteca cu desavarsire in mediul de toate
zilele din Humulesti si-i trateaza pe un picior de perfecta egalitate.

http://deacoffee.com/tag/limbajul-textului-harap-alb-ion-creanga/

http://www.wattpad.com/392080-harap-alb-relatia-incipit-final/page/3

fantastical

Arta naraţiunii se conturează cu totul aparte în proza lui Ion Creangă prin ritmul rapid al povestirii, fără
digresiuni sau descrieri suplimentare, prin dialogul dramatizat, prin umorul debordant realizat cu
jovialitate, prin oralitatea stilului, dată mai ales de erudiţia sa paremiologică.

Oralitatea stilului lui Ion Creangă este dată de impresia de spunere a întâmplărilor în faţa unui public
care ascultă şi nu cititorilor.
Modalităţi de realizare a oralităţii stilului:
* dialogul: "- Aşa a fi, n-a fi aşa, zise mama, vreu să-mi fac băietul popă, ce ai tu? - Numaidecât popă, zise
tata." ("Amintiri")
"- Parcă v-a ieşit un slănt din gură, Luminate împărate, zise atunci Flămânzilă. (...)- la lăsaţi, mâi, zise
Ochilă, clipocind mereu din gene." ("Harap-Alb");
* folosirea dativului etic: "cât mi ţi-i gliganul" (A);
"mi ţi-l înşfacă cu dinţii de cap, zboară cu dânsul în înaltul ceriului şi apoi, dându-i drumul dc-acolo, se
face Spânul până jos praf şi pulbere." (H.A)
* exclamaţii, interogaţii, interjecţii: "- Hi, ei! Acu-i acu, înâi.Nică!", "iată" (A); "- Măi, Păsărilă, iacătă-oi,
ia!" (H.A);
* expresii onomatopeice: "şi pupăza, zbrr, pe o dugheană" (A); "când să pună mâna pe dânsul,
zbrr!"(H.A);
* imprecaţii, apostrofe: "mânca-i-ar pământul să-i mănânce"(A); "na! aşa trebuie sa păţească cine calcă
jurământul" (H.A);
* autoadresare: "Apoi lasă-ţi, băiete, satul cu tot farmecul frumuseţilor lui şi pasă de te du în loc strein şi
aşa depărtat, dacă te lasă pârdalnica de inimă!"(A);
* adresare directă: "Şi, după cum am cinstea să vă spun,..." (A); "Ce-mi pasă mie? tui sunt dator să spun
povestea şi să vă rog să ascultaţi" (H.A);
* diminutive: "drăguţă de trebuşoară"; "clăcuşoară"; "buzişoare";
* formule specifice oralităţii: "toate ca toate","vorba ceea", "de voie de nevoie", "vorba unei babe";
* proverbe şi zicători: "Golătatea înconjură, iar foamea dă de-a dreptul" (A); "Cine poale oase roade,
cine nu, nici carne moale" (H.A);
* versuri populare sau fraze ritmate: "Hai fiecare pe la casa cui ne are, ca mai bine-i pare." (A); "Poate că
acesta-i vestitul Ochilă, frate cu Orbila, văr primar cu Chiorilă, nepot de soră lui Pândilă, din sat de la
Chililă. peste drum de Nimerilă.", "La plăcinte, înainte/ Şi la război înapoi." (II.A):
* cuvinte populare, regionalisme: a foşgăi, a clămpăni, a găbui, a
se trage la carte, a boncălui etc;

Umorul în proza lui Creangă este dat de starea permanentă de bună dispoziţie a autorului, de
jovialitatea, verva şi plăcerea lui de a povesti pentru a stârni veselia "ascultătorilor". Absenţa satirei
deosebeşte, în principal, umorul lui Creangă de comicul lui Caragiale, povestitorul având o atitudine de
înţelegere faţă de păcatele-omeneşti, ba chiar făcând haz de necaz cu optimism şi vitalitate, crezând
într-o atare îndreptare a defectelor umane.
Modalităţi de realizarea umorului:
* exprimarea poznaşă, mucalită, într-o şiretenie a frazei la care este imposibil să nu te amuzi: "Şi să nu
credeţi că nu mi-am ţinut cuvântul de joi până mai apoi, pentru că aşa am fost eu, răbdător şi statornic la
vorbă în feliul meu;'' (A); "să trăiască trei zile cu cea de-alaltăieri" (H.A);
* combinaţii neaşteptate de cuvinte: "He, he! Bine ai venit, nepurcele", "cinstita de holeră", "slăvit de
leneş" (A); "Tare mi-eşti drag. Te-aş vâri în sân, dar nu încapi de urechi." (H.A);
* caracterizări pitoreşti cu ajutorul cuvintelor familiale: fetele sunt "zgâtii", "drăcoase", iar băieţii sunt
"ticăiţi", "mangosiţi", "prostălăi", "hojmalăi" (A); fata împăratului Roş este "o zgâtie de fată", "un drac,
bucăţică ruptă din tală-său în picioare, ba încă şi mai şi" (H.A);
* vorbe de duh: ''Vorba ceea: un nebun aruncă o piatră în baltă şi zece înţelepţi n-o pot scoate" (A); "Dă-
i cu cinstea, să peară ruşinea" (H.A);
* autopersiflarea, supraaprecierea: "Ştia, vezi bine, soarele cu cine are de-a face" (A);
* ironia: "- Moşule, ie sama de ţine bine telegarii ceia, să nu-i ieie vântul; că laşul ista-i mare şi. Doamne
fereşte, să nu faci vro primejdie!...' (A); "Doar unu-i împăratul Roş, vestit prin meleagurile aceste pentru
bunătatea lui cea nepomenită şi milostivirea lui cea neauzită" (H.A);
* caracterele personajelor: Nicâ este leneş, comod: "Dimineaţa, până-1 scoli, îţi stupeşti sufletul. Cum îl
scoli, cere demâncare. Cât îi mic, prinde muşte cu ceaslovul şi toată ziulica bate prundurile după scăldat,
în loc să pască cei cârlani şi să-mi deie ajutor la trebi..." (A); Harap-Alb, împreună cu prietenii săi fabuloşi
erau "care de care mai chipos şi mai îmbrăcat, de se ţârâiau aţele şi curgeau oghelele după dânşii, parcă
era oastea lui Papuc Hogea Hogegarul." (H.A);
* poreclele personajelor; Trăznea, Mogorogea, moş Ghioperc, Torcălău (A); Buzilă (H.A);
* situaţiile şi întâmplările în'care sunt puse personajele: povestirile cu cireşele, cu pupăza, cu scăldatul în
"Amintiri"; apariţia ciudatelor personaje în faţa împăratului Roş, care încercau să se poarte, elegant şi
protocolar, stârneşte nedumerirea acestuia: "împăratul i-a fost de-a mirarea, văzând că nişte golani au
asemenea îndrăzneală, de vin cu neruşinare să-i ceară fata, fie din partea oricui ar fi." (H.A);
* diminutive cu valoare augmentativă: "băuturică", "buzişoare";

Registrul stilistic al basmului \"Povestea lui Harap-Alb\" este presarat cu zicatori, proverbe si fraze
rimate, personajele vorbind limba moldoveneasca autentica, presarata cu multe regionalisme si cunte/
expresii populare: \"sa-l vad cand mi-oi vedea ceafa\", \"Poftim, punga, la masa,/ Daca ti-ai adus de-
acasa\"; \"Poate ca acesta-i vestitul Ochila, frate cu Orbila, var primare cu Chiorila, nepot de sora lui
Pandila, din sat de la Chitila, peste drum de Nimerila, ori din targ de la Sa-l-cati, megies cu Cautati si de
urma nu-i mai dati\".In concluzie, Ion Creanga a ilustrat in opera sa propria experienta de ata, pe care a
povestit-o \"sub forma de memorial; a invaluit-o in mit si a sugrumat-o intr-o experienta fantastica,
valabila pentru om in genere; si el a luptat cu spanii, cu primejdiile si nevoile, si el s-a facut frate cu
dracul, ca sa treaca puntile etii, iar nemurirea si-a dobandit-o din apa e si apa moarta a creatiei lui
artistice